Nume, glasuri, umbre

Sunt prima femeie cu studii superioare din familia mea.

Bunicile mele aveau amândouă cinci clase și școala de croitorie. Dar erau cititoare pasionate și cred că de la ele mi se trage dragostea pentru citit. Le plăceau romanele polițiste și cărțile de dragoste, iar mie îmi citeau mult și îmi spuneau povești. Aveau un scris frumos și îngrijit, literele lor aveau înflorituri și bucle complicate. Îmi repetau obsesiv că trebuie să învăț și-mi povesteau pline de regret că ele n-au putut să meargă mai departe de clasa a cincea, deși iubiseră mult școala amândouă. Lipsa banilor, războiul, frații mai mari, băieți, care au avut mereu prioritate. Apoi măritișul ca unică posibilitate, gospodăria, familia și copiii. Din fericire, au avut mariaje reușite, bunicii mei au fost amândoi oameni buni și destoinici.

Pe străbunicile mele nu le-am cunoscut. Au murit toate patru cu mult înainte să mă nasc. Manda, Frăsina, Victoria, Domnica. Doar niște nume pe care le vedeam în copilărie scrise în pomelnice la parastase și le auzeam citite pe nas de preotul ortodox. Abia în ultimii ani am început să mă interesez de ele, numele au căpătat contur, deși despre fiecare am doar câteva povești firave. 

Victoria era mama bunicii mele paterne. A rămas văduvă de timpuriu și s-a căsătorit a doua oară, tot cu un văduv. Au crescut împreună 11 copii, din care doar doi au fost și-ai ei și-ai lui. Pentru că străbunicul era morar, n-au dus-o prea greu. Bunica îmi povestea că la masa de prânz fierbeau întotdeauna 10 kilograme de mămăligă. Și că Victoria abia reușea să mestece cu făcălețul în ceaunul imens. A murit pe când Bunica era adolescentă. O pomenea mereu, spunea că era bună, răbdătoare și că n-a făcut niciodată diferență între copiii ei și ceilalți, pe care-i adoptase și-i îngrijea cu devotament.

Frăsina era mama bunicului meu matern, iar despre ea știu cel mai puțin. Și ea a rămas văduvă de tânără și și-a crescut singură cei trei băieți. Era moașă și foarte bună bucătăreasă. La nunți, botezuri și înmormântări era mereu chemată să frământe pâine și să coacă cozonaci. Aspră, repezită, zgârcită la vorbe și la zâmbete, nu-și răsfăța copiii și nepoții.

Mama bunicii materne, Domnica, provenea dintr-o familie înstărită și s-a măritat cu străbunicul care era jandarm. Mărunțică, veselă, generoasă. Au locuit împreună într-o casă mare și frumoasă cu cerdac. Casa încă mai există, am vizitat-o și am fotografiat-o în 2017 în drum spre mare. Dintre toate patru, probabil că a avut cea mai senină și mai bună viață.

Mama bunicului patern, Manda, are cea mai tristă poveste dintre toate. Era singura născută la oraș și singura care mersese la școală. Nu știu cât. Probabil că nu foarte mult. Din cauza bătăilor crunte pe care le încasa de la străbunicul meu, a hotărât să-l părăsească. A plecat la București luând-o cu ea doar pe fiica mai mică, lăsându-l pe Bunicul meu cu tatăl abuziv. Cât timp a trăit Bunicul nu s-a vorbit despre asta niciodată în familie. Refuza să-i pomenească numele, spunea mereu că e orfan. Manda venea pe ascuns la Brăila, o căuta pe nora sa și le aducea mereu cadouri la nepoți. Îi aștepta pe copii să iasă de la școală și le dădea bani și dulciuri. 

Străbunica Manda

Abia în 2016 am aflat toate astea, când am găsit o poză a ei dosită într-o poșetă cu căptușeala ferfenițită. Fotografia e din 1956, iar Străbunica are ochii triști și câteva fire de păr alb. Mătușa mea a apucat să-mi povestească cum o aștepta Manda la poarta școlii și cum îi îndesa bani în palmă. Cum plângea și-o îndemna să fugă către casă ca să n-o certe părinții c-a întârziat. Mai spunea Mătușa că era foarte frumoasă și foarte tristă.

Mă tot întreb dacă a sperat vreodată să-și poată lua și băiatul cu ea, ce viață a dus la București, cât de tare au chinuit-o remușcările? Din ce-a trăit și unde a locuit? Când a murit și cine i-a fost alături? Cum i s-ar fi schimbat viața dacă s-ar fi putut apăra de soțul violent, ținându-și amândoi copiii lângă ea?

Pe spatele fotografiei, cu litere ordonate și înclinate spre dreapta e scris cu cerneală albastră: ”amintire de la Bunica”. Scrisul ei, fără îndoială.

Poveștile acestor patru femei sunt și poveștile mele. Revăzându-le am impresia că privesc într-o fântână adâncă și limpede, în care mă oglindesc și parcă mă cunosc mai bine. Îmi pare rău că nu știu mai mult despre ele și că nu i-am întrebat la vreme pe cei care ar fi putut să-mi povestească.

Care le-ar fi fost drumul dacă ar fi mers la școală, dacă n-ar fi fost obligate să trăiască în război, în sărăcie, în văduvie, cu stigmatul divorțului, sau victime neajutorate ale violenței? Ce-și doreau, ce visau, ce le plăcea să facă? Ce talente aveau pe care n-au apucat niciodată să și le descopere? Ce-aș fi fost eu dacă ele s-ar fi născut în alte vremuri?

Vine primăvara, de 8 martie o să auzim și-o să citim multe despre frumusețea femeii, despre farmecul ei, despre maternitate, afecțiune și câte și mai câte. Gândindu-mă la străbunicile și bunicile mele cred că cel mai bine le-ar fi prins să știe că viața lor contează. Dacă ele, talentele lor, dorințele lor ar fi contat, poate aș fi început altfel această poveste.

Doina Gecse-Borgovan

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

10 Comments

  • Marica Lewin commented on March 4, 2022 Reply

    Scrieți foarte frumos.
    Am fost mişcată de evocarea strabunicilor dvs, mai ales ca eu, ca multi alții, nu mi-am cunoscut nici un bunic. Atât mama cât şi tatăl meu si- au pierdut părinții in război.

    • Doina Borgovan commented on March 4, 2022 Reply

      mă tulbură și emoționează comentariul dumneavoastră. Mulțumesc! 🙂

  • gabriel gurm commented on February 27, 2022 Reply

    Ce bucurie trebuie să fie pe cei care și-au cunoscut străbunicii!!
    Eu nu mi-am cunoscut decât un singur bunic…..
    GBM

    • Doina Borgovan commented on February 28, 2022 Reply

      Din păcate, și bunicii mei au murit destul de repede. Mulțumesc că ați citit 🙂

  • Andrea Ghiţă commented on February 25, 2022 Reply

    Mi-a plăcut mult evocarea străbunciilor şi bunicilor autoarei. Aştept o continuare a acestei călătorii în istoria familiei-

    • Doina Borgovan commented on February 28, 2022 Reply

      Mulțumesc. Da, e o idee bună să continui povestea 🙂

  • Klein Ivan commented on February 25, 2022 Reply

    Aș avea multe de scris , dar limitîndu-mă la un comentariu ,menționez numai că mi-a plăcut articolul . K/I.

    • Doina Borgovan commented on February 28, 2022 Reply

      vă mulțumesc! 🙂

  • Veronica Rozenberg commented on February 24, 2022 Reply

    Ce impresionanta reflectare a membrilor din generatia ta -3, si cata dorinta si putere de a intelege si a reflecta asupra putinelor amintiri pe care ai reusit sa le reconstitui.

    Este nevoie de a ajunge la “o varsta” pentru a avea – pentru ca majoritatea oamenilor nu o au – aceasta curiozitate de a cotrobai cu generozitate si curiozitate in ghemul de fire din care s-a tors familia din care faci parte.

    • Doina Borgovan commented on February 28, 2022 Reply

      mulțumesc, da când eram mai tânără nu mă prea preocupa istoria familiei mele. Ce păcat, acum nu mai am pe cine întreba.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *