Ideea de a scrie despre subiectul acesta mi-a venit cu totul întâmplător, dar imediat s-a transformat în obligație! Am simțit nevoia de a face cunoscută o inițiativă care, sper, nu va trece neobservată acolo unde cei în cauză ar trebui să o prezinte marelui public, și nu numai din România.

E vorba de apariția unui manual care-și poate găsi asemănarea – în cel mai bun caz – doar într-o țară ca Germania, iar cititorul va înțelege imediat originea acestei opinii.

Este un manual de liceu, pentru clasele XI-XII, scris în românește, publicat în România, dedicat elevilor români și care mi-a parvenit datorită inițiativei unui om deosebit, moldovean, și care își duce existența în urbea copilăriei mele.

Nu, nu e primul de acest gen în România și în românește. O căutare pe Google produce o listă de manuale cu acest subiect. Dar cel despre care doresc să scriu este cel mai nou, ediție 2024, și e inutil să menționez în ce atmosferă internațională ne aflăm în aceste zile și cât de greu este să găsești – indiferent în ce limbă – un material obiectiv și nepătat de ura pentru tot ce e evreiesc și Israel.

Manualul de numește Istoria evreilor. Holocaustul, și a apărut în editura Didactică și Pedagogică, la începutul acestui an, sub egida Ministerului Educației.

Coordonatorul manualului e Alexandru Florian, iar semnatarii sunt: Daniel Boboc, Nicolae Drăgușin, Petre Matei, Florin Petrescu, Gabriel Stan și Măriuca Stanciu.

Din momentul când manualul a ajuns pe calculatorul meu și până în această dimineață, am lăsat deoparte toate celelalte îndeletniciri mai mult sau mai puțin urgente și l-am citit de la un capăt la celălalt, fără să mă opresc. Bine am făcut să-i acord importanța cuvenită, și aceasta din două motive.

În primul rând cred, nu am nicio dovadă, că un manual similar nu a apărut în niciuna din țările Europei care de-a lungul veacurilor au găzduit (la bine și la rău) largi comunități evreiești. Istoria acestui popor pripășit peste tot în lume, persecutat, ucis, lipsit de propria sa patrie, dar luând parte activă, nemijlocită, la viața celor în mijlocul cărora trăia, nu pare să fi preocupat până acum instituțiile pedagogice și educative din alte țări. (Îmi cer scuze dacă această afirmație e eronată și m-aș bucura să primesc corecturile necesare.)

În al doilea rând, citirea textului mi-a provocat pe undeva un sentiment de rușine. Eu, care credeam că mai nimic important din ce se numește istoria evreilor în România nu mi-a rămas necunoscut, am găsit în paginile manualului o listă lungă de detalii de care nu aveam cunoștință. Și nu erau amănunte periferice, cu interes limitat sau marginal, ci o adevărată colecție de date istorice care mi-au deschis ochii și mi-au îmbogățit cunoștințele.

Exemplul pe care îl pot aminti aici e evoluția problemei încetățenirii populației evreiești în România, de la domnitorul Ioan Cuza și până la Conferința de la Paris, din anul 1919.

Manualul se caracterizează prin atitudinea perfect obiectivă, limitarea la date istorice, bazate pe documente, fotografii, mărturii, toate având drept scop prezentarea (sub o formă atractivă, cu o mulțime de sarcini trasate elevului, pentru o mai bună aprofundare a subiectului) și, mai ales, binecuvântata absență a unor opinii personale – de multe ori eronate – așa cum am fost obișnuiți să găsim în texte similare care se ocupă de cumplita istorie a Diasporei și Holocaustului.

Autorii merită felicitați și pentru că au reușit să prezinte această istorie extrem de bogată în evenimente, în marea lor majoritate triste, sub o formă concisă, în care predomină dovezile istorice care nu pot fi puse sub semnul întrebării.

Datele legate de Holocaustul românesc nu lasă loc la nicio îndoială privitoare la însăși existența sa și la magnitudinea tragediei trăite de populația evreiască, în special din Basarabia și Bucovina. Această prezentare are o deosebită importanță în zilele noastre, când încă mai există indivizi care pun sub semnul întrebării însuși cataclismul Holocaustului, prezentându-l ca pe o invenție evreiască în scopul obținerii de avantaje materiale.

Un subiect special în ochii mei și prezentat în manual este uciderea a aproape 20.000 evrei din Odessa, în toamna anului 1941, ca urmare a unui ordin special și personal semnat de dictatorul Ion Antonescu. Acest cutremurător eveniment a fost trecut sub tăcere vreme îndelungată și este meritul autorilor că l-au readus în discuție și l-au prezentat în mod corect, obiectiv.

Și acum o notă personală. Mi-a rămas în memorie un episod din acele vremuri, când încă nu împlinisem 3 ani. (Așa se explică incertitudinea veridicității faptelor în mintea mea de copil.) Într-o dimineață de octombrie 1942 a sosit de la București un ordin cerând transportarea evreilor din Buhuși spre un lagăr de exterminare; ordinul a fost anulat în seara aceleiași zile. Amintirea s-a dovedit corectă, acest episod nu a fost doar o închipuire a mea, decizia guvernului Antonescu de a anula ordinul este amintită în manual.

O atenție deosebită o merită capitolul care se ocupă de procesul celor implicați în ororile care aveau ca scop dispariția comunității evreiești din România.

Primul acuzat a fost, desigur, dictatorul Antonescu, căruia nu i s-a putut ierta politica de exterminare a evreilor, deși faptul că populația evreiască din ”Vechiul Regat” nu a fost complet exterminată se datorează probabil concluziei corecte la care a ajuns Antonescu, destul de devreme, privitor la soarta războiului și lipsa de șanse a Germaniei de a-l câștiga.

Și cum se spune, nimic nu e perfect.

Mă așteptam să găsesc în paginile manualului mai multe informații despre atitudinea evreilor români (similară cu a celor din alte țări ale blocului sovietic) față de instaurarea regimului comunist în România. Acest subiect, cred eu, merita un capitol special.

La fel ca în alte țări ale Europei de Est, evreii români au văzut în comunism rezolvarea problemei lor, desființarea legilor rasiste, a politicii de persecuție și exterminare și mai ales obținerea statutului de cetățeni egali în drepturi. Așa se explică sprijinul activ oferit de mulți evrei noului sistem politic care se instalase în răsăritul Europei după cel de al Doilea Război Mondial.

Gravele deficiențe ale sistemului comunist, devenit un regim mincinos, crud și lipsit de egalitate, au dus la bine-cunoscutul ”divorț” dintre comunitatea evreiască și regimul instalat de Moscova și la masiva emigrare spre Israel.

Atitudinea la început pozitivă a evreilor față de regimul comunist a avut ca efect după 1989 o permanentă și crasă campanie (neoficială!) de dezinformare care îi prezenta pe evreii români comuniști ca pe principalii vinovați de transformarea României într-o țară comunistă, ca și cum regimul stalinist nu s-ar fi instalat în această țară și fără sprijinul evreilor. Această minciună continuă a fi proferată până în ziua de azi și de aceea spuneam că subiectul ar fi meritat o discuție în acest context.

N-am idee dacă acesta este un subiect obligatoriu de a fi studiat în liceele românești. Indiferent dacă este obligatoriu sau nu, manualul de față este un instrument extrem de eficace în procesul de cunoaștere a istoriei populației evreiești în țara în care m-am născut, am învățat, am studiat și am devenit medic.

Dar mai ales, el are rolul de educare a noilor generații de români, dornici (sper!) de a cunoaște mai îndeaproape situația unei comunități așezate de sute de ani pe teritoriul țării lor și care – în ciuda intemperiilor sorții – a participat în modul cel mai activ la dezvoltarea economică, culturală și spirituală a societății în mijlocul căreia își ducea existența.

Îmi doresc din inimă să întâlnesc, cu ocazia uneia din frecventele mele vizite în România, pe inițiatorul / inițiatorii acestui important manual. Aș dori să-i felicit pentru modul cum au tratat subiectul și cum au respectat adevărul istoric.

Vreau să sper că această binecuvântată inițiativă va fi cunoscută în Israel și apreciată la justa ei valoare.

În realitatea de azi, cenușie în cel mai bun caz, în care domnesc dezinformarea, minciuna, și multitudinea de invective fără bază obiectivă, documente de acest fel devin din ce mai importante, ele făcând parte din lupta permanentă pentru respectarea adevărului.

P.S. Mulțumesc mult, dle I.F.

Gabriel ben Meron