Întoarcerea lui Hans Fallada

Kleiner Mann, was nun? sau „Încotro, omule?” a fost prima carte a autorului Hans Fallada pe care am citit-o în anii de liceu și pe loc m-am îndrăgostit de el. Acțiunea se petrece în 1929, în vremea când criza economică era în toi. Ea a avut efect și în Germana. Bineînțeles că evreii au fost învinuiți de această criză. Cum nu?

Suntem încă înainte ca Hitler să fie numit cancelar, nazismul își caută drumul, cartea are succes și nu e cenzurată. Este povestea unei perechi de tineri din clasa mijlocie, care prin dragostea care îi leagă răzbat într-o lume nesigură, o lume de azi pe mâine, în ciuda șomajului, a promiscuității și a mizeriei. Ce poate fi mai romantic? Dar nu știam despre Fallada ce știu acum.

Au trecut anii, am ajuns în Israel și am uitat de ea.

Într-o bună zi am dat de cartea „Singur în Berlin”, în traducere ebraică. Fallada a scris-o la sfârșitul anului 1946, în ospiciu. Cinci săptămâni mai târziu, în februarie 1947, a murit. Deci în câteva săptămâni a scris o carte de câteva sute de pagini… El nu a apucat să vadă cartea ieșită de sub tipar. Interesant este că această carte a fost tradusă în engleză abia în 2009, iar filmul a fost realizat în 2016. Așa s-a întâmplat și cu alte cărți documentare și jurnale îndreptate împotriva unor regimuri totalitare: rețeaua publicistică pur și simplu a refuzat să le editeze. Dar aceasta este o altă temă, care merită discutată !!

Acum vreo 10 ani am văzut în programul Teatrului Cameri din Tel Aviv că se joacă piesa Încotro, omule?, regizată de unul dintre cel mai talentați tineri actori și regizori din Israel, Itay Tiran. Hans Fallada în Israel? Oare o fi știind el acolo sus, de unde ne privește, că noi i-am dat din nou viață? Piesa a avut o regie simplă, dar nu simplistă, ci exact potrivită acelui timp.

regizorul Itay Tiran

Cred că mi-am ținut răsuflarea până la sfârșitul piesei, când am observat deodată că în ultimul rând al balconului, aproape de noi, stătea însuși regizorul. Cortina a căzut și regizorul, fiind aproape de ușă a dat să plece. Numai că eu simțeam nevoia să-i spun câteva cuvinte. L-am oprit în ultima clipă: „Mă bucură mult că l-ați ales tocmai pe Fallada și tocmai acest roman. Este o perioadă din viața multora dintre părinții noștri, perioada dinaintea soluției finale.“ Inima îmi bătea. El a răspuns simplu „Știu”, apoi „Mulțumesc” și a dispărut.

Viața lui Hans Fallada este deosebită. S-a născut în 1893, al treilea copil al unui judecător al Curții Supreme, într-o familie iubitoare de muzică și de literatură. De fapt se numea Rudolf Wilhelm Friedrich Ditzen; Hans Fallada este un pseudonim inspirat din poveştile Fraţilor Grimm: Hans este un personaj din povestea Hans im Glück (Hans norocosul), iar Fallada este numele unui cal din altă poveste.

A avut o adolescență destul de grea: în 1909 a suferit un accident, apoi s-a îmbolnăvit de febră tifoidă. Ca urmare a fost foarte deprimat și a încercat să de mai multe ori să se sinucidă. A găsit un coleg care se afla într-o stare sufletească asemănătoare și împreună au decis să simuleze un duel, sperând că vor muri amândoi, dar a murit numai prietenul lui. În altă încercare de sinucidere și-a tras un glonte în piept, dar nu a murit. A fost judecat, dar achitat din cauza instabilităţii psihice.

scriitorul Hans Fallada

Nenorocirile nu s-au terminat aici. Medicamentele pe care le-a primit din cauza durerilor de care a suferit după accident l-au făcut să devină dependent de droguri.

La clinica psihiatrică unde a fost trimis de regimul nazist, tratamentul era aspru. A fost urmărit şi cenzurat, trăia într-o teamă continuă, totuşi a reuşit să scrie mai multe romane, ba chiar să câştige aprecierea lui Goebbels.

Internarea lui a fost urmată de un lung şir de căderi psihice, recidivare la droguri, alcoolism, arestări pentru furt, temeri din cauza situaţiei politice şi a ridicării la putere a nazismului. El a refuzat să adere la Partidul Nazist, încercând să se strecoare printre pericolele care îl pândeau pentru neconformismul lui.

Fallada a debutat ca romancier în 1920. Succesul hotărâtor l-a câştigat în 1932 cu Kleiner Mann, was nun? (Încotro, omule?) În 1937 a apărut romanul Wolf unter Wölfen (Lup între lupi), pe care se spune că Goebbels l-ar fi declarat „o carte superbă”. Tot el i-a propus să scrie o carte cu caracter antisemit, despre doi evrei bogaţi din sec. al XIX-lea care au comis o fraudă.

Fallada s-a salvat din ghearele regimului, dar teama l-a urmărit continuu. Deși ar fi avut posibilitatea să emigreze în Anglia împreună cu familia, el a refuzat în ultimul moment, spunând că “niciodată nu voi putea să scriu în altă limbă, nici să trăiesc în altă ţară, decât în Germania.” Relaţia cu soţia lui s-a deteriorat. După un conflict brutal între între soți a fost din nou internat la spitalul de boli psihice şi i s-a interzis să scrie. Dar el a reuşit să-și procure hârtie şi a scris în taină romanul autobiografic Der Trinker (Bețivul). Ar fi putut plăti cu viața dacă ar fi fost descoperit.

A murit în 1947, la Berlin, după completarea romanului Jeder stirbt fur sich allein (Fiecare moare singur). Romanul a fot tradus în engleză abia în 2009, sub titlul Alone in Berlin. Este un roman antifascist, bazat pe povestea adevărată a unei perechi germane, pe nume Hampel, care și-au perdut fiul în război, în rândurile Wermachtului, după care cei doi hotărăsc să lupte activ împotriva nazismului. Nu era simplu, era și foarte riscant. Și totuși o fac. La urmă sunt prinși de Gestapo și executați pentru că au distrus materiale de importanţă strategică ale regimului nazist.

Oameni ca Fallada sunt foarte puțini. Să reziști cu orice preț unui regim totalitar, care te ucide dacă te împotrivești este un lucru rar. Se știe că naziștii au internat în clinici de psihiatrie pe intelectualii care activau împotriva regimului, chiar și pe cei de naționalitate germană. E clar că depresia, alcoolismul și dependența de droguri s-au datorat în mare măsură presiunii regimului în care trăia. El a fost mai curajos ca mulți alții – chiar dacă numele lor au răsunet, ei nu au avut curajul să stea singuri în fața oceanului de ură. Un om, al cărui tată a fost Judecător al Curții Supreme în timpul regimului nazist !!!  De neuitat pentru noi, pentru alții.

Eva Grosz

9 Comments

  • Ilia Ehrenkranz commented on November 4, 2019 Reply

    Romanul ”Fiecare moare singur” a văzut lumina tiparului în 1947 în Germania răsăriteană, ce-i drept într-o versiune prescurtată și cenzurată. (Textul original necenzurat a fost publicat abia în 2009). Deîndată a fost tradus în numeroase țări, printre care și România, unde a apărut prin anii 50. Nu rețin numele traducătorului dar știu că mi-a făcut o puternică impresie și s-a numărat multă vreme printre cărțile mele favorite. Acțiunea antifascistă solitară și extrem de curajoasă a soților Hampel nu a fost să
    ”distrugă materiale de importanță strategică ale regimului nazist” (cum apare în articol) ci a constat în împărțirea de manifeste antihitleriste concepute și scrise de ei însiși pe cărți poștale strecurate apoi cu răbdare în nenumărate cutii poștale berlineze. O acțiune pe cât de simplă pe atât de greu de depistat.
    În cele din urmă cei doi pensionari au fost prinși, judecați și condamnați la moarte. Au primit sentința cu seninătate dar au cerut un singur lucru: să fie lăsați să moară împreună. Dorința nu le-a fost îndeplinită. Au fost despărțiți și executați separat.
    De aici și titlul romanului (mai adecvat în original decât cel adoptat în varianta engleză).
    Mulțumiri dnei, Grosz pentru această impresionantă evocare.

    • Eva Grosz commented on November 4, 2019 Reply

      Da. Așa este cum scrieți. Acțiunea perechii a fost de a împărți manifeste antihitleriste pe cărți poștale , apoi distribuite la diferite adrese. Și astfel sunt ei găsiți de Gestapo, când se pune mâna pe una din cărțile poștale. Eu nu îmi amintesc să fi citit cartea asta în Romania, dar am văzut că a fost tradusă în câteva limbi, printre care și română ,în anii 50. Eu am citit pe atunci doar Omu-le încotro ? Și m-a șocat însuși titlul. Dar el este un roman interbelic. În cel citat de Dvs, atitudinea acestui soț și soție e se petrece în toiul războiului ,e ceva care necesită mult curaj. Au mai fost din aceștia . În România tatăl meu, care era deja medic în ani fascismului avea o pereche de prieteni români care i-au ascuns documente și lucruri din ilegalitate , care putea să îi facă probleme. Iar țăranii din Făget, veneau la cabinetul lui ,deși era pusă steaua galbenă pe ușă și el nu avea voie să primească decât evrei. Când a fost concentrarea evreilor în orașe și tatăl meu a plecat cu trenul din Făget la Lugoj, tot satul a ieșit să-l conducă și să spună că le va lipsi. .Toți îl cunoșteau ,era a doua generație de medici în acel sat.

  • Eva Grosz commented on November 2, 2019 Reply

    Schwartz Andrei, Mira Fischmann , GBM, și lui Hava Oren ,care a făcut corectările, mulțumesc pentru comentări. Sper să îmbunătățesc cu timpul calitatea și autenticitatea scrierilor.

  • Schwartz Andrei commented on November 1, 2019 Reply

    Mi,-a plăcut mult artcolul. Incotro Omule, este printre romanele cele mai reusite din perioada interbelica. Ar fi putut sa fie și lectură obligatorie.

  • Myra Fischmann commented on November 1, 2019 Reply

    Exceptional Roman cred sper ca va ramane ca document historic si pentru generational viitoare ale secolului XX

  • GBM commented on October 31, 2019 Reply

    ”Singur în Berlin” e o capodoperă a rezistenței, din păcate o poveste practic izolată în oceanul de pronazism și ură.
    Cuplul-erou al cărții îmi va rămâne în inimă și în memorie până în ultima zi a vieții mele.
    Mulțumesc Dnă E.G.
    GBM

  • Hava Oren commented on October 31, 2019 Reply

    „Kleiner Mann, was nun?” îmi trezește tot felul de amintiri. Mama tocmai citea această carte când au fost deportați și nu a apucat s-o termine. A terminat-o cu mulți ani mai târziu, când a fost reeditată.
    Tot atunci am încercat s-o citesc și eu, dar n-am reușit să depășesc primele 30 de pagini. Personajele trăiau într-o mizerie atât de cruntă și de lipsită de perspective, încât n-am rezistat. Abia acum am înțeles adevăratul motiv: autorul era și el depresiv. Avea și de ce!

  • Eva Grosz commented on October 31, 2019 Reply

    Mulțumesc Tibi . Și filmul -Alone in Berlin -realizat după cartea lui Fallada: “Every man dies alone ” e bun. Emma Thomson are rolul principal.

  • Tiberiu Ezri commented on October 31, 2019 Reply

    Articol excelent! Am citit si eu Alone in Berlin si m-a zguduit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *