De-a lungul istoriei, malaria a fost una dintre amenințările majore pentru locuitorii de pe teritoriul Israelului actual.  Ea a fost și o enormă piedică pentru recolonizarea țării de către evrei la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Ce este malaria?

Malaria este o boală infecțioasă produsă de parazitul unicelular Plasmodium, transmis prin înțepătura țânțarului anofel.  Cele mai răspândite specii ale parazitului sunt Plasmodium falciparum și P. vivax, dar există și altele.  Țânțarul (interesant că numai femela!) primește parazitul când înțeapă un om bolnav.  După opt zile parazitul ajunge în glandele salivare ale țânțarului, de unde este transmis la toți oamenii pe care țânțarul îi înțeapă în continuare.  În organismul omului, parazitul primește un înveliș care îl „ascunde” de acțiunea sistemului imunitar, făcându-l foarte greu de combătut.

Boala se manifestă prin febră mare, frisoane („friguri”), dureri de cap, vărsături (uneori cu sânge), diaree, dureri abdominale, etc.  Simptomele se repetă zilnic, sau la 2-3-4 zile, în funcție de specia parazitului.  Netratată, boala are o mortalitate de 20%, cei mai afectați fiind copiii.

Din păcate problema malariei nu a fost rezolvată nici până astăzi: cu timpul parazitul a devenit rezistent la toate medicamentele, iar primul vaccin, intrat în uz abia de curând, are o eficacitate de numai 30%.  Astfel malaria continuă să facă anual aproape trei sferturi de milion de victime, mai ales în Africa.  Modul cea mai eficient de luptă împotriva malariei este distrugerea țânțarilor care o transmit, prin asanarea mlaștinilor, precum și prin diverse alte metode.

Puţină istorie şi, mai ales, geografie.

La început m-am mirat de unde atâtea mlaștini și ape stătătoare, când în Israel problema pare a fi mai degrabă lipsa apei?  Și totuși…  Iată ce spunea Conrad Schick pe la 1900:  „Paralel cu țărmul se află un șir de coline și în iernile ploioase îndărătul lor apăreau mlaștini întinse, pentru că apa ploilor nu se putea scurge în mare”.  Aceeași problemă de drenaj exista în multe alte câmpii, văi, depresiuni, care au fost inundate de apa ploilor de iarnă, de apa unor izvoare, sau a Iordanului, devenind lacuri sau mlaștini. 

Malaria exista pe aceste meleaguri de când lumea, ea fiind menționată și în Biblie: „Voi trimite peste voi groaza, lingoarea și frigurile, care vor face să vi se stingă ochii și să piară viața din voi.” (Lev. 26: 16)  Cuvântul biblic  קדחת / kadahat este folosit și în ebraica modernă pentru malarie. 

Din istorie se cunosc cazuri de malarie, de exemplu regele Alexandru Ianai a murit în anul 76 î.e.n. de malarie, cu care s-a infectat în timpul unei campanii militare.  Se cunosc cazuri și din timpul cruciadelor – dar problema nu a fost niciodată atât de acută ca în perioada otomană – și poate că există și o explicație.  În perioada romană, bizantină etc. în țară trăia o populație numeroasă, se practica o agricultură intensivă, ogoarele erau îngrijite și irigate sau drenate, după caz.  În schimb sub stăpânirea otomană totul a căzut în paragină și cu timpul ogoarele s-au transformat în mlaștini, astfel că o mare parte a Palestinei a devenit practic nelocuibilă. Mark Twain, care a vizitat Palestina în 1867, scria: “E o pustietate…  Tot drumul nu am văzut țipenie de om.”

La sfârșitul secolului al XIX-lea, arabii trăiau mai ales în zonele mai înalte: Iudeea, Samaria, Ierusalim și părțile muntoase ale Galileei.  (De fapt nici acolo nu erau cu adevărat la adăpost de malarie; un studiu din 1912 a găsit că la Ierusalim 20% din locuitori erau infectați.)  Primii coloniști evrei căutau să cumpere pământ, dar de vânzare erau numai terenurile mlăștinoase, pe care arabii nu le voiau.  Așa se face că primele așezări evreiești s-au concentrat în trei zone principale: valea Iordanului, valea Izreel și câmpia de coastă.  Primii coloniști s-au confruntat cu viața grea, munca fizică, lipsurile și în plus cu malaria.  Din cei 75.000 de imigranți veniți în Palestina înaintea Primului Război Mondial, peste jumătate au murit sau au plecat, dar până la urmă natura a fost învinsă.  Printre medicii-eroi de atunci se numără Hillel Yaffe (după care în zilele noastre este numit spitalul din Hedera) și Sara Ben-Ami Solodar, prima femeie medic care a luptat împotriva malariei în coloniile din valea Iordanului.

Asemănarea dintre cele două hărţi este evidentă!

Această stare de lucruri a avut implicații și asupra împărțirii ulterioare a teritoriului între evrei și arabi, în 1947.  De fapt aceeași împărțire, cu unele modificări, mai poate fi recunoscută și astăzi în granițele dintre Statul Israel și Autoritatea Palestiniană.  Am putea spune așadar că în ultimă instanță, aceste granițe au fost stabilite de… malarie.

Eradicarea malariei în Israel.

Legătura dintre apele stătătoare și malarie era demult cunoscută, doar că ea a fost atribuită miasmelor care emanau din mlaștini (în italiană mal aria = aer rău).  Dar spre sfârșitul secolului al XIX-lea adevărata cauză a malariei a fost înțeleasă, în 1902 Ronald Ross a primit Premiul Nobel în Medicină pentru contribuția lui în acest domeniu.  Astfel s-a dovedit că cea mai eficace metodă de combatere a malariei este eliminarea mlaștinilor și a apelor stătătoare unde se înmulțesc țânțarii. 

După Primul Război Mondial, autoritățile britanice au fost primele care au manifestat grijă pentru sănătatea publică.  În cadrul Ministerului Sănătății s-a înființat The Antimalarial Service și mai târziu The Antimalarial Advisory Commission.  Ministerul avea inspectori care să depisteze focarele de infecție și muncitori care să sape canale de drenaj.  În plus, populația era informată despre mijloacele de prevenire și de tratament.

Cel mai mare expert în malarie din această perioadă a fost Israel Jacob Kligler, care s-a stabilit în Palestina în 1921.  Cu doctorat în microbiologie, patologie și biochimie de la Universitatea Columbia și cu experiență în lupta împotriva febrei galbene, era omul potrivit la locul potrivit.  Kligler a îmbinat cercetarea științifică cu activitatea în domeniul sănătății publice.  El a arătat că pentru a combate cu succes malaria este nevoie de o abordare multidisciplinară: nu numai eliminarea apelor stătătoare, dar și distrugerea larvelor de țânțari prin mijloace chimice (insecticide, petrol) sau biologice (pești care se hrănesc cu larve de țânțari).  După numai patru ani de activitate, succesul a fost atât de răsunător, încât Liga Națiunilor a trimis la fața locului o delegație care a apreciat că Kligler este „un binefăcător nu numai al populației din Palestina, ci al întregii omeniri”.  Pentru prima oară lumea a înțeles că malaria poate fi combătută cu succes.

Tot el a înființat stația de cercetare a malariei de la Roș Pina, unde a lucrat apoi Gideon Mer.  A fost printre fondatorii Universității Ebraice din Ierusalim, a întemeiat și a condus secția de boli infecțioase a spitalului Hadassah etc. etc.  Întreaga sa activitate ar umple un volum!

Uneori excesul de zel poate produce surprize neplăcute.

Asanarea mlaștinilor a devenit pe bună dreptate un motiv de mândrie națională.  La începutul anilor 1960 malaria a fost definitiv eradicată, iar în câmpia de coastă și în valea Izreel s-au redat agriculturii pământuri roditoare.  În schimb în valea Hula asanarea aplicată fără discernământ a făcut mai mult rău decât bine.

Valea Hula, sau valea Iordanului superior, era practic un lac de acumulare, închis de un baraj natural, platoul Korazim, în spatele căruia apa Iordanului se aduna, formând un lac și un imens teritoriu mlăștinos. De-a lungul a mii de ani, pe fundul mlaștinilor s-a depus un strat gros de turbă.  Când mlaștina a fost drenată, turba s-a uscat, devenind poroasă, sfărâmicioasă și foarte nestabilă.  Vara, ea se aprindea spontan, producând incendii subterane foarte greu de stins.  Calitatea apei din Marea Galileei s-a deteriorat brusc: substanțe eliberate prin descompunerea turbei (nitrați) au fost duse de apa Iordanului în Marea Galileei, unde au apărut cantități enorme de alge, au murit peștii…  Să nu mai vorbim că odată cu mlaștinile au dispărut zeci de specii rare de animale și plante, iar păsările călătoare au pierdut un loc de popas cu hrană abundentă.  Și până la urmă calitatea terenurilor agricole obținute este mediocră și malaria ar fi putut fi ținută sub control și fără a drena valea Hula!  Filmulețul alăturat ilustrează desecarea mlaștinilor din valea Hula și problemele create.

Încă de la începutul anilor 1960 a devenit evident că situația din valea Hula era problematică.  De atunci o parte a fost redată naturii – a fost prima rezervație naturală declarată în Israel.  Apoi s-a creat și un lac artificial.  Păsările călătoare au revenit, au reapărut chiar unele specii presupuse dispărute.  În zilele noastre locuitorii văii Hula îmbină agricultura cu turismul ecologic.

În secolul XXI

Chiar dacă aici problema malariei a fost rezolvată, activitatea din acest domeniu continuă și cercetătorii israelieni propun noi și noi metode de control al țânțarilor, bazate pe tehnologie modernă.  O metodă se bazează pe drone echipate cu inteligență artificială care survolează terenuri greu accesibile, identificând apele stătătoare, chiar dacă acestea sunt ascunse sub vegetație.  Altele se bazează pe biotehnologie.  De exemplu în teritoriul mlăștinos se eliberează un mare număr de țânțari modificați genetic să nu poată transmite malaria și în felul acesta scade numărul țânțarilor periculoși. Sau se eliberează un număr mare de masculi sterili, ceea ce are ca rezultat o reducere drastică a populației de țânțari din generația următoare.

Dar până la urmă experiența acumulată în Israel a dovedit că malaria poate fi biruită chiar și cu mijloacele cele mai simple, dacă ele sunt aplicate consecvent.  Specialiștii israelieni au oferit să împărtășească experiența lor cu cei din țările bântuite de malarie, în speranța că acest flagel va fi cândva eradicat în toată lumea.

Bibliografie:

Malarie: https://en.wikipedia.org/wiki/Malaria

Kligler: https://www.wjcshul.org/sharing/reclaiming-a-lost-piece-of-israeli-history-dr-israel-jacob-kligler-and-the-eradication-of-malaria-in-british-mandate-palestine/

Valea Hula: https://www.mfa.gov.il/mfa/mfa-archive/1999/pages/lake%20hula%20%e2%80%93%20lake%20agmon.aspx

Secolul XXI:  https://www.israel21c.org/world-malaria-experts-look-to-israels-past-for-future-solutions/

Hava Oren