Otto Starck – un poet adevărat

Mi-a parvenit vestea tristă a încetării din viață a unui prieten vârstnic: poetul Otto Starck. A trecut în neființă la Petach Tikva, în Israel, la 25 noiembrie 2015 (13 Kislev 5775), la casa de bătrâni ”Neve Shalev”, unde locuise în ultimii ani. Modest, izolat, în legătură numai cu câțiva prieteni mai tineri decât el, iubitori ai scrierilor lui. Așa cum fusese totdeauna după imigrarea în Israel. În urmă cu circa 25 de ani, un scriitor, prieten al său, din aceeași generație, aflat într-o țară europeană, spunea despre el că trăiește într-o suburbie a Tel-Avivului și … este un om bogat, dar nu material – pentru că trăia într-o sărăcie profundă, lucie – ci spiritual. Pentru majoritatea cititorilor de limba română din Israel, ca și pentru majoritatea tinerilor din România, oameni din noua generație, era un necunoscut. Pentru mulți intelectuali de limbă română din generația lui era un uitat. Poezia lui redevenise cunoscută în România, fusese reeditată în parte, dar cititorii nu-l cunoșteau pe autor, nu și-l aminteau: pentru majoritatea lor, el era ”un nume adunat pe-o carte”… De fapt, nici el nu căutase celebritate și se autoconsidera doar un prezentator al marilor poeți Omar Khayyam, Rumi, Saadi și alții. Atât și nimic mai mult …

Lucian Poeme_persane_persp_mare

Cine a fost Otto Starck? Pot afirma: un mare poet, un poet adevărat. Un poet talentat, dar căruia norocul nu i-a surâs. Un intelectual devenit victimă a dictaturii și, apoi, a emigrării. Un iubitor al poeziei persane medievale, care nu a renunțat la această dragoste a lui niciodată. Nici măcar atunci când s-a izbit de vitregiile vremurilor și lipsa de înțelegere a oamenilor. Speranța lui era că, la o anumită dată, în viitor, va fi înțeles, va fi redescoperit. Personal, l-am cunoscut întâmplător. Publicase o carte în regie proprie – prima ediție a catrenelor lui Omar Khayyam – și primise premiul ”Arcadia” la Tel Aviv. I-am cerut cartea pentru ”depozitul legal” de la Biblioteca Națională a Israelului. Apoi m-a rugat să-i fac o copie xerox după o carte de poezii în originalul persan, de la aceeași bibliotecă. I-am făcut-o și i-am adus-o acasă. Obișnuit să nu i se acorde atenție, a rămas mirat, dar … am devenit prieteni. În mica locuință primită cu chirie socială din Amishav, un cartier mărginaș și sărac din orașul Petach Tikva, își făcuse o bibliotecă personală bogată, cuprinzând vreo 2000 de cărți de literatură, filosofie, filologie, teologie, istorie. Mistică islamică, dar și creștină, iudaică, budistă, indiană, zoroastră. Talmudul alături de Coran și de Filocalie. Literatură românească, persană, ebraică, dar și franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă. Cărți aduse din România, dar și procurate în Israel, de la librării sau de la anticariate. În toate limbile în care citea: română, persană, franceză, engleză, italiană, spaniolă, ebraică, latină, rusă, idiș, arabă. În acea zi am discutat mult. Ulterior am început să vorbesc cu el la telefon, la orele serii, uneori ceasuri întregi. Totdeauna aveam ceva de învățat de la acest om. Fie mistică și filosofie islamică, fie literatură. Uneori povestea amintiri din tinerețe, din lumea literară bucureșteană a anilor 50-60. Era necăsătorit, nu fusese căsătorit niciodată: parcă se temea să ia răspunderea unei familii, era probabil prea intelectual și prea liberal pentru aceasta. Am încercat să-l conving să-și scrie amintirile, dar nu am reușit …

Otto (Osias) Starck s-a născut la București în anul 1930 într-o familie evreiască medie: tatăl lui era mic negustor de frânghii. A crescut în cartierul în care locuia scriitorul și teologul creștin ortodox ecumenist Gala Galaction. Într-o conversație mi-a povestit că odată Gala Galaction l-a cunoscut pe stradă și, aflând că este evreu, i-a spus că este important să citească Biblia Ebraică, s-o cunoască bine. Și, aflând că tinerelul de lângă el are preocupări literare, l-a încurajat să scrie. Mai mult decât atât, a scris un articol publicistic despre el, deși nu i-a menționat numele. Ceva mai târziu l-a cunoscut și pe Tudor Arghezi, de la care a primit cuvinte de încurajare. Aceste întâlniri le-a avut în cea de a doua jumătate a anilor 40. Dar anterior vremurile fuseseră grele: la fel ca toți copiii evrei fusese exmatriculat din școala publică și silit să-și continue învățătura la liceul evreiesc. Totodată, familia Starck a fost silită să-și părăsească locuința, care plăcuse unui legionar marcant – și a trebuit să se mute la rude. Aceste drame au influențat asupra lui Otto: el a depășit vârsta copilăriei cu mai multă rapiditate decât alți copii. La rude, unde locuia, a venit în contact cu oameni maturi, învățând totdeauna ceva din conversațiile cu ei. Tot acolo a găsit biblioteca unui unchi și a început să devoreze cărțile. Erau multe romane polițiste, dar a avut importanță pentru adolescentul dornic să înțeleagă lumea: atât pentru dezvoltarea gândirii, cât și pentru formarea stilului literar. Iar la școală – respectiv la Liceul Evreiesc numit ”liceul Graur”, după numele directorului său, ulterior academicianul Alexandru Graur – a avut învățători de elită: profesori universitari și alți intelectuali evrei de clasă, alungați din învățământ de legile rasiste. Nivelul elevilor era ridicat datorită lor. După schimbarea regimului, a trecut la liceul ”Sf. Sava”, pe care l-a absolvit cu brio, în anul 1948. În ultima clasă, sub influența prietenului său mai mare cu un an, Norbert Weinstein (devenit apoi Nicolae Tertulian), Otto Starck a început să audieze cursuri de literatură la Universitatea din București. La început însoțindu-și prietenul, deja student, apoi pentru propriul lui interes. Era un plus față de ceea ce învățase în liceu (după cum spunea: în ”liceul burghez”, pe care îl considera superior ”liceului comunist”). A ajuns ca să cunoască materia de învățământ universitar înainte de a fi student; de aceea, atunci când a devenit student, la franceză și română, se plictisea în sala de curs *

Ca student, a început să lucreze, în calitate de redactor, la Editura Tineretului și la Radio București. Dar neconformistul din el reacționa: el nu agrea cenzura, deși era nevoit s-o accepte. Era comunist în felul lui, dar … nițel diferit. Tânăr idealist, a decis să învețe ce vor masele, ce vrea clasa muncitoare și s-a angajat muncitor într-o uzină. Atunci a cunoscut ”clasa muncitoare” și a văzut că … muncitorii voiau altceva decât ceea ce se spunea în mod oficial: ei nu visau la idealul construcției socialiste, ci la îmbunătățirea vieții lor personale, familiale. Otto Starck vorbea cu ei în mod deschis. În cele din urmă a devenit decepționat, dar nu de noii lui prieteni, ci de … ideologia comunistă. A decis să nu devină membru de partid. Și-a făcut prieteni în rândul scriitorilor nonconformiști din grupul lui Tudor George, care se întâlneau aproape zilnic la un pahar de băutură într-o cârciumioară-bombă dintr-o hrubă din București, poreclită ”Singapore” și, între un păhărel și altul, discutau literatură ”altfel” decât în forma oficială de atunci. După mulți ani, Otto Starck povestea despre această experiență cu zâmbet și nostalgie. Tot la fel povestea despre bunul său prieten Mircea Ivănescu, precum și despre volumul de poezii ”Baladele Singaporene” al prietenului său Tudor George (”Ahoe”), în care autorul îi descria pe mulți dintre foștii lor prieteni de atunci, cu un humor combinat cu tristețe. Odată, aflându-mă la București, am văzut într-o librărie o ediție nouă a acestui volum de poezii. L-am cumpărat și, când am revenit la Ierusalim, am început să-i citesc unele dintre acestea lui Otto Starck. Era vădit impresionat și … bucuros că mă influențase să le citesc, făcându-mă să înțeleg o lume în care trăise el, cu oameni reali, cu suflet mare, intelectuali protestatari tăcuți, fiecare cu suferințele lui. După această experiență, Otto Starck a devenit colaborator la numeroase publicații, la oricare publicație avea posibilitatea, pentru a se întreține și a-și ajuta părinții. Tatăl său fusese nevoit să-și înceteze activitatea de mic comerciant: noile măsuri de stat, inflația și stabilizarea îl făcuseră să piardă puținul pe care îl agonisise. Otto Starck a decis să-și termine studiile universitare, pe care le începuse și le întrerupsese. Deși era unul dintre studenții preferați ai profesorului Alexandru Balaci, nu a putut rămâne la universitate. A devenit profesor de franceză la un liceu în orașul Hunedoara, pe atunci în curs de dezvoltare, apoi într-un sat din apropierea Bucureștiului. Deși era iubit de elevi și se împrietenise cu unii dintre ei, a preferat ulterior să renunțe la cariera didactică pentru a se dedica scrisului. În conversații îndelungate îmi povestea despre ”aranjamentele” pe care trebuise să le facă, despre prietenii intelectuali pe care îi avusese, despre Casa de Creație din Valea Prahovei unde se aflase perioade îndelungate, despre oamenii pe care îi cunoscuse acolo, aflând despre destinele lor, uneori tragice. Voia să scrie povestiri asupra lor, dar a renunțat, convins că talentul lui este de poet, nu de prozator. Deși a și scris povestiri, majoritatea lor au rămas inedite, unele … fiind distruse de însuși autorul. Puținele schițe pe care le-a publicat le-a adunat în volumul ”Iedera” (1968). Era perioada ”liberalizării” temporare, când un asemenea volum a putut trece prin gardul de sârmă ghimpată al cenzurii. Dar, întrucât începuse să se intereseze de poezia persană, a decis să învețe această limbă cu un profesor particular, un student iranian refugiat în România în timpul șahului. Ulterior, atunci când acest student a trebuit să părăsească România, Otto Starck a continuat să învețe limba persană fără profesor, îndreptându-se spre persana medievală, în care este scrisă poezia care l-a atras atât de mult. După un timp, l-a cunoscut pe profesorul de persană de la Universitatea din București, Viorel Bageacu, precum și pe unii specialiști universitari în limba și literatura arabă și în islam: doamna Nadia Anghelescu, soțul ei, precum și profesorul George Grigore. Otto Starck a păstrat legătura cu ei până aproape de sfârșitul vieții. Profesorul George Grigore i-a prefațat cartea ”Poeme Persane”, apărută la București, la Editura Herald în anul 2012. Otto Starck a început să activeze în Societatea de Studii Orientale din București, unde de asemenea și-a făcut cunoscuți și prieteni, precum indianistul Sergiu Al-George, arabistul Yves Goldenberg, ebraiștii Athanase Negoiță, Idell Segal, Constantin Daniel. Printre cunoscuții și prietenii scriitori pe care și-i făcuse la București erau Camil Baciu, Ion Acsan, Nicolae Labiș, Arthur-Maria Arsene, Iacob Groper, Alfred Margul Sperber, Cristian Popișteanu și alții. În anul 1974 a publicat volumul ”Catrene persane (Robaiat)” de Omar Khayyam, Saadi, Hafez, însoțit de un ”cuvânt înainte”, la Editura Albatros, în seria ”Cele mai frumoase poezii”. A urmat volumul ”Bustan (Livada)” de Saadi, la aceeași editură, în aceeași serie (1978), precum și volumul ”100 de gazeluri” de Hafez, la Editura Univers (1977) și volumul ”Trei poeți persani: Omar Khayyam, Saadi, Hafez”, la Editura Științifică și Enciclopedică (1982). Bineînțeles, fiecare volum era însoțit de comentarii explicative și de o introducere științifică a traducătorului. El traducea direct din persană medievală în română păstrând forma originală, inclusiv sistemul de rimă, numărul de silabe, ritmul poeziei. Traducerile sale – de fapt, creații originale refăcute pe baza maeștrilor persani medievali – au atras atenția publicului cititor intelectual. Otto Starck a fost ”descoperit” și de ambasada Iranului, care i-a propus o bursă oferită de sora șahului, pentru a pleca în Iran și a-și perfecționa limba persană: el era văzut ca un viitor specialist în literatură persană, nu numai traducător, ci poet și cunoscător al culturii. Otto Starck a făcut cerere să i se permită să plece cu această bursă în Iran, însă Securitatea i-a respins cererea. În cele din urmă, i s-a comunicat motivul (evident, în mod neoficial): Ceaușescu ceruse să fie oprite plecările în străinătate cu burse, acestea fiind rezervate numai celor apropiați conducerii și Securității. După câțiva ani, Otto Starck a repetat cererea, dar era prea târziu: în Iran începuse ”revoluția islamică”; pe lângă faptul că cererea nu i-a fost aprobată nici de data aceasta. În schimb, a urmat … o ”invitație” la Securitate, însoțită de amenințări deoarece ascultase Radio Europa Liberă. Atunci când a explicat că este specialist în literatură persană și vrea să știe ce se întâmplă în Iran, securistul i-a replicat că … pe el trebuie să-l intereseze ce a fost acolo în urmă cu 800 de ani, nu ceea ce se petrece acum. Otto Starck a fost nevoit să-și ia obligația de a nu mai asculta postul de radio Europa Liberă și a intrat sub vizorul Securității: un securist îl vizita și îl interoga periodic. Atunci a decis să plece din România. Împreună cu mama sa, a făcut cerere de plecare în Israel, unde a ajuns în anul 1984. Speranțele lui erau mari. El însă nu-și pusese problema că va fi un nou început, extrem de greu pentru un scriitor de limba română. Încercările sale de a pătrunde în lumea academică israeliană au fost sortite eșecului. Otto Starck s-a lovit de neînțelegerea și dezinteresul oamenilor, care nu vedeau ”ceva practic” în preocupările sale întelectuale. Într-un rând i s-a spus că ar fi trezit, poate, un pic de interes dacă ar fi tradus poezie persană în limba ebraică. Dar el nu putea face acest lucru, deși învățase ebraica literară încă din România și acolo tradusese poezii ebraice clasice de Yehuda Halevi, Șlomo ibn Gabirol, Moșe ibn Ezra, Ițchak ben Yehuda ibn Ghiat. În cele din urmă, în anul 1987 a obținut o locuință socială modestă într-o periferie a orașului Petach Tikva. Apoi a început să viziteze librăriile și anticariatele, precum și bibliotecile universităților Tel Aviv și Bar Ilan și, cu puținii bani pe care îi avea, să-și cumpere cărțile pe care le iubea. Afirma adeseori că Israelul i-a folosit din punct de vedere informațional deși nu material, pentru că aici a găsit cărți pe care nu le-ar fi putut găsi niciodată în România. S-a transformat el însuși într-o adevărată instituție: traducea în versuri și publica poeziile sale în regie proprie. Primul volum publicat în Israel, ”500 de catrene de Omar Khayyam”, a apărut în anul 1993. Volumul a trezit interes în rândul intelectualilor de limba română și a fost încununat cu premiul ”Arcadia”. Banii premiului i-a ”investit” în publicarea altui volum de poezii. După câțiva ani, în 1998, a pregătit o nouă ediție, diferită de prima prin modul de traducere și versificare a catrenelor. Din păcate, în loc să-i înțeleagă dorința de a exprima totdeauna adevărul, numai adevărul și tot adevărul, unii oameni au zâmbit neînțelegători … Au urmat alte traduceri, din Saadi, Rumi, Șabestari, Baba Taher. Toate volumele publicate de el erau bilingve, pe două coloane, persană-română, arătând astfel exactitatea traducerii literare. Pentru a le publica, Otto Starck și le rupea de la gură, dar o făcea fiind convins că aceștia sunt cei mai mari poeți, că ceea ce face este de dragul culturii, iar traducerea lor în versuri este destinată generațiilor viitoare. Tăcut, timid, modest, cu respect față de sine însuși, nu voia să ”roage” publicul să-i cumpere cărțile, nici să-și facă reclamă în ziare. El rămânea necunoscut, iar cărțile sale rămâneau în cutiile în care ajunseseră de la tipografie. Totuși, unele dintre ele au circulat în rândul cititorilor de limba română din Israel. Autorul lor a primit și alte premii: Palty, Landsberg, mai târziu și Groper, ultimul ca o excepție. O întâmplare la care am fost martor m-a făcut să zâmbesc. La deschiderea uneia dintre edițiile Târgului Internațional al Cărții de la Ierusalim, am trecut pe lângă pavilionul turcesc. Pe raft am văzut o ediție completă bilingvă persano-engleză a poeziilor lui Rumi, poetul persan care se refugiase în Turcia, la Konya. Otto Starck publicase câteva volume de traduceri din Rumi și căuta o ediție integrală a originalului persan. Când am văzut ediția respectivă, i-am telefonat de lângă pavilion, vorbind în limba română. Un domn aflat alături a întervenit în discuție. Era consulul Turciei la Ierusalim, care servise anterior în România și învățase limba română. Minunându-se de acest ”caz”, a cerut să vorbească cu traducătorul, voind să vadă aceste traduceri ale lui. Rezultatul a fost că Otto Starck a primit setul ediției poemelor lui Rumi și a dat consulului turc traducerile sale. Dar, din păcate, legătura nu a continuat, din cauza timidității lui Otto Starck…

 

*

 

Între timp, în cadrul programului de restituiri literare din România, a fost redescoperită și opera lui Otto Starck. În anul 2002 Editura Kriterion a publicat un volum de ”Meditații și parabole / Masnavi – e manavi” de Jalaluddin Rumi, ”ediție bilingvă persană-română, selecție, traducere din limba persană și note: Otto Starck; cuvânt înainte de dr. Ahmad Fard Hosseini; studiu introductiv de dr. George Grigore”, în seria ”Bibliotheca Islamica”, colecție îngrijită de profesorul universitar George Grigore și de Elena Diatcu. În studiul introductiv, profesorul George Grigore scria că ”traducerea oferită de Otto Starck nu numai că este fidelă originalului, redând cu precizie conținutul ideatic, ci păstrează chiar și ritmul și rima în care Rumi și-a compus Masnavi-ul”. El paraleliza textul original persan transliterat cu litere latine cu traducerea română, exemplificând afirmațiile sale cu o strofă din poemul persan original și traducerea lui de către Otto Starck. Ceea ce a atras atenția a fost ”cuvântul înainte” al ambasadorului Iranului în România, doctorul Ahmad Fard Hosseini, lucru care a trezit speranța că va urma o apropiere culturală între Iran și Israel, ceea ce va duce și la o apropiere politică. Cel care a domolit spiritele a fost însă Otto Starck, spunând că pentru acest lucru va fi nevoie de circa 20-25 de ani … După doi ani, în 2004, aceeași editură, în aceeași colecție, a publicat o ”antologie de poezie persană” din Hafez, Saadi, Rumi, Omar Khayyam, ”selecție, traducere din limba persană și note: Otto Starck”, cu ajutorul doamnei Elena Diatcu, lector al cărții. Prefața i-a fost scrisă de academicianul Răzvan Theodorescu, atunci ministru al culturii și cultelor, precum și de noul ambasador al Iranului în România, Ali Akbar Farazi, care deși nu se referă la traducător, ci doar la editura care l-a publicat, admiră opera acestuia, scriind ”că, citind aceste poezii, cititorii români, fini cunoscători de poezie și receptivi, vor percepe toată strălucirea, frumusețea și dulceața poeziilor persane și mai cu seamă mesajul lor etern uman, deși acestea sunt doar o picătură din vastul ocean de înțelepciune al poeziei persane”. La sfârșitul anului 2013, Editura Herald a publicat un volum antologic de ”Poeme persane: Baba Taher, Omar Khayyam, Saadi, Rumi, Șabestari, Hafez; selecție, traducere din persană, note și comentarii: Otto Starck; cuvânt înainte: George Grigore”. Volumul a fost însoțit de o scurtă prezentare biografică a lui Otto Starck. Publicarea s-a datorat directorului editurii, domnul Aurelian Scrima, un iubitor al spiritualității, care a apreciat opera lui Otto Starck imediat ce a cunoscut-o, sub influența indianistei Viorica Weissman și a subsemnatului. Acest volum reprezintă cununa operei literare a poetului Otto Starck: de fapt, el l-a readus în circulația literară românească. Otto Starck deja locuia la căminul de bătrâni. Atunci când a văzut volumul – apărut numai în limba română, dar în condiții grafice deosebite – s-a bucurat mult și l-a arătat tuturor celor din preajma sa. Acest volum este legația lui testamentară, moștenirea lui culturală, care ajută la tragerea concluziei finale asupra locului lui în istoria literaturii române și în istoria difuzării culturii persane.

 

Pentru păstrarea amintirii poetului Otto Starck, m-am gândit să adaug câteva versuri traduse de el din poeții persani, cu care se identificase. Poate că aceste versuri vor ajuta la definirea personalității lui.

 

Se zice că în rai va fi doar zbenguială

Și vinuri limpezi, mied și hurii-n dănțuială.

Hai, umple-mi un pocal și punemi-l în mână!

E mai de preț decât orice făgăduială.

                    

Să treci prin timp cu tine însuți împăcat!

Nu te lăsa-n zadar de Soartă întristat!

Când straiul vieții de pe trup îți va fi smuls,

Ce rost c-ai făptuit, vorbit și te-ai spurcat!

(Omar Khayyam)

 

Abia ieșit din ou, un pui își cată hrană.

Un pui de om n-are nici urmă de județ.

Dar mintea primului rămâne grosolană,

Iar omu-ajunge dintre toți cel mai isteț.

 

La picioare galbeni poți lăsa să-i cadă

Ori să-i ții deasupra capului o spadă:

Cel pios nu speră și nu-i e frică de nimic.

Asta-nseamnă-a crede-n Dumnezeul cel Unic.

(Saadi)

 

Nu știu ce-s blândețea, sfiala și iubirea,

În el ce-i animalic îi stăpânește firea.

Iubirea și blândețea le poartă omu-n-sine.

Mânia și desfrâul le afli la jivine.

 

Auzi cum naiu-n cântec povestea lui – și-o spune!

De jalea despărțirii, cum alta nu-i – el spune:

”De când am fost din trestii tăiat, le-ascult chemarea.

Bărbatul și femeia îmi jeluiesc plânsoarea”.

(Rumi)

Un foc mi-e-n inimă și ochii-n lacrimi sunt.

Ulciorul vieții-i plin de-al sângelui frământ.

Mireasma-Ți mă va smulge sigur morții,

În clipa când vei trece peste-al meu mormânt.

 

Moartea e o boală care n-are leac.

Regi și sfetnici la poruncă-i fac pe plac.

Împărații ce mai ieri prădau orașe

Astăzi pradă viermilor sub glie zac.

(Baba Taher)

 

Ce-o să se vadă-n lume, în Ziua cea din urmă,

Tu vei vedea în tine, când viața ți se curmă.

Ți-e trupul glia, capul e bolta-mbietoare.

Ți-s simțurile stele și sufletul e-un soare.

 

De-a trupului cămașă când te vei despuia,

Atunci virtuți și vicii deplin s-or arăta.

Când de-al tău trup nevrednic te vei fi curățat,

Se va privi în tine ca-ntr-un izvor curat.

(Șabestari)

 

Izvor de bucurie e-această plămădeală,

Ce miezul Poeziei îl dete la iveală.

Miresmele acestei nădejdi care te-mbie

Vreau duhul să le simtă de-acum în veșnicie.

(Hafez)

Poate că aceste versuri, selectate de noi în mod arbitrar, reprezintă ultima dorință, ultima speranță și mesajul către posteritate al marelui poet Otto Starck. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Poezia lui va fi adevăratul său monument funerar, pentru vecie. Fie-i amintirea binecuvântată.

Lucian-Zeev Herșcovici

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

19 Comments

  • Lucian-Zeev Herscovici commented on February 19, 2016 Reply

    Multumesc tuturor celor care au scris ecouri la articolul meu, fie in revista BAABEL, fie ca mi le-au trimis prin posta electronica in mod particular. Ele reprezinta, de fapt, omagii postume aduse marelui poet care a fost regretatul Otto Starck. Sper ca poezia lui va ramane, va fi perceputa de generatia nostra si de generatiile viitoare. Din nou, un cuvant pios in amintirea lui.

  • Viorel Olaru commented on January 28, 2016 Reply

    Multumesc domnule Herscovici. Foarte interesanta si placuta lectura. Merită să-i fie înveșnicită amintirea. Dumnezeu sa-l odihneasca! Viorel Olaru

  • Ditza Goshen commented on January 19, 2016 Reply

    Lucian, multumita eruditiei si finetii tale am invatat inca o pagina a culturii umane.
    Fie-i numele cunoscut si onorat, macar prin articolul tau atat de emotionant …
    Iti multumesc, Ditza

  • BLeitoiu commented on January 17, 2016 Reply

    Da! Frumos si tipic pentru noi: poet timid si necunoscut in timpul vietii, recunoscut si laudat dupa moarte; ca si Eminescu… ca tot suntem inca in perioada de aniversare a nasterii Sale! Dumnezeu sa-l odihneasca pe poetul erudit (Starck) care a ocazionat scrierea articolului!

  • getta berghoff commented on January 17, 2016 Reply

    Impresionant a rămas în amintire poetul Otto Starck, impresionant este şi memorialul scris de tine. Felicitări Lucian.

  • Dan Predescu commented on January 16, 2016 Reply

    L-am cunoscut pe Otto Stark, pe la începutul anilor 70, în împrejurările pe care le-am descris aici: ciocu-mic.ro/wordpress/?p=11418. Îl priveam cu respectul usor intimidat al unuia care nici latina, ori greaca, ori ebraica nu le cunoaste. De atunci, n-am mai auzit nimic despre el – si singurele ocazii când s-a mai întâmplat să-mi reamintesc de el au fost cele când deschideam volumasul său de traduceri din Khayam, Saadi si Hafez (editura Albatros, 1974). Să-i fie amintirea vie. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

  • Carol Feldman commented on January 16, 2016 Reply

    Lucian, am citit cu deosebit interes excelentul tau articol, despre o mare personalitate literara a “tribului” nostru, Otto Starck – fie-I amintirea cinstita – care, din pacate, nu a primit de la viata proportional cu atata cat a dat, ca poet si traducator de mare valoare. Te felicit!
    Pentru cel care ne-a parasit, cu aceeasi modestie cum a si trait – sa-I fie amintirea neuitata!
    Carol Feldman

  • Riri Sylvia Manor commented on January 16, 2016 Reply

    Era omul unei singure iubiri: iubea febril literatura si poezia persana si si-a sacrificat restul vietii pe altarul acestei singure iubiri.
    Il felicit pe Lucian ca a facut atat de mult pentru Otto Stark desi probabil ca nu i-a fost intotdeuna usor .Sunt fericita afland ca Otto a apucat sa vada volumul publicat in Romania. Prin anii 2002-4 mi-a daruit volumele traduse si publicate de dansul in Israel,am incercat sa fac legaturi aici la un “mecena” (dar la intalnirea cu dansul nu a fost as spune diplomatic) si in Romania pentru publicarea traducerilor sale Din pacate nu am reusit . Fie binecuvantata amintirea acestui anti-conformist ,personalitate unica pe tarmul contemporan noua ,mare indragostit de literatura si atat de talentat intelectual care a fost Otto Starck.

  • Teodora Buiţă commented on January 16, 2016 Reply

    Foarte frumos aţi prezentat viaţa şi opera lui Otto Starck. Splendid articolul, cald şi foarte bine documentat! Mi-a plăcut! Felicitări, dl. Lucian!
    Am să-l trimit şi prietenilor mei!
    Îmi plac poeţii persani, am citit traduceri făcute din poeziile lui Omar Khayyam, Saadi, Rumi…, însă despre Otto Starck, talentatul poet care a tradus poeziile lor, nu cunoşteam atât de multe… Acum, datorită dvs., mi-am completat ceea ce nu ştiam!
    Mulţumesc pentru tot!
    Şi fiindcă tocmai am sărbătorit 166 de ani de la naşterea marelui nostru poet, Mihai Eminescu, aş aminti un citat care i se potriveşte şi poetului şi omului minunat care a fost Otto Starck: „Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac.” Dumnezeu să-l odihnească în pace!

    Cu stimă,
    Teodora Buiţă

  • Yael Goldstein commented on January 16, 2016 Reply

    Minunat articol, Lucian!. Scris frumos si din inima.
    Ai avut un program excelent depre Otto Starck si la rubrica ta saptamanala prezentata miercurea la Kol Israel in limba romana, rubrica pe care am avut desebita placere sa o inregistrez cu tine timp de cativa ani. Doresc pe aceasta cale sa iti multumesc pentru colaborarea noastra radiofonica de-alungul anilor si pentru emisiunile tale excelent documentate,
    Calde felicitari pentru articolul dedicat remarcabilului poet, regretatul Otto Starck. Fie-i memoria binecuvantata!
    Yael Goldstein

  • Veronica commented on January 15, 2016 Reply

    Lucian, eruditia ta in domeniile despre care scrii, cat si frumoasa si documentata prezentare a lui Otto Starck, de care nu am auzit, este remarcabila.
    Ceea ce este insa trist si revoltator este umbra care a dainuit asupra acestui mare intelectual si poliglot in tara care nu a invatat probabil sa-si pretuiasca cetatenii. Ar cam fi fost timpul, ce trist !

    Fie-i binecuvantata memoria

  • aurelian Scrima commented on January 15, 2016 Reply

    Draga domnule Herscovici,
    Am aflat de trecerea in nefiinta a lui Otto Starck citind articolul dumneavoastra. Cunosteam starea sa de sanatate din ultima vreme, dar evenimentele de trecere ne iau intotdeauna prin surprindere.
    Nu am avut onoarea sa il cunosc personal, dar ceea ce a risipit din spiritul sau prin cartile pe care le-a lasat imi readuc in memorie, cu indreptatire in ceea ce il priveste, versul lui Philippide: „Din om cind moare piere numai chipul/Dar neatins ramine arhetipul”. Otto Starck a fost un talmacitor maiastru si o vrednica „sluga la doi stapini” (cum spunea Ricoeur referindu-se la conditia traducatorului), sluga la Măria Sa limba persană şi la Măria Sa limba română.
    Astazi este 15 ianuarie, zi in care, alaturi de Eminescu, sarbatorim cultura română. Putem spune că prin pasiunea si truda sa de o viata, Otto Starck si-a adus partea de contributie la acest edificiu.
    Nu in ultimul rind, domnule Herscovici, doresc sa va felicit pentru articolul atit de cuprinzator pe care l-ati scris si sa va multumesc pentru generozitatea pe care ati aratat-o elogiind un spirit atit de ales.
    Aurelian Scrima

  • Virgil Mihailescu-Birliba commented on January 15, 2016 Reply

    Multumesc domnule Herscovici. Foarte interesanta si placuta lectura.
    Felicitari. Cu cele mai bune urari,
    Virgil Mihailescu-Birliba

  • Emil Simiu commented on January 15, 2016 Reply

    Felicitari domnukui Herscovici pentru un articol scris cu delicatete si suflet.

  • Luiza CAROL commented on January 15, 2016 Reply

    Abia acum am aflu vestea trista. Admir articolul cald si documentat pe care Lucian i l-a dedicat lui Otto. Pastrez in rafturile mele volumul lui Kayyam, pe care Otto mi l-a daruit in 1994 cu o dedicatie poetica. Am sa-l rasfoiesc cu drag, in amintirea lui. Am cautat si am gasit intr-un sertar cu amintiri, o poezie umoristica pe care eu am scris-o special pentru Otto in 1994 cu nu mai stiu ce ocazie festiva. A spus ca i-a facut multa placere… Fie-i amintirea binecuvantata.
    Luiza CAROL

  • adriana ciobanu commented on January 15, 2016 Reply

    Va multumesc mult pentru acest material, am fost
    foarte impresionata,necunoscandu-l am varsat o ‘lacrima ‘ in memoria lui.
    Sincer m-am mirat teribil ce putina atentie a primit din partea conationalilor ‘UN ASA OM VALOROS’
    Dumnezeu sa il ierte !

  • Arik commented on January 15, 2016 Reply

    L-am cunoscut o-data, gratie lui Lucian.
    Om bun si smerit.
    Doamne mantuieste !

  • Violeta Ionescu commented on January 15, 2016 Reply

    Frumos remember pentru un om pe care l-ai prețuit și care merită să-i fie înveșnicită amintirea.
    Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în Grădinile Sale!

  • Costel Safirman commented on January 15, 2016 Reply

    Excelent articol. Felicitari Lucian. L-am cunoscut bine pe Otto in Bucurestiul din anii de restriste. Fie-i memoria binecuvintata.
    Costel Safirman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *