De astă data vă propun două aluaturi, uşor de preparat, propuse de mama mea, Irina Szmuk. Era o teoreticiană a artei culinare, dar şi o gospodină iscusită. Nici acum, după 50 de ani de la publicarea cărţii, cele 1000 de reţete ale ei nu se « demodează ». Cele două aluaturi pe care vi le prezint sunt pentru începutul şi sfârşitul unei mese festive, dar pot să fie servite şi în cadrul meselor de zi cu zi. Chiar dacă, la prima vedere, ambele par preparate de sezon, ingredientele prospete pot fi înlocuite şi cu cele congelate.
Ruladă de spanac cu șuncă
Ingrediente : 400g spanac, 3 ouă, 100g făină, o lingură de ulei, 150g șuncă, 100 g smântănă, sare, piper, 300 g lapte
Preparare : se pregătește un sos alb din făină, ulei și lapte. Se fierbe spanacul se
strecoară și se pasează.În sosul alb răcit se amestecă unul câte unul trei gălbenușuri
și trei albușuri bătute spumă cât și apanacul pasat. În tava unsă coacem compoziția la foc mediu. După ce o scoatem, așezăm șunca dată prin mașină și o rulăm. Servim cu smântână încălzită
Prăjitura cu cireșe sau vișine
Ingrediente: 140 g. unt/margarină, 140 g. zahăr, 2 ouă, 2 gălbenușuri, 150 g. făină, zeama și coaja unei lămâi, ¼ kg. cireșe sau vișine, zahăr vanilinat.
Preparare: Frecăm untul cu zahărul până devin spumoase,adăugăm cele două ouă întregi și cele două gălbenușuri, apoi 150 g făină cât și zeama și coaja lămâii până amestecul devine un terci uniform pe care îl vărsăm într-un vas bine uns. Presărăm peste cocă cireșele sau vișinele (cu sâmburii scoși !) și o coacem până aluatul devine roșiatic. La scoaterea din cuptor presărăm zahăr pudră vanilat.
Poftă bună!
Eva Szmuk
One Comment
excelent