Antisemitismul pe scurt

Antisemitismul există de când creștinismul s-a despărțit de iudaism și poate chiar dinainte. După Holocaust părea că antisemitismul este pe cale de dispariție, dar ceva înrădăcinat de milenii nu poate să dispară în câțiva ani. Din contra, întemeierea legitimă a statului Israel a creat un nou tip de antisemitism mascat sub sloganul “opresiunii poporului palestinian”. Bine-nțeles că “noii” antisemiți nu iau în considerare faptul că și evreii au dreptul la țara lor, că sute de mii de evrei au fost expulzați din țările arabe după întemeierea statului Israel, legitimat de către Națiunile Unite și că în prezent Israelul nu are un partener serios cu care să negocieze.

Și totuși de ce persistă antisemitismul mondial? Această întrebare trezește mai multe întrebări decât răspunsuri: de ce mulți afro-americani îi urăsc pe evrei, deși aceștia le-au sprijinit în mod activ demostratiile anti-rasiste de pe vremea lui Martin Luther King? De ce această ură, când evreii au contribuit la eradicarea unor boli infecțioase care ucideau milioane de oameni în lume? Numai un exemplu ar fi izolarea virusului polio de către evreul creștinizat Karl Landsteiner și crearea vaccinului anti-polio de către evreii Salk și Sabin.

În secolul XIX, răspunsul la această întrebare a propagandistul antisemit Edouard Drumont a fost simplu și clar “Totul se trage de la evrei și revine la evrei”.

Evrei celebrii convertiți la creștinism

În ochii mei, oricine și are dreptul să se convertească oricând la o altă religie. Un motiv de convertire poate fi lupta de a supraviețui, așa cum au încercat evreii spanioli și portughezi pe vremea regelui spaniol Fernando, supranumit Creștinul și a reginei Isabella, care voiau să-i expulzeze pe toți evreii care nu se vor converti la creștinism. Chiar și cei convertiți la creștinism înaintea venirii la putere a partidului nazist în Germania nu au fost cruțați de exterminare. Revenind la evreii spanioli și portughezi convertiți, cu ei s-a întâmplat acelaşi lucru ca şi cu evreii Austro-Ungariei de la începutul secolului XX. Fiind harnici, liberi și ambițioși, evreii convertiți la creștinism au început să ocupe poziții importante în viața culturală și economică a Spaniei și Portugaliei, ceea ce a trezit invidia unor creștini. Evreii convertiți au fost numiți marranos (porci, murdari) și au fost acuzați de erezie, unii chiar pentru că își păstrau în secret vechea religie iudaică. Zeci de mii de convertiți au fost chinuiți și omorâți de către inchiziția lui Tomas Torquemada.

Un alt motiv pentru care unii evrei s-au convertit a fost necesitatea de a-și asigura o carieră profesională reușită, așa cum a fost cazul celebrului compozitor Gustav Mahler, care a primit postul de director muzical al operei de stat din Viena cu condiția să se convertească la creștinism.
La sfârșitul sec. XIX, circa 250.000 de evrei europeni s-au convertit la creștinism. În 2012, 17% dintre evreii ruși s-au declarat creștini, iar în 2013, un milion şase sute de mii de evrei americani s-au declarat protestanți.

Printre celebritățile care au trecut la creștinism se pot menționa: Felix Aderca, scriitor român, Max Born, evreu german, Laureat al premiului Nobel la fizică, Gerty Cori, evreică ceho-americană, laureată Nobel la fiziologie, Benjamin Disraeli, prim ministru britanic, Bob Dylan, Dennis Gabor, laureat Nobel la fizică, Fritz Haber, laureat Nobel la chimie, Karl Landsteiner, laureat Nobel la chimie, cel care a descris grupele sanguine, Jean Marie Lustiger, cardinalul Franței, celebrii compozitori Felix Mendelssohn-Bartholdy și Jacques Offenbach, Boris Pasternak, poet și scriitor, laureat Nobel la literatură, Paul Reuter, fondatorul agenției de știri Reuter, țarina bulgariei Sarah-Theodora, filosoafa franceză Simone Weil și mulți alții.

În Europa postbelică comunistă evreii au folosit strategii diferite ca să scape de identitatea evreiască. Unii s-au convertit, alții și-au schimbat numele, iar alții și-au ascuns identitatea de evrei chiar față de propriii copii. Motivele erau variate și includeau dorința de ascensiune în ierarhia comunistă, sau ocrotirea familiei de un antisemitism virulent, așa cum se simte și astăzi în Polonia și în Ungaria.

În urmă cu vreo zece ani am fost invitat la un congres la Poznań în Polonia. Unii colegi de acolo aveau nume “dubioase” de evrei. Când i-am întrebat dacă au cumva origini evreiești, mi-au răspuns că în Polonia nu se vorbește despre acest lucru. Dezvăluirea adevărului la maturitate poate avea un efect zguduitor asupra sufletului copiilor, a căror origine a fost ascunsă de către părinți. Așa a fost cazul extrem a lui Szegedi Csanád din Ungaria. Szegedi a crescut și a fost educat ca și creștin. A aderat și apoi a devenit unul dintre liderii partidului de extremă dreaptă Jobbik, care propaga ura față de evrei și față de romi. Szegedi își iubea foarte mult bunica. Când a devenit foarte bolnavă, bunica i-a arătat numărul care i s-a tatuat pe braț la Auschwitz (pe care l-a ascuns toată viața, purtând numai bluze cu mâneci lungi) și l-a dus pe Csanád la mormântul strămoșilor lui în cimitirul evreiesc. Dezvăluirea originii evreiești i-a răscolit complet viața. A demisionat din Jobbik și a devenit un evreu religios. Szegedi a suferit atacuri virulente la adresa originii sale și pentru faptul că și-ar fi ascuns originea adevărată.   

Deși așa cum am mai menționat, fiecare om are dreptul de a se converti la altă religie, convertirea în sine nu-i acordă dreptul de a denigra și a defăima originea etnică sau religia cu care s-a născut.

Auto-antisemitismul și ura de sine

Din păcate antisemitismul este alimentat și de unii evrei, care pun o amprentă rușinoasă (Bernard Madoff) sau discutabilă (George Soros) asupra întregului popor evreu. Oare Soros poate fi considerat un auto-antisemit prin faptul că subminează statul Israel? Acest lucru este discutabil, fiindcă Soros nu-și dezminte originea evreiască și faptul că este supraviețuitor al Holocaustului. Dar cu certitudine, prin atitudinea lui, Soros produce pagube poporului evreu. Atitudini asemănătoare dar și mai grave au avut Bruno Kreisky, Richard Arens și Moshe Menuhin.

Evreul Bruno Kreisky a fost cancelarul Austriei, care în numeroase ocazii a dăunat evreilor și chiar statului Israel. De exemplu, el l-a numit pe “vânătorul” de naziști Simon Wiesenthal crypto-rasist, atunci când acesta a demascat în mod public guvernul Kreisky, arătând că o parte din membrii săi au fost SS-iști și chiar făceau parte din Einsatzgruppe, responsabil pentru lichidarea a milioane de evrei din Europa de Est. În plus se crede că Bruno Kreisky știa de intenția Egiptului de a ataca Israelul în războiul de Yom Kipur din 1973, dar nu a informat-o pe Golda Meir, primul ministru al Israelului, cauzând astfel Israelului pierderea vieților a mii de soldați la începutul războiului. De aici urcăm încă o treaptă de gravitate. Richard Arens, profesor de drept în SUA, a fost fratele lui Moshe Arens, Ministrul Apărării israeliene în timpul guvernului Begin, în primul război israelo-libanez din 1982.

Revoltat de atitudinea armatei israeliene, Richard a renunțat la iudaism și a aderat la o organizație anti-israelienă. Moshe Menuhin, tatăl celebrului violonist evreu Yehudi Menuhin, a mers chiar mai departe cu auto-flagelarea antisemită, fiind corespondent la ziarul neo-nazist antisemit National Zeitung, care ataca Israelul și pe evrei. Violonistul și-a exprimat adânca durere față de această atitudinea a tatălui său.

Printre renumiții auto-antisemiți moderni se pot enumera Noam Chomsky, Michael Lerner, Philip și Henry Roth și alți americani. Cântăreața neozeelandeză Justine Sachs și evreica germană Evelyn Hecht-Galinsky aparțin de mișcarea BDS (boycot [Israel], divestment and sanctions), ale căror acte dăunează nu numai poporului israelian, ci și muncitorilor palestinieni. Felicia Langer, o avocată din Germania-Israel, a devenit “renumită” prin faptul că îi apără la procese pe teroriștii palestinieni și în același timp boicotează Israelul. A critica guvernul israelian este legitim și asta o facem adeseori și noi, dar a boicota un popor întreg este total incorect.

Oare trădarea unui evreu de către altul poate fi considerat drept instinct de supraviețuire sau auto-antisemitism? Depinde! Așa a fost cazul inconclusiv al lui Dona Gracia Mendes, o bogătașă evreică din Portugalia convertită la creștinism. Sora ei, Brianda a dezvăluit inchiziției că Gracia păstra în secret tradițiile religiei iudaice. Cazul Daniel Burros a fost un caz de auto-antisemitism extrem. În anii 1960, Burros era unul dintre leaderii Ku-Klux-Klanului în America. El propaga ura față de negrii și evrei și chiar dorința de ai extermina. La un moment dat, un ziarist a descoperit că Burros era evreu la origine și a publicat acest lucru. Aflând de acest articol, Burros s-a sinucis.

Motivele auto-antisemitismului

Ura față de propria origine sau religie nu este specifică evreilor ci a fost observată și la imigranți în America, de origine italiană, poloneză și greacă. La afro-americani fenomenul a fost supranumit sindromul “Uncle Tom”.

Deși existent probabil de sute sau mii de ani, fenomenul acesta a apărut mai evident în Germania la începutul secolului XX, manifestat prin intoleranța evreilor germani față de cei est-europeni și ai religioșilor ortodocși față de cei conservativi sau reformiști.

În cartea sa, Der Judenstaat , vizionarul statului evreiesc sionist, Theodor Herzl, descrie atitudinea antisionistă a protipendadei evreiești europene, dar care în același timp încurajau pe evreii din clasele sărace, mai ales pe cei din Europa de Est, să emigreze, obținând astfel “purificarea” evreimii europene. Herzl i-a numit pe primii, antisemiți de origine evreiască. După Kurt Lewin, filozof evreu german american, un auto-antisemit urăște tot ce este specific evreiesc, pentru că vede în acest lucru o piedică în calea dorinței lui de a aparține majorității.  El manifestă dușmănie față de tot ce este evreiesc și uneori chiar față de sine însuși.” În 1941, Kurt Lewin atribuie auto-antisemitismul  anxietății unei minorități care se simte marginalizată de către societate. Kurt Lewin a fost coleg de facultate cu celebrul filozof german evreu, Theodor Lessing care a trecut la creștinism, dar apoi a revenit la iudaism. În lucrarea sa Der Judishe Selbsthass (ura de sine a evreilor), Lessing descrie discrepanța dintre evreii sioniști și cei antisionisti, pe care îi consideră ca evrei antisemiți.

Alte cauze posibile ale auto-antisemitismului implică traumele trăite de unii oameni în copilăria lor.

Sau poate de vină ar fi spiritul de a discuta și de a confrunta unele adevăruri, spirit pe care evreii și l-au însușit de când studiază Talmudul?

Fenomenul de auto-antisemitism s-a ameliorat după crearea statului Israel, Israel, acordând evreilor un auto-respect bine meritat.

Și totuși chiar și în Israel mai există fenomene de disprețuire între diferite grupări etnice și religioase, orientali față de europeni, față de evreii etiopieni sau față de arabi.

S-ar părea că intoleranța, la fel ca și minciuna, aparține de firea omului.

Tiberiu Ezri