I have been expressing an infinite devotion to peace loving

 and to the refusal of war and terrorism by infinite human love

Yayoi Kusama

M-am gândit cum aş putea scrie, intr-un număr limitat de cuvinte, un articol despre o mare artistă a secolului XX, care continuă să creeze și în secolul acesta, al XXI-lea, artista japoneză Yayoi Kusama (YK), născută în 1929 la Matsumoto, în provincia Nagano.

În ultimii ani vizita la o expoziție a devenit o experiență problematică – cine știe cât timp voi fi nevoită să stau în picioare, fără să mă pot rezema pentru a-mi odihni spatele, sau să mă așez pe un scăunel pus la dispoziție de organizatori, fără a-mi pierde rândul la un exponat sau la un spaţiu.

Am auzit pentru prima dată de Yayoi Kusama atunci când o prietenă mi-a atras atenţia asupra expoziţiei deschise la Muzeul Tel Aviv în noiembrie 2021, dar mai ales asupra faptului că biletele fuseseră vândute pentru două luni înainte. În noiembrie am reuşit să rezerv bilete abia pentru februarie. Însoţită de fiul meu cel mare, un tânăr care înţelege instantaneu și partea absconsă a realităţilor sau a obiectelor artistice, am sosit la Muzeul Tel Aviv, unde ne-am început călătoria prin lumea multicoloră și multiformă pe care a creat-o Kusama, o lume a cărei transport şi relocare în inima oraşului Tel Aviv a necesitat cu siguranţă un efort deosebit.

Dezvoltarea artistică a lui Yayoi Kusama se poate împărți în câteva perioade, care traversează cei atât de mulţi şi probabil trişti ani ai vieţii sale. Şi-a făcut studiile la Academia de Arte şi Meserii din Kyoto.

Percepţia lui Yayoi Kusama a fost determinată de dorinţa ei de a prezenta lumea într-un fel cu totul aparte, ceea ce a condus-o la definirea unor sintagme printre care i se pot plasa creaţiile de-a lungul anilor. În familia de agricultori bine situaţi în care s-a născut, tânăra cu trăsături ieşite din comun și cu un caracter rebel și neadaptabil a dovedit înclinaţii deosebite pentru creaţia artistică (desen, sculptură şi pictură). Aceste caracteristici, învăluite se pare şi într-o personalitate marginală, aflată câteodată sub impresia puternică a unor halucinaţii, dar şi frustrări provocate de propriii ei părinţi, au determinat-o să-i scrie artistei americane Georgia O’Keeffe, cu încurajare căreia a ajuns la New York.

Yayoi Kusama s-a simţit atrasă ca de un magnet către lumea artei americane, care la jumătatea secolului trecut părea o pepinieră de curente artistice ca expresionismul abstract [3], pop art [4], expresionismul minimalist [5] și chiar mişcarea hippie, o formă de contra-cultură care s-a dezvoltat mai ales în Anglia anilor 1960. Unele curente erau deja în plină desfăşurare, altele abia în formare.

Yayoi Kusama poate fi încadrată în două curente, cu greu destul de asemănătoare pentru un diletant: expresionismul abstract şi impresionismul. Deşi ambele redau lumea reală, impresioniştii pictează sub influenţa unei priviri îndreptate asupra obiectului sau a scenei din natură, captând senzaţia acelei priviri pentru UN singur moment, în timp ce expresionismul abstract este focalizat pe reacţia emoţională, trecută și prin reţeaua personală de neuroni, dar o dată cu aceasta, realitatea îşi pierde din alcătuirea sa adevărată, devenind expresia, uneori distorsionată, a aceleiaşi lumi.

Eforturile ei de a se impune în acei ani nu au dat prea multe rezultate. Cei 15 ani în care artista s-a aflat la New York au fost ani grei, în care s-a zbătut fără prea mare succes pentru a fi acceptată în lumea artistică a metropolei.

Patrick Heron, Grădina cu azalee, 1956 – impresionist american

Flori pictate de un expresionist abstract

Nu puţine au fost geniile artistice a căror recunoaştere mondială, sau chiar locală s-a produs mult după dispariţia lor din această lume. Kusama, în ciuda unei vieţi aparent lipsite de fericirea personală și de iubirea celor din jur, se bucură de un entuziasm mondial pentru ce a oferit acestei lumi, chiar și în al nouălea deceniu (după cum se poate vedea: plante, sub forma unor sculpturi care se vor încadrate în mediul înconjurător).

Recent, la 92 de ani, când, găsindu-şi locul de trai într-un spital psihiatric, ar vrea să trăiască veșnic, cu pentru a lăsa lumii o imensă bogăţie prin arta pe care continuă s-o creeze. În scaunul cu rotile, Yayoi Kusama stă aplecată cu graţie, pictând petele de culoare pe suprafeţele dispuse la înălţimi accesibile din poziţia în care este aşezată..

Multe din lucrările ei sunt obiecte care se reflectă prin oglinzi dispuse într-o cameră cubică, obiecte felurite, de la dovlecii pictaţi în galben cu buline negre, numite, polka dots, sau luminiţe multicolore, piese de mobilier, și până la uitarea de sine în această Obliteration Room.

Pentru privitori și mai ales criticii de artă este un fenomen mai puţin obişnuit.

„De exemplu, dacă îmi acopăr întregul corp cu buline și acopăr apoi și fundalul cu buline, găsesc în aceasta o auto-dispariţie, o uitare de sine, odată cu ea și o uitare a realităţii, astfel mă simt absorbită în atemporal.”[7]

Mai jos poate fi urmărită o scurtă biografiea artistei:

Expoziţia de la Muzeul de Artă din Tel Aviv va rămâne la dispoziţia publicului până în la 24 aprilie 2022. Se încearcă o abordare cronologică a lucrărilor ei, prezentând pentru început o selecţie de tablouri din prima ei perioadă de creație, când afla înca în oraşul natal. Culorile acelor tablouri sunt în general întunecate, iar formele ovale şi circulare încearcă să exprime universul pesonal al unei tinere pe care curajul și dorinţa de a influenţa lumea o vor conduce departe de meleagurile natale, chiar împotriva voinței familiei sale. Sosită la New York în 1959, lumea creaţiei artistice a lui Yayoi Kusama se deschide ca un cerc, cu o rază virtuală la aproape 360 de grade, desfăşurându-se nu numai în pictură, dar și în sculptură, modă, reciclare în artă şi alte domenii fanteziste.

Cu timpul autoarea a creat concepte verbale care au făcut loc unor denumiri paradigmatice folosite ca definitorii pentru exponatele pe care le sugerau. De exemplu în faza newyorkeză ea a folosit denumirea de Infinity Nets (Reţelele Infinitului). Această categorie cuprinde tablouri monocrome, în care se disting multitudini de mici denivelări ale culorii din fundal.

Se poate considera că ele sunt bazate pe primele ei picturi din copilărie sau tinereţe, sugerând imagini ale unei lumi în care coloritul întunecat, cu forme eliptice sau curbe închise, preziceau următoarea fază în arta ale cărei exponate vor urma. De exemplu, trecem în continuare pe lângă categoria de Accumulations (Acumulări) [6],o categorie care cuprinde mai curând sculpturi de mediu, pentru realizarea cărora Kusama și-a petrecut timp îndelungat, umplând cu vată sau bumbac, tuberculi, pe care ulterior i-a cusut şi apoi i-a altoit pe unele piese de mobilier. Printre acestea s-au situat şi sculpturile acumulărilor:

Efortul investit a fost atât de mare încât artista a ajuns la ideea folosirii oglinzilor ca un mijloc eficient de creare a repetiţiilor şi odată cu acestea, a senzaţiei Infinitului. Suprafețele reflectorizante au permis viziunii lui Kusama să depășească limitele efortului fizic și al propriei productivități. În plus, oglinzile au creat o experiență participativă prin prezentarea vizitatorului însuşi ca subiect, trăsătură pe care artista a demonstrat-o printr-o serie provocatoare de autoportrete în care și-a folosit corpul pentru a activa spațiul.

In cadrul tematicii de Self-Obliteration (Uitare de sine) reîntâlnim creaţiile în care curbele închise se vor transforma în pete sau buline. Ele vor invada spaţiul în care o vom regăsi pe Yayoi Kusama. Le-am văzut, chiar în primul spaţiu închis, ca nişte excrescenţe falice, albe şi roşii, situate de ambele părţi ale unor oglinzi care le reflectă proiectându-le parcă de jur împrejurul privitorilor.

După Self-Obliteration a apărut o nouă categorie: Infinity Mirror Room (Camera cu oglinzi infinite sau cu o cu o infinitate de oglinzi). Camerele, al căror nume sugerează aspiratia ei către infinit, au felurite denumiri din categoria Infinity Rooms (Camere infinite).Spațiile camerelor, special amenajate de-a lungul parcursului expoziţiei, sunt dispuse sub formă de cuburi albe, cu latura de 3-4 metri. Intrarea este condiţionată de aşteptarea la un rând, ea putând ajunge la o jumătate de oră. Una din acestea, numită Phalli’s Field, o vedem mai jos:

În a doua cameră a Oglinzilor Infinite, timp de 30 de secunde, cât ţi se permite să te afli înăuntru, singur sau în doi, mirajul oglinzilor și al culorilor te plasează în mijlocul cosmicităţii culorilor și a formelor pe care oglinzile le multiplică și le reproduc la nesfârșit în jurul tău. Iată a doua cameră;

Reţelele infinitului datează din perioada newyorkeză.

A treia cameră “vizitabilă” doar privind printr-un gemuleţ ne apropie de senzaţionalii dovleci galbeni “pătaţi” cu puncte negre, reflectaţi în toate direcţiile din spaţiul plan în care se găsesc, uimindu-te prin ideea şi estetica lor, aparent banală, dar efectul de lumină, culoare și multiplicare nu te poate lăsa indiferent. Fiecare categorie “Kusama” a existat în timpul anilor săi de creaţie în felurite ipostaze, în ţări şi muzee diverse de pe câteva continente. Acelaşi titlu, o altă realizare, un alt muzeu într-un alt colţ al lumii, toate păstrând simbolistica sa adeseori fascinantă.

Pentru mine cea mai impresionantă cameră din spaţiul expoziţiei, a fost cea numită Grădina lui Narcis.

Iată o secvenţă filmată postată pe site-ul muzeului din Tel Aviv:

https://www.youtube.com/shorts/TcNNN8vWm4A

Acesta e un spaţiu imens (desigur în limitele sălii de muzeu), unde pe trei laturi sunt expuse nenumărate tablouri cu un colorit și o varietate de forme care îţi iau ochii, amintind cunoscătorilor artei moderne felurite lucrări ale pictorilor care au populat secolul XX.

Printre cele care împodobeau peretele dedicat compoziţiei alb-negru am avut senzaţia revederii cu unele tablouri ale lui Picasso, sau ale altor cubişti. Pe podea, pe aşa-zisul pavaj al grădinii, te regăseşti printre sute de sfere identice, transparente, care ţin locul “plantelor şi florilor”. Trecătorul care păşeşte pe aleile rotunjite de globuri se poate reflecta pentru câteva clipe, dar poate reflecta și cu vocea minţii la originea simbolului mitologic care a dat numele sălii de muzeu. Narcis, el însuşi cuprins de stări obsesive, trăia privindu-și propria imagine reflectată în apă, astfel încât, în ​​cele din urmă apa l-a tras înăuntru. În sală privirea îţi este însă focalizată mai mult spre pereţii laterali decât spre mijlocul aleilor cu globuri.

Debutul tematic al Grădinii a avut loc în anul 1966 la Bienala de la Veneţia.

Ultima cameră se intitulează The Eternally Infinite Light of the Universe Illuminating the Quest for Truth.

De la happenings din New York, din anii 1960, la o nouă ipostază a ceea ce sunt până astăzi Infinity Mirrors, păşim în ultimul spațiu de acest fel, realizat special pentru expoziţia din Tel Aviv. Precum se vede mai jos, este o lume de globuri şi culori suspendate, care exemplifică felul în care artista îşi modifică imaginile strălucitoare şi evocatoare de la o expoziţie la alta, dovedind energii neobişnuite. Fiind o făptură atât de minionă care trăieşte de patru decenii într-un spital de boli psihiatrice regăsindu-şi drumuri noi în vechile teme ale artei pe care o propulsează către omenire, încă de la mijlocul secolului XX, vizita la Retrospectiva Yayoi Kusama nu poate să te lase indiferent.

Dacă atunci, de mult, la New York, Yayoi Kusama a fost nevoită să “se roage” pentru a i se acorda spaţiu pentru o expoziţie, astăzi situaţia s-a inversat – cozile de la intrare și vânzarea cu luni de zile în avans a biletelor arată cât de profund a intrat artista în conştiinţa umanităţii.

Mai jos vă puteţi despărţi de Yaioi Kusama, fluturându-i mâna în semn deさようなら (Sayōnara, la revedere). Niciodată nu este prea târziu.

Veronica Rozenberg

Bibliografie:

[1] https://nypost.com/article/infinity-mirrors-artist-yayoi-kusamas-tragic-years-in-nyc/

O prezentare biografică umoristică și plăcută de urmărit a lui Yayoi Kusama se poate urmări aici:

[2] https://www.youtube.com/watch?v=9L48R_z77iQ

[3] https://en.wikipedia.org/wiki/Abstract_expressionism

[4] https://en.wikipedia.org/wiki/Pop_art

[5] https://en.wikipedia.org/wiki/Minimalism

[6] https://hirshhorn.si.edu/kusama/infinity-rooms/#:~:text=Yayoi%20Kusama%20had%20a%20breakthrough,paper%20into%20a%20perceptual%20experience

[7] Yayoi Kusama, “Infinity Net: The Autobiography of Yayoi Kusama”, 2002.

[8] https://www.artforum.com/print/reviews/201802/yayoi-kusama-73677