În fiecare primăvară, când se apropie sărbătoarea de Pesach (Paștele evreiesc), mă gândesc cu nostalgie la serile petrecute în familie, când tata povestea despre ieșirea din Egipt. Întâi citea textul clasic, apoi se apuca să-l comenteze. Și mai interesant era când se afla la noi și bunicul. Atunci fiecare dintre ei susținea un punct de vedere diferit și discuțiile luau uneori întorsături neașteptate… Împreună cu cântecele și cu mâncărurile speciale, era de fiecare dată un eveniment! De data aceasta aș vrea să încerc să vorbesc despre ieșirea din Egipt așa cum ar fi făcut-o tatăl meu.
Problema majoră este că arheologii ne asigură că nu s-a găsit nicio urmă materială care să ateste autenticitatea poveștii despre viața și apoi ieșirea israeliților din Egipt. Așa să fie? Un arheolog cu mintea mai deschisă ca a altora, Prof. Yonatan Adler, a făcut o afirmație înțeleaptă: ”Absence of evidence is not necessarily evidence of absence”, sau cu alte cuvinte, lipsa de dovezi în sine nu dovedește nimic! Poate că dovezile vor fi descoperite în viitor? Sau se vor găsi metode noi de interpretare a celor deja găsite?
După părerea istoricilor, povestea care s-a desfășurat în secolul al XIII-lea î.e.n., în perioada faraonului Ramses al II-lea sau al III-lea, a fost scrisă cu multe secole mai târziu. Această afirmație se bazează printre altele pe faptul că în Exod este pomenită cămila: Iată, mâna Domnului va fi peste vitele tale cele de la câmp: peste cai, peste asini, peste cămile, peste boi și oi și va fi moarte foarte mare. (Exod 9: 3) Dar domesticirea cămilei a avut loc cu câteva secole după aceste evenimente. (La minele de cupru din Timna, primele oase de cămilă apar prin anul 1000 î.e.n. Până atunci transportul combustibilului și al lingourilor de cupru se făcea cu ajutorul asinilor. https://baabel.ro/2019/01/minele-de-cupru-de-la-timna/ ) Desigur că această observație este îndreptățită, dar poate că povestea nu a fost „inventată” atunci, ci ea este mult mai veche și a fost transmisă la început pe cale orală – la fel ca povestea Războiului Troian, pe care Homer a scris-o abia cu multe secole mai târziu, și totuși Troia este cât se poate de reală.
În concluzie, până nu s-a demonstrat contrariul, eu cred că ieșirea din Egipt a avut loc într-o formă sau alta și chiar dacă nu este decât o legendă, chiar și legendele au un sâmbure de adevăr și partea cea mai fascinantă este încercarea de a-l identifica.
***
Se pune întrebarea dacă această poveste, atât de dramatică, are ecouri și în surse egiptene. Poate că da, dar mențiunile sunt destul de controversate.
Papirusul Leyden 348 vorbește despre construcția orașului Pi-Ramses, noua capitală a faraonului Ramses al II-lea. În text apare porunca „să se dea grâu soldaților și oamenilor din neamul Apiru care aduc piatra de construcție…” Într-adevăr, Exodul menționează că israeliții au lucrat la zidirea cetății Ramses. Atunci a zidit Israel cetăți tari lui Faraon: Pitom și Ramses. (Exod 1: 11) Dar legătura între Apiru și israeliți este oare demonstrată?
O altă sursă este Istoria Egiptului, scrisă de Manetho, un preot egiptean din perioada elenistică. Lucrarea s-a pierdut, dar povestea poate fi reconstituită, fiind citată de Flavius Josephus. Manetho povestește despre hicsoșii din Canaan care au atacat Egiptul și după ce au fost înfrânți, s-au retras la Ierusalim. Cu mulți ani mai târziu, faraonul Amenophis, vrând să scape țara de leproși, i-a adunat în cetatea Avaris. Leproșii s-au răsculat și au pus în fruntea lor un preot, tot lepros, Osarseph, care mai târziu și-a schimbat numele în Moise și a dat urmașilor săi o religie nouă, după care ei au profanat templele egiptene. Când egiptenii au trimis armata împotriva lor, ei au cerut ajutorul hicsoșilor din Ierusalim și au învins armata egipteană. Faraonul Amenophis a fugit în Nubia, a strâns o nouă armată și împreună cu fiul său Ramses a reușit să-i alunge pe răsculați înapoi în Canaan.
E oare aceeași poveste?? Luptele egiptenilor împotriva hicsoșilor sunt documentate, dar ele au avut loc cu vreo trei secole mai devreme, hicsoșii au stăpânit chiar Egiptul timp de un secol, iar Ramses nu a fost fiul lui Amenophis. Să fie această poveste mai demnă de încredere ca Exodul biblic? Ea a fost scrisă și mai târziu, cu un mileniu după presupusa desfășurare a evenimentelor, și nu se știe pe ce surse se baza.
***
După părerea mea, povestea ieșirii din Egipt este rezultatul unei perioade de haos, dezastre naturale, foamete, epidemii și războaie cunoscută ca Marea Prăbușire din Epoca Bronzului (secolul al XIII-lea î.e.n.) și urmele ei se găsesc în întregul bazin răsăritean al Mediteranei.
Epoca Bronzului a durat aproximativ între 2000 și 700 î.e.n., depinde de regiune. La apogeul acestei perioade, lumea era surprinzător de dezvoltată și de bine organizată. Orientul Antic era dominat de câteva mari imperii (Egiptul, Asiria și Imperiul Hitit). Din Europa știm mai multe despre cultura cretană și cea miceniană care au lăsat documente scrise, dar existau și multe altele, ca de exemplu cea din Sardinia.
Bronzul este un aliaj din cupru cu cca. 10% cositor (staniu). Zăcăminte de cupru se găsesc în multe locuri, însă rezervele de cositor sunt limitate și pentru a putea funcționa, aceste culturi trebuiau să-l importe de la mari distanțe, ori cu caravanele din Afganistan, ori cu corăbiile de pe coastele Oceanului Atlantic (din Spania, Franța, sau Wales). Existau rețele comerciale bine dezvoltate, dar dacă acestea se opreau, societatea nu mai putea funcționa. (Cositorul din Epoca Bronzului ar putea fi comparat cu petrolul și gazele din zilele noastre.) Și tocmai acest lucru s-a întâmplat în secolul al XIII-lea î.e.n.
Se pare că totul a început cu o schimbare climatică – Orientul Apropiat, care oricum este o regiune aridă, a intrat într-o perioadă secetoasă. Singura regiune mai puțin afectată a fost Egiptul, pentru că apa Nilului vine din altă parte. S-ar putea ca israeliții – și nu numai ei – să fi migrat spre Egipt, mânați de foame.
Apoi situația a fost exacerbată de o erupție vulcanică foarte puternică în Islanda. Cenușa a blocat razele soarelui și timp de vreo douăzeci de ani temperaturile au scăzut, a scăzut și evaporarea apei, a urmat o secetă cumplită și pe deasupra și o serie de cutremure. (Identificând polenul depozitat pe fundul lacurilor se obțin informații asupra vegetației – și deci a climei – din diverse perioade istorice.)
Aceste calamități au declanșat o migrațiune a populației europene înspre sud, în căutare de hrană și de condiții mai favorabile. Cum era și de așteptat, foametea a dus și la epidemii, iar concurența pentru resursele limitate a dus la războaie. Rețelele comerciale nu mai funcționau. Astfel s-a declanșat o reacție în lanț și în numai câteva decenii s-a instaurat o „eră întunecată”: cetăți distruse, așezări abandonate, prăbușire demografică, decăderea culturii, pe scurt: haos. A fost un dezastru comparabil cu căderea Imperiului Roman.
Ca din senin au apărut „popoarele mării”. Flotile de pirați au pustiit cetățile de pe malul mării. Una din primele care a căzut a fost Ugarit. Distrugerea a fost totală, cetatea a fost părăsită și dată uitării, până când a fost redescoperită de arheologi. Întâmplarea face ca despre căderea cetății Ugarit să avem o relatare a unui „martor ocular”. Ultimul rege i-a scris regelui din Cipru un mesaj prin care cerea ajutor, dar nu a mai apucat să-l trimită. Tăblița de lut a fost arsă în pârjolul care a mistuit cetatea, fiind găsită și descifrată abia acum, după peste 3000 de ani.
Uite, părintele meu, au venit corăbiile vrăjmașe, mi-au ars cetățile și au făcut mult rău în țara mea. Știe părintele meu că toți soldații mei și carele de luptă sunt în țara hitiților și corăbiile mele sunt în țara Lukka? Am rămas fără apărare…
Mai bine documentat este atacul „popoarelor mării” asupra Egiptului. Faraonul Ramses al III-lea a reușit să-și apere țara și în cinstea victoriei a ridicat templul de la Medinet Habu, cu inscripții și basoreliefuri care reprezintă luptele și prizonierii de război. Dar nici Egiptul nu a mai supraviețuit ca imperiu decât câteva decenii și întreaga lume civilizată fost practic distrusă. O renaștere avea să aibă loc abia peste două-trei secole, în Epoca Fierului.
Inscripțiile din templul Medinet Habu menționează numele „popoarelor mării”: Denyen, Ekwesh, Peleset, Shekelesh, Sherden… dar ce se ascunde oare îndărătul acestor nume? Poate că erau din Europa Centrală, refugiați în urma catastrofelor naturale, sau erau popoare din jurul Mării Mediterane, puse pe fugă de invadatorii din nord, sau poate mercenari rămași fără slujbă care au devenit pirați? Totuși, unii ar putea fi identificați: SheRDen = Sardinia? SheKeLesh = Sicilia? Grupul numit PeLeSeT s-a stabilit apoi în Gaza și în împrejurimi, intrând în istorie sub numele de FiLiSTeni și dând numele țării: PaLeSTina.
Poate că succesul „popoarelor mării” s-a datorat și faptului că ei au învățat să prelucreze fierul mai devreme ca alții și aveau arme mai bune? Zăcăminte de fier se găsesc peste tot și producția fierului nu depinde de importuri din țări îndepărtate. În orice caz Biblia spune că filistenii cunoșteau tehnica fierului, pe când israeliții încă nu. În toată țara lui Israel nu se găsea niciun fierar… Și fiecare om din Israel se cobora la filisteni, ca să-și ascută fierul plugului, coasa, securea și sapa. (1Sam. 13: 19, 20)
Conform teoriei mele, catastrofele din perioada Marii Prăbușiri din Epoca Bronzului și-au lăsat amprenta în memoria colectivă, reapărând apoi sub forma celor zece plăgi din Egipt, iar secolele de haos care le-au urmat ar putea coincide cu perioada Judecătorilor din Biblie. Nu pretind că aș fi în posesia adevărului absolut, este doar o speculație, dar dacă e greu de dovedit, e tot atât de greu de dovedit că nu a fost așa.
***
Dedic acest articol tatălui meu care ne-a părăsit la numai 67 de ani. Am convingerea că el l-ar fi putut scrie, dacă ar fi avut acces la bogăția de informații de pe internet și mai ales dacă ar fi avut timp. Fie-i memoria binecuvântată!
Hava Oren
Bibliografie:
12 Comments
D-na Hava Oren, prin acest articol de cercetare ştiințifică riguroasa a cadrului geogragfc, a drumului istoric, social, tehnologic parcurs de omenire acum multe mii de ani, documentati posibilitatea Ieşirii din Egipt a strămoṣilor noştri.
Si eu va împartăşesc părerea ca Exodul din Egipt nu este numai o poveste frumoasa in care D-zeul Unic se dezvaluie israeliților, ci este o realitate incă invăluită in mister.
Sau, aşa cum spunea Victor Hugo, “c’est de l’histoire aux portes de la légende”.
Am citit odata o inṣiruire logica de argumente de ce Iesirea din Egipt a israeliților a putut avea loc atunci, in momentul acela, dar mai ales ca Exodul biblic este singura revolta impotriva asupririi incununata de succes din intreaga antichitate.
Acum 2-3 ani s-a descoperit o tabliță scrisa in paleoebraica, datata 1200 ani BC. Si arheologii, cercetătorii si-au pus intrebarea: daca in vremurile Exodului exista deja scriere, de ce sa nu credem in autenticitatea evenimentelor descrise in Tora? Poate au fost consemnate in scris de cele 12 triburi, inca de atunci?
S-a scris mult despre hicsoṣi, habiru, (apiru), compilatia a 2 versiuni in redactarea finala a Torei, dar viziunea dvs este cu totul originala, unică.
Ati adus un Pios Omagiu tatalui dvs care ar mai fi putut citi Hagada de Pesah inca multi, multi ani. Şi mi-ati amintit de tatal meu care considera ca de la Regi, Biblia e sustinuta istoric, dar până atunci, mai sunt semne de intrebare.
Mă tem că exagerați, nu este „cercetare științifică”, ci doar o speculație bazată pe date științifice. Poate că un istoric serios mi-ar distruge întregul eșafodaj în cinci minute. Dar nu cred că are importanță. Important este să povestim despre ieșirea din Egipt și să o facem în așa fel încât să captăm atenția ascultătorilor / cititorilor. Și nu contează dacă e legendă sau adevăr istoric, este o narațiune care unifică întregul popor, cum bine zice GbM.
Pentru mine articolul dvs a avut un impact deosebit. Daca stiam de Manetho, Josephus, Avaris, sau despre foametea din Canaan care
l-au condus pe Yaacov şi pe fiii săi in Egipt, nu stiam nimic de variațiile ciimatice si migratia popoatelor Europei, despre erupția vulcanului
din Islanda, etc.
Desigur, am apreciat cunostintele, dar mai ales modul cum le-ați pus cap la cap, liantul, modul cum ați creat o teorie fundamentata, complet noua.
Hag Pesah Sameah! Pesah fericit!
Fascinanta intersectia intre evolutia tehnologica si fenomene naturale in delimitarea perioadelor istorice..Aparent, epoca fierului se datoreaza unei tehnologii mai avansate, dar la tranzitia spre o noua perioada istorica contribuie intotdeauna si o schimbare climatica.
In prezent, cand suntem amenintati de o criza ecologica, se face si mare caz de inteligenta artificiala/AI care a ajuns intr-o faza avansata. O fi vreo legatura?
Legat de Egipt, ultimile studii stiintifice au dovedit ca egiptenii foloseau, inca din Epoca Timpurie a Bronzului, fierul din meteoriti. Acest fier, cazut din ceruri (termenul egiptean) era cotat ca f scump, demn de a fi folosit numai in obiecte de cult pentru familia regala. Faraonul egiptean Tutankhamun, de ex., a fost inmormantat cu o tetiera, o bratara si un pumnal de fier!
Fierul era un element abundent, dar prelucrarea lui nu era inca stapanita.Imi pare deosebit de interesanta teoria ta privitor la Exodul din Egipt!
Știu eu dacă este vreo legătură? Viitorul o va dovedi.
Cât despre fierul din meteoriți folosit încă în Epoca Bronzului timpuriu, Strul Moisa ne-a exlicat pe larg fenomenul într-unul din articolele sale apărute în Baabel.
Multe puncte s-au conectat, arătând încă o data cat de importante sunt timpul, spațiul, erudiția folosite logic si onest. Un articol important cu documentare amănunțită si contextualizata. Foarte bine-venit
Mulțumesc dnei Hava Oren
Citirea articolului mi-a provocat două gânduri.
Primul-ignoranța mea, pentru că foarte puține amănunte din articol îmi erau cunoscute.
Al doilea-certitudinea că fiecare popor are nevoie de legendele lui, care alături de o limbă comuna , un teritoriu comun și o istorie comună, completează puzzle-ul unei națiuni.
Felicitări autoarei, superb articol
GbM
Excelent material! Detaliat și obiectivat prin documentare.
Felicitări admirative Dnei Hava Oren!!
Articolul, foarte interesant, prezintă mai mulţi factori obiectivi care ar fi putut contribui la exodul unei populaţii şi ar fi putut fi cauzatori ai “plăgilor”. Într-adevăt, lipsa (actuală) a dovezilor nu dovedeşte inexistenţa faptelor depănate în Cartea Ieşirii. În orice caz, cred că dovada cea mai pregnantă este însăşi existenţa poporului evreu şi a poveştii Ieşirii care se repovesteşte, an de an, în seara de Seder. De-a lungul anilor am asistat la seri de Seder plicticoase, când bătrânii mormăiau sub nas, rugăciunile, psalmii şi poveştile din Hagada, în original (din care noi, profanii, nu pricepeam nimic) dar am participat şi la seri memorabile, precum cele tâlcuite de filosoful Nicolae Kallos (z.l.) fost preşedinte al Comunităţii Evreilor Cluj şi cele conduse de către prof. univ. Ossi Horovitz, aşa cuma fost şi Sederul din acest an.
Eu nu cred că am participat vreodată la un Seder public și când spuneai că uneori e plictisitor, am fost surprinsă. Acum înțelegi și tu de ce. Mă bucur că anul acesta a ieșit bine.
Articol foarte interesant dedicat memoriei tatalui Havei.
Eu am citit candva, undeva ca cele zece plagi au fost cauzate de o enorma eruptie vulcanica din Egipt. S-a dovedit ca roci din lava identice au fost gasite in Egipt si pe insula Santorini.
Eu nu am auzit de erupții vulcanice în Egipt, dar cea din insula Santorini poate să fi jucat un rol. E adevărat că a fost cu vreo 300 de ani mai devreme, dar de la așa o distanță, trei secole nu prea mai contează… Oricum toată datarea e aproximativă.