Zvi HaCohen, rectorul Universităţii Ben Gurion din Negev, – Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai

Vineri, 2 septembrie 2016, Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai a găzduit ceremonia de conferire a titlului de Profesor Honoris Causa, lui Zvi HaCohen, reputat savant israelian, rector al Universităţii Ben Gurion din Negev. În cuvântul de deschidere profesorul Ioan Chirilă, preşedintele Senatului UBB, a subliniat dubla semnificaţie a evenimentului: onorarea unui fiu al Clujului şi colaborarea cu o universitate de vârf pe plan mondial.

Zvi Hacohen in sala

Laudaţia a fost rostită de doi profesori de la facultăţile care au propus acordarea titlului de Profesor Honoris Causa savantului chimist Zvi Hacohen: profesorul Alexandru Ozunu, decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Mediului şi profesorul Florin Dan Irimie, de la Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică. Aceştia au menţionat importanţa colaborării între Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Ben Gurion din Negev, în domeniile obţinerii bio-dieselului, respectiv în optimizarea relaţiei între teoreticieni şi practicieni.

zvi conferire

Profesorul Zvi Hacohen a rostit un impresionant discurs de recepţie în care a făcut o incursiune în istoria familiei sale, originară din Transilvania, discurs pe care îl puteţi citit în traducere în continuarea acestui articol.  Zvi Hacohen, nepotul lui Isaac Josef Kahan, şef rabin al Gherlei, s-a născut la Cluj, în 1947, într-o familie de supravieţuitori ai Holocaustului. Încercările familiei aveau să continue şi în Clujul postbelic, cu arestarea tatălui, acuzat pentru activitate sionistă, şi fuga mamei în străinătate, pentru a scăpa de prigoana comunistă. Zvi HaCohen a părăsit Clujul la vârsta de 11 luni, fiind trecut fraudulos peste graniţă… Avea să revină după mai bine de şase decenii pentru a primi un titlu onorific acordat de universitate. „S-a închis un cerc, am trăit o zi mare, aşa cum puţini oameni au parte în viaţă”- a spus sărbătoritul.

Zvi Hacohen bunic1

Profesorul Zvi HaCohen a trecut în revistă domeniile de top ale Universităţii Ben Gurion din Negev: cercetările în domeniul desalinizării apei, securităţii cibernetice, roboticii, medicinii, ştiinţelor naturale şi a arătat că vizitând laboratoarele foarte bine echipate ale Universităţii Babeş-Bolyai şi cunoscând specialiştii de înaltă calificare din această instituţie, este convins că se pot deschide mai multe căi de colaborare între cele două universităţi. Cooperarea începe sub bune auspicii, cu un parteneriat pentru studii doctorale.

Zvi in picioare

Zvi HaCohen: Discurs de recepţie a titlului de Profesor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj

Bune dimineaţa!

          Stimaţi membri ai Senatului Universităţii Babeş-Bolyai,

mă consider deosebit de privilegiat să primesc acest titlu onorific, din partea unei universităţi, aflată în fruntea instituţiilor de învăţământ superior din România, şi doresc să vă mulţumesc pentru preţuirea pe care mi-aţi acordat-o. Evenimentul de astăzi are pentru mine o încărcătură specială, întrucât are loc în oraşul în care m-am născut cu 68 de ani în urmă. Povestea mea începe, însă cu mult înainte. Tatăl meu s-a născut în 1907, în oraşul Gherla, aflat în apropiere de Cluj. După decesul bunicului său, a preluat afacerea familiei în domeniul comerţului de cherestea. S-a însurat şi a avut doi copii. În timpul Celui de al Doilea Război Mondial, Transilvania de Nord a fost anexată de Ungaria şi evreii au fost deportaţi în lagăre de concentrare. Soţia şi copiii săi au pierit la Auschwitz. El a fost înrolat într-un detaşament de muncă forţată din armata maghiară, sub comanda colonelului Imre Reviczky. Acest colonel a salvat vieţile a sute de evrei, pe care nu i-a trimis pe front, invocând că avea nevoie de meseriaşi pentru a îndeplini necesităţile de aprovizionare ale armatei germane. Tatăl meu l-a ajutat în conducerea detaşamentului de muncă şi astfel şi-a salvat viaţa

Mama este tot transilvăneancă. S-a născut la Oradea în 1922. După instaurarea administraţiei maghiare a fost eliminată din şcoală şi nu a mai absolvit liceul, dar la momentul respectiv aceasta era cea mai măruntă problemă cu care se confrunta. Curând evreii au fost ghetoizaţi şi au început să circule zvonuri privitoare la soarta care îi aştepta. Oradea se afla la doar 20 de kilometri de frontiera cu România, unde situaţia era relativ sigură. A încercat să-şi convingă mama să treacă graniţa noaptea, dar bunica mea a refuzat să-şi părăsească, la rândul ei,bătrâna mamă. Îngrijorările mamei s-au adeverit a doua zi, când toate trei au fost deportate la Auschwitz unde bunica şi străbunica mea au fost trimise direct în camerele de gazare. Mama a supravieţuit muncind până la epuizare în diferite lagăre de concentrare. La eliberarea era bolnavă de febră tifoidă şi cântărea 25 de kilograme.

Părinţii mei s-au cunoscut după război, aici, la Cluj. S-au căsătorit şi au locuit pe strada Gheorghe Bariţiu, în apropierea Someşului. Peste doi ani m-am născut eu, în noiembrie 1947.

Curând comuniştii au preluat puterea, iar mama mea, o supravieţuitoare a Auschwitzului, a decis că traiul sub un regim totalitar i-a fost de ajuns pentru o viaţă întreagă. Pe atunci,nefiind posibil să pleci în mod legal din ţară, s-a alăturat unui grup de evrei care, cu ajutorul unei călăuze, a trecut noaptea graniţa cu Ungaria. Această ţară deşi era comunistă, permitea călătoria în Austria. Din nefericire în momentul în care a ajuns la Budapesta, mama a fost oprită de o patrulă şi, deşi vorbea perfect maghiara – limba ei maternă –, nu putea prezenta niciun document de identitate, aşa că au dus-o la comandamentul KGB de pe strada Andrássy, astăzi unul dintre bulevardele cele mai frumoase ale Budapestei. În timp ce aştepta pe să fie dusă la interogatoriu şi apoi să-şi înfrunte soarta, inevitabilă, de a fi deportată în România unde o aştepta condamnarea la moarte, s-a petrecut un miracol. Unul dintre lucrători s-a apropiat de ea şi a întrebat-o ce caută în locul acela oribil? Era un evreu originar din Oradea care îi cunoştea familia şi pe ea, de când era copil. Aflând ce păţise nu a pierdut niciun moment, ci a condus-o spre o ieşire laterală şi i-a spus să se facă nevăzută cât de repede. În câteva ore mama se afla deja în trenul de Viena, unde urma să mă aştepte pe mine.       În anii aceia dacă dispuneai de bani, puteai să înfăptuieşti minuni mai mărunte. Mătuşii tatălui meu i s-a permis să plece din ţară întrucât, fiind în etate, nu era de mare folos noului stat comunist. În urma unui proces de mituire consistentă am fost înregistrat drept fiul ei. Ea împlinise 65 de ani, iar eu unsprezece luni. În zilele noastre, când aud că o femeie de 65 de ani a născut un copil, nu pot decât să zâmbesc pentru că ştiu cum s-au petrecut lucrurile. Am trecut şi eu prin aşa ceva. Această mătuşă m-a dus la Viena unde m-am întâlnit cu mama. De la Viena am plecat în Belgia, la Antwerpen, unde ne-am întâlnit cu unchiul meu. După doi ani unchiul meu a plecat în Canada, iar noi în Israel.

N-au trecut nici 48 de ore de la fuga mamei din România, că tatăl meu a fost arestat şi inculpat sub două capete de acuzare: pentru că soţia lui părăsise ţara în mod ilegal, ceea ce era purul adevăr, şi pentru că era sionist, un alt fapt adevărat. Tatăl meu, nepotul şef rabinului din Gherla, era unul dintre liderii mişcării sioniste din Cluj. Procesul a durat relativ puţin şi a s-a soldat cu condamnarea la închisoare. A rămas în arest până după moartea lui Stalin, în 1953. Dar nici după eliberarea din puşcărie nu i s-a permis reunirea cu familia. Părinţii mei deznădăjduiţi nu au avut altă alternativă decât divorţul. Ambii s-au recăsătorit, astfel încât am un frate din partea mamei şi altul din partea tatei, acesta din urmă se află aici, în sală.

Tatăl meu a putut părăsi România şi să se stabilească în Israel, abia în anii ’60, când dictatorul Ceauşescu şi-a dat seama că poate înfiinţa o nouă linie de export, vânzând evrei Israelului. Când mi-am cunoscut tatăl şi fratele împlinisem 13 ani.

Primirea acestui titlu onorific are o mare importanţă pentru mine. Este ca şi cum s-ar fi închis un cerc. Iată că eu – fiul unei mame căreia aici nu i s-a permis să-şi susţină bacalaureatul şi al unui tată care şi-a pierdut aici, familia şi avutul, în două rânduri – sunt onorat cu cel mai înalt titlu acordat de universitatea din acest oraş. Tatăl meu a decedat cu 12 ani în urmă, în schimb mama mea – care a împlinit vârsta de 94 de ani în această săptămână – este foarte mândră de mine.Primirea acestei distincţii este, în acelaşi timp, un gest de apreciere a Universităţii Ben Gurion din Negev, cea mai tânără universitate din Israel, unde îndeplinesc cu mândrie funcţia de rector, de şase ani încoace. Istoria m-a înlăturat din Cluj, însă m-a readus în calitate de universitar. Se împlinesc 35 de ani de când lucrez la Universitatea Ben Gurion. În momentul în care am intrat în această universitate, trebuia să dai dovadă de curaj ca să-ţi imaginezi că într-o zi va deveni o instituţie de învăţământ superior de top, cu impact asupra ştiinţei şi societăţii din Israel şi din lume.Care sunt trăsăturile caracteristice ale marilor universităţi ale lumii ? Unele ierarhizări se fac pe criteriul numărului laureaţilor Nobel, altele în funcţie de numărul articolelor ştiinţifice publicate, respectiv numărul de citări ale acestora. Deşi e important să ţii cont de aceste criterii, ele nu reflectă întotdeauna valoarea, calitatea intrinsecă a unei universităţi date. Majoritatea realizărilor şi contribuţiilor unei universităţi date sunt greu sau imposibil de cuantificat. Albert Einstein spunea că: “nu tot ce poate fi socotit, intră la socoteală, şi nu tot ceea ce intră la socoteală, poate fi socotit”. Ce putem spune despre impactul unei universităţi asupra populaţiei, economiei şi culturii acesteia, într-o anumită regiune sau o ţară ? Este dificil să determini importanţa contribuţiei sale asupra societăţii, dar ea intră categoric la socoteală. Eu cred cu tărie că universităţile nu trebuie să se retragă în turnuri de fildeş, ci să producă valori tangibile pentru societatea care le susţine şi, potrivit semnificaţiei denumirii ei, universitatea trebuie să fie un pod între univers şi cetate.

Denumirea integrală a universităţii noastre este Universitatea Ben Gurion din Negev. Ne-am dedicat dezvoltării şi conservării Negevului, îmbunătăţirii calităţii vieţii şi, în mod special, educării oamenilor în domeniul dezvoltării oraşelor, cartierelor sărace din Beer Şeva, beduinilor, noilor imigranţi din fosta URSS sau Etiopia, tuturor celor care locuiesc în Negev. Universitatea Ben Gurion este departe de a fi un turn de fildeş. Savanţii noştri fac paşi esenţiali pentru aplicarea cercetărilor lor. UBG se numără printre primele 50 de universităţi cu tehnologie avansată din lume, şi printre primele 100 de universităţi de top din lume – între  Yale şi Pricenton – în ceea ce priveşte numărul de invenţii listate în Statele Unite. A atins această performanţă atât în 2013, cât şi în 2014, deşi este mult mai mică decât majoritatea universităţilor de pe această listă.

 Aş dori să menţionez câteva dintre cele mai importante domenii de preocupare ale UBG:

Orientul Mijlociu duce lipsă de apă încă din timpurile biblice, iar seceta care afectează Orientul Mijlociu în ultimul deceniu este cauzată de încălzirea globală. Lipsa apei a obligat agricultorii din Siria să-şi părăsească pământurile şi să se mute în masă la oraş, unde nu au nici un viitor. Potrivit prognozelor, în anul 2050, populaţia Orientului Mijlociu se va dubla, în timp ce resursele naturale de apă vor continua să scadă drastic. În schimb, Israelul nu suferă de secetă, deşi populaţia a crescut de zece ori de la înfiinţarea statului şi nu avem decât două lacuri, unul secat şi altul pe cale de a seca. Acest miracol se datorează cercetărilor derulate la Universitatea Ben Gurion, care au arătat că desalinizarea prin osmoză inversă nu este doar o tehnologie realizabilă, ci şi una economică. Pentru prima oară în istorie am reuşit să producem cantităţi nelimitate de apă prin metoda desalinizării. În prezent jumătate din apa consumată de noi este produsă prin desalinizare, conferindu-i Israelului o independenţă virtuală în ceea ce priveşte aprovizionarea cu apă. Într-atât încât suntem capabili să exportăm apă vecinilor noştri, oferindu-le astfel un stimulent important pentru coexistența pașnică. Cucerirea resurselor de apă era, din timpuri imemoriale,  unul dintre motivele principale ale conflictelor din Orientul Mijlociu. Tehnologiile de desalinizare, purificare şi reciclare a apei, dezvoltate în cadrul Universităţii Ben Gurion pot constitui o cale spre pace şi nu spre război.

 Energia este o altă problemă majoră cu care se confruntă lumea. Indiferent dacă preţul petrolului creşte sau descreşte, la un moment dat resursele de combustibil fosil se vor epuiza. Lumea trebuie să obţină resurse de energie sustenabile şi reciclabile, la preţuri viabile. Cercetătorii de la UBG sunt implicaţi în cercetări de ultimă oră, în scopul producerii de energie solară, biomasă pentru energie şi fotosinteză artificială.  Unele dintre aceste tehnologii au şansa să dea roade în viitorul apropiat, aducând după sine capacitatea Israelului de a-şi produce întreaga energie de care are nevoie.Conflictele ostile pot lua forme diferite, cea mai recentă formă fiind războiul cibernetic. Ţările care nu vor fi pregătite să-i facă faţă pot fi imobilizate în câteva secunde. Israelul ocupă un loc fruntaş în lume în ceea ce priveşte cercetarea din domeniul ciberneticii…

Israelul are o poziţie conducătoare în domeniul cercetărilor cibernetice. Dacă  timp de mai mulți ani, statul s-a bazat pe universități cu mai mare tradiţie în ceea ce priveşte ingeniozitatea și inovaţiile în domeniul cercetării securității, în  domeniul securității cibernetice, UBD este liderul incontestabil în Israel.

Un studiu recent, publicat de Institutul de Business al Universităţii Brandeis, a identificat șapte locuri în lume, recomandate în strategia globală de locaţie a întreprinderilor profilate pe  științe biologice și tehnologice. Printre aceste şapte locaţii figurează şi Beer Sheva, cu Universitatea Ben Gurion în centrul ei.

 Suntem dornici să împărtășim cunoştinţele, spiritul şi expertiza noastră Universităţii Babeş-Bolyai şi să stabilim o colaborare puternică şi viabilă. Aştept cu nerăbdare să văd UBB în vizită la UBG.Mulţumesc frumos şi la revedere.

Andrea Ghiţă

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Teșu Solomovici commented on October 3, 2016 Reply

    Emoționant articol, dna Andrea Ghiță, emoționantă poveste. Îmi veți permite să-l reproduc în revista „MAXIMUM” din Tel Aviv. Felicitări,„Baabel” !
    Teșu Solomovici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *