De când mă știu am trăit într-o familie de mari amatori de muzică.  Am povestit deja despre scurta carieră de critic muzical a tatălui meu. https://baabel.ro/2023/08/amintiri-despre-tata/, precum și despre un concert la care a participat fiica mea. https://baabel.ro/2020/09/muzica-si-istorie-la-marea-galileei/.  Între timp și nepoțica mea cântă cu mare entuziasm într-un cor de copii.  Despre soțul meu am scris mai puțin, am publicat doar o poză de la un concert ținut prin anii 1980 la kibuțul Hazorea, unde el acompania la pian pe un violonist local, dar au fost și multe altele. https://baabel.ro/2023/02/amintiri-din-kibutul-hazorea/   În 1997, când soțul meu a organizat la Ierusalim un congres internațional despre microbiologia apelor sărate, a pus la cale și o serată culturală sui-generis: printre participanți a mai găsit câțiva artiști amatori (vioară, violă și clarinet) și împreună au dat un concert de muzică de cameră pentru participanții la congres.  Dar cu câțiva ani mai târziu a abandonat pianul.  Ce păcat!

Într-una din zile am avut împreună o discuție destul de neobișnuită despre muzică.  El era tolănit într-un fotoliu, eu călcam și la radio se cânta Recviemul lui Mozart.  Am ascultat amândoi în tăcere, vrăjiți, până la capăt.  Cu ochii minții revedeam splendoarea art nouveau a sălii Smetana din Praga.

– Îți amintești cum am ascultat împreună Recviemul lui Mozart la Praga?

– Cum aș putea să uit vreodată acea seară!

– Dacă nu mă înșel, Recviemul a fost ultima creație a lui Mozart și nici măcar nu a mai apucat să-l termine.  Totuși, ceea ce s-a dat acum la radio nu părea deloc „întrerupt la mijloc”, ci se încheia cât se poate de normal.

– Da, Mozart nu a apucat să scrie nici măcar jumătate din Recviem, după primele măsuri din „Lacrimosa” a părăsit această lume.  Restul a fost adăugat mai târziu. 

– Ce muzică divină!  Dar eu mă mir cum de s-a găsit cineva cu atâta orgoliu, chiar tupeu, aș zice, încât să îndrăznească să scrie în numele lui Mozart.

– Nu e chiar așa, mi-a răspuns el. 

Continuarea și finalul au fost compuse de Franz Xaver Süssmayr și nici nu se punea problema orgoliului.  Povestea a fost mult mai prozaică.  Mozart era grav bolnav când i s-a oferit comanda.  Fiind într-o situație materială precară, Mozart a acceptat-o și a primit un avans.  Dacă nu ar fi livrat lucrarea, văduva sa, Constanze, ar fi trebuit să restituie avansul.  Ca să iasă din impas, s-a adresat elevului lui Mozart, Süssmayr, și acesta a încercat să o ajute. 

La moartea lui Mozart, manuscrisul Recviemului avea numai primele două părți cu adevărat terminate.  Următoarele câteva erau abia schițate: exista partea vocală, acordurile (reprezentate sumar prin cifre) și numai câteva fragmente ale orchestrației.  Iar după „Lacrimosa” nu mai exista nimic.  Dar Süssmayr cunoștea modul de lucru al maestrului său.  Acesta îi împărtășise planurile pe care le avea cu privire la continuarea piesei – indicații scrise nu existau deloc sau aproape deloc.  Mai mult, pe măsură ce Mozart își imagina câte o porțiune din Recviem, o cânta la pian în fața familiei și a lui Süssmayr, astfel încât după moartea maestrului, cele auzite erau încă vii în amintirea elevului.  Süssmayr era într-adevăr omul cel mai potrivit care să accepte provocarea.

Lacrimosa.  Orchestra Festivalului Lucerna, dirijată de Claudio Abbado

După frumusețea muzicii și după legătura tematică a părților mai târzii cu cele de la început, se vede că Süssmayr a urmat cu fidelitate indicațiile maestrului său și într-adevăr, Recviemul terminat de el îi aparține în cea mai mare parte lui Mozart însuși.  Cele două părți se îmbină armonios și ascultătorul obișnuit nici nu simte diferența.  Și așa se face că până astăzi Recviemul este una din lucrările cele mai cunoscute și mai îndrăgite ale lui Mozart.

– De obicei, în concerte apare versiunea lui Süssmayr, a continuat soțul meu.  Dar muzicologii au scos în evidență că ea are totuși unele neajunsuri.  De-a lungul timpului s-au găsit câteva zeci de compozitori care s-au încumetat încerce să o îmbunătățească.  Eu însumi am participat la un concert unde s-a cântat Recviemul lui Mozart într-o versiune mai puțin obișnuită.

– ???

Aici trebuie să fac o paranteză.  Soțul meu a studiat la Groningen (Olanda), numai doctoratul și l-a făcut la Ierusalim, și în toți anii de studiu a cântat la cor – o vreme am participat și eu.  În primii doi ani l-a avut ca dirijor pe Bertus van Lier (1906 – 1972), o somitate pe vremea aceea.  A fost compozitor, a dirijat marile orchestre din Olanda, a fost muzicolog și profesor universitar, publicist și s-a evidențiat chiar ca traducător al unor tragedii de Sofocle, pentru care a fost premiat.

(În 1955 regina Beatrix era încă foarte tânără!)

În ultimii zece ai vieții sale, Bertus van Lier a condus orchestra și corul studențesc din Gronigen, aducându-le la un înalt nivel tehnic și artistic, dar, din păcate, a murit la numai 62 de ani.  Urmașul lui a hotărât să-i dedice un concert omagial.  Concertul, care a avut loc în 29 aprilie 1972, a fost un eveniment memorabil, iar afișul, frumos înrămat, se păstrează la noi până astăzi.

Programul consta în întregime din creații ale lui Mozart.  S-a cântat întâi o uvertură, apoi fiica lui van Lier, care era studentă la conservator, a interpretat un concert de pian.  Piesa de rezistență a fost Recviemul, dar nu în forma sa obișnuită, ci în versiunea compozitorului olandez Marius Flothuis – cei doi fuseseră prieteni, van Lier apreciase în mod deosebit această versiune și noul dirijor a decis că va fi prezentată tocmai aceasta.  Trezorierul corului și al orchestrei era șocat:  Cum adică, să plătească drepturi de autor pentru o compoziție a lui Mozart?!  Dar totul s-a aranjat, concertul a avut loc după plan și a fost un succes răsunător. 

Flothuis a făcut unele modificări în orchestrație și ca încheiere a decis să repete un fragment original de la începutul lucrării, dar altul decât cel ales de Süssmayr.  Aș fi foarte curioasă să aud versiunea lui Flothuis și să o compar cu cea obișnuită, dar, din păcate, nu am găsit pe internet nicio înregistrare.

Hava Oren