Amintiri din Tirol

Am intrat pentru prima oară în fantastică lume alpină din Tirol într-o vară fericită, când împreună cu soția și fiii noştri, am aterizat cu Arkia pe micul aeroport din Innsbruck, privind entuziasmat imaginile care ne aminteau (la altă scară) trecutul nostru turistic petrecut cu ani în urmă pe Valea Prahovei.

Grossglockner Hochalpenstrasse.

Depășim lacul Ziller, orășelul Bruck și șoseaua întră în Fuschertal, un defileu larg a cărui vedere taie respirația, chiar și a celor mai puțin pasionați de natură. Am intrat pe magnifica autostradă alpină, alăturându-ne celor peste 50 milioane de vizitatori care din 1935 au traversat cea mai faimoasă șosea alpină din Austria.

Ajungem la Ferleiten unde plătim intrarea în Hohe Tauern National Park și continuăm ascensiunea emoțională a acestei zile de neuitat.

Atingem punctul de sus al traseului, întrăm pe un drum lateral și așteptăm accesul la Edelweissschpitze, cel mai înalt vârf accesibil cu mașina, așteptând “la coadă” într-un lung șir de automobile. Parcăm un timp limitat și privim uluiți admirabila priveliște care ne înconjoară la 360 de grade. Soția preia aparatul foto și apar pentru eternitate alături de indicatorul 2577 m, cota alpină maximă la care ajunsesem până la dată respectivă, mai sus cu 72 de metri decât Omu l din Bucegi 2505 m urcat cu ani în urmă.

Eliberez parcarea de la Edelweiss și continuăm drumul până la Gletscherstrasse, derivația de intrare spre ghețarul de la Kaiser-Franz-Josefs-Höhe, unde vom opri pentru câteva ore. Intrăm pe o imensă terasă betonată, la marginea unui parking supraetajat. Miile de vizitatori privesc în jos uriașul ghețar Pasterze, a cărui suprafață ridată aduce cu pielea unui elefant gigantic, sosit parcă dintr-o lume extraterestră.

Deasupra ghețarului, în zăpadă, se înalță piscurile conice Grossglockner (3798 m) și Kleinglockner (3700 m), cei mai înalți munți din Austria. Aflăm că profesorul Belsazar Hacquet din Ljubljana a inițiat ascensiunile acestor munți în 1780…

Părăsim automobilul și terasa superaglomerată, pornind cale de câțiva kilometri pe un drumeag paralel cu ghețarul. Privim stupefiați panorama extraordinară a munților care se desfășoară treptat vederii noastre, fiind atenți totodată și unde pășim, cărarea fiind traversată de șuvoaie de apă, alternând din loc cu porțiuni de gheață.

Sub cerul albastru îl privesc pe băiatul meu cel mare, îmbrăcat într-un pulover albastru, și care în decorul de gheață al munților Grossglockner devine subiectul unor superbe fotografii.

În zilele următoare tânărul domn urmează să îmbrace uniforma militară de recrut, trezindu-se (de altfel și noi!) într-o realitate diferită de prezentul tirolez…

Heiligenblut.

Am părăsit ghețarul kaiserului Franz-Josef și simpaticele sale marmote, încadrându-mă pe versantul de sud al magnificalui traseu Grossglockner.

La începutul dramaticelor serpentine care coborau spre orașul Lienz, în față noastră apare o placardă (în limbile de circulație internațională) cu mențiunea ”Verificați frânele!” Instantaneu apăs puternic pedala, provocând o reală senzație de disconfort pasagerilor din vehicul, urmată de fireștile admonestări adresate șoferului. Explic tuturor cauza care a provocat evenimentul și încet-încet sunt grațiat…

 Traversăm poartă sudică de ieșire-intrare, punct din care întoarcerea pe renumita autostradă alpină devenea posibilă numai contra cost. Intrăm în extraordinara localitate Heiligenblut Heiligebblut (1288 m alt.). unde am decis să înnoptăm.

Cu zâmbetul pe buze, tânăra Brunhildă de serviciu la oficiul de turism al stațiunii ne informează că hotelurile sunt complet ocupate, recomandându-ne vila mătușii sale, unde există încă ”Zimmer frei”

Ne-am conformat dezinteresatei recomandări, instalându-ne imediat la ”Tante Lotte” în pitoreasca construcţie tiroleză cu flori la ferestre, aflată nu departe, unde am ocupat două camere confortabile…

A fost o zi în care, copleșiți de extraordinarele priveliști și evenimente, am acordat o atenție relativ minoră alimentației, sursă a energiei necesare pentru continuarea nemaipomenitului itinerar în care eram angajaţi.

Am părăsit vila mătușii, ajungând în fața restaurantului Glocknerhof din centrul localității. Localul era elegant, cu scaune îmbrăcate în pluș roșu, luminat în mod discret și decorat cu lumânări aprinse la toate mesele. Deși decizia era adoptată în mod ireversibil, am aruncat o privire precaută asupra listei de prețuri. Am intrat împreună cu soția și băieţii care destul de înfometați, au ocupat imediat poziții de atac la una din mesele centrale.

Șnițelele vieneze însoțite de cartofi prăjiți și salate au rămas până azi în amintirea tineretului și a părinților.

A două zi dimineață am făcut o plimbare de-a lungul pârâului care șerpuiește prin localitate, sorbind apă rece de izvor din jgheaburile rustice din lemn de brad și traversând numeroasele podețe din același material. În sus se vedeau piscurile conice ale masivului Grossglockner învăluite încă în cețurile nopții trecute…

Intrăm și în biserica catolică St. Vinzenz (din sec. al XV-lea), admirând altarul renumit în toată Austria. În biserică se află mormântul cavalerului danez Bricius, care în secolul al X-lea a adus aici, tocmai din Constantinopol, o rămășiță din sângele lui Hristos de unde și denumirea localității: Heiligenblut în limba germană înseamnă sângele sacru.

Pe drumul spre Lienz încerc să explic tineretului problemele teologice legate de moartea lui Hristos, chestiuni cu care elevii școliți în Țara Sfântă sunt mai puțin familiarizați. Le povestesc că Țara Sfântăera sub ocupația Imperiului Roman, acesta fiind singurul răspunzător de ceea ce s-a întâmplat în acele vremuri…

Pentru a liniști complet spiritele, amintesc declarația “Nostra Aetate” din 1965 prin care Vaticanul și Papa Paul VI recunosc că poporul evreu nu poate fi considerat vinovat de evenimentele relatate în Noul Testament.

Ajungem jos la Lienz și admirăm culmile munților Dolomiți. În spatele lor se află frumoasa Italie, unde ne este interzis să intrăm. Tipul de la “Rent a car” Innsbruck Airport, ne-a precizat că ” în Italia asigurarea nu acoperă automobilele cu cutie automată!

Am continuat drumul, întorcându-ne la Innsbruck pe șoseaua alternativă către Matrei în Osttirol plină de minuni alpine demne de admirat.

Theodor Toivi

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

3 Comments

  • Theodor toivi commented on July 27, 2020 Reply

    Aveti dreptate!

  • Simona Fuchs commented on July 24, 2020 Reply

    Foarte frumoase amintiri!
    Din pacate, omul dornic de castig imediat a devastat natura si a luat din frumusetea Tirolului. Turismul de masa a schimbat natura, arhitectura si mentalitati. De fapt si primul Cluster de Coronavirus in Austria a fost in discotecile apre ski din Ischgl.
    Insa Tirolul de Est a ramas neschimbat, un refugium in mijlocul naturii

  • Tiberiu Ezri commented on July 23, 2020 Reply

    Ce frumoasa ar fi lumea fara idei preconcepute religioase.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *