Unul din bunii mei prieteni, decedat nu de mult, psihiatru și sexolog renumit pentru metodele sale de tratament, dar și pentru măiestria penei sale de scriitor, a publicat în urmă cu mulți ani o culegere de interviuri imaginare cu personalități istorice din întreaga lume, printre care Moise, Iisus Hristos, Lenin, etc.

Această carte mi-a revent în minte zilele trecute, urmărind o competiție de tenis în care unul din principalii participanți era Andrei Rubliov, nr. 7 în ierarhia mondială. Și ca de obicei în ultimele 18 luni, pe tabela de marcaj, în dreptul numelui său nu apărea nicio țară. Cu alte cuvinte, tipul e apatrid, ceea ce e complet neadevărat.

Rubliov e cetățean rus, născut în Rusia în 1997, purtător al titlului de Maestru al Sportului din Rusia (2021) și conform deciziei forurilor sportive internaționale, el poate participa la competiții, dar fără ca țara sa să fie menționată în mod oficial. Mai mult, pentru a participa la turneul de la Wimbledon el, ca și alți tenismeni de origine rusă, a fost obligat să se abțină de a exprima solidaritate cu invazia Ucrainei și a semnat un document care atestă neutralitatea sa în acest subiect.

A nu se uita, la începutul anului 2022 echipele sportive rusești (și cele bieloruse) au fost excluse din toate competițiile sportive internaționale oficiale, ca expresie a împotrivirii lumii civilizate la invadarea Ucrainei.

Andrei Rubliov e unul din cei mai redutabili tenismeni în ziua de azi. Nu numai că a câștigat numeroase premii, dar a ieșit învingător în nu mai puțin de 70% din toate meciurile susținute în marile turnee internaționale (Wimbledon, US Open, Australian Open, French Open, etc.).

Sper că cititorul e de acord că prezența unui sportiv la o competiție internațională la care e primit numai cu condiția de a-și nega (sub o formă sau alta) naționalitatea e un subiect peste care nu se poate trece cu ușurință.

Și cum nu voi ști niciodată ce ar fi spus Rubliov dacă l-aș fi intervievat cu adevărat, am hotărât să prezint două variante, lăsând cititorului decizia care dintre ele se apropie mai mult de posibilele răspunsuri ale tenismenului.

Deci să începem.

GBM:

– Dle Rubliov, pentru început aș dori să vă întreb dacă în continuare pot adresa întrebările mele lui Andrei sau domnului Rubliov?

AR: Bineînțeles Andrei, așa mi se spune peste tot, și pentru mine acest amănunt nu are nicio importanță.

Aș prefera, cel puțin pentru început, să rămân pentru dvs dl Rubliov, așa cum dvs sunteți pentru mine dl ben Meron.

GBM: În ordine, deci putem continua. Ce s-a întâmplat la Wimbledon anul acesta?

AR: Înțeleg că vă referiți la sferturile de finală, la partida cu Djokovič. Am început bine, am câștigat primul set, dar apoi am făcut o groază de greșeli, mai ales în al doilea set, când oponentul meu a condus la un moment dat cu 4-0 la ghemuri, iar sfârșitul a devenit ceva foarte clar după aceea, deși am continuat să lupt, dar fără succes.

Ar fi trebuit să câștig, doar luasem primul set, dar reacția publicului la fiecare greșeală a mea m-a enervat. Au fost voci care s-au referit la faptul că apar ca apatrid. Pe scurt, atmosfera a fost împotriva mea și după cum știți, pentru un jucător de tenis e extrem de important calmul sufletesc.

(Nota mea: se pare că nu au fost reacții de acest gen, dar eu am simțit nevoia să introduc acest punct provocativ…).

GBM: Cum vă explicați / îți explici reacția ostilă a publicului?

AR: Pe undeva, mi se pare normală. În ziua de azi, când sursele de informații stau la îndemâna oricui, oricine știe ce se întâmplă în lume și criza ucraineană a creat o situație specială în Europa, psihologia opiniei publice e influențată de lipsa de stabilitate, problemele economice, pericolul unei noi conflagrații de anvergură. Restul vine de la sine.

Totul vine de la dezinformarea care domină în ziua de azi opinia publică mondială. Informațiile ar trebui să fie obiective, situația lumii nu poate fi privită prin ochelarii celor care s-au ocupat zeci de ani de războiul rece și au denigrat orice lucru care venea din Răsărit. Lucrurile s-au schimbat în țara mea, dar mulți refuză să vadă realitatea. Iar publicul de la Wimbledon e influențat și el de ceea ce aude și citește.

GBM: Iată că prin răspunsul dvs / tău am ajuns la punctul critic. Ce simțiți / simți când vedeți / vezi pe tabela de marcaj numele fiecărui jucător însoțit de țara de unde vine și tocmai la dvs / tine locul e gol?

AR: Să mint?! Să spun că mi-e indiferent? Nu, nu mi-e indiferent. Eu nu sunt apatrid, eu aparțin unui popor, unei religii care caracterizează acest popor, eu nu aparțin niciunui guvern, eu sunt sportiv, asta fac de când mă știu, am debutat la vârsta de 13 ani, mi-am reprezentat țara cum am putut mai bine și nu mă plâng de poziția mea în lumea tenisului. Nu toată lumea poate fi pe locul întâi, iar eu de ani de zile sunt printre primii zece tenismeni din lume și asta îmi face cinste și mie și țării mele.

Aș folosi un cuvânt murdar, dar mă rețin… Nu-mi pasă ce cred oamenii. Eu sunt patriot și un patriot nu-și părăsește țara când ea e la nevoie, iar Rusia de azi se află într-o situație în care fiecare cetățean, dacă e patriot adevărat, trebuie să fie alături de țara sa. Părinții mi-au povestit de perioada în care fiecare, mic și mare, denigra Rusia, uitând ce a făcut țara mea ca să scape omenirea de diavolul nazist, și că primul om care a zburat în jurul pământului a fost un cetățean sovietic. Rusia nu e de batjocura nimănui… Iar eu vin din Rusia, indiferent ce scrie pe tabela de marcaj!

GBM: Deci, aveți / ai o explicație logică pentru ceea ce se întâmplă ”acolo”, la granița cu Ucraina?

AR: După cum probabil știți, mi-e interzis să-mi prezint opinia în acest subiect. Voi spune doar că o lume civilizată ar trebui să fie o lume a păcii și în zilele noastre, după catastrofa celui de al Doilea Război Mondial, orice conflict armat ar trebui evitat, încercând să se ajungă la un acord comun prin discuții, cu sau fără ajutorul unei medieri care poate veni de oriunde, dacă e făcută cu bune intenții. Omenirea nu-și mai poate permite un nou măcel mondial…

Oare lumea știe ce înseamnă Ucraina pentru Rusia și poporul rus? Oare lumea știe că Kievul este considerat un loc sfânt pentru orice creștin ortodox rus, că a fost prima capitală a Rusiei, fiind numit Kievul rusesc, ba chiar Ierusalimul Rusiei?! Înțeleg că sunteți israelian, da? Cum ar arăta Israelul fără Ierusalimul lui? Și dacă e așa, nu mă întrebați cum văd eu situația de azi, pentru că așa cum știți, mi s-a interzis să-mi exprim părerea în acest subiect, dar cine vrea să știe ce cred, știe foarte bine… Eu sunt patriot rus, am mai spus-o!

GBM: Și acum o ultimă întrebare. Dacă nu mă înșel, bunicii dvs / tăi din partea tatălui erau austrieci și ei v-au crescut, cinci zile pe săptămână, până la vârsta de 15 ani. V-ați / te-ai gândit vreodată să cereți / să ceri cetățenia austriacă și să vă rezolvați / să-ți rezolvi problema personală în lumea sportului?

AR: Adevărul este că nu sunteți primul care îmi puneți această întrebare. Sincer să fiu, eu sper într-o rezolvare rapidă a conflictului care a creat această problemă care, de altfel, nu e numai a mea. Dar dacă lucrurile nu se aranjează într-un viitor apropiat, cine știe? Cum se spune în politică? Orice drum e deschis și orice soluție poate deveni viabilă în orice moment.

Nicidecum! Adică să-mi părăsesc țara tocmai când ea e la ananghie?! Pe vremuri la noi asemenea indivizi erau puși la zid! Știți ce a spus Stalin când nemții se apropiau de Moscova? ”Va fi lumină pe ulița noastră!” Propun lumii să ia aminte la aceste cuvinte.

Campionatul de la Wimbledon s-a încheiat și eu l-am părăsit pe marele învins din sferturile de finală.

Mă întrebați care din cele două versiuni ale interviului imaginar e mai apropiată de realitate și de personalitatea lui Rubliov? Nu știu. De un singur lucru sunt însă convins: ca peste tot și de când lumea, și aici culoarea predominantă e cenușiul – n-ar fi exclus ca într-un interviu real, răspunsurile celebrului jucător de tenis la întrebările de mai sus să fie un amestec între cele două variante.

Dar asta (probabil) nu vom ști niciodată. Deci, fiecare cu părerea lui.

Gabriel Ben Meron