Şiragul meu de granate – o bijuterie de familie

N-am moştenit bijuterii de familie. Bunicile mele erau sărace și chiar dacă ar fi fost bogate, toate bijuteriile le-ar fi fost confiscate înainte de deportarea la Auschwitz…Cât mi-aş fi dorit să pot purta şi eu, cu mândrie – asemeni multor fete de vârsta mea, aflate la primul bal, sau alt eveniment important – lănţişorul, cerceii sau inelul moştenit de la bunica sau străbunica… În ochii mei, aceste bijuterii de familie erau ca nişte însemne ale perenităţii, încărcate de poveşti împărtăşite doar celor care le moşteneau. Norocul mi-a surâs, totuşi, când am împlinit 16 ani – cea mai frumoasă vârstă a unei fete, cel puţin potrivit romanţelor maghiare de pe timpuri. Bunica Erzsi mi-a dăruit şiragul ei de granate. Era cea mai fascinantă dintre puţinele bijuterii care îi mai rămăseseră după război şi după primii ani ai comunismului, când sărăcia a dat iama şi în casa lor. Granatele erau încuiate într-o casetă, alături de un lănţişor cu medalion de aur, verigheta pe care n-o mai purta şi un delicat ceas de mână Doxa. Mai ţinea acolo un portmoneu de argint gravat, cu interior de piele roşie, şi doi cercei desperecheaţi cu granate şi perle mărunte. Le cunoşteam pe toate, pentru că Bunica Erzsi descuia din când în când caseta şi le inspecta pe îndelete, ca să se convingă că mai sunt acolo. Probabil acea brumă de obiecte de valoare îi oferea o minimă garanţie pentru neprevăzutul zilei de mâine.Read more…

Relația dintre medici și pacienți de-a lungul timpurilor

Within every patient there resides a doctor, and we as physicians are at our best when we put our patient în touch with the doctor inside. (În fiecare pacient există un doctor, iar noi, medicii, suntem cei mai buni dacă reușim să punem în legătură pacientul cu doctorul său lăuntric.) – Dr. Albert Schweitzer. Din acest motto se pot trage cel puțin două concluzii: una că pacienții trebuie ascultați cu atenție, fiindcă ei își cunosc cel mai bine simptomele, iar a doua, mai modernă, că mulți pacienți se consultă cu “Dr. Google” înainte de a merge la medic. Multe boli au o componentă psihosomatică, de exemplu vezica sau colonul iritabil, migrena, fibromialgia, etc. Ca urmare, o vorbă bună și compasiunea doctorului pot ajuta la vindecare. Aș adăuga și psihoterapia, meditația, mindfulness (concentrarea atenției la ceea ce simțim) și alte metode de medicină alternativă. Termenul “pacient” vine de la cuvântul latin paciens, care presupune răbdare și tolerare pasivă a suferințelor și intervențiilor medicale. Acest lucru îl pune pe pacient într-o poziție de inferioritate față de medic.Read more…

Telefonul cu fise

A trecut deja o lună de când Clujul s-a reumplut de studenți. Pentru că locuiesc foarte aproape de căminele din Observator, mă întâlnesc în fiecare zi cu ei. Cel mai adesea în autobuz. Pe cei din anul I îi depistez imediat. Sunt timizi, retrași, ușor neliniștiți. Încă nu știu precis la ce stație trebuie să coboare și se uită pe geam, nu în telefon. Duminica seară vin de la gară, cărând bagaje grele în care se ciocnesc borcane de zacuscă și de gem. Mulți vorbesc la telefon cu părinții. Zilele trecute o fată se conversa cu maică-sa probabil. Îi spunea că a răcit și întreba ce medicamente ar trebui să-și cumpere de la farmacie. Alții cer rețete de mâncare, întreabă cum se fac vinetele pane și pastele cu ciuperci. Povestesc primele impresii de la cursuri, despre profesori și despre cum s-au gândit să se organizeze pentru sesiunea din iarnă. Îmi place să-i privesc și să-i ascult, îmi aduc aminte de anii mei de studenție. În toamna asta s-au împlinit 30 de ani de când căram și eu de la gară până la cămin o geantă mare de fâș, pe care ai mei o burdușiseră cu mâncare. Dar pentru că Brăila mea natală era departe, făceam drumul spre casă destul de rar și-mi astâmpăram dorul vorbind la telefon.Read more…

Orice poveste e adevărată, atât timp cât…

Am stat multă vreme în cumpănă până am decis să pun ”pe hârtie” rândurile de mai jos. Dacă mă hotărăsc să scriu, va trebui să găsesc un mijloc de a relata o poveste fără a strica (în engleză: spoiler) plăcerea celor care îmi vor urma sfatul și vor căuta pe Netflix filmul în cauză. Spre deosebire de multe alte filme (aproape toate, aș zice) care pot fi ”promovate” cu ajutorul câtorva rânduri care să descrie pe foarte pe scurt subiectul, filmul de care doresc să mă ocup aici face parte dintr-o cu totul altă categorie. În cazul său, orice referire directă la subiect ar distruge de la bun început plăcerea, sau aș zice surpriza provocată de vizionarea până la sfârșit. Și atunci cum să prezint un film fără a aminti măcar în câteva cuvinte subiectul? Ca o analogie, cum aș fi putut descrie unui prieten (în trecutul meu foarte îndepărtat) o persoană de sex feminin pe care aș fi dorit s-o cunoască, fără a aminti măcar pe scurt cum arată persoana în cauză? Ce rost fi avut să-i povestesc fără a-i da minimele detalii necesare?! La început era să abandonez subiectul, care pare imposibil de realizat. O să încerc totuși, simțind pe undeva că am de-a face cu o ”sculptură” ieșită din comun, fragilă, și pe care dacă nu o manevrez cu atenție și sensibilitate, mi s-ar sparge în mână.Read more…

Baronul cu sufertaș

Un om în vârstă, îmbrăcat în haine ponosite dar curate, trecea în fiecare zi prin fața casei de pe strada Rákóczi, unde locuiau Péter și Betty. Se întorcea acasă cu un mers nesigur, ducând în mâinile tremurânde un sufertaș cu mâncare. Locuia undeva pe la capătul străzii. Întotdeauna apărea pe la amiază, când Péter și Betty erau deja întorși de la școală. Bătrânul era un descendent al renumitei familii nobiliare Bánffy. – Unde ai fost? – îl întrebau copiii. Ce ai în sufertaș? Ne dai și nouă din mâncarea ta? Adesea îl fugăreau ca să-l sperie. Săracul om se străduia să-și grăbească pașii, vărsând supa subţire din sufertaş. Se uita încruntat la copii și mormăia cuvinte pe care ei nu le înțelegeau. La aceste scene erau prezenți și alți copii din casele vecine. Unul dintre ei, Zoltán, striga după el de fiecare dată: “Baron sărac, arată-ne bogățiile tale!”Read more…

Nisa și lovitura de tun

Orice călătorie are și o componentă de învățare. Atunci când descoperi lucruri pe care nu le știai despre locul pe care-l explorezi, e ca și cum ai avea acces la o lecție care nu se desfășoară într-o sală de clasă, printre elevi sau studenți, ci îți este livrată doar ție, iar tu trebuie s-o observi, s-o reții dacă dorești și să te îmbogățești. Poți să înveți în câteva minute despre lucruri pe care trebuia să le cauți poate în zeci de cărți și, unde mai pui că lecția îți este ”predată” în modul cel mai direct, chiar pe… teren! Riviera Franței are ca ”perlă a coroanei” orașul Nisa, situat în Golful Îngerilor, pe malul mării azurii, de o culoare uluitoare în lumina blândă a mijlocului de septembrie, o culoare de o frumusețe care aproape m-a făcut să gândesc, ardeleancă ce sunt, că ”așa ceva nu există”…Read more…

Mama mea Ilona-Lili Rosenfeld în câteva documente şi fotografii

Mama mea, Ilona-Lili Rosenfeld, s-a născut în satul Aruncuta (în ungurește Aranykut) în județul Cluj. După o legendă ungurească, satul ei natal a fost numit Fântâna de Aur de către Attila, conducătorul Hunilor, pentru că el și soldații lui au găsit acolo un izvor de apă proaspătă și curată. Satul se află în apropierea comunei Suatu și a orășelului Mociu. Tatăl ei, Avrum-Iosef, împreună cu mama, Frida-Laura, au avut 14 copii, între ei și Ilona. Avrum-Iosef avea o gospodărie cu o vacă sau două și o căruță cu cai. În fiecare săptămână el vindea produse lactate la târgul din Mociu și din banii câștigați își întreținea familia. Prin anii 1930 a auzit că într-un sat vecin a fost pogrom contra evreilor, și-a luat toata familia și într-o noapte au dispărut din sat și s-au dus în cartierul Hídvég [Podeni], peste podul Mureșului, în Târgu Mureș. În acest oraș mare, Avrum-Iosef a lucrat ca măcelar de carne cașer pentru evreii din vecinătate. Fetele, în special cele trei surori, Szerén, Ilona-Lili și Feighi au devenit bune gospodine, au învățat să gătească, să coacă pâine, colaci și prăjituri. În primăvara anului 1944 toate trei au împărtăşit soarta evreimii din Târgu Mureş, fiind deportate la Auschwitz.Read more…

Dalai Lama

Așa îi spuneau prietenii de la Autobaza 2 Militari. După ce ieșise din pușcărie pentru cei patru ani făcuți dintr-o eroare judiciară. Un fel de a spune. Făcuse un accident mortal, fără să fie și vinovat. Ce să demonstrezi, ce să argumentezi, toate probele erau împotriva lui. Ba s-a mai găsit și un martor care zicea că a văzut tot și că el era un bețiv notoriu. Un turnător nenorocit, un denunțător. Acum ăștia au căutare, deh. De unde până unde știa dobitocul ăla că bea el mult, habar n-avea, nu l-a văzut pe omul ăla niciodată în viața lui. Merita măcar un cap în gură. Dar poți să-i iei la bătaie pe toți care ar merita o mamă de bătaie fără să împiedici justiția să-și facă datoria? Te poți opune independenței justiției din România care ne tot spune că nimeni nu e mai presus de lege? Păi nu? Pe cine să crezi, ă? Cine era el? Un simplu șofer. Adică el băuse un kil de vin cu prietenul lui care-l tot bătea la cap că nevastă-sa îl înșală cu un negustor nepricopsit din Dragomirești, dar el n-a greșit cu nimic. Când e să se suie în cabina mașinii, parcă e alt om. Îi place ce face. De când se știe. De copil. Read more…

Festivalul de Film Evreiesc de la București – ediție jubiliară

După întreruperea din perioada pandemiei, între 15-21 noiembrie la București se reia Festivalul de Film Evreiesc. Este de două ori ediție jubiliară: a 20-a ediție de când s-a inițiat evenimentul și cea de a cincea aniversare sub egida societății Semper Culturalia, al cărei președinte este regizorul Dan Schlanger.

Evreiesc. Este de două ori ediție jubiliară: a 20-a ediție de când s-a inițiat evenimentul și cea de a cincea aniversare sub egida societății Semper Culturalia, al cărei președinte este regizorul Dan Schlanger.

Paralel cu festivalul de film se vor desfășura și ”Zilele culturii sefarde”. De la preluarea organizării Festivalului, Dan Schlanger a introdus o serie de noutăți, a îmbogățit programul, incluzând dezbateri, conferințe și muzică. Dorința lui este o deschidere cât mai largă, deoarece – a declarat el – acest festival nu este numai al evreilor, ci al tuturor spectatorilor și cinefililor dornici să cunoască diferite culturi. În ceea ce privește conținutul, organizatorii s-au orientat mai ales spre filmele documentare,Read more…

Muzică, prietenie, iubire

Le-am întâlnit pe toate acestea într-un eveniment recent, desfășurat la Albstadt – Germania. Sufletul acestei acțiuni a fost violonista Renate Mușat, absolventă a Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” – Cluj-Napoca (1971 – pe atunci Liceul de Muzică) și a Academiei de Muzică „George Dima” (1975 – pe atunci Conservatorul de Muzică), stabilită în Germania. Profesoară de vioară în orașul Albstadt, timpul nu i-a diminuat forța și încrâncenarea de a organiza și a realiza lucruri remarcabile. De-a lungul anilor s-a afirmat atât ca interpretă, cât și ca pedagog. Mai mult, s-a implicat în susținerea și promovarea tinerelor talente, prin înființarea unei asociații de sprijin și susținere a acestora, numită Spitzenklänge. Mereu preocupată de a organiza evenimente muzicale deosebite, a antrenat în acest an alte două foste colege, Delia Iacob (Tel Aviv, Israel) și Monica Noveanu (Cluj-Napoca, România) pentru a aduce împreună elevi din țările lor, într-un schimb de experiență special. Cu ajutorul Asociației Spitzenklänge, la conducerea căreia se află, a invitat câte un grup de tineri muzicieni din cele două țări, alături de cei din Germania. Proiectul a evoluat pe parcurs, ideile s-au născut din mers și s-au concretizat într-o întâlnire de vis. Renate Mușat a gândit în detaliu fiecare element al programului, care s-a dovedit a fi extrem de complex, începând cu cazarea participanților, repetițiile, stabilirea programelor și a locațiilor concertelor, dar și momente de relaxare.Read more…