Deși a pierdut alegerile prezidențiale, Donald Trump (care nu a învățat să piardă elegant) nu a vrut să cedeze puterea, în speranța că poate se găsește ceva cu care să anihileze rezultatele destul de concludente ale scrutinului. Acum a început oarecum să cedeze, dar cele două luni până la predarea puterii au fost folosite fie pentru a se răzbuna pe aliații săi infideli, prin demiterea unor demnitari, fie să încerce să mai dea un imbold unora dintre proiectele sale, pe care urma să le realizeze în noul său mandat sau să le folosească în campania din 2024. Nu degeaba în presa israeliană a apărut marele semn de întrebare: ce ne mai pregătește Donald Trump înainte de plecare? Recenta vizită și ultima a secretarului de stat Mike Pompeo în șapte țări din Orientul Mijlociu, inclusiv în Israel, a fost un soi de răspuns la această nedumerire.

Luni dimineața, sau mai bine zis duminică după amiaza, un avion particular a decolat de pe aeroportul Tel Aviv și a zburat spre coasta Mării Roșii. Avea doi pasageri speciali – premierul Benjamin Netanyahu și șeful Mossad Yossi Cohen. A aterizat la Neom, un nou oraș, supranumit al viitorului, din Arabia Saudită, unde cei doi s-ar fi întâlnit cu Pompeo, dar și cu prințul Mohamed bin Salman, moștenitorul tronului saudit și ar fi avut câteva ore de convorbiri. Am pus la condițional, deoarece însuși ministrul saudit de externe a negat întâlnirea, în schimb mai multe surse israeliene au confirmat-o, nu și Netanyahu (cel puțin deocamdată) care probabil că a promis discreție.

Întâlnirea nu a fost întâmplătoare și prezența lui Pompeo confirmă acest lucru. Demersul face parte din ”moștenirea Trump”, fiind continuarea ultimelor inițiative de apropiere a unor state arabe de Israel. Președintele american a evocat de mai multe ori posibilitatea că după EAU, Bahrain și Sudan va veni rândul Arabiei Saudite, cea mai mare miză a acestui joc diplomatic. Dar Riadul este o nucă mai greu de sparte decât alte state din regiune. Există un angajament saudit față de palestinieni, față de ideea celor două state – cel palestinian alături de Israel. Și chiar dacă prințul moștenitor se pare că înclină spre recunoașterea Israelului, regele Salman al Saud nu acceptă ideea decât în spiritul planului de pace arab, care condiționează clar recunoașterea Israelului cu un acord de pace israeliano-palestinian și crearea statului palestinian.

Dar, la ora actuală, ecuația Israel – Arabia Saudită se poate derula altfel, deoarece înaintea unei eventuale recunoașteri există o problemă mult mai acută și de mare interes și pentru Arabia Saudită – Iranul. Pentru Arabia Saudită amenințarea iraniană este multiplă, nu sunt numai jocuri de putere și influență sau conflicte religioase șiito-sunite, ea țintește însăși existența dinastiei saudite, transformarea țării dintr-o autocrație monarhică, așa cum este astăzi, într-o autocrație teologică, așa cum este Iranul. Pentru a o contracara este nevoie de aliați puternici și cine dacă nu Israelul s-ar putea califica pentru un astfel de rol? Miza fiind atât de mare, poate că se va găsi o formulă care, până la soluționarea problemelor diplomatice, de relații etc. să ofere acel scut de apărare de care au nevoie statele arabe care se opun Iranului.

Chestiunea a devenit acută odată cu apropierea zilei de 20 ianuarie, în care noul președinte Joe Biden se va instala definitiv la putere. Spre îngrijorarea Israelului, Arabiei Saudite și a altor state sunnite, Joe Biden a declarat că va reveni în cadrul acordului nuclear iranian pe care președintele Trump l-a denunțat și a introdus o serie de sancțiuni noi împotriva Iranului. Este adevărat că Biden nu dorește să revină necondiționat, ar vrea să negoceze niște prevederi care nu figurează în textul actualului acord, dar acest pas va fi văzut de iranieni ca o cedare, ca o slăbiciune și va încuraja regimul de la Teheran la adoptarea unor poziții mai dure, mai agresive.

Atât Israelul cât și Arabia Saudită au sugerat cercului apropiat președintelui ales al SUA să revină asupra acestei promisiuni, să analizeze avantajele și dezavantajele ei, efectele pe care le-ar avea în primul rând în regiune. Unii analiști pesimiști au lansat ideea posibilității unui război cu Iranul, a unor lovituri efectuate chiar de forțele americane până la instalarea noului președinte.

Se pare că deocamdată statele antiiraniene nu se gândesc la o confruntare armată. Ele urmăresc acum formarea unui front comun puternic și solid care să se opună încercărilor hegemonice iraniene și care să fie văzut de Statele Unite ca un zid de neclintit în fața pericolului. Iar pivotul acestui bloc nu poate fi decât Israelul alături de Arabia Saudită, cel mai puternic stat din Golf. Chiar dacă oficial Riadul nu a ajuns încă la recunoașterea Israelului, este foarte conștient că forța sa, combinată cu tehnologia, strategia și inteligența israeliană, ar putea fi un obstacol în calea Teheranului, precum și un mesaj destul de evident adresat viitoarei administrații americane. Iar întâlnirea în ceas de seară, care oficial nu a avut loc, ar fi un pas către închegarea acestei alianțe, care acum un deceniu ar fi putut fi calificată „contra naturii”.

Eva Galambos