Niciunul dintre noi, oricât ne-am dori, nu putem îndrepta răul absolut care s-a făcut unor oameni, unor milioane de oameni, cu nimic diferiți de toți oamenii de pe Pământ, în deceniul al patrulea al frământatului și tragicului secol XX. Nu se mai poate schimba nimic, nu se mai poate alina și nici reface ceea ce s-a distrus definitiv.

Se poate însă rememora, se poate onora și prețui existența unei comunități valoroase în orașul Oradea, o comunitate care a contribuit major la istoria și dezvoltarea lui -comunitatea evreiască.

În anul 1722 este atestată istoric existența a 22 familii de iudei în Oradea, deși nu ar fi greșit să se ia în considerare prezența lor în cetatea Oradea încă de la atestarea ei documentară, din anul 1113, aceasta fiind reședință episcopală catolică. Legile vremii permiteau evreilor să locuiască doar în orașe episcopale. Totuși, probabil numărul lor era atunci foarte mic. În zilele noastre este acceptată așadar prima menționare a evreilor în oraș în anul 1722. În 1731 s-a creat Hevra Kadișa (Confreria Sacră), ceea ce presupunea prezența unei comunități numeroase și distinct conturate. Nu se știe exact când a fost construită prima sinagogă din oraș, dar în 1749 se face deja referire la chiria plătită pentru locul sinagogii. În secolele XVIII și XIX istoria comunității evreiești însoțește și completează istoria orașului, existând toate instituțiile specifice comunității evreiești. Astfel, se află consemnat în istoria Confreriei Sacre, anul 1786, când la Oradea s-a înființat azilul evreiesc pentru bolnavi şi nevoiaşi, numit Hekdeş. Este consemnat că educația și instrucția se desfășura în școli primare numite Heder, iar conform legislației vremii, prima școală evreiască din Oradea se deschide în anul 1786. Comunitatea evreiască a prețuit întotdeauna educația, accesul la ea nefiindu-i permis decât târziu. E relevantă în acest sens statistica învățământului public din Oradea, alcătuită în 1887, cu referire la anii 1874-1875: școlile orădene erau frecventate de 1688 de elevi, din care 37,02% erau de religie mozaică.

La sfârșitul secolului XIX începe perioada de mare dezvoltare a orașului Oradea, care dintr-un târg, devine un centru industrial, cultural și comercial. Este momentul în care evreii din Oradea, care locuiau la periferia cetății, se mută pe străzile centrale, unde vor aduce o contribuție esențială la modelarea aspectului acestui oraș, până la imaginea edilitară de care ne bucurăm și în zilele noastre. E acceptată azi în mod unanim contribuția evreilor, din postura de beneficiari, arhitecți sau constructori. Între anii 1890 și 1910 dezvoltarea orașului a luat proporții, întreaga populație dublându-se (61.034 persoane), iar numărul evreilor crescând la 15.040. A fost o perioadă intensă de dezvoltare datorată condițiilor materiale excelente, posibilităților mai bune de călătorie, inițiativelor îndrăznețe și apetitului pentru noutate și modernism, care a dus la apariția aspectului edilitar unitar al orașului.

Se cuvin amintiți cei a căror activitate în domeniul construcțiilor este de referință, lăsând amprente de netăgăduit, proiectând și executând edificii care sunt mândria orașului până în prezent. Vorbim de arhitecții Rimanóczy Kálmán, tată și fiu, Busch Dávid – inginerul șef al orașului, Sztaril Ferenc – președintele Societății Constructorilor din Oradea, frații Vágó József și László, Komor Marcell și Jakab Dezső, pentru a-i numi doar pe câțiva dintre cei mai reprezentativi. Pe lângă rolul lor de excepție trebuie menționați finanțatorii marilor edificii urbanistice devenite emblematice pentru Oradea. Intelectualii evrei ai urbei – medici de renume, avocați, publiciști – împreună cu comercianți de anvergură și industriași și-au legat numele de realizarea unor clădiri deosebite, cunoscute până în prezent sub numele celor care le-au comandat: Palatul Moskovits-Miksa, Palatul Ullmann, Palatul Adorján, Palatul Stern, Casa Sonnenfeld sau dr. Konrád, Casa Darvas-La Roche. Simbolul arhitectonic al orașului, Palatul Vulturul Negru, a fost proiectat și construit de Komor Marcell și Jakab Dezső.

După perioada de prosperitate de la începutul secolului XX, evreimea din Oradea a avut parte, alături de toată populația din țară, de dificultățile impuse de Primul Război Mondial.

După Primul Război Mondial, tranziția de la Imperiul Austro-Ungar la statul național unitar român s-a realizat în condiții firești, urmând ani de dezvoltare economică, mai cu seamă a comerțului și industriei.

Perioada interbelică produce şi cei mai remarcabili intelectuali evrei orădeni care se evidențiază în primul rând în gazetărie şi în pictură. Trebuie amintiți Pásztor Bertalan, mentorul ziaristicii orădene, Ackersmann Arató András, poet și publicist, Katona Béla, publicist și corespondent de război, Barát Móric, Tibor Ernő, Leon Alex și Grünbaum Ernő, pictori și graficieni care au lăsat generațiilor viitoare opera de o mare expresivitate.

Orașul avea o efervescentă viață socială, teatrală, culturală și sportivă.

Prin Dictatul de la Viena, la 30 august 1940, Transilvania de Nord a fost cedată Ungariei. Dar nu mai era Ungaria a cărei cultură şi-o asumaseră generațiile de evrei orădeni. Imediat s-au aplicat legile antievreiești, în vigoare în Ungaria din 1938, care eliminau evreii din viața activă (medici, avocați, ingineri, actori, scriitori, funcționari) şi s-a stabilit statutul de evreu pe baze rasiste. 

În martie 1944, trupele germane intră în Ungaria. Odată cu ele vine și brigada specială a lui Adolf Eichmann, responsabilă cu exterminarea evreilor. Este momentul istoric plin de tragism în care viețile evreilor din Oradea se vor schimba, pentru totdeauna, în cel mai inimaginabil mod. În timpul scurt a două luni, au fost aplicate legile antisemite ale statului ungar, evreii fiind deposedați de toate bunurile și valorile pe care le aveau în posesie, au fost plasați în ghetoul organizat de autorități și, în decurs de zece zile, între 25 mai și 3 iunie 1944 au fost deportați în lagărul de exterminare de la Auschwitz.

Am ținut să fac această succintă evocare a câtorva personalități și a momentelor istoriei comunității evreiești din orașul meu, deoarece consider importantă plasarea în context istoric a prezenței definitorii a acestor oameni alături de românii și maghiarii urbei.

Spuneam la începutul acestui eseu că nu putem alina suferința trecută, nu putem îndrepta răul făcut. Dar în paradigma neuitării se înscrie existența, la Oradea, a Muzeului Istoriei Evreilor.

Acesta a fost deschis în 5 decembrie 2018, în clădirea Sinagogii Ortodoxe Aachvas Rein.  Încă din 1870 pe locul actualei clădiri exista o casă de rugăciune, de dimensiuni destul de mici, astfel că, în 1912, aceasta devenind neîncăpătoare s-a trecut la modificarea ei și în anul 1926, după planurile arhitectului Pintér István, s-a ridicat de către constructorul Wiemann Béla actuala clădire.

Încă din secolul XIX membrii comunității evreiești ortodoxe au pus bazele instituțiilor proprii de binefacere și întrajutorare. A existat o asociație numită Chebra Ahabat Reim (Asociația de Întrajutorare a Evreilor Ortodocși) care oferea suport semenilor aflați în suferință, bolnavi sau săraci. Denumirea sinagogii Aachvas Rein provine de la această asociație.

A fost ultima sinagogă construită în Oradea și nu mai era folosită de decenii. Prin grija Primăriei Municipiului Oradea și a Comunității Evreiești din Oradea, clădirea a fost renovată în decurs de câteva luni și s-a convenit înființarea muzeului.

Acesta are o concepție muzeală inedită, fiind accentuate două aspecte care se doresc relevate în mod special: primul se referă la prezența comunității evreiești în istoria orașului și punctarea contribuției sale la tot ceea ce înseamnă Oradea până în zilele noastre, iar al doilea este exprimarea compasiunii și rememorarea victimelor deportării.

În primăvara anului 1944, Oradea avea o populație de cca. 90.000 de locuitori. O treime din populația orașului – peste 27.000 de oameni – a fost deportată în lagăre de exterminare naziste, majoritatea copleșitoare pierind. S-au întors mai puțin de 2000.

La parter sunt găzduite panouri imprimate cu momentele importante din istoria comunității evreiești și informații despre arhitecții, constructorii și familiile care au ridicat și deținut celebrele palate ale orașului, așa cum aminteam mai sus.

Expoziția muzeală aduce în fața vizitatorilor obiecte de cult, sulurile Torei, cărți de rugăciune, tablouri ale rabinilor orădeni, fotografii și documente ale instituțiilor școlare evreiești.

În câteva vitrine sunt expuse obiecte şi documente preluate de la familii evreiești din Oradea, sau cu rădăcini în Oradea. Astfel, familia Sonnenfeld, moștenitoarea palatului cu același nume de pe strada Moscovei, a avut o contribuție esențială în istoria orașului. A fost una dintre cele mai importante familii evreiești orădene, care deţinea o tipografie şi un magazin în Piaţa Ferdinand. La inaugurarea Muzeului au participat și urmaşi ai celor care au construit palatul. Totodată, obiecte pentru muzeu au fost donate şi de etnograful Tereza Mozes, autoarea volumului Evreii din Oradea.

Pe cele două scări care duc spre etaj sunt pictate umbre de femei, copii, bărbaţi, bătrâni trimişi în lagărele de concentrare, şi a fost reprezentată şina de tren spre Auschwitz, unde au plecat vagoanele cu evreii orădeni.

Pe una dintre scări, în memoria celor ucişi, au fost depuse mai multe pietre.

La etaj, pe podea au fost trasate şine, iar pe mai mulţi pereţi au fost inscripţionate numele persoanelor omorâte în timpul Holocaustului. În două zone, simbolic, au fost expuse mai multe valize şi bagaje, precum şi fotografii de mari dimensiuni realizate la Auschwitz. Pe panouri din sticlă vizitatorii pot citi toată istoria prigoanei împotriva evreilor din Oradea.

În Muzeu aflăm povestea Evei Heyman, fetița de 13 ani care, la fel ca Anna Frank, a scris un jurnal în ghetoul din Oradea, înainte de deportarea ei în lagărul de concentrare de la Auschwitz, unde a devenit o victimă a Holocaustului. La întoarcerea după război, mama ei a recuperat jurnalul și l-a publicat la Budapesta, în 1948, sub titlul Am trăit atât de puțin.

În 5 decembrie 2018 se sărbătorea Hanuka și se inaugura la Oradea Muzeul Istoriei Evreilor. Sărbătoarea Luminilor a deschis parcă o nouă modalitate de comunicare.

Când trecem pragul acestui muzeu, e ca și cum am spune: ”Vrem să știm cât mai multe despre voi și despre viața voastră împreună cu noi. Și vrem să nu lăsăm niciodată să alunece în derizoriul uitării ceea ce vi s-a întâmplat vouă. Dar ni se putea întâmpla fiecăruia dintre noi…”

BIBLIOGRAFIE:

1. https://www.tikvah.ro/ro/evreii-in-oradea/istoria
2. https://www.oradeaheritage.ro/sinagoga-aachvas-rein/
3. https://muzeulmoo.ro/moo-muzeul-orasului-oradea-sub-sectii/muzeul-istoriei-evreilor-din-oradea/
4.  https://ro.wikipedia.org/wiki/Ghetoul_Oradea
5. Tereza Mozes – ”Evreii din Oradea” – Editura Hasefer, Editura Scrib, 2020.

Anca Laslo