Israelul va fi obligat să ia taurul de coarne și după demantelarea militară a Hamas, va trebui să treacă la distrugerea măcar parțială a redutabilului arsenal balistic al Hezbollah. Din nefericire, cleștele terorist în care este strâns Statul Evreu trebuie distrus, altfel însăși existența acestuia este pusă în pericol pe termen mediu. Unul din învățămintele de bază ale masacrului din 7 octombrie îl constituie faptul că Israelul nu-și poate permite luxul de a economisi conflicte militare prin tot felul de tertipuri diplomatice, înțelegeri tacite cu adversarii de moarte sau mituirea temporară a celor care vor să-l lichideze. Strategia lui Netanyahu de a „domestici” Hamas-ul prin acceptarea uriașelor transferuri de bani din Qatar către Hamas, respectiv posibilitatea ca mii de muncitori, printre care sute de agenți sub acoperire din Gaza să lucreze în Israel nu a dus nicăieri, dimpotrivă, a întărit organizația teroristă.
Sunt convins că isteria colectivă de dinaintea tragicului eveniment din 7 octombrie, obsesia răsturnării cu orice preț a guvernului ales în mod democratic al lui Netanyahu, atmosfera de război civil, orchestrată de deep state-ul globalist și întreținută cu entuziasm de presa mondială și de progresiștii locali, a încurajat toate organizațiile teroriste proxy, Iranul și toți ceilalți adversari declarați sau nedeclarați ai Israelului să treacă direct la acțiune împotriva acestuia. Cei mai temerari s-au dovedit Hamas și, ca norocul, în graba lor pustiitoare nu au coordonat acțiunea-surpriză cu șefii de la Teheran, respectiv cu Hezbollah, ceea ce a permis Israelului să câștige timp și să treacă la contraofensivă în Gaza, respectiv la purtarea unui război atenuat deocamdată cu Hezbollah.
Practic, toate părțile implicate în conflict au fost luate prin surpriză. Israelul a fost surprins total pe picior greșit. Nu sunt adeptul teoriilor conspirației, dar sunt indicii că în sistemul militar și de informații au existat elemente politizate care au dorit ca printr-o breșă creată artificial, cu urmări grave, Netanyahu să fie în fine catapultat din fotoliul de premier, odată pentru totdeauna. Doar că urmările breșei au fost mult mai grave decât s-a anticipat. La rândul său, conducerea Hamas nu a prevăzut că reacția Israelului va fi atât de masivă și de vehementă, capii teroriști au anticipat o acțiune militară aeriană susținută de bombardamente care va dura ce mult 2-3 săptămâni, similare celor din trecut. Nici Iranul, nici Hezbollah nu au fost informate în prealabil despre atacul asupra Israelului de către Hamas. După câteva zile de derută operativă, Hezbollah a demarat un război de uzură la granița de nord a Israelului, care însă riscă să escaladeze în fiecare moment.
SUA, unicul protector și oarecum tutore al Statului Evreu, a schimbat macazul politicii sale externe legate de conflictul din Gaza. În primele două luni, Casa Albă a sprijinit necondiționat Israelul, fapt pecetluit de însăși vizita președintelui Biden în Israel, la câteva zile după începerea acțiunii militare terestre a Israelului în Gaza. Treptat, sub presiunea opiniei publice a alegătorilor musulmani și a celor progresiști de stânga din SUA, administrația americană și-a nuanțat poziția, ca să mă exprim foarte diplomatic, și a pus presiune pe cabinetul de uniune națională a lui Netanyahu să încheie măcar un armistițiu de șase săptămâni înainte de Ramadan. Diplomația americană, condusă de secretarul de stat evreu Anthony Blinken, pretinde imperios guvernului israelian să nu invadeze orașul Rafah, la granița cu Egiptul, acolo unde se află înghesuiți în mod inuman 1,2 milioane de refugiați din nordul și centrul Fâșiei Gaza, precum și ultimele patru batalioane intacte ale Hamas, capabilă să reziste armatei israeliene în mod coerent și organizat.
Nu în ultimul rând există o realitate nouă, de-a dreptul suspectă, în ofensiva israeliană din Gaza. Din cele patru divizii cu care a început operațiunea militară terestră, două și jumătate au fost retrase tocmai înaintea mult trâmbițatei ofensive contra orașului Rafah. Mai mult, există semne alarmante că Hamas a reușit să se reinfiltreze parțial în nordul Gazei, reușind chiar câteva scurte salve de rachete contra orașului Sderot din sudul Israelului. Au reînceput lupte crâncene și în centrul fâșiei în Khan Yunis, fapt care atestă că manevrele repetate de curățire a terenului cucerit sunt departe de a fi reușit. Mulți foști generali israelieni au tras semnalul de alarmă asupra faptului că întreaga operațiune din Gaza este condusă în mod defectuos de către actualul Stat Major în frunte cu Herzi Halevi. Se prea poate că o parte din forțele care luptau în Gaza au fost retrase, fiindcă este nevoie de ele la granița cu Libanul pentru a preveni o incursiune în forță din partea Hezbollah, respectiv în Cisiordania, unde practic are loc o luptă în surdină tot împotriva Hamas, care și-a consolidat pozițiile în această regiune deosebit de fragilă din punct de vedere strategic pentru Israel.
În Israel mai există două probleme interne majore. Prima este chestiunea refugiaților interni, cca. 80.000 de la granița de nord cu Libanul și cca 20.000 din jurul Fâșiei Gaza. Ei au fost nevoiți să-și părăsească casele și de aproape jumătate de an locuiesc în cămine, barăci, hoteluri, la rude etc. Este o situație intolerabilă din punct de vedere economic și social: zeci de mii de oameni nu pot lucra, nu-și pot întreține familiile și copiii nu pot merge la grădiniță sau la școală. Este un exil intern fără precedent în Israel, care demoralizează și umilește națiunea, cu atât mai mult cu cât actualmente zonele de securitate din nord și din sud se află în interiorul Statului Evreu și nu în exteriorul granițelor sale.
A doua problemă majoră o constituie limitările economice și financiare ale statului de a ține sub arme un efectiv uriaș care, împreună cu rezerviștii, se ridică la cel puțin 320.000 de militari. De o jumătate de an, Israelul se află în stare de război, practic pe două fronturi majore, în sud și în nord, precum și două minore (deocamdată) în Cisiordania și în sud, dinspre Houthii din Yemen. După două decenii de creștere economică continuă, de avans tehnologic extraordinar și de relativă bunăstare, Israelul este practic în recesiune, iar o parte din capitalul străin a părăsit deja Statul Evreu. Deși există un consens național asupra nevoii de face sacrificii în mod colectiv pentru salvarea existenței Statului, scăderea dramatică a nivelului de trai pe termen mediu va demoraliza cu siguranță populația. Până acum, niciun conflict din istoria Israelului nu a durat mai mult de o lună. Tot în legătură cu limitările economice și financiare, trecerea parțială la o economie de război va pune la grea încercare reziliența economiei și a societății israeliene. S-a trecut în trombă la revitalizarea industriei naționale de apărare, care a avut deja realizări și performanțe de vârf pe plan mondial, dar la ora actuală se impune creșterea producției autohtone de muniție și armament clasic, care a fost externalizată în mare parte în SUA.
Închei pe un ton realist cu cuvintele celebre ale unuia din fondatorii Statului Israel, primul premier Ben Gurion: „cine nu crede în minuni legate de istoria poporului evreu, nu este realist”.
George Vigdor
10 Comments
articolul prezinta o situatie cu indulgenta spus, tendentioasa si de neacceptat, vorbind de o “isterie colectiva” a demostratiilor care au avut loc inainte de 7 oct. Deasemenea ati uitat sa spuneti macar un cuvant despre ostatici: civili, batrani, copii, soldati, etc, care se afla in Gaza, mai mult de 160 de zile.
Guvernul actual a fost ales democratic, si trebuia sa i se lase libertatea sa conduca, mai ales ca Israelul se confrunta cu atîtea probleme vitale. Opozitia , desigur, are dreptul la replica, dar in Kneset, nu pe strazi. Da. ” o isterie colectiva”, daca manifestanții nu au renuntat macar o zi, in semn de doliu pentru cei 2 frațiori
de 6 si 8 ani, ucisi intr- un atac terorist
teribil Sau altadata, in aceeasi sîmbata cind 3 soldati ai nostri si- au pierdut viata apārîndu- ne la granita cu Egiptul, dezlanțuirea impotriva lui Bibi a
continuat, fara nici o empatie sau conpasiune.
Sunt de acord, si unii ministri puteau fi mai flexibili, sa amîne Reforma judiciara. Dar s- ar fi gasit un alt motiv.
Sarmanii ostatici, nu mai stim cîti dintre ei mai supraviețuiesc.
Dar ei sunt prizonieri nu din cauza guvernului nostru, ci a bestialitâții si ignominiei Hamasului. Ei i- au rapit, si tot ei sunt cel care refuza orice tratative de eliberare.
Sunt cu totul de acord cu dvs ca ne aflam intr-o situatie tensionata, cu ” 2 fronturi majore si 2 fronturi minore”, cu 100000 de locuitori din tara deplasati din regiunile din nord si din sud.
Va apreciez opinia obiectiva ca daca nu ar fi existat ” obsesia de a- l rasturna pe Netaniahu”, un Israel divizat si concentrat pe probleme minore, Hamas nu ar fi cutezat niciodata o asemenea invazie.
Tot respectul pentru soldatii nostri si rezervistii care ne apara cu asemenea sacrificii.
S-a dovedit că “isteria colectivă” pentru răsturnarea guvernului a avut motive bine întemeiate.
Guvernul în care dictează fanatici religioși rupe toate relațiile cu SUA, statul care a sprijinit vehement israelul și a condamnat Hamasul, dar și cu alte țări prietene.
Președintele țării nu înțelege că izolați fiind de tot globul, primejdia este infinit mai mare și pentru Israel și pentru evreii din diaspora. Singurii care luptă și își riscă viața sunt armata de care guvernul e rupt și teoretic și în fapte.
Nu există niciun program pentru viitor. Tot ce s-a câștigat cu pierderi de vieți și ostaticii, care mor zilnic, îşi va pierde valoare, în cel mai bun caz. Guvernul trebuia să-și dea demisia în 7 Octombrie 23!
Logic, daca guvernul isi dadea demisia pe 7 octombrie 2023, ce s- ar fi intimplat mai departe? Invazia Hamasului ar fi continuat fara sa i se opuna nimeni in mod organizat. Haos total .
Acum suntem în haos .Jocurile politice în favoarea diferitelor partide sau persoane politice sunt avantajate față de securitatea țării .
De mult trebuia găsită o perspectivă pentru viitorul populației în Gaza ,pentru ca până la urmă armata israeliană să nu rămâna acolo.
Haridimii trebuie recrutați pentrucă aceiași soldați fac servicul lor dublu în locul celor care au “dreptul “să nu facă armată. Oamenii nu se pot întoarce la casele lor. Nu pot lucra. Izolaarea de lumea din afară a devenit aproape totală. Trebuie să avem puțină modestie și să fim răbdători cu prieteni , care ne-au ajutat .
Situatia este foarte trista la noi in țara. Sîmbătă am urmarit un concert de muzica preclasica la Magdala, si tot hotelul din apropiere era locuit de refugiati din zona de Nord. Ni s- a rupt inima.
Mare jale cum tinerii nostri soldati si ofiteri se jertfesc pentru apararea noastra.
Dar cred ca vinovații sunt ” gorilele” din visul dvs , acessti monstri care au ca unic scop anihilarea Statului Israel. Statul, un cuvînt abstract, dar ce se intîmplâ cu cei 10 milioane de locuitori , adica noi, copiii si nepotii noștri?
Nu are rost sa ne sfîșiem intre noi. Macar acum , in timpuri intunecate de razboi .
Nu am de gând să sfâșii pe nimeni. Desigur Hamasul și în general islamul extremist vrea să lichideze statul Israel, apoi va trece și la alte continente.
Eu îmi spun părerea. Guvernul acesta nu eu l-am ales și nu este pe placul meu în nici o privință. El a dat posibilitatea să se întâmple acel masacru și de atunci nu se vede nici NITZAHON MUHLAT = Victorie totală, nici întoarcerea ostaticilor, cetățeni de bună credință, care au avut intenții pașnice și dorința de a fi în relații bune cu arabii. Nimic nu merge cum ar trebui să meargă. Relațiile mele cu persoanele la care răspund nu suferă și nu se schimbă, chiar dacă au păreri opuse.
Bineinteles, nu are nici o legatura simpatia si afectiunea intre persoane si părerea lor despre guvernul Israel.
Se fac mari eforturi pentru eliberarea ostaticilor, dar cel care refuza in permanenta este Hamasul. Pretinde ceva cu totul absurd: incetarea completa a focului, sa râmînă ei la putere si sa- și aleaga ei teroriștii ce urmeaza a fi eliberati. Cītæ insolență!
Pentru Gilad Shalit au fost eliberati 1200 teroriști, printre care și Yahia Sinwar..
Nu este un guvern care imi place, dar ce putem face daca toate partidele acum in opozitie au refuzat sa se alieze cu Likudul?
Si nu cred ca fondarea unui stat palestinian la est si vest de Israel este o solutie buna pentru supraviețuirea noastra.
Așa cum nu inteleg refuzul ultrareligioșilor de a se inrola. Regele David, profund credincios, a râmas in istorie ca și un mare războinic.
Uneori D- zeu este denumit și ” regele oștirilor”
Excelentă analiza ta asupra multiplelor fațete ale situației prezente, fără precedent din Israel. Senzația e de cerc vicios fără ieșire și totuși trebuie să ne întărim speranța în miracol. Va veni!