Războiul din Ucraina devine din ce în ce mai complicat odată cu apropierea primei aniversări a izbucnirii lui. Armata ucraineană a obținut o serie de victorii, în primul rând morale, ținând cont de neașteptata rezistență a populației în pofida rezultatelor sângeroase ale bombardamentelor rusești, în pofida victimelor din rândul populației civile ca urmare a politicii de tabula rasa urmată de Rusia, de distrugere totală a infrastructurii Ucrainei, practic de a rade țara de pe suprafața pământului. Loviturile nimicitoare ale armatei ruse au îndârjit populația și pe liderii militari și politici, ultimul obiectiv pe care și l-a propus președintele Zelensky fiind recucerirea tuturor teritoriilor anexate de armata rusă ca o condiție a lansării unor negocieri de pace. Primul obiectiv în vizor ar fi Crimeea. Ideea este într-un fel susținută și de Statele Unite, dar partea americană vede lucrurile altfel decât cea ucraineană. Nu se vorbește de eliberarea propriu-zisă, ci de o permanentă amenințare a teritoriului, de paralizarea legăturilor dintre Crimeea și celelalte zone ocupate de ruși, deci de eliminarea posibilității unei ofensive din această direcție, sau a unui sprijin pentru armata rusă.

După multe eșecuri, armata rusă și-a consolidat pozițiile și ceea ce nu trebuie niciodată să uităm, rezervele ei de oameni par inepuizabile. Rușii pot mobiliza cu ușurință zeci de mii de oameni, iar pierderile de vieți nu constituie un obstacol în planurile lor de avansare. Ucrainenii nu dispun de astfel de rezerve, în schimb militari ucraineni sunt instruiți de Occident pentru utilizarea echipamentelor militare obținute de la occidentali, în primul rând din SUA, doar că, spre nemulțumirea părții ucrainene, ele nu sunt cele mai performante – vezi marea dezbatere legată de tancurile grele, mai ales cele germane Leopard, pentru care nu s-a dat încă acceptul ”proprietarilor”.

Înarmarea Ucrainei, apreciază analiștii, depinde în primul rând de factorii politici, chiar dacă lideri ucraineni declară că Kievul este de facto membru al NATO, el nu este de jure, nu se poate (și nici nu se dorește) acest lucru, deci nici vorbă să se pună în aplicare articolul 5 de apărare colectivă. Chiar și ajutorul armat este oferit din partea statelor membre, nu din cea a NATO. În aceste condiții deocamdată nu se poate vorbi nici măcar de începerea unor negocieri, trebuie așteptată ofensiva de primăvară, analiștii susținând că pentru ca Putin să se așeze la masa negocierilor, are nevoie măcar de ceva care să semene cu o victorie.

În această atmosferă sumbră, fără nicio luminiță la capătul tunelului, există și o veste bună: se pare, opinează doi analiști economici americani, Jeffrey Sonnenfeld și Stephen Tian de la Universitatea Yale, că Rusia a pierdut războiul economic cu Europa. Într-un recent articol publicat în revista Foreign Policy, cei doi susțin că Moscova și-a pierdut definitiv vechea putere economică pe piața mondială ”Momentul cel mai bun al lui Putin – influența economică – a trecut datorită iernii neobișnuit de calde din Europa. Cea mai mare victimă a mizei puse de Putin pe gaz a devenit Rusia însăşi.”, scriu cei doi. Lumea, și în primul rând Europa, nu mai au nevoie de gazul rusesc. Putin spera că reducerea cantității de gaz livrate Europei va produce o revoltă a europenilor împotriva liderilor lor în timpul iernii grele și în consecință subvenționarea Ucrainei va fi oprită. Acest lucru nu s-a întâmplat, cu toate că inițial Europa depindea în proporție de 46 la sută de aprovizionarea cu gaz și materii prime rusești. Dar Europa a reușit rapid să-și asigure aprovizionarea din alte surse, trecând la gazul lichefiat importat din SUA, folosirea energiilor regenerabile, nucleară și cărbune. Astfel, la ora actuală, dependența Europei de gazul rusesc a scăzut la 9%. Rezervoarele de gaz europene sunt pline, deci în 2023 Europa va avea nevoie de mai puțin gaz decât în 2022. ”De-acum Europa dispune de o aprovizionare energetică suficient de bună cel puțin până în 2024, ceea ce lasă timp suficient pentru ca surse alternative de energie, mai ieftine, să funcționeze în Europa”, arată autorii. Nici în ceea ce privește petrolul, Europa nu mai este dependentă de importurile rusești de țiței, se scrie în articol. Nici chiar importurile masive de petrol rusesc de către India nu-l vor ajuta pe Putin din cauza unui cost de producție de 44 de dolari și a transportului mai scump, iar dacă Putin va reduce producția, așa cum a amenințat, va pierde o mare parte din piața petrolului, din veniturile de pe urma acestuia, în condițiile în care duce lipsă de bani, arată autorii.

Un raport al Universității Yale, din august 2022, a subliniat că impactul sancțiunilor occidentale asupra economiei ruseşti este important, depășind cu mult cifrele oficiale. Aceste sancțiuni, a subliniat raportul, „au paralizat complet economia rusă la toate nivelurile”.

Concluzia articolului din Foreign Policy este optimist. ”Pe câmpul de luptă, războiul este în desfășurare, dar cel puțin pe frontul economic victoria se zărește la orizont.”

Eva Galambos