Randolph L. Braham: „Am cercetat Holocaustul cu sentimentul medicului nevoit să-şi opereze mama.”

Pe profesorul Randolph L. Braham l-am întâlnit prima oară la mijlocul anilor nouăzeci, prin intermedierea regretatului academician și sociolog, Ernő Gáll. Era vorba de sprijinirea proiectului meu, legat de istoria Orfelinatului Israelit Baron Hirsch, din Budapesta. Din primul moment, profesorul Braham – care avea exact vârsta tatălui meu şi a fost în acelaşi detaşament de muncă obligatorie (fără să se fi cunoscut, însă) – s-a arătat receptiv față de propunerea mea și mi-a promis o bursă pe care, spre deosebire de mulţi alţii, mi-a și acordat-o. Am primit banii necesari pentru deplasarea la Budapesta. Am plecat  împreună cu mama, care a supraviețuit Holocaustul în acel orfelinat, la vârsta de 13 ani. Am reușit să întâlnim câteva foste colege de orfelinat și să găsim și câteva documente legate de această instituție. Lucrarea de câteva zeci de pagini trata un subiect neabordat până atunci și sper că a fost utilă.

L-am revăzut pe profesorul Randolph L. Braham, la începutul anilor 2000, într-o călătorie în Transilvania, prilejuită de filmul portret realizat despre el – Rémálmok nyomában [Pe urmele coşmarurilor], de regretatul cineast de origine clujeană,  István Fischer. Atunci ne-am văzut doar fugitiv, cu prilejul unei întâlniri cu evreii clujeni, la Templul Memorial al Deportaţilor.

Apoi am avut ocazia să consult câteva dintre cărţile sale care m-au impresionat prin caracterul ştiinţific, temeinic documentat, cu care prezentau Holocaustul din Ungaria.

La 6 octombrie 2017, Randolph L. Braham a revenit la Cluj, invitat de profesorul, cercetătorul şi publicistul Zoltán Tibori-Szabó, pentru a ţine o conferinţă  la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din cadrul UBB.  Evenimentul, organizat de Institutul pentru Studii de Holocaust şi Genocid, în colaborare cu Centrul pentru Studierea Democrației din cadrul aceleiași facultăți, a fost deosebit de important, dar şi impresionant, oferind ocazia studenţilor, doctoranzilor şi cadrelor didactice să-l întâlnească pe cel mai proeminent specialist în istoria Holocaustului din Ungaria, stabilit la New York de aproape 70 de ani, care şi-a asumat o călătorie transoceanică, la vârsta de peste 94 de ani. Titlul prelegerii era incitant: Holocaustul. Să înţelegi ceea ce este de neînţeles.

Profesorul Zoltán Tibori Szabó îl prezintă pe Randolph L. Braham

Mă aflam în sală, curioasă să-l revăd pe profesorul nonagenar. Apariţia sa a fost cu totul diferită decât mi-am imaginat şi îndrăznesc să cred că a suprins şi publicul. A intrat cu pas tineresc şi cu chipul luminat de un  surâs larg, declarând că adoră să predea şi se simte excelent în orice sală de curs. A reuşit, din primul moment, să creeze o atmosferă destinsă. Expunerea punctată cu crâmpeie de amintiri, relatate foarte sugestiv, s-a dorit o platformă pentru dialogul cu ascultătorii, iar aceştia i-au adresat întrebări atât din domeniul specialităţii sale, cât şi al vieţii personale.

Randolph Braham vorbeşte studenţilor

Un student l-a întrebat cum a avut puterea să studieze cu metode ştiinţifice Holocaustul, în timpul căruia a suferit el însuşi şi i-a fost nimicită familia. „Am studiat Holocaustul asemenea unui chirurg care e nevoit să-şi opereze mama, pentru a o vindeca”‒ a răspuns el.  Profesorul Braham a vorbit despre caracterul unic al Holocaustului, despre diferenţele modului în care s-a desfăşurat în Ungaria şi în România, despre felul în care s-a documentat, despre aportul său în Procesul Eichman, despre antisemitism şi negaţionism. A vorbit plin de vervă, reuşind să ţină treaz interesul auditoriului. Randolph L. Braham a fost înconjurat de tineri, s-a fotografiat cu ei, şi-a manifestat interesul pentru temele lor de studiu, precum şi disponibilitatea de a-i susţine.

Randolph L. Braham discutând cu studenţii

A urmat un moment festiv: decernarea Medaliei  de Onoare a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti binemeritată prin munca ştiinţifică excepţională depusă pentru cercetarea Holocaustului şi activitatea deosebită în cadrul Comisiei Internaţionale „Elie Wiesel”, pentru studierea Holocaustului din România.

Profesorul Randolph L. Braham, vădit emoţionat,  a mulţumit pentru medalie, transmiţându-şi gratitudinea conducerii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

În final, profesorul Braham, deşi obosit de evenimentul care s-a prelungit, a avut amabilitatea să-mi acorde un interviu.

Randolph L. Braham primeşte Medalia de Onoare a FCER

Andrea Ghiţă: Ce semnificație are revenirea în Transilvania, acum în 2017? Ne puteţi spune câteva repere ale vieţii dvs. din Transilvania dinainte de război?

Randolph L. Braham: Trebuie să recunosc că am încercat sentimente ambivalente, revenind, în Transilvania. Îmi amintesc, desigur, Transilvania dinainte de război, când am frecventat liceul în limba română, aveam mulţi prieteni, şi la Dej exista o viaţă evreiască înfloritoare.  În 1940, Dejul, situându-se în Transilvania de Nord a devenit parte a Ungariei şi curând, din cauza condiţiilor dificile şi a antisemitismului, tatăl meu m-a sfătuit să combin învăţătura cu însușirea unei meserii, cea de tâmplar de mobilă.

A.G.: Cum aţi supravieţuit Holocaustului? Cum aţi ajuns în America şi cum v-aţi realizat acolo?

R.L.B.: În octombrie 1943 am fost recrutat în serviciul muncii din cadrul Armatei Maghiare. La câteva luni după recrutarea mea,  unitatea mea militară, Compania 10/2,  a fost trimisă pe frontul din Ucraina. În decembrie 1944 am reuşit să evadez, dar am fost luat prizonier de război de către sovietici… După o scurtă experienţă în lagărul de prizonieri de război sovietici, am reuşit să scap şi să revin la Dej, doar pentru a vedea ruinele şi distrugerea. M-am simţit ca o stafie, urmărită de umbrele amintirilor, alergând dintr-un loc în altul şi căutându-mi rudele, însă toţi fuseseră luaţi, deportaţi… Curând am înţeles cât se poate de clar că nu mai aveam ce căuta la Dej, totul devenise un coşmar. Am părăsit oraşul şi, în 1946, am ajuns în Germania, în zona de ocupaţie americană. Americanii, dându-şi seama că vorbeam mai multe limbi străine, m-au înrolat în forţele armate americane unde am lucrat cu persoanele dislocate şi mi-am pregătit viitorul, mai exact mi-am pregătit plecarea în America şi admiterea într-o universitate americană. Am ajuns în America în ianuarie 1948 şi am fost admis la City College, unul dintre cele mai bune unităţi de învăţământ superior din America. Mi-am luat masteratul în iunie 1949 şi doctoratul în 1952 şi lucrez la aceeaşi universitate chiar şi în prezent. De fapt, toată viaţa mea a fost îngemănată cu City University din New York. Am început ca student, am continuat ca şi cadru didactic şi m-am pensionat din proprie voinţă, în 1992, la vârsta de 70 de ani, activând însă în continuare ca profesor emerit de studii politice.

A.G.: O viaţă întreagă aţi studiat Holocaustul, aţi scris cărţi de referinţă despre Holocaustul din Ungaria şi Transilvania de Nord? Cum aţi reuşit să obţineţi informaţiile aproape exhaustive despre acest subiect aproape tabu în acele vremuri?

R.L.B.: Niciodată nu am predat studii iudaice sau istoria Holocaustului, în cadrul cursului de ştiinţe politice comparate. Toate cărţile mele despre Holocaust, inclusiv cele care se ocupă de tragedia evreimii din Ungaria şi România au fost probleme de suflet. M-am străduit să le elaborez şi să le redactez în aceeaşi manieră ştiinţifică ca şi disertaţia mea, mai exact utilizând metodologia ştiinţelor sociale. Cum am reuşit să scriu aceste cărţi despre Holocaust? Pentru a scrie aceste cărţi în manieră ştiinţifică trebuia să am acces la documente de arhivă. Am petrecut mai mulţi ani de zile, cercetând arhivele locale şi naţionale din Ungaria, România, Anglia, Olanda şi, mai târziu, în Uniunea Sovietică. Studiile mele s-au bazat exclusiv pe documente şi permanent le-am revizuit şi le-am actualizat, în lumina noilor dovezi. Nu-mi place să mă laud, dar trebuie să spun că sunt autorul a peste 120 de cărţi. Multe în domeniul ştiinţelor politice, dar majoritatea în domeniul studiilor de Holocaust.

A.G: Astăzi aţi susţinut în faţa studenţilor o conferinţă cu un titlu foarte incitant: Să înţelegi lucrurile de neînţeles. Care a fost esenţa ei?

R.L.B.: Am fost bucuros să accept invitaţia colegului şi prietenului meu, Zoltán Tibori-Szabó, directorul Institului pentru Studii de Holocaust şi Genocid, de la Universitatea Babeş-Bolyai, şi să ţin o prelegere scurtă cu subiectul „Cum poţi să înţelegi ceea ce este de neînţeles?” Am făcut câteva remarci introductive şi câteva date statistice despre ceea ce a însemnat Holocaustul şi am decis să păstrez o treime din timpul cursului pentru întrebările formulate de studenţii şi cadrele didactice prezente în sală, pentru că, oricum, nu aş fi putut acoperi în 45 de minute întreaga tematică a Holocaustului. Dar m-am străduit să spun ceea ce era cel mai important. Sper că profesorul Tibori şi alţi cercetători din România, vor investiga şi alte aspecte ale acestui episod oribil care face parte din istoria Europei. Nu numai a Ungariei, României, ci şi a altor ţări şi, mai ales a Germaniei, care era ţara cea mai dezvoltată din lume în vremea în care a pregătit şi instrumentat această tragedie înfiorătoare.

A.G.: Au trecut peste 70 de ani de la încheierea războiului. Cei mai tineri supravieţuitori ai Holocaustului au ajuns octogenari. Treptat, nemaifiind martori oculari care să combată negaţionismul, acesta va lua amploare şi mai mare. Suntem martori la revirimentul cultului lui Horthy şi încercări de falsificare a istoriei. Există mijloace de contracarare a acestor tendinţe?

R.L.B.: E limpede că foarte puţine ţări au urmat exemplul Republicii Federale Germane. Foarte puţine ţări au avut curajul să se confrunte în mod deschis cu problema Holocaustului şi chiar să ceară iertare pentru tragedia provocată evreilor. Germania a făcut acest lucru încă de pe vremea lui Adenauer şi a plătit despăgubiri atât supravieţuitorilor cât şi statului Israel. Câteva ţări, foste aliate ale Axei, printre care Ungaria şi România, nu au urmat acest exemplu. În timpul epocii comuniste Holocaustul era un subiect tabu, atât în Ungaria, cât şi în România. După colapsul sistemului comunist a avut loc o explozie a interesului pentru această temă, însă în acelaşi timp, nu am cunoştinţă ca vreunul dintre guvernele statelor din Europa centrală şi de est să fi urmat exemplul Germaniei. Spre marele meu regret, din momentul instalării noului regim democratic, în 1989,  cu primul guvern Antal şi până la ora actuală,  în Ungaria, ţara care a participat cu un devotament total, alături de germani, la deportarea şi exterminarea cetăţenilor săi de origine evreiască, deşi mulţi dintre ei erau mai patrioţi  decât  maghiarii.  Evreii maghiari au fost trădați de concetăţenii lor maghiari. Şi totuşi maghiarii refuză să-şi asume responsabilitatea, spunând că dacă vrei să vorbeşti de Holocaust să vorbeşti despre creştinii drepţi între popoare. Ei au fost foarte puţini, majoritatea covârşitoare au acţionat în Budapesta, cu trei luni înainte de ocupaţia sovietică. Guvernul actual este implicat activ în a distrage atenţia de la responsabilitatea Ungariei în legătură cu Holocaustul. Încearcă să arunce vina exclusiv asupra germanilor, arătând că ocupaţia germană nu i-a afectat negativ doar pe evrei, ci şi pe maghiari. Ceea ce este o minciună sfruntată. Au ridicat statui şi au înfiinţat muzee, precum Terror Háza (Casa Terorii) şi, recent, au întemeiat un institut de cercetări specializat, care poartă numele Veritas, pentru a dovedi istoric şi ştiinţific această minciună. Întotdeauna îi consolez pe cei care mă ascultă, că adevărul nu poate fi îngropat pentru totdeauna, el va ieşi la iveală, în urma miilor de memorii cu  mărturii personale ale supravieţuitorilor Holocaustului, cărţilor şi documentelor de arhivă. Nici un alt subiect din istorie nu este documentat atât de solid, precum Holocaustul. Adevărul Holocaustului va învinge minciunile pe care le furnizează politica şi instituțiile  recent înfiinţate pentru a reabilita perioada lui Horthy.

A.G.: Vă mulţumesc mult pentru interviu.

A doua zi Randoplh L. Braham a vizitat oraşul copilăriei şi adolescenţei sale, Dejul, de care este legat prin amintiri profunde şi dureroase. În drum spre Dej s-a recules la Memorialul Holocaustului din Gherla iar la întoarcere și la Memorialul Holocaustului din Cluj.

Andrea Ghiţă

4 Comments

  • George Farkas commented on October 12, 2017 Reply

    Un eveniment la care mi-as fi dorit sa fiu prezent…Ii multumesc Andreei Ghita pentru compensare.

  • Stephan Benedict commented on October 12, 2017 Reply

    Articolul si interviul Andreiei Ghita este foarte interesant si binevenit, mai ales pentru necunoscatori. L-am cunoscut pe Dl. Braham la New York, inainte de Revolutie si am fost in casa dansului din Forest Hills si la cursurile dansului de la City College, de nenumarate ori. Randolph Braham este un gigant al Holocaustului evreilor, de departe cel mai mare expert si autor din lume. Ceea ce n-a fost mentionat in interviu este ca Dl. Braham s-a nascut in Bucuresti, desi parintii lui erau de cultura magyara. De asemenea este cazul mentionarii filmului documentar “The Last Days”, distins cu premiul Oscar in 1998, avandu-l drept consultant stiintific pe Prof. Dr. Randolph Braham. Este cazul ca actualul presedinte al Romaniei sa nu se lasa “dominat” de recrudescenta fenomenului legionar si sa-si asume fara ocolisuri participarea guvernului Antonescu la Holocaustul evreilor, chiar daca in proportie de mai putin de 50%. Aceste fapte au fost deja dezbatute si acceptate de presedintele Iliescu, in 2004, dar devalorizate in timp de unii asa zisi istorici, desi in Comisia Elie Wiesel au participat si 11 neevrei, printre care Academicianul Ion Scurtu, Profesorii dr. Andrei Pippidi, George Voicu, Teodor Achim, etc. A ramas destul de putin timp la indemana ca Profesorul Emerit Braham sa fie primit la Palatul Cotroceni si sa primeasca cea mai inalta distinctie a Romaniei, pentru contributia lui cea mai insemnata la studierea Holocaustului romanesc. Dar nu inainte ca Romania sa-si asume in mod onest gradul de participare al fascistilor romani la Holocaustul evreilor si persoanelor Roma. Ar fi pacat ca un asemenea gigant sa fie neglijat si trecut cu vederea, desi mai poate calatori.

    • Andrea Ghiţă commented on October 12, 2017 Reply

      Stimate Domnule Benedict, va multumesc pentru comentariu. Potrivit Wikipedia, https://ro.wikipedia.org/wiki/Randolph_Lewis_Braham presedintele Ion Iliescu i-a conferit lui Randolph Braham ordinul Steaua Romaniei, in grad de ofiter, insa RLB l-a refuzat, intrucat acelasi ordin ii fusese acordat si lui Corneliu Vadim Tudor. Sa vedem ce va face presedintele Iohannis.

  • Paula Craciun commented on October 12, 2017 Reply

    Multumim Andreei Ghita pentru interviurile si reportajele realizate, care ne pun la curent pe noi cei dinafara Romaniei cu activitati atat de importante i pentru viitorul evreilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *