“Antisemit” – responsabilitatea unei etichetări

Nu-mi doresc să fiu simpatizată pentru că sunt evreică şi, evident, nici antipatizată pentru această apartenenţă. Îmi doresc să fiu apreciată sau criticată pentru mine însămi, pentru faptele şi opiniile mele, după cum şi eu, privind un om, văd în el Omul şi nu reprezentantul unei etnii. Ştiu că acum 75 de ani, exact pe aceste meleaguri, nu aş fi contat ca persoană, ci doar ca fiică a poporului evreu şi asta ar fi fost suficient să fiu trimisă în camera de gazare… Din păcate, şi astăzi, chiar şi în cele mai civilizate ţări  europene, aş putea fi împuşcată numai pentru că aş face cumpărături la un magazin caşer, aş fi în preajma unui muzeu evreiesc sau în incinta unei sinagogi… Antisemitismul, această concepţie bazată pe ura împotriva evreilor, numai şi numai pentru că sunt evrei – legiferată în anii sumbri ai fascismului şi aflată la sorgintea Holocaustului – hrăneşte şi astăzi minţile întunecate, aducând după sine teroare şi moarte şi, din nefericire, atrăgând un număr considerabil de adepţi: antisemiţii; unii dintre ei, potenţiali făptuitori ai unor acte grave îndreptate împotriva omului, a demnităţii şi chiar existenţei sale.

Combaterea, stăvilirea şi eradicarea antisemitismului sunt obiectivele oricărei societăţi democratice, fiind consfinţite şi în legislaţia acestora. Orice cetăţean, orice Om responsabil este dator să semnaleze, să-şi ridice glasul împotriva manifestărilor antisemite – dar şi rasiste, xenofobe, ostile faţă de oamenii aparţinători unor grupări etnice, religioase – pe care le sesizează în spaţiul public, fie el real sau virtual. Pe de altă parte, aceste acţiuni implică responsabilitate şi discernământ în identificarea antisemitismului, a expresiilor sale şi a antisemiţilor care le dau glas, incitând la ură şi acţiuni duşmănoase îndreptate împotriva evreilor.

Constat, din păcate, că eticheta de antisemit este aplicată cu uşurinţă şi în conflictele şi vendetele politice sau personale, fiind o acuzaţie, o etichetare, menită să stigmatizeze, să scoată din luptă un rival, un inamic. A acuza de antisemitism preşedintele statului – care se bucură de respectul şi aprecierea evreimii din România şi a celor mai importante organisme evreieşti internaţionale – pe motiv că nu-ţi ies pasienţele politice şi a argumenta acest fapt invocând martiriul strămoşilor  mi se pare un comportament imatur şi iresponsabil care duce la demonetizarea, bagatelizarea unei primejdii reale, grave, care de-a lungul istorie s-a dovedit generatoare de moarte.

După cum spuneam, nu-mi doresc să fiu iubită pentru că sunt evreică şi, evident, nici urâtă pentru asta, dar niciodată n-am să spun că cineva este antisemit numai pentru că nu mă simpatizează pe mine ca persoană, nu mă promovează, nu este de acord cu opiniile sau acţiunile mele sau mă duşmăneşte. Şi nici nu accept ca această procedură să fie aplicată de altcineva asupra unui om care nu s-a dovedit adept sau propagator al antisemitismului, dar este incomod pentru cei care au găsit această cale să-l ostracizeze.

În acelaşi timp nu voi pregeta să fiu atentă la orice nuanţă de propagare a ideilor antisemite – dar şi rasiste, xenofobe, ostile faţă de oamenii aparţinători unor grupări etnice, religioase sau minorităţi vulnerabile – la cultivarea urii împotriva lor, la orice îndemn de acţiune ostilă; Îmi voi face auzit glasul  şi am să mă străduiesc din toate puterile să stăvilesc acest flagel.

Andrea Ghiţă