O bătălie care a pecetluit soarta Orientului Mijlociu

Pentru a înțelege situația politică și militară a Israelului, este absolut necesar să-i cunoaștem vecinii, cu istoria lor și atitudinea față de Israel.

Acum o sută de ani, în 23 iulie 1920, la Mayssaloun (la 20 de km spre vest de Damasc) a avut loc o bătălie care a schimbat soarta Orientului Mijlociu. Ea s-a dat între două armate inegale: trupele Regatului Arab Sirian, o armată nedotată și neinstruită, formată din felahi (țărani) și armata franceză a levantului, dotată cu cel mai nou armament și cu militari excelent instruiți. Siria s-a predat, iar Franța a instaurat mandatul care i-a fost acordat la Congresul din San Remo în aprilie 1920, în urma acordului Sykes-Picot din 1916. Sirienii au încercat să se opună, mai ales pentru că francezii intenționau să înlăture guvernul existent, dar fără succes.

În fruntea Siriei se afla regele Faisal I, dar el nu a domnit nici măcar patru luni, fiind înlăturat de francezi. Era al treilea fiu al lui Hussein Bin Ali, Șeriful și apoi emirul orașului Mecca, numit de otomani. El aparținea tribului Hașem.

El și fiii lui au participat împreună cu Lawrence al Arabiei la rebeliunea arabilor contra otomanilor în timpul Primului Război Mondial. După război britanicii l-au numit pe Hussein rege al Hijazului (vestul Peninsulei Arabice). I-a urmat fiul său mai mare, Ali, dar în 1925 a fost înlăturat de către Ibn Saud, regele părții de est a peninsulei, numită Nejd. În 1932 Ibn Saud a unit cele două zone, întemeind regatul Arabiei Saudite. Fiul mijlociu al lui Hussein, Abdalla, a fost numit regele Iordaniei. El este bunicul actualului rege al Iordaniei, Abdalla II. Iar al treilea fiu, Faisal, a devenit regele Siriei, În 1921 britanicii l-au numit rege al Irakului.

Faisal I

Faisal I era o personalitate deosebită. Amprenta lui se simte și astăzi în Orientul Mijlociu. El a unificat statul Irak, care până atunci era un conglomerat de triburi disparate: cca. 60% erau șiiți, peste 20% sunniți, cca. 10% musulmani curzi, iar restul creștini, evrei, etc. Țara și armata erau conduse de minoritatea sunnită. Cucerind Irakul în 2003, americanii au comis marea greșeală de a ține alegeri democratice care au adus la putere majoritatea șiită, cu urmări catastrofale: dezbinarea armatei, cucerirea de-facto a Irakului de către Iran și apariția mișcării ISIS, care lupta în primul rând contra șiiților.

Faisal și mișcarea sionistă

Faisal, la fel ca urmașii lui, cei trei regi al Iordaniei, avea legături foarte bune cu evreii. În 4 iunie 1918, la Akaba, Faisal și Haim Weizmann au inițiat o serie de întâlniri pentru negocieri. Faisal a fost de multe ori la Haifa, o dată a stat chiar două săptămâni fiind găzduit în clădirea cunoscută ca Beit Hecht.

Regele Faisal şi Chaim Weizmann (1918)

Nici restul familiei nu s-a abținut de la întâlniri politice cu evrei și israelieni. Fratele lui Faisal, Abdalla I, regele Iordaniei s-a întâlnit de două ori în secret cu Golda Meir, întâi în noiembrie 1947 la Naharaim, pe malul Iordanului, apoi la începutul lunii mai 1948 la Aman. Convorbirile nu au dat rezultate și Iordania s-a alăturat aliaților arabi care au atacat noul stat Israel. Și urmașul său, regele Hussein, a venit de mai multe ori în Israel. În ajunul Războiului de Iom Kipur din 1973, el a venit în Israel pentru o întâlnire secretă cu Golda Meir, care era prim ministru. El a atenționat-o că Egiptul și Siria vor ataca Israelul, dar din păcate nu a fost ascultat și israelienii au fost surprinși de atac. A venit și la semnarea acordului de pace din 1993. Câțiva ani mai târziu, în 1997, când un soldat iordanian alienat a omorât șapte eleve într-o excursie la Naharaim, regele a făcut vizite de condoleanțe fiecărei familii în parte. Bineînțeles, în 1995 a venit la înmormântarea lui Ițhak Rabin.

Să ne întoarcem la Faisal și Weizmann. După mai multe întâlniri, cei doi au semnat o înțelegere în 3 ianuarie 1919 la Londra, Weizmann din partea mișcării sioniste mondiale și Feisal ca fiul lui Hussein, regele Hijazului. Înțelegerea conținea câteva puncte interesante:

  • Relațiile dintre viitorul statul arab și cel evreu din Palestine se vor baza pe înțelegere reciprocă
  • Palestina va fi organizată conform principiilor declarației Balfour
  • Imigrația evreilor în Palestina va fi încurajată, fără a dăuna drepturilor agricultorilor arabi
  • Libertate de cult pentru toți la locurile sfinte din Ierusalim
  • Neînțelegerile dintre părți vor fi arbitrate de autoritățile britanice

Faisal a adăugat condiția ca britanicii să părăsească mandatul și amândoi au semnat. Din păcate înțelegerea a rămas doar pe hârtie.

Faisal și evreii

În 24 iulie 1920 Faisal a fost alungat de francezi din Siria. Britanicii l-au primit cu tot anturajul de aproape 200 de persoane; a stat la Akko și la Haifa. În August 1921 britanicii l-au fost numit rege al Irakului, la sugestia lui Winston Churchill. Dinastia lui a continuat până în 1958, când nepotul lui a fost asasinat într-o lovitură de stat. Și fratele lui, regele Abdalla al Iordaniei, a fost asasinat în 1950 la Ierusalim din cauza atitudinii lui față de Israel (la fel ca Sadat în 1981, după ce a semnat acordul de pace dintre Egipt și Israel).

Proaspătul rege Faisal a ajuns la Bagdad, dar nu exista palat regal. În primii cinci ani a locuit în „Castelul Șaașua”, închiriat, (sau poate cumpărat) de la un negustor evreu bogat, Șaul Șaașua. În 1926 palatul a fost distrus de o inundație a râului Tigru. Până la terminarea noului palat, Faisal a locuit la alt prieten, Menahem Saleh Daniel. Acesta era cel mai bogat evreu din Irak, mare latifundiar, liderul comunității evreiești, senator și politician.

Faisal este considerat fondatorul Irakului modern. El a fost ajutat de un alt evreu: ministrul de finanțe Sassoon Heskel. El provenea dintr-o familie aristocratică – tatăl său era rabin, iar unchiul său era chiar magnatul Menahem Saleh Daniel. Heskel studiat la Constantinopol, Londra și Viena, absolvind economia și dreptul. În 1908 a fost ales reprezentantul orașului Bagdad în parlamentul din Istanbul.

Sir Sassoon Heskel

Anii 20 ai secolului trecut a fost perioada cea mai bună pentru evreii din Irak. Noua constituție stabilea că din 80 de membri ai parlamentului, șase să fie evrei, iar unul din fiecare 20 de senatori să fie evreu. Heskel a fost înnobilat de regele Angliei, George V. S-a stins din viață în 1932, și după moarte a mai primit diverse medalii și premii, chiar de la Saddam Hussein. Irakienii îl elogiază până astăzi. În Israel moșavul Kfar Yehezkel este numit în amintirea lui.  

Comunitatea evreilor din Irak era cea mai învățată din toată zona afro-asiatică, toți aveau bacalaureat și studii superioare și erau implicați în toate instituțiile statului. Ei conduceau multe ministere, poșta, trenurile, compania de aviație, etc. Nu este de mirare că Faisal, care avea o atitudine pozitivă față de evrei, avea relații bune cu ei.

În 8 septembrie 1933, în drum spre Londra, Faisal a murit la Berna, Elveția. Oficial era de infarct, dar mulți cred că a fost asasinat de britanici. Trupul lui a fost adus cu vaporul la Haifa, iar de aici cu avionul la Bagdad.

Dar în Germania fusese de curând ales un nou cancelar, Adolf Hitler, ceea ce a avut un impact enorm asupra Irakului, și mai ales asupra evreilor din Irak. Naziștii aveau un plan detailat de a-i ataca pe evreii din Palestina din toate direcțiile: din est prin Irak și Iran, din vest prin Africa de nord și prin insulele Greciei. Au încercat și din Palestina însăși, prin populația germană stabilită acolo încă din sec. al XIX-lea. Britanicii au ripostat repede și i-au expulzat pe cetățenii de origine germană în Australia, de unde nu s-au mai întors. Zona centrală din Tel Aviv, numită astăzi Hakirya, unde se află Ministerul Apărării și Statul Major al armatei este fostul cartier german Sarona. Astăzi au rămas doar câteva case în stil german, care adăpostesc restaurante, buticuri, etc.

În Irak naziștii au introdus o propagandă foarte eficientă. Au tradus și au tipărit Mein Kamf în limba arabă. (Irak este și astăzi cel mai important centru de tipărituri din lumea arabă. Cărțile tipărite acolo ajung și în Israel prin intermediari europeni.) Naziștii au sprijinit atât editarea cărții cât și propaganda, de exemplu amplificarea unor zvonuri absurde, ca de exemplu că evreii ar căuta să domine Irakul, pentru că patriarhul Avraam se trage din Ur, în sudul Irakului.

Propaganda nazistă a dat roade. Evreii au fost eliminați din posturile importante pe care le ocupau și au suferit diverse persecuții. Unii au plecat ilegal în Palestina. Situația celor rămași s-a agravat și mai mult după înființarea statului Israel. Din această cauză a fost organizată operația de salvare „Ezra și Nehemia”, prin care cca. 130.000 de evrei au fost aduși în Israel. Dintre ei s-au recrutat mai târziu resursele umane pentru agențiile de spionaj și profesorii de arabă. Profesorii mei de arabă din liceu și de facultate erau aproape toți originari din Irak; mai târziu am avut și colegi veniți de acolo cu care am făcut proiecte.

Operaţiunea Ezra şi Nehemia

Irak și Israel

Irakul este până astăzi cel mai aprig dușman al Israelului. Teritoriul lui este de 20 de ori mai mare ca al Israelului (de două ori cât al României). Populația este de patru ori mai mare, iar PIB-ul este de două ori mai mare, venitul anual pe cap de locuitor fiind jumătate din cel din Israel.

Ostilitățile dintre Israel și Irak s-au repetat iar și iar. La 15 mai 1948 armata irakiană a atacat noul stat Israel, traversând Iordania. Irak nu a semnat niciodată un armistițiu cu statul Israel. În 1966, un pilot irakian (creștin), cu un MiG-21, a dezertat și s-a refugiat în Israel, după o înțelegere prealabilă cu Mosadul.

Era primul avion de acest tip ajuns întreg în vest. În 4 iunie 1967 Irak s-a alăturat alianței iordaniano-egiptean și a trimis trupe spre Israel. (Distanța este de aproape 1.000 km.) Trupele irakiene au fost bombardate încă pe drum și s-au oprit. Baza militară H-3 din vestul Irakului a fost bombardată de aviația israeliană. În Războiul de Iom Kipur din 1973 Irakul a trimis în Podișul Golan trupe care au luptat umăr la umăr cu soldații sirieni. În 1981, Israelul a bombardat reactorul atomic Osirak de lângă Bagdad și l-a distrus. Așa s-a terminat visul bombei atomice în Irak. La fel s-a întâmplat în Siria în 2008. Când se va întâmpla în Iran?

În 1991 Saddam Hussein a invadat Kuweitul și a început Războiul Golfului. Cu toate că Israel nu era în coaliția celor 34 de state, Saddam Hussein a amenințat că va bombarda Israelul cu arme chimice, ceea ce făcuse și cu minoritatea curdă. Și într-adevăr el a trimis zeci de rachete împotriva Israelului, dar erau rachete convenționale. Atitudinea Irakului față de Israel nu s-a schimbat nici după ocupația americană din 2003, în ciuda încercărilor de apropiere israeliene. Nu am amintit relațiile speciale pe care Israelul le-a avut și le are cu minoritatea curdă din nordul țării.

Mustafa al-Kazimi

Să încheiem cu o veste pozitivă. După o lungă perioadă de criză guvernamentală, în mai 2020, fostul comandant al armatei Mustafa al-Kazimi a fost numit prim-ministru al Irakului. Spre deosebire de cei care l-au precedat, el nu urăște Israelul și nici pe evrei. Să sperăm că se va alătura acelor țări arabe care își schimbă treptat atitudinea și se apropie de Israel. Astăzi, când conducătorul Omanului se întâlnește cu Netanyahu, la fel și președintele Sudanului, Arabia Saudită permite avioanelor care vin din Asia spre Israel să treacă prin spațiul ei aerian, iar statele golfului publică articole în presa israeliană, poate că și Irakul, marele dușman, se va schimba. Să fim optimiști!  

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

7 Comments

  • Marica Lewin commented on July 12, 2020 Reply

    Va multumesc pentru un articol atit de interesant.
    Cititindu- l, ma gindeam cum se schimba istoria și relațiile între oameni. Fondatorul monotelsmului, implicit stramosul poporului evreu,Abraham, provine din teritoriul actualului Irak sau a Siriei. ( Ar fi existat 2 orașe Uhr).
    In Babilon, in timpul exiluluii poporului din Iudeea, s-a format iudaismul modern și constinta apartenentei la un popor ce nu va uita niciodată Yerusalimul.
    Tot pe acest pamint a fost scris Talmudul babilonean, apoi au fost înființate celebrele academii evreiești Sura și Pumbedita.
    Cea mai veche și instruită comunitate din Diaspora.
    Un prieten in Regele Faysal.
    Și intr- un timp așa de scurt, la ce s- a ajuns?
    Dușmănie, ura, războaie ,atacuri,trimitere de rachete asupra Israelului.
    Sa speram ca alegerea noului Prim Ministru este de bun augur.
    PS Și eu cred ca este atit de greu de încheiat pace pentru ca nu exista națiuni in Orientul Mijlociu, doar triburi, clanuri, familii. State artificiale in afara de Israel

  • Eva Grosz commented on July 10, 2020 Reply

    Interesant Mulțumim !

  • Virgil Duncan commented on July 10, 2020 Reply

    Articol foarte bun. Americanii au facut multe greseli in Irak:
    1 – au atacat Irak-ul, cea mai moderna tara araba, cu speranta utopica sa arate tuturor avantajele democratiei, care automat duce la pace – iluzie mai ales cand sunt conflicte religioase intre minoritati;
    2 – din punct de vedere militar, nici o problema – americanii si-au dat seama de inca o greseala fundamentala trimitind acasa dupa succesul initial toata structura statului si armata alcatuita din suni arabs. Iranul de abia astepta inarmind militiile shia. Sunii s-au unit si au format DASH-ul si a inceput alt razboi.
    3 – Kurzii au fost si sunt singurii aliati de incredere care au ajutat la infringerea DASH-ului. Dar nici aici lucrurile nu sunt clare. Turcia are probleme mari cu kurzii fiind o minoritate foarte importanta in Turcia si care vrea independenta si teritoriu.
    Problema Irak-ului, Siriei si Libanului este ca sunt tari artificial impartite unde minoritatile nu se inteleg. Nu va fi pace decit atunci cand fiecare minoritate va avea tara ei – cum sa ajungi la asta? un imperiu puternic care sa faca ordine, pentru ca ONU e impotent. Americanii dupa atitea greseli, sange varsat si bani cheltuiti s-au saturat si vor sa iasa cit mai repede. Puterile adiacente Rusia, Turcia, Iranul si posibil Egiptul sunt gata sa intervina. Israelul e prins intre ei si trebuie sa se mentina puternic si neutru. Problema palestiniana a trecut pe planul doi pentru moment.

    • Asher Shafrir commented on July 10, 2020 Reply

      Mulțumesc pentru comentariu.
      Aș vrea să adaug și o privire din interior, din adâncul Islamului. Penru statele arabe amintite (nu de exemplu Libia), balanța între minorități se menține foarte bine. În Liban puterea este împărțită acceptat de toți: președintele este creștin, primul ministru sunit, președintele parlamentului șiit (Amal) etc. În Siria o minoritate Alavită de 15% conduce țara, iar majoritate sunită acceptă asta. În Irak situația era bună, când minoritatea sunită conducea țara și armata. Americanii nu au luat în seamă că prin alegeri vor dezechilibra acest lucru. Așa a fost aleasă majoritatea șiită care bineînțeles s-a supus imediat Iranului, care conduce astăzi de facto țara. Israelul bombardează cam o dată pe lună în Irak. Nu pe irakieni, ci pe iranieni și bazele lor.
      Daeș nu a apucat să se ocupe de șiiți. Ei au început după sistemul oriental de la cei mai apropiați. Au început cu suniții care nu au acceptat chalifatul lor. Pe drum au mâcelărit minorități de care s-au lovit: în primul rând pe iazidii din nord, pe urmă pe creștini, pe curzi. Dacă ajungeau la alții ca evreii, vă închipuiți ce s-ar fi putut întâmpla.

      • Virgil Duncan commented on July 10, 2020 Reply

        Asher – citeva intrebari:
        1 – nu-i asa ca Libia este sub razboi civil unde Egiptul e pe cale sa intervina?
        2 – in Liban exista instabilitate, de unde acum 50 de ani crestinii conduceau, in ziua de azi Hizbollah este de-facto la putere; crestinii emigreaza catre Occident.
        3 – Siria a fost si este sub razboi civil intre Suniti si Alawit impreuna cu alte minoritati – rascoala sunutilor a fost de facto inabusita in singe cu ajutorul Iranului si a Rusiei – si tu crezi ca sunitii au acceptat infringerea lor? eu cred ca toate popoarele din regiune au o trasatura comuna: sunt incapatinati si nu uita nimic din atrocitati.
        4 – Irak – aceeasi situation – Sunitii infrinti dar numai temporar – crezi ca jumatate din populatie o sa accepte sa fie condusi de Iran?
        Si nu uita ca in ziua de azi Turcia, Egiptul si Israel sunt de partea Suni.

        • Asher Shafrir commented on July 12, 2020 Reply

          Răspunsuri, pe scurt:
          1. Corect. Egiptul este de partea estului, Cyrenaica. Adevărul este că Turcia este cu Tripoli, și din cauza aceasta Egiptul amenință.
          2.Nu este exact. Instabilitatea este din cauze economice. Balanțul etnic este menținut. Hizballah ține doar sudul, la sud de râul Litani, ceea ce-l intereseză. Este adevărat că în caz că Hizballah atacă Israelul, Libanul va fi lovit. Creștinii pleacă din tot orientul.
          3. În Siria nu este nici un război civil între suniți și alauiți. Războiul este cu organizațiile teroriste. Alauiții sunt o sectă descendentă din șiiți și locuiesc în nord, în regiunea Latakie. În orient nu sunt popoare, sunt doar triburi, familii, clanuri. Suniții stau bine în conducere. Majoritatea guvernului sunt suniți și nu a fost nici o revoltă. Teroriștii care au venit de afară erau suniți. Cine a luptat cu ei mai mult de alții a fost Hizballah care și-a adus armata. Mulți au căzut în aceste lupte. Iranienii nu-și vor risca nici un soldat pentru alții. Iar rușii au venit să-l păzească pe Asad. Acesta știe să se pună bine cu suniții. Se vede din comportarea lui în moschei. Alauiții nu au moschei în religia lor. El, ca și tatăl lui, merge în fiecare vineri la moscheie și se roagă exact ca musulmanii.
          4. Despre Irak am scris deja că nu este un popor. Șiia conduce că este majoritate. Iranul conduce țara și face ce vrea. Are baze militare, aeroporturi etc.
          5. Cu ultima frază nu sunt de acord. Relațiile între state nu se bazează pe acest fapt. Unul din cei mai mari dușmani al Israelului, Hamas din Gaza sunt suniți puri. Ei sunt susținuți de iranul șiit. Cel mai mare dușman al Turciei astăzi este Egiptul și în nici un caz nu Iranul. Până în 1979 cel mai mare aliat al Israelului în zonă era Iranul șiit. Israelul are relații bune cu Baharein care este o țară șiită și cu Azerbaidjan care este la fel.
          Foarte multe țări în zonă au populații mixte. Libanul am văzut deja. Irakul la fel. Kuweitul are aproapre jumătate șiită, la fel și Arabia Saudită. Chiar și Yemen are o mare minoritate, Huti, șiită. La fel și țările din golf în frunte cu Baharein.
          Problema este pur religioasă de la succesiunea profetului Muhammad și bătălia de la Karbala în anul 680 (Irak) unde suniții (Ali) au câștigat, iar șiiții (Hussein, nepotul lui Muhammad) și-au luat viața..

  • Hava Oren commented on July 9, 2020 Reply

    Despre relațiile regelui Faisal cu Haim Weizmann am mai citit nu de mult în Baabel, într-un articol semnat de Tiberiu Roth.
    În schimb informația despre evreii din Irak a fost bine-venită. M-aș bucura să citesc un studiu asupra familiei Sassoon și a ramificațiilor ei în lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *