Încep cu un chestionar; răspunsul (probabil) corect apare la sfârșitul articolului.
Un bărbat canadian în vârstă de 40 de ani, fumător (40 de țigări pe zi) în ultimii 20 de ani, a cumpărat un pachet de țigări pe care era scris: “Fumatul produce impotență”. Cum credeți că a procedat bărbatul după ce a văzut inscripția?
1. S-a lăsat imediat de fumat și a rămas potent.
2. A continuat să fumeze și a rămas potent.
3. S-a lăsat de fumat, dar a devenit totuși impotent după un an.
4. A continuat să fumeze și a devenit impotent la primul contact sexual după ce a văzut inscripția.
Acest articol nu pretinde a fi științific, ci de popularizare. Probabil că mulți cititori au auzit de placebo, dar foarte puțini știu ce înseamnă nocebo.
Efectul placebo
Placebo vine de la cuvântul latin placere (a face plăcere, a satisface). Placebo este aplicat în studiile unor medicamente noi. El poate fi o tabletă care conține o substanță inactivă (zahăr, lactoză), o injecție cu soluție salină, etc., care este comparată cu substanța activă studiată. De exemplu acțiunea unui analgezic (medicament contra durerii) este comparată cu cea a unui placebo, medicamentul trebuind să aibă un efect mai puternic decât placebo.
În multe studii s-a observat însă că substanța inactivă poate avea un efect calmant al durerii chiar până în 80% din cazuri – acesta este efectul placebo. El poate apărea nu numai la administrarea de medicamente, ci chiar prin comunicare verbală pozitivă, încurajare, atât prin autosugestie cât și prin sugestie. Autosugestia prin gândire pozitivă, optimistă, se poate manifesta prin încrederea pacientului că se va vindeca și încrederea în eficacitatea medicamentului prescris de medic, mai ales când medicul este apreciat de pacient ca un profesionist competent.
Placebo nu influențează boala în sine, ci numai unele simptome legate în primul rând de mecanismul psihosomatic al bolii. Folosirea lui ridică probleme etice, doctorul poate fi acuzat chiar de lipsă de onestitate.
S-a demonstrat că efectul placebo funcționează chiar dacă bolnavul știe că primește numai o substanță inactivă. Un placebo are mai mult efect decât lipsa oricărui medicament; efectul crește în stadiul de vindecare a bolii și scade cu evoluția cronică a bolii. Efectul placebo se poate măsura obiectiv (scăderea tensiunii arteriale când intensitatea durerii scade). În afară de durere, efectul placebo poate ajuta în unele cazuri de depresie, demonstrând mecanismul nervos central al acestui efect, deși mecanismul exact nu a fost încă elucidat.
Efectul placebo depinde de voință, motivație și așteptările pozitive ale pacientului și ale medicului. Aceste procese cognitive au fost demonstrate prin RMN-ul funcțional al creierului. Efectul placebo provoacă secreția de endorfine care calmează durerea. Distracțiile oferite bolnavilor – cărți, radio, televizor, internet, realitate virtuală, dar și clovni sau muzicieni sunt și ele un fel de placebo, pentru că le abat atenția de la durerea de care suferă.
Prima cercetare științifică a efectului placebo a avut loc la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În 1796, medicul american Elisha Perkins și-a patentat o invenție numită “the Perkins tractors” – două bare de metal, despre care spunea că, așezate pe locul afectat, ar vindeca inflamații, reumatism și dureri ale capului și feței. Mulți le-au folosit și le-au apreciat efectul. Dar medicul englez John Haygarth era sceptic. În 1799 el a tratat cinci bolnavi de reumatism cu bare de lemn și iată, pacienții au declarat că durerea le-a trecut, cu toate că metalul considerat „activ” lipsea cu desăvârșire! Așadar barele aveau numai un efect placebo. Nu se știe dacă Dr. Perkins a crezut cu adevărat în invenția lui, sau dacă a fost un impostor.
Efectul nocebo
Spre deosebire de efectul placebo, efectul nocebo a fost studiat științific și clinic numai în ultimii 20 de ani și presupun că mulți dintre cititori nu au auzit de el.
Precum spuneam în titlu, cele două efecte sunt înrudite. Cuvântul nocebo vine de la latinul nocere (a dăuna).
Efectul nocebo apare atunci când așteptările negative legate de un tratament conduc la efecte negative. Simptomele pot include apariția sau exacerbarea durerii în locul afectat, amețeli, anxietate, insomnie, oboseală, lipsa poftei de mâncare, etc.
Efectul nocebo poate rezulta din atitudinea negativă, pesimistă a pacientului, sau a celui care îl tratează. El poate fi provocat de cuvinte nepotrivite ale celui care îl tratează pe pacient. Fenomenul este mai frecvent la oameni introvertiți, dar și anturajul și contextul pot avea o mare influență. Toate acestea sunt bazate pe cercetări științifice.
Într-un studiu, voluntarilor li s-a administrat în mod continuu un analgezic pe cale intravenoasă și în același timp li s-a provocat durere. Intensitatea durerii simțite de voluntar a fost înregistrată. La un moment dat, unora li s-a spus că infuzia cu analgezic a fost oprită, ceea ce nu era adevărat. Și totuși durerea simțită de ei s-a intensificat semnificativ, pe când cei care nu au primit înștiințarea falsă nu au reacționat. Acesta este un exemplu tipic de efect nocebo.
Unii oameni (ca mine, de exemplu), care citesc cu atenție toate efectele secundare posibile ale medicamentului care li s-a prescris, pot avea aceste efecte secundare, chiar dacă în realitate ele sunt rare. Procesul poate să înceapă prin autosugestie, dar în continuare duce la schimbări patofiziologice în creier. Același lucru se poate întâmpla atunci când un medic sau o asistentă medicală pune un accent deosebit pe explicarea fenomenelor secundare, în loc să explice mai ales beneficiile tratamentului. O experiență negativă anterioară a pacientului cu medicamente asemănătoare poate declanșa și ea un efect nocebo.
Iată un exemplu de efect nocebo: o cremă folosită pentru tratamentul unei boli de piele poate să usture puțin la început. Dacă bolnavul se concentrează asupra acestui efect secundar și îl amplifică printr-o gândire negativă, tratamentul își pierde din eficacitate.
Voi da exemple de nocebo din profesiunea mea de medic anestezist – dar ele sunt relevante și în alte domenii ale tratamentului medical. Dacă înainte de a-i da cuiva un vaccin îl avertizezi că va simți o ușoară durere, aceasta poate duce la exagerarea durerii simțite în timpul injecției și chiar după ea – la fel ca efectul placebo, efectul nocebo continuă uneori mult după încetarea stimulului care l-a declanșat.
În Biblia Ebraică scrie beețev tildi banim (cu tristețe / durere vei naște fii), dar în zilele noastre femeile pot cere să nască cu analgezie peridurală, procesul devenind astfel mult mai tolerabil, fiindcă femeia nu simte durerile nașterii. Dar și percepția și contextul în care femeia simte contracțiile uterine pot declanșa sau nu efectul nocebo. Dacă femeia se concentrează numai asupra contracțiilor dureroase, ele pot cauza un efect nocebo, pe când dacă ea se gândește cât de fericită va fi în curând, efectul nocebo nu va apărea. Deci contextul, firea pacientului (gândire pozitivă sau negativă), dar și îndrumările corecte ale medicului pot provoca sau evita efectul nocebo. Însăși injecția peridurală poate declanșa acest efect, dacă medicul anestezist îi va explica femeii că “partea cea mai neplăcută a procedurii este injecția în spate, care poate fi foarte dureroasă”. Interesant că nu numai durerea ca atare, ci chiar discuția cu pacientul despre durere poate declanșa acest efect! Cuvintele folosite de medicul anestezist sunt foarte importante.
Mai ales copiii aflați înaintea unei operații sunt speriați și receptivi la acest fenomen. De exemplu cuvintele “te voi adormi”, spuse înainte de anestezie, pot produce unui copil (sau unui părinte isteric) teama că nu se va mai trezi.
După operație, în sala de reanimare, pacientul este încă pe jumătate adormit, dar auzul și subconștientul lui funcționează deja. Printre complicațiile anesteziei sunt grețurile și vărsăturile. Dacă pacienților care dorm liniștiți după anestezie li se pune alături o tăviță de vomitat, ei încep să vomite, deși nu s-au plâns de grețuri. Este clar că autosugestia și sugestia de către personalul medical joacă un rol important în declanșarea efectului nocebo.
O problemă controversată și încă nerezolvată este consimțământul în cunoștință de cauză al pacientului (informed consent) la anestezie și la procedurile chirurgicale. Legea ne obligă să explicăm bolnavilor complicațiile și posibilele efecte secundare ale acestor proceduri, dar explicându-le, uneori le putem chiar provoca sau agrava prin efectul nocebo.
RMN-ul funcțional în timpul efectului nocebo a arătat că unele cuvinte, fraze sau gânduri negative activează anumite zone din creier, ceea ce produce secreția unor substanțe chimice care intensifică durerea, anxietatea și stresul.
Efectul nocebo poate fi prevenit prin gândirea pozitivă a pacientului și mai ales prin folosirea de către personalul medical a unor termeni și fraze cu efect pozitiv asupra cogniției pacienților.
Pentru exemplele de mai sus, explicațiile date pacienților se pot formula astfel:
Copilului înainte de anestezie: “După operație te vei trezi sănătos”.
Înaintea unui vaccin: “Vei primi ceva care să prevină boala virală”.
Înaintea unei injecții epidurale: “În câteva minute vă veți simți mult mai bine”.
În concluzie, efectul nocebo este unul dăunător, care agravează simptomele neplăcute, în special durerea. Gândirea pozitivă a pacientului și educarea personalului medical despre prevenirea acestui efect sunt cele mai importante metode de a-l evita.
P.S. Răspunsul corect la întrebarea de la început este 4: bărbatul nu suferă de o impotență organică, ci de efectul nocebo provocat de avertismentul îngrijorător de pe cutia de țigări.
Bibliografie:
https://en.wikipedia.org/wiki/Placebo_in_history
https://en.wikipedia.org/wiki/Placebo
https://astrosalus.com/placebo-effect.html
K. Arrow, et al. Anaesthesia 2022, 77 (Suppl. 1), 11–20.
Tiberiu Ezri
44 Comments
DR.G.PERL A LUCRAT SPRE SFIRSITUL VIETII CA GINECOLOG SI LA SPITALUL SHARE TZEDEK DIN JERUSALIM.
Un spital foarte bun.
DIN LUNGA PRACTICA DE STOMATOLG AM AJUNS LA CONCLUZIA CA DACA-I SPUI BOLNAVULUI CA ANESTEZICUL CONTINE ADRENALINA BOLNAVII CARE SUFERA DE ODONTOFOBIE SE PLING DE SIMPTOME NEPLACUTE SAU CHIAR AJUNG LA LESIN.DACA FACI ANESTEZIA LA ACEST GRUP DE BOLNAVI FARA SA LE SPUI CE CONTINE ANESTEZICUL IN MAREA MAJORITATE A CAZURILOR NU AU NICI UN SIMPTOM SUPARATOR.FELICITARI PENTRU ARTICOL DOMNULE COLEG.
Interesanta informatie. Va multumesc domnule doctor!
Gisela Perl s-a nascut la Sighetul Marmatiei si a invatat medicina la Cluj si Berlin. Toata famila ei in afara de fiica sa pe care a reusit sa o ascunda a pierit la Auschwitz. A salvat sute de femei la Auschwitz, desi a lucrat sub ghiarele demonului Mengele. A reusit sa faca o cariera de ginecoloaga in Statele Unite si a murit in Israel. Dupa cum scria Domnul Klein, a scris cartea I was a doctor in Auschwitz, dupa care a fost realizat si filmul Out of the ashes.
In tinerete am citit in romaneste o alta carte cu un titlu asemanator, scrisa de medicul oradean Nyiszli Miklos care tot a lucrat sub Mengele. Cativa ani dupa eliberare, Nyiszli a murit in 1956 la Oradea.
Am văzut filmul ieri seara, după ce mi-ai scris că e în Youtube . E tulburător. Noi, în România știam doar de cartea lui Nyszli Miklos Orvos voltam Auschwitzban .
Sunt multe cărți scrise de supraviețuitorii holocaustului, care nu au fost scrise fiindcă supraviețuitorilor le era greau să vorbească sau să scrie despre acel iad ,dar multe nici editate din morive de cenzură !!!
Viktor Frankl care a fost medic în Auschwitz ,după eliberare a vrut să se sinucidă. Mai târziu a scris cărțile lui autobiografice și de logoterapie, știință care se bazează pe supraviețuirii omului când are o menire în viață . Un exemplu de om și medic care s-a întrecut pe sine însuși în acel timp și după și a transmis altora învățătura lui.
Lucia Nasta a tradus cartea lui Nyiszli in limba romana, iar cartea Am fost medic la Auschwitz a fost publicata de editura Eminescu in 1971 (mi-a soptit Dr. Google). Iti multumesc Evi, nu stiam de Victor Frankl.
Corectare !Am exprimat greșit ce am vrut să scriu …sunt cărți care nu au fost scrise imediat după holocaust ,ci mulți ani după, din cauza că persoanele nu puteau povesti.
Dar uneori se întâmpla să nu fie editate din motive de a nu se cunoaște adevărul . Chiar și în occident. Scuze !
În filmul amintit Gisela Perl , medic în Auschwitz nu are de confruntat numai ororile holocaustului, dar după eliberarea ei este supusă la mai multe interogatorii în SUA pentru a dovedi că nu a colaborat cu Mengele . Este uluitor cât de neînțeles a fost holocaustul, chiar și în ochii acelor care au fost împotriva nazismului . Situații care nu le poți înțelege cu desăvârșire decât dacă le trăiești.
Da, o experienta unica, de nereprodus. de aceea Elie Wiesel a sustinut ca nu poti compara Holocaustul cu nici un alt genocid fiindca Holocaustul a fost planuit cu minutiozitate, si executat cu multa precizie pas cu pas si controlat permanent.
Efectul nocebo : Adesori citind instructiunile atasate medicamentului, efectele secundare posibile m-au determinat sa renunt la medicamentul respectiv.
exemplu: Cloramfenicol
Interesant
In discutiile avute cu deținutele de la Auschwitz , evitând orice referire la prezentul incert deci limitindu-se la un trecut placut și un viitor bun , dr. Gisella Perl aplica cu fantastice rezultate placebo , neavind la dispoziție nici-un fel de medicatie . Vezi : “ Am fost medic la Auschwitz “ . K.I.
Aveti perfecta dreptate. Am vazut si noi filmul despre ea “Out of the ashes”. O femeie curajoasa si un medic adevarat.
Impresionantă remarcă a d-lui Klein, mai ales că s-a petrecut în circumstanțe extreme. Sigur au existat asemenea exemple de medici .
Poti sa vezi filmul pe youtube.
Mulțumesc. Am vizionat chiar acum. Nu am cuvinte…
Din acest articol foarte interesant reiese importanţa componentei psihice în vindecarea, respectiv agravarea bolii. Cred că această componentă poate fi potenţată de un training în această direcţie. Totuşi, cred că ele trebuie combinate cu tratamentul medical profesionist. La fel e şi cu medicaţia naturistă şi cea alopată. Unii au încredere totală în prima şi, din păcate, până la urmă sunt învinşi de boală. Alţii au încredere în impostori.
Intr-adevar, problema psihologica predomina la multe boli, mai ales la dureri cronice. Arta de a modifica spre bine psihologia pacientului este foarte complexa si cere mult efort si colaborare de la el.
Felicitari pentru acest articol interesant, plin de informatii utile si inedite!
Despre efectul placebo știam, este doar strâns legat de meseria mea. În schimb de efectul nocebo încă nu am auzit niciodată și eu cred că cele descrise de tine conțin multă înțelepciune.
Dacă stau și mă gândesc, chiar dacă nu a fost definit ca atare, efectul nocebo a fost totuși intuit de multă vreme. Dovadă: în vremurile când cancerul încă nu putea fi tratat cu succes, adesesa medicul nu spunea pacientului că are cancer, pentru a nu-l descuraja.
Foarte interesanta si adevarata observatie, dar astazi e deschisa la multe controversii, fiindca oamenii merita si doresc sa mstie ce au ca sa-si poata planifica viat in continuare.
Si aici totul depinde de personaitatea fiecaruia. nu oricine doreste sa stie exact ce are. De altfel, incaodata repet, calitatea doctorilor este foarte variata si adesea discutabila, iar felul in care isi exprima fata de pacient diagnoza, pronosticurile , recomandarile, pot fi foarte daunatoare.
Experienta pe care am adunat-o in decursul a zeci de ani, privind doctori feluriti din diferite locuri din Israel este departe de a fi multumitoare.
Psihologia si comportamentul fata de pacienti ar trebui sa fie materii studiate si bine verificate prin exame serioase.
Medicina si criminologia (despre care am scris un articol pe care in voi publica in curand) sunt “stiinte”inexacte, dar in privinta necesitatii educatiei sunt perfect de acord cu tine.
Inca o data, exeplul tau Hava este foarte bun, dar cum poti astazi sa acunzi motivul la cineva care primeste chimioterapie sau radioterapie. Starea de nesiguranta le va provoca numai neliniste. Asa cred eu.
Iti multumesc draga Anca!
Bineînțeles că acum nu se poate ascunde. De aceea am și subliniat că asta era pe vremea când încă nu existau tratamente, oricum nu se putea face mare lucru și poate că încurajarea medicului avea un efect placebo, pe când dacă bolnavul afla ce are, i se făcea și mai rău.
Cred ca si acum sunt cazuri in care se poate, sau este si necesar sa “se ascunda”, realitatea. Regulile importante in domeniu, sunt probabil determinate atat de personalitatea pacientului , dar si relatia care ar trebui (din pacate nu se stabileste intotdeauna, ba chiar rareori in zilele noastre) intre medic si pacient.
Dar nu stiu la ce vremuri va referiti, pentru ca in anul 1964-1965, mamei mele i s-a gasit un ganglion limfatic, identificat ulterior ca Boala Hodgkin, si la spitalul Gh. Marinescu din Bucuresti, i s-au aplicat radiatii, dupa ce a fost mai intai operata pentru extirparea acelui ganglion..A stiut exact ce se intampla si ce tratament urmeaza. Mama, care avea atunci 52 de ani, a trait pana la o varsta indelungata; probabil si din alte motive.
Oare, de cand s-au folosit radiatiile (daca nu ma insel, erau facute cu cobalt ??) ca mijoloc pentru micsorareasau distrugerea tumorii?
Nu este specialitatea mea, dar radiotherapia cu cobalt a inceput sa fie folosita prin anii 1950. Daca m-ai fi intrebat cand s-a efectuat prima anestezie ca profesie independenta, ti-as fi scris 16 octombrie 1846 de catre William Morton, la Boston, folosind eterul pentru extirparea unei tumori cervicale. Aceasta data este considerata ziua internationala a anesteziei.Cat despre reactia individuala a fiecarui pacient, ai perfecta dreptate. Si totusi, cred ca astazi majoritatea oamenilor prefera sinceritatea ca sa poata decide daca vor sau nu tratamentul si sa-si planifice viata in continuare. Si eu, personal as vrea sa stiu ce am si sa decid daca sunt de acord cu ceea ce mi se propune. Iti voi trimite linkurile articolelor pe care le-am publicat in Baabel in legatura cu aceste lucruri.
Tibi, tu chiar nu esti un exemplu, pentru ca viata ta a fost in aceasta lume atat de confruntata cu durerea si uneori cu succesul, dar alteori din contra.
Iti multumesc, shavua tov si fara doctori, tocmai cineva cunsocut trebuie sa ajunga la urgenta.
Ai un suflet bun si esti grijulie fata de fiecare.
Sanatate!
Da, tin minte acele vremuri.
Găsesc că acest articol este de mare importanță pentru că accentuează rolul psihologicului asupra stării sănătății unui om , al atitudinii omului față de el însuși și în contextul relației medic& pacient sau orice relație dintre două persoane.
Noutatea este numele dat pentru atitudinea pesimistă și dăunătoare -Nocebo-
Mai este conflictul între medicina defensivă actuală , faptul că medicul trebuie să prevină pacientul de ce se poate întâmpla și pe de altă parte dorința de a spune și a auzi partea optimistă a problemelor. Situația medicului nu este mai puțin ușoară decât a pacientului . Încă odată se adeverește că medicina este o artă . Multe semne de întrebări !
Din partea mea și a soțului meu felicitări Tibi !
Sunt de acord cu fiecare cuvant de-al tau Evi. Transmite te rog calde salutari lui Frici!
Am transmis .
Merci!
Ca de obicei, nu pot sa nu mentionez, interesels tale atat de variate si documentate. Nu am auzit intr-adevar de acest efect NOCEBO, dar o sa fac mai jos unele comentarii legate de unele fragmente din articol:
1. Incep cu un fel de concluzie personala, in urma citirii articolului, si anume, ca din varietatea cazurilor si a efectelor pe care le prezinti, drag Tibi, se poate concluziona, ca, ceea ce este preferabil, atunci cand nu e vorba de un experiment propriu-zis, cum se face adeseori pentru a urmari efectele unui anumit medicament, sau tratament, este sa vorbesti cat mai putin cu pacientul, astfel nu va fi nevoie de confruntarile despre care mentionezi (desigur ele nu intotdeauna apar in legatura pacient-medic).
In legatura cu cele spuse de mine mai sus, justetea afirmatiei mele depinde de temperamentu pacientului, dar care doctor reuseste s-o descopere, fara a se grabi precum o fac majoritatea, mai ales cei care nu sunt doctori de spital, dar si aceia nu se prea omoara, poate si din cauza numarului mare de cazuri in responsabilitatea lor.
2. Citez :
“El – adica efectul – poate apărea nu numai la administrarea de medicamente, ci chiar prin comunicare verbală pozitivă, încurajare, atât prin autosugestie cât și prin sugestie. Autosugestia prin gândire pozitivă, optimistă, se poate manifesta prin încrederea pacientului că se va vindeca și încrederea în eficacitatea medicamentului prescris de medic, mai ales când medicul este apreciat de pacient ca un profesionist competent.”
Pana acum am stiut ca efectul placebo/nocebo este in mod direct legat de administrarea unui MEDICAMENT, inteleg din cele citate mai sus, ca efectul, poate fi realizat si prin vorbire, incurajare, sau din contra, in cazul celulilalt efect. De unde rezulta ca necesitatea de a fi si “psiholog” a unui medic devine cateodata o conditie a reusitei unui tratament.
Ceea ce este nou, este doar ca efectele se pot realiza, prin discutii si nu numai prin administrare de medicamente.
3. In legatura cu efectele secundare ale medicamentelor, ceea ce cred eu, desi aspectele statistice ale influentelor medicamentelor nu sunt in general specificate in farmacopeea care le insoteste, este ca trebuie incercat si urmarit daca intr-adevar devolti efecte secundare. Uneori, dar cred ca e foarte, faorte rar, acestea pot fi foarte grave, caz in care pacientul trebuie avizat. Nimeni nu o prea face. Parerea mea, este ca folosind uneori medicamente timp indelungat, si stiind efectul lor asupra propriei persoane, poti capata incredere in a nu da prea mare improtanta efectelor secundare asupra propriei tale persoane. Efectele secundare nu sunt aplicabil in 90% din cazurim nu stiu in ce procent, dar in lipsa unor avertizari speciale, si a unor sanse de succes, trebuie incercat.
Multumesc, Tibi !!
De acord cu tine draga Veronica, dar fenomenul psihologic este insotit si de tulburari chimice in creier. Solutia nu este de a vorbi cat mai putin cu bolnavul ci cea ca medicul sa-si aleaga cuvintele in asa fel ca ele sa nu declanseze fenomenul nocebo la bolnav.Am dat cateva astfel de exemple in text.
Articolul ridică unele probleme de etică profesională. M-ar interesa să ştiu dacă medicii sunt instruiţi privitor la rolul important pe care îl joacă selecţionarea cuvintelor, termenilor şi frazelor pe care le adresează pacienţilor. Şi dacă această instruire este deja aplicată în educarea personalului medical sau se află încă în faza de ideal educativ. Acesta este un ideal mult mai realizabil decât schimbarea firii pacientului, dacă acesta este înzestrat de la natură cu atitudini de viaţă negative.
Înţeleg că este recomandabil pentru binele pacientului să nu i se prezinte toate detaliile unei proceduri ( “ce” şi “cât,” i.e., conţinutul comunicării), dar la fel de important pare a fi şi forma comunicării, “cum” îi prezinţi acest conţinut, având grijă să fie un adevăr îmbrăcat în haine de culoare roz!
Ati ridicat o problema esentiala, l-a care m-am referit putin cand am scris despre informed consent – consimtamantul semnat de pacient in cunostinta de cauza, de exemplu inainte de anestezie si operatie. Legea ne obliga sa detailam complicatiile posibile, pe cand binele bolnavului ar fi sa le voalam, asa cum spuneti “in roz”. Educatia in etica medicala are intotdeauna un decalaj fata de progresul medicinei si asta e pacat. Nocebo este un termen introdus nu demult in medicina. Am constatat ca foarte multi medici, ca sa nu vorbesc de asistente de la noi si de peste hotare nu sunt familiari cu acest termen, sau daca sunt nu prea il iau in considerare. Aveti perfecta dreptate, si eu cred ca inca din facultate, studentii trebuie informati si educati despre nocebo. Cel putin asa am facut la niste recente prelegeri pe care le-am dat studentilor la medicina si rezidentilor in anestezie. Personal am tendinte Nocebiste, fiindca pe vremuri citeam toate fenomenele secundare (inclusiv cele rare) ale fiecarui medicamet pe care il luam. Astazi ma uit numai la cele mai frecvente. Deci invatarea efectului nocebo mi-a schimbat atitudienea. Asa cum scriati, incerc sa-mi fac “La vie en rose”.
Mulţumesc mult pentru lămuriri. Am învăţat multe lucruri noi din acest articol minunat!
Cu multa placere!
De dimineață să citești un asemenea articol te face să continui ziua sub influența efectului placebo ,care poate fi propria alegere ,propria atitudine față de orice ai suferi . Se poate extinde la toată atitudinea față de viață ! Cei mai pesimiști dintre noi , pot trage concluzii spre binele lor.
“Nocebo”… nu am știut că se cheamă așa.
Excelent Tibi !!!
Multumesc Evi!