Amintiri mai puţin plăcute

După absolvirea cursurilor de ebraică, am fost angajat și ulterior definitivat ca Senior Systems Engineer la întreprinderea israeliană de stat Automatic Equipment din Tel Aviv, filiala Haifa.

După un timp a fost invitat în biroul șefului, unde mă aștepta un tip matur, care s-a recomandat scurt Zvi, inginer în Industria Aviatică Militară:

– Suntem informați că în România ai realizat un dispozitiv economic de alimentare cu combustibil a reactoarelor militare. Noi am văzut și patentul. Cred că ne interesează.

– Și cum doriți să vă ajut? Pe mine nu mă mai interesează demult acest dispozitiv. Am suferit destul pentru el “acolo” și nu intenționez să părăsesc Automatic Equipment din Haifa.

– Nu este necesar, răspunse Zvi. Oricum vei fi concentrat pentru 45 de zile. În acest timp vei fi repartizat în biroul nostru de proiectare. Acolo vei executa desenul de ansamblu al dispozitivului, perfecționându-l cât mai mult pe cel patentat în trecut. Restul e treaba noastră.

Având aprobarea șefului, m-am conformat. După concentrare, mulțumit că am contribuit cu ceva la apărarea țării, m-am reîntors la lucru și, absorbit de muncă, am uitat pur și simplu de perfecționarea “biberonului”[1] meu…

După aproape trei ani m-am intâlnit cu Roni, un bun prieten care lucra în biroul lui Zvi.

– Ascultă, am să-ți povestesc ceva care te interesează, în mod confidenţial, desigur. Suntem prieteni și rămâne între noi. Este vorba de ”biberonul” tău.

– Te ascult…  

– Zvi, șeful meu, a apreciat că inginerii din biroul nostru nu au capacitatea necesară de proiectare și a încredințat desenul tău de ansamblu unui consultant particular. Acesta a finalizat proiectul de execuție, folosind angajați temporari și a încasat o sumă importantă… În continuare, la recomandarea aceluiași consultant, Zvi s-a adresat unui atelier particular și acesta a produs prototipul.

– A fost testat?

-Da. Aviația Militară a testat “biberonul”, după câte știu cu rezultate foarte bune. Zvi și câțiva acoliți de-ai lui au primit pentru acest proiect Premiul Anual al Industriei Militare Aviatice, adaugă Roni.

– Habar n-am avut…

– Au evitat să fii informat. Numele tău nu a fost nici măcar pomenit!

– Acest lucru e mai puțin important, am răspuns, cel puțin armata îl folosește?

– Asta-i problema. Din păcate, nu. La recomandarea unui birou de consultanți americani de prestigiu, “biberonul” nu a primit autorizația de zbor. În consecință, aviația a comandat un dispozitiv similar în Statele Unite, mai puțin performant, dar subvenționat din ajutorul american.

– De unde ai toate aceste informații?

– Socrul meu lucrează undeva sus, în minister… Ceea ce am discutat rămâne între noi!

***

Cu un sentiment amar în suflet m-am întors la lucru. Simțeam nevoia să discut cu cineva aceste aspecte. Daniel, șeful meu, un om care m-a apreciat în mod deosebit, a ascultat cu înțelegere relatarea mea. 

– Da, din păcate se întâmplă uneori asemenea lucruri. Am să-ți explic. Mulți ofițeri, cum ar fi Zvi, care și-au făcut în mod conștiincios serviciul militar ca ingineri (mai curând în birouri, decât pe câmpul de luptă), trec în rezervă la vârsta de 45-50 de ani, fiind integrați în întreprinderi industriale. După decenii de armată, ei nu mai sunt capabili să proiecteze personal un produs, mai ales un produs competitiv, cu performanțe superioare produselor oferite de firmele din țările avansate, și la un preț mai redus!

– Ai dreptate. După decenii de muncă administrativă este aproape imposibil să te întorci la desene și calcule sofisticate.

– În anii serviciului militar, ei erau obișnuiți, pe bună dreptate, să încredințeze proiectarea și execuția produselor sau serviciilor necesare unei instituţii civile: particulare sau guvernamentale… Trecând în industria civilă, ei continuă să procedeze în același mod. De aceea ei se înconjoară de consilieri particulari care îi sfătuiesc cam tot ce au de făcut.

– Interesant, acum încep să înțeleg unele lucruri…

– În mod firesc, într-un sistem dominat de consilieri particulari se ajunge la situații conflictuale.

Inginerii capabili din serviciile de concepţie acceptă cu greu externalizarea proiectului, solicitând execuția acestuia în întreprindere. De aceea, pentru concepție şefii de proiect angajează pe cât posibil yes-men, ingineri mai puțin dotaţi care se ocupă exclusiv de comanda proiectelor în exterior, la particulari și de urmărirea realizării acestora.

– Și treaba merge bine?

-Verigile intermediare măresc considerabil prețurile. Nici calitatea nu este constant asigurată.

– Sper că acest mod de organizare nu este frecvent.

– Nu, din fericire nu, mă asigură Daniel. Aceste stări de fapt se elimină de la sine în condițiile concurenței existente într-o economie globalizată. Întreprinderile care au intrat pe mâna unor asemenea persoane devin falimentare, ajung în situaţia de a fi subvenționate de stat și mai târziu sunt închise sau privatizate.

– Ai dreptate. Am văzut uneori la TV muncitori concediaţi demonstrând împotriva închiderii sau privatizării unor întreprinderi. Dar atunci este prea târziu…

Discuția cu Daniel continuă și în zilele următoare.

– Vreau să fac o precizare, spăuse Daniel. Trebuie să fim onești. Numeroși ofițeri superiori, după pensionare, au intrat în industria militară. Folosindu-se de experiența lor, ei au propus asimilarea unor noi echipamente de luptă, sau perfecționarea celor existente. Astfel, ei au contribuit semnificativ la plasarea țării noastre între primii exportatori de echipamente militare din lume.

– Bănuiesc că super-complexitatea produselor din hi-tech are un rol în selecția personalului, am răspuns. Cerințele din ce în ce mai sofisticate pentru fiecare concept nou descurajează în mod automat candidații mai puțin dotați şi pe consilierii lor particulari!  

– Succesul întreprinderii noastre se datorește și concepției organizatorice a directorului nostru Alef.

– Acesta este numele lui real?

– Nu. Aceasta este denumirea sub care este cunoscut de tot personalul companiei, șefii din minister sau beneficiarii de peste hotare! Are un creier excepțional… Dar cred că am vorbit prea mult. Acum treci imediat la lucru!, mi-a ordonat cu seriozitate Daniel.

Theodor Toivi


[1] Denumirea familiară a dispozitivul de alimentare cu combustibil a motoarelor avioanelor cu  reacție.

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

8 Comments

  • Marica Lewin commented on February 28, 2023 Reply

    Deci in Romãnia se lucra la un nivel ridicat in proiectare daca realizarea biberonului” dvs era deja cunoscuta in Iindustria militara israeliana. In plus, inventia v- a fost solicitata ṣi dupa planurile dvs a fost construita in Israel. Trebuie sa fiti măndru. Va felicit.

  • Klein Ivan commented on February 27, 2023 Reply

    Interesat să știu dacă suma amintirilor mai puțin plăcute a prevalat suma amintirilor plăcute și care din ele a dat sugestii despre evoluția ulterioară a Israel .K.I.

  • Andrea Ghiţă commented on February 23, 2023 Reply

    Nu vă pot consola decât cu faptul că nimeni nu ar fura creaţia unui om nepriceput sau netalentat. Deci sunteţi un om priceput şi talentat şi aţi avut ocazia de a vă da măsura talentului şi să fiţi apreciat, altădată, în alte locuri.

    • Klein Ivan commented on February 27, 2023 Reply

      Mi-a plăcut mult comentariul dvs. K.I.

  • Gigi Cernes commented on February 23, 2023 Reply

    Îmi place că povestești lucrurile așa cum s-au întâmplat, fără ”perdea”. Cât despre esența poveștii sunt extrem de multe lucruri care trec de la unul la altul, ca în final cel mai mare în ”rang” (Șef de Proiect, Dir. Adjunct, Director, etc.) să prezinte ”lucrarea în fața beneficiarului” ( Minister, Firmă străină, etc.). Câți se interesează cine este autorul adevărat… De multe ori nici eu nu știam măcar de ”ședințe” de prezentare sau discuții importante legate de proiecte importante, unde nu eram invitat. Singura ”satisfacție” o aveam când auzeam de la alții, cum se încurcau sau se ”perpelau”, așa zișii ”cunoscători”, care de fapt nu știau până la capăt totul…

  • Lucian-Zeev Herscovici commented on February 23, 2023 Reply

    O poveste urata.

    • theodor toivi commented on February 24, 2023 Reply

      Am citit interesantul dvs. articol, apărut la pag.123 din REVISTA DE ISTORIE A EVREILOR DIN ROMÂNIA ed. 3 din 2018. Va felicit pentru acest articol ca și pentru prestigioasele dvs. scrieri la publicația Baabel.

  • Tiberiu ezri commented on February 23, 2023 Reply

    Inca o poveste interesanta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *