Cadoul de Hanuca, al lui Donald Trump, pentru Israel

Cu câteva zile înainte de Hanuca, sărbătoarea care marchează  un eveniment important  care a avut loc în templul din Ierusalim, capitala Iudeii antice – victoria   iudaismului asupra încercărilor de a schimba credința evreilor –, președintele Trump a făcut un dar Israelului. El a recunoscut oficial că Ierusalimul este capitala acestei țări, confirmând argumentele statului evreu cu privire la drepturile istorice asupra acestui oraș. Ca om politic, Donald Trump a recurs la argumente de bun simț.

El a arătat că Statele Unite au recunoscut încă din 1995 Ierusalimul drept capitală și au promis că până în 1999 vor muta și ambasada americană acolo. În contextul situației tulburi din Orientul Mijlociu și existând posibilitatea amânării punerii în aplicare a acestei hotărâri, fiecare președinte a recurs la acest subterfugiu, în ideea că neaplicarea deciziei va contribui la crearea unor condiții mai bune pentru negocierile de pace iar statutul Ierusalimului va avea o soluție negociată. Dar, a afirmat președintele, ”după două decenii de amânare, nu suntem mai aproape de un acord de pace durabil între Israel și palestinieni. Ar fi o prostie să credem că  repetarea exactă a  aceeași formule va produce un rezultat diferit sau mai bun. În concluzie, sunt decis că a venit timpul să recunoaștem oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului”. Trump a mai adăugat că președinții dinaintea lui au promis acest lucru în cadrul campaniilor lor electorale, dar promisiunea nu a fost îndeplinită. Astăzi eu o îndeplinesc”, a spus el. Președintele  și-a exprimat speranța că  acest gest va contribui la progresul procesului de pace și a dat asigurări că statutul Ierusalimului nu se va schimba.

Atât premierul Netanyahu, cât și președintele Rivlin și alți membri ai cabinetului israelian au salutat, firesc, cu bucurie, demersul președintelui american și au vorbit despre împlinirea visului milenar al poporului evreu. Premierul Netanyahu a apreciat că „este un pas important în direcția păcii deoarece  nu  va exista o pace care să nu  recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului”.

De ce a  recurs Donald Trump la acest gest, în condițiile în care o lume întreagă i-a atras atenția asupra consecințelor  lui dramatice. În primul rând imposibilitatea de a se relansa negocierile de pace israeliano-palestiniene cu participarea SUA pe care, la ora actuală, statele arabe le consideră părtinitoare. Mai mult decât atât, se așteaptă  organizarea de demonstrații ale palestinienilor (Hamas a cerut de-acum lansarea unei noi intifade) și populaților musulmane din statele arabe, atât împotriva Israelului cât și a Statelor Unite, ajungându-se la violențe, chiar atentate teroriste în SUA și Europa, cu toate că Uniunea Europeană a condamnat poziția Washingtonului.

Foarte interesant, analiști americani  s-au referit în primul rând la motive de politică internă – necesitatea creșterii popularității președintelui care a ajuns la ora actuală la 34 la sută. Se pare că o parte dintre alegătorii lui și-a dat seama că doar puține dintre promisiunile de campanie ale lui Trump au fost îndeplinite și au văzut în președinte a persoană cu decizii imprevizibile. Trump a ales să-și ducă la bun sfârșit această promisiune care s-a adresat mai puțin Israelului, israelienilor sau comunității internaționale și mai mult unei categorii de alegători ale căror voturi au contribuit la victoria lui electorală – creştinii de rit evanghelic. Aceștia consideră că Ierusalimul va rămâne capitala creștinătății  numai dacă se va afla sub suzeranitate israeliană.

Eu cred că s-ar putea ca printre motivele care l-au determinat pe Trump la acest gest se află și exasperarea americană față de poziția rigidă, dușmănoasă  și uneori agresivă a unor țări musulmane și a organizațiilor internaționale, inclusiv ONU, față de Israel, inclusiv a Autorității Palestiniene. Esența declarației președintelui Abbas după discursul președintelui american a fost ignorarea completă a existenței Israelului, a prezenței evreilor la Ierusalim, orașul fiind, după părerea lui, doar leagănul islamismului și al creștinismului iar acest oraș va deveni capitala statului palestinian.

Oricât de puternice sunt Statele Unite, de fapt, declarația la Trump are doar valoare simbolică . Dacă alte state nu i se vor alătura – și deocamdată este greu de crezut că o vor face – rămâne un cadou frumos făcut Israelului, un dar cu valoare sentimentală. Problema statutului Ierusalimului nu se va putea rezolva decât prin negocieri, cu foartă multă bunăvoință  și concesii din partea ambilor actori –Israel și Autoritatea Palestiniană. În condițiile actuale în care spiritele s-au încins, acest obiectiv -și aici folosesc o expresie dragă mie –este un pod prea îndepărtat.

 

Eva Galambos

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

3 Comments

  • eva galambos commented on December 21, 2017 Reply

    Draga Pista, ținând cont de perspective și de consecințe, nu pot fi foarte entuziasmată

  • Stephan Benedict commented on December 19, 2017 Reply

    Draga Eva, Tu scrii: “Oricât de puternice sunt Statele Unite, de fapt, declarația lui Trump are doar valoare simbolică . Dacă alte state nu i se vor alătura – și deocamdată este greu de crezut că o vor face – rămâne un cadou frumos făcut Israelului, un dar cu valoare sentimentală.” Cu alte cuvinte, nici atunci cand un presedinte American, apuca taurul de coarne si are curajul sa spuna adevarul si sa apere valoarea istorica si religioasa al centrului spiritualitatii din Orientul Apropiat, oras mentionat in Biblie de peste 600 de ori, incepand de acum 2000 de ani, cand religia statelor arabe si Koranul, inca nici nu existau si cand Israelul este izolat ca niciodata de intreaga Europa si de marea majoritate a statelor member ale ONU, tu iei o pozitie defetista, in loc de una entuziasta.

  • PLUGARU VALER GHEORGHE commented on December 7, 2017 Reply

    Este greu sa nu lupti pentru un adevar INCONTESTABIL respectiv Ierusalimul ca leagan al iudaismului, este , de asemeni, greu sa adancesti contradictii care intarzie rezolvarea problemei israeliano-palestiniene. Ca urmare este, pentru momentul in care ne aflam, dificil sa descoperim politica cea mai eficienta pentru a rezolva situatia.
    Tin sa cred, ca si autoarea, ca nu faptele care genereaza adancirea acestei crize pot grabi solutionarea ci crearea de conditii, iar Israelul le manifesta (ajutoare in momente dificile, politica de evitare a conflictelor dar masuri de autoaparare impotriva provocarilor nu tocmai rare) pentru a aduce in discutie posibilitatile de apropiere si nu pe cele care despart.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *