Hitler, seara, la televizor

Hitler în imagini color, pomădat, îmbrăcat elegant, jovial, primindu-şi invitaţii, mângâind pe cap copiii din fosta şcoală primară unde a învăţat, fiindu-ne prezentat şi chipul inocent al copilului-Hitler, alături de colegii săi. Hitler ţinând în braţe copiii apropiaţilor (potentaţi ai regimului nazist) lângă pomul de Crăciun, făcându-şi siesta pe terasa Cuibului de vulturi, de la Berchtesgaden….Între timp aflăm că Hitler era vegetarian şi interzisese să se consume alcool în prezenţa sa. Hitler vorbind mulţimii care-l asculta extaziată, Hitler în mijlocul oamenilor care-l atingeau fascinaţi. Hitler inspectându-şi trupele. Hitler triumfător după victorii, plimbându-se prin Paris, Hitler îngândurat la primele înfrângeri. Toate aceste secvenţe filmate de aparatul de propagandă, dar şi de frumuşica Eva Braun, cu veleităţi de regizor, care plănuia un amplu film documentar difuzat după “victoria finală”. Hitler prezentat din unghiul de vedere al celor care aveau interesul să-l arate chipeş, puternic sau blând şi protector.

Andrea Adolf, Eva copii

Toate acestea le văd aproape seară de seară la televizor, difuzate de canalele de filme documentare, canalele cu credibilitate[1]. Sunt imagini autentice care-l prezintă pe „omul Hitler”. Aş putea să schimb canalul, să-l alung din casa mea pe Hitler cu o apăsare de buton pe telecomandă, dar rămân ţintuită de scaun şi îl privesc, căutând să descopăr – dincolo de imaginile color, foarte bune, filmate în peisaje maiestuoase, în ambianţe elegante şi relaxante – sâmburele Răului, germenele malefic care a plănuit şi dus la îndeplinire Holocaustul şi toate celelalte nenorociri abătute asupra omenirii… Dar nu văd decât nişte domni îmbrăcaţi elegant în costume bine croite sau în uniforme impecabile care pregăteau strategii şi se distingeau pe front. Şi nişte soţii, gospodine şi mame care se bucurau de  viaţa îndestulătoare de la castel, alături de copiii blonzi şi durdulii, drăgălaşi ca toţi copiii. Plus Eva Braun elegantă şi cochetă, mergând la cumpărături sau călătorind, petrecându-şi vacanţa la Portofino în costume de baie foarte şic…(ba chiar şi fără). Eva Braun, cineastul amator care a reuşit – după cum ni se spune – să ascundă şi să salveze aceste imagini unice, de o mare valoare documentară.

Filmul documentar este întrerupt la intervale regulate, de secvenţe foarte scurte, în alb- negru, prezentând tragedia evreilor europeni; sinagogi incendiate, şiruri nesfârşite de evrei târâţi în ghetouri, urcaţi în trenurile marfă, coborâţi la rampa de primire, poarta de la Auschwitz, deţinuţi împuşcaţi, spânzuraţi… Arătări scheletice, la eliberare, alături de hecatombele de cadavre. Aceleaşi imagini puţine şi arhicunoscute peste care se rosteşte acelaşi text cunoscut despre crimele abominabile ale regimului nazist. Imagini atât de cunoscute încât au devenit îngrozitor de banale şi plictisitoare … Dar asta nu durează mult pentru că filmul revine la imaginile colorate, la munţii maiestuoşi, la verdele de smarald al valurilor mării, la chipurile senine şi surâzătoare…Ideea de a prezenta în paralel a paradisul de la Berchtesgaden şi infernul Ghetoului de la Varşovia este o soluţie onestă, dar nu poate fi susţinută prin imagini.

Imaginile despre viaţa victimelor lipsesc.  Care deţinut ar fi putut strecura un aparat de fotografiat în iadul de la Auschwitz şi cum să-l fi păstrat până la eliberare? Şi cum să fi făcut fotografii?! S-au păstrat doar fotografiile document ale naziştilor. şi cele ale armatelor eliberatoare adică secvenţele arhicunoscute.

Şi nu lipsesc doar cele din lagăre, ci şi fotografiile şi filmele de amator din perioada anterioară.  Majoritatea lor covârşitoare s-a pierdut sau a fost distrusă după deportare. Cei care mai au imagini despre părinţii şi bunicii, despre fraţii, prietenii şi iubiţii din vremurile de pace, ori le-au încredinţat – în urma unei premoniţii – vecinilor sau prietenilor creştini (cazul Tatii care le lăsase la prietenul său Jozsef Kántor, înainte de a pleca în detaşamentul de muncă), ori le-au refăcut după negativele unor poze de familie descoperite în atelierele fotografilor binevoitori (cazul Mamei sau al prietenei ei, Dora Sitnovitzer, din Israel. Ambele au reconstituit câte o singură fotografie de familie, al cărei negativ se păstrase în atelierul foto).

Şi totuşi au existat fotografii şi în lagăr. Eva Smilovits salvase fotografia logodnicului ei, László Leob, ascunzând-o în tivul rochiei zdrenţuite şi ţinând-o în gură în timpul percheziţiilor.

Fotografie lagar Laci

Fotografia “supravieţuitoare” pe care Eva Smilovits a dus-o cu ea la Auschwitz şi a reuşit s-o păstreze pe toată durata deportării, pentru a-şi aminti de dragostea ei

Şi vitrinierul Elu Klein din Satu Mare păstrase în acelaşi mod fotografia nepoţelului său preferat, de câţiva anişori, fiul surorii sale (ambii pieriseră la Auschwitz, alături de numeroşi alţi membri ai familiei). Aceste fotografii au ajutat deţinuţii să îndure iadul…Sunt fotografii pătate, ferfeniţite, purtând cicatricele unor vremuri înfiorătoare… Fotografii care au împărtăşit soarta oribilă a posesorilor lor.

Andrea nepotel Elu

Stop cadru cu fotografia pe care Elu Klein a păstrat-o cu sine pe toată durata deportării. Nepoţelul lui a fost trimis în camera de gazare.

Întâmplări oribile, greu de… imaginat, versus imaginile color, în nuanţe pastel, autentice şi confortabile.

Îmi amintesc de o păţanie din copilărie, când aveam vreo cinci ani. La sfârşitul unui spectacol de teatru, în care hitleriştii cei răi au fost ucişi, s-a lăsat cortina şi apoi actorii au venit rând pe rând să se încline în faţa publicului. În momentul în care protagonistul malefic a apărut din nou în uniforma sa de hitlerist, eu – care încă nu pricepeam exact ce înseamnă un spectacol – am ţipat cât am putut de tare: „Fascistul să moară înapoi!”.

În serile, destul de multe, când văd filme despre Hitler şi acoliţii săi, imagini idilice sau chiar cele în care apare în faţa mulţimilor rostindu-şi discursul şi exercitându-şi „charisma malefică”,  am libertatea să-l fac „să moară înapoi” cu o simplă apăsare de buton şi se întâmplă să şi uzez de dreptul meu de telespectator. În schimb mă tem, sunt îngrijorată că Hitler şi camarila sa, liderii regimului ucigaş nu au ajuns în „lada de gunoi a istoriei” … Imaginile lor au stat pitite în arhive până în momentul redeschiderii lor legale – care coincide cu răstimpul în care numărul supravieţuitorilor scade exponenţial şi antisemitismul se revigorează – ca să revină…”ca scoşi din cutie”, de-a dreptul îmbietori pentru ignoranţi, neavizaţi, negaţionişti…

Pe de altă parte toate aceste imagini ilustrează că liderii regimului nazist nu erau monştri, ci oameni, faptul că în minţile oamenilor se pot naşte idei oribile care sunt puse în aplicare tot de oameni…Ceea ce nu ne permite să lăsăm garda jos, să pregetăm să le combatem şi să preîntâmpinăm efectele lor.

Andrea Ghiţă

27 ianuarie 2016, Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului.

[1] La Viasat History, de pildă, putem urmări în paralel: Charisma întunecată a lui Hitler, Prusia răsăriteană a lui Hitler, Hitler văzut prin ochii iubitei, Falsificatorii lui Hitler, Secretul scufundat al lui Hitler.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

7 Comments

  • Serena commented on December 13, 2018 Reply

    Andrea dragă, abia acum am citit și poate că acum abia trebuia să citesc! Mi-a dat fiori! Verbul tău are vigoare, puterea de a transmite imagini! Oare oamenii sunt intradevăr superiori față de oricare altă specie? Atâta vreme cât pot fi animați de porniri gregare, mânați de ură și complet iraționali, mai putem găsi motive să-i punem în vârful regnului? Altfel mi-am imaginat secolul 21!

  • Cili commented on January 31, 2016 Reply

    „Erau oameni ?
    Omul este o ființa superioară care se caracterizează prin gindire , inteligenta , limbaj , vorbire articulata , înzestrat cu rațiune si cu capacitatea de a înțelege diferența între ” rău ” si ” bun ” …”
    Da doamnă, erau oameni. Dar dvs nu cunoașteți oamenii. Dintre toate viețuitoarele pământului, omul urăște cel mai urât, și în ura lui e capabil de cele mai josnice atrocități. S-a văzut acest lucru. Acum, că am stabilit asta, mă întreb: Cât de justificată era ura acestor oameni? Poate mă lămurește și pe mine cineva.

    • Andrea Ghiţă commented on January 31, 2016 Reply

      Pentru Cili.
      Ura, la fel ca si iubirea sau alte sentimente – din pacate – nu intra in categoria celor justificabile. Ma tem ca nu va poate lamuri nimeni.

  • Marian Budacsek commented on January 30, 2016 Reply

    Erau oameni ?
    Omul este o ființa superioară care se caracterizează prin gindire , inteligenta , limbaj , vorbire articulata , înzestrat cu rațiune si cu capacitatea de a înțelege diferența între ” rău ” si ” bun ” ………

    Articolul este deosebit de emoționant , mulțumesc pentru faptul ca ai amintit povestea parinților mei .

  • roza-arsene-brumfeld commented on January 29, 2016 Reply

    IMPRESIONANTE FOTOGRAFIILE PASTRATE CU SFIINTENIE IN LAGAR……POATE ELE I-AU INCURAJAT ,LE-AU DAT PUTEREA SA REZISTE MOMENTELOR DE BESTIALITATE NEMAIINTALNITE ….MA GANDEAM SA SCRIU BESTIALITATE UMANA…DAR NU CRED CA A FOST CEVA UMAN IN TIMPUL SHOAH.
    SA LE FIE AMINTIREA BINECUVANTATA FRATIILOR SI SURORILOR NOASTRE PLECATE IN ETERNITATE!

  • Plugaru Valer commented on January 28, 2016 Reply

    Alaturari de imagini par la inceput evocari care se opun unele altora cu obstinatie provocatoare. In realitate reamintirile se transforma in acel strigat de revolta fata de o realitate putin linistitoare si fata de care se impune o permanenta demascare si opunere astfel incat sa prevenim o revenire la momente nu atat de mult timp intamplate.
    Cu multumiri pentru evocare, V. Plugaru.

  • Maister Robert commented on January 28, 2016 Reply

    Comentariul original e în maghiară şi îl puteţi citit sub traducere.
    Da, cam aşa stau lucrurile, Le văd şi eu şi gândesc la fel, doar că tu ai scris toate acestea. Şi nu oricum. Oricum nu se va schimba nimic, numai cp noi nu uitpm pentru că pielea noastră e pusă în joc. Cred, totuşi că lucrurile nu se pot repeta. Şi tu ştii , însă doar şi posibilităţile imaginate de alţii sunt revoltătoare.

    Hát igen, Ez van. Én is látom, ugyanezt gondolom, de te megírtad. Nem is akárhogyan.
    De semmi nem változik majd, csak mi nem felejtünk mert tudjuk, hogy a börünkre megy a játék. Nem ismétlödhet meg, ezt biztosan Te is tudod, de még – egyesek által kívánt -lehetöségként is felháborító
    Traducere:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *