Au trecut trei săptămâni de la începutul războiului împotriva Hamasului. În ziua de 7 octombrie programasem un prânz cu familia la restaurantul Nițahon șel Hani (Victoria lui Hani) din Așkelon. Este urmașul restaurantului Nițahon (Victoria), unul din cele mai bune restaurante românești din Israel, pe care l-am vizitat adeseori cu multă plăcere. Puteai mânca acolo o ciorbă de leuștean sau una de burtă care rivalizau cu cele din România, mititei à la Cina (restaurant bucureștean popular în anii șaizeci-șaptezeci, cu specific de preparate pe grătar) și cei mai buni papanași pe care i-am mâncat vreodată. Nelu și Geta, proprietarii restaurantului, îmi erau apropiați. Din păcate restaurantul a dat faliment. Ne-am bucurat să aflu că el a fost redeschis recent sub conducerea urmașei lor, Hani, dar încă nu am apucat să-l vizităm.

În dimineața de 7 octombrie am auzit alarma care anunța atacul de rachete asupra Beer Șevei, urmat de măcelul din vestul Negevului. Planurile invadatorilor Hamas erau mult mai extinse, obiectivul era să se ajungă mult mai departe, dar au fost opriți, chiar dacă cu întârziere, de armată și de forțele de poliție.

Cu greu te poți adapta la alarmele aeriene zilnice, sperând că toate rachetele vor fi distruse de Iron Dome. Oamenii stau cu ochii lipiți pe ecranele televizoarelor, urmărind emisiunile de actualități. În primele zile ale războiului m-am numărat și eu printre ei, dar pe parcurs am hotărât că îmi ajunge să urmăresc emisiunile de seară, oricum în timpul zilei sunt ocupat. În nopțile lungi de nesomn de când a început războiul am terminat două cărți: Orașul Hoților de David Benioff (creatorul serialului Game of Thrones / Urzeala Tronurilor) și Eliberare a lui Sándor Márai. Acțiunea celor două romane se petrece în timpul celui al Doilea Război Mondial la Leningrad, respectiv la Budapesta. Nu pot să-mi explic motivul pentru care în timpul războiului am ales să citesc tocmai cărți despre război.

Mi-a rămas în minte o frază a lui Erzsébet, eroina principală din cartea lui Márai: “Războiul nu se rezumă doar la tiruri de artilerie, bombardamente, morți și răniți, adăposturi, el e prezent și în sufletul oamenilor” și acest lucru îl constat și la membrii familiei mele, precum și la prieteni. Trecem printr-o perioadă grea, îngrijorați de numeroasele atacuri cu rachete, de urmările lor, respirăm ușurați când acestea nu provoacă victime. Tresărim la fiecare zgomot și facem tururi de convorbiri telefonice cu rudele și cu prietenii, interesându-ne dacă sunt bine. Sunt un amator înfocat de fotbal, dar când urmăresc la TV un meci de fotbal, mă surprind că nu sunt atent, gândurile îmi zboară la ce se întâmplă în jurul meu. Spre deosebire de noi, civilii, moralul militarilor e ridicat, au înțeles că singua alternativă este înfrângerea Hamasului.

Am primit mesaje de la prieteni, colegi de școală, de facultate, cunoștințe din toate colțurile lumii, mesaje prin care își exprimă solidaritatea, dorința de a ne ajuta, chiar până la oferta de a ne găzdui pe timpul războiului. Viața și-a reluat cursul cu limitările impuse de tirul de rachete din Gaza. După o perioadă de dispute foarte intense, de dezbinare cauzată de politica actualului guvern, războiul a dus în sfârșit la unitatea națiunii.

Alarmele au provocat nu numai panică, ci și situații comice. Într-una din zile, alarma aeriană m-a surprins în drum spre casă. Eram în vecinătatea cimitirului central. Am parcat mașina lângă locul de veci și m-am culcat pe iarbă, într-un parc. După câteva minute au intrat în funcțiune stropitorile automate. Am stat nemișcat timp de zece minute, după instrucțiunile Comandamentul Spatelui Frontului. (Nu ajung problemele provocate de Hamas, uite că și stropitorile îmi fac necazuri, mi-am spus.) Când m-am sculat, eram ud leoarcă, dar nevătămat.

În ciuda greșelilor din primele zile, cred în eficacitatea armatei israeliene și am convingerea că războiul va duce la distrugerea capacității militare a Hamasului. Iar după război, unul dintre primele mele drumuri va fi la Așkelon, la restaurantul Nițahon (Victoria), unde o să consum cu poftă ciorba mea preferată de leuștean.

Andrei Schwartz

30/10/2028