În 23 februarie se împlinesc 92 de ani de la nașterea lui Hary Kuller și 64 de la căsătoria noastră. Hary nu mai există, fizic, alături de mine, dar trăiește în sufletul meu prin toată ființa lui, trăiește prin lucrările pe care le-a scris și poate, de undeva, sufletul său veghează asupra mea.

23 februarie era o sărbătoare importantă în mica noastră familie şi doresc ca anul acesta, primul în care nu mai putem sărbători împreună această zi, s-o marchez în revista Baabel, publicând un articol alcătuit din confesiunile lui Hary Kuller, despre viața şi cariera sa, publicate în Realitatea Evreiască, în 2004 şi 2006, cu prilejul împlinirii a 75 şi 77 de ani.

Și iată ce povestește.

„M-am născut la Lucăcești, o localitate la periferia Moineștiului. Localitatea avea 40 de familii de evrei; o sinagogă, un heder și un talmud-tora. Nu pot uita viața care pulsa în jurul sinagogii. Hederul l-am făcut cu un rabin care era totodată și șoihăt (adică tăia animale). Numele lui era Kaufman. Era un om care a scris cărți; el ne-a învățat să citim și să înțelegem file din Talmud. Conducea corul sinagogii, unde cânta mama și cântam și eu. El a contribuit la educația mea religioasă până am împlinit 13 ani. Zic 13 ani, căci la ordinul regimului Antonescu, în 1942, toți evreii din provincie au fost evacuați și concentrați în capitale de județe. Așa am ajuns la Bacău, unde am urmat liceul evreiesc. După ce am împlinit 14 ani, am fost luat la muncă obligatorie. Am lucrat pe un aeroport germano-român care se afla aproape de Bacău și de front. După război am intrat în organizații sioniste, la Hașomer Hațair, la Dror Habonim și la Gordonia, unde am ajuns șeful organizației orășenești. Nu mi-am propus niciodată să devin membru al Partidului Comunist, ceea ce mi-a marcat destinul profesional. După ce am terminat liceul, am făcut doi ani dreptul și filosofia la Iași, apoi am fost transferat la Cluj, unde în anul III am fost dat afară din cauza dosarului unde scrisesem că am depus activitate sionistă.

După o serie de memorii mi s-a admis să termin facultatea de filosofie la București. Toată această situație cu excluderi, în loc să mă înfricoșeze, m-a întărâtat și am devenit „Hary-contra”. După terminarea facultății am fost repartizat la Institutul de Filosofie al Academiei Române. De aici am fost scos în anul 1958 cu diagnosticul că: ,,n-am perspectivă de dezvoltare în gândirea marxistă”. A început peregrinarea mea profesională forțată, fiind mutat de cinci ori pe motive politico-ideologice. Am cărat ziare la legătorie din depozitele Bibliotecii Academiei Române, am fost bibliotecar la Institutul de Cercetări Economice, iar după o anchetă pe motive politico-ideologice am fost transferat tot pe post de bibliotecar la Institutul Energetic, după care, ca prin minune, am revenit la Institutul de Filosofie – ce-i drept nu pentru multă vreme, căci în 1971 plenara CC al PCR a hotărât că cei care nu sunt membri de partid nu pot lucra în domeniul ideologiei. De data asta am fost încadrat la Institutul de Etnologie, unde am lucrat 15 ani, până la pensionare. Atunci, spre satisfacția Lyei, am devenit colaborator la Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din România.

În ciuda acestui traseu de viață profesională am reușit să public un număr de cărți și studii în diferite reviste de specialitate. Iată câteva exemple: Teza de licență despre sociologia românească și școala lui Gusti am publicat-o în 1952. Teza de doctorat despre Georges Gurvitch, sociolog evreu-francez, am reușit s-o public în 1970. În 1976 am publicat Cunoașterea sociologică, arătând importanța abordărilor integraliste și a deparazitării ideologice a instrumentelor de cercetare socială. Cartea a fost vehement criticată în presa vremii pentru lipsa ei de orientare ideologico-partinică. După 1989 am publicat Folclorul în Vechiul Testament, adaptare după Frazer și studiu comparativ. Mituri, rituri și obiecte rituale iudaice am publicat în 1997. Presa evreiască bucureșteană 1857-1994 a apărut tot în 1997. Opt studii despre istoria Evreilor din România, o sinteză despre secolul al XIX-lea și începutul secolului XX, a apărut în 1996. Evreii din România anilor 1944-1949 a apărut în 2002. O istorie a evreilor din România în date – panorama evenimentelor devenirii evreo-române de la începuturi și până în 1944, a apărut în anul 2000. Am coordonat alături de academicianul Nicolae Cajal cartea Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație, care a apărut sub egida UNESCO în 1996. Am colaborat la Revista Cultului Mozaic și apoi la Realitatea Evreiască, unde printre altele, am publicat un serial despre profeți.”

Pesimist prin definiție, Hary Kuller își termină interviul din 2006 cu referire la epitaful pe care l-ar prefera: „Trecătorule, descoperă viața cât trăiești, căci ea dispare odată cu moartea ta.”

În final, ziaristul Avram Croitoru, care i-a luat interviul, l-a întrebat despre coordonatele de care se ghidează, la care el a răspuns: „Nu sunt fan, dar nici fanatic, și aș mai adăuga: Vrei să schimbi lumea? Începe cu tine.”

Lya Benjamin