Franța nu a vrut un guvern de extremă dreaptă

Rezultatele turului doi al alegerilor legislative din Franța ne provoacă sentimente contradictorii. În primul rând bucurie: francezii au reușit să stăvilească înaintarea vijelioasă a extremei drepte. S-au mobilizat și, folosind instrumentul democratic al votului, au făcut ca sticlele de șampanie pregătite de Marine le Pen și ceilalți lideri ai Adunării Naționale să rămână nedeschise. Se dovedește că francezii au memorie istorică și chiar dacă majoritatea votanților aparțin de a doua sau a treia generație de după război, au fost conștienți de ce ar fi însemnat un astfel de guvern. Este o veste bună și pentru Uniunea Europeană, în care Franța are un rol determinant, și pentru alte țări europene în care se vor organiza alegeri: iată că extrema dreaptă poate fi învinsă și sistemul civic democratic poate fi victorios.

Întrebarea care se pune, legată de rezultatele alegerilor din Franța, unde Noul Front Popular (stânga și stânga radicală) a obținut cele mai multe locuri de deputați, este: francezii nu vor extrema-dreaptă, dar oare vor extrema stângă? La prima vedere răspunsul ar fi da, dar el trebuie nuanțat: cei care au votat acest bloc nu au vrut-o pe Marine le Pen și nici nu au dorit să voteze cu formațiunea politică a președintelui Macron, de care erau dezamăgiți, și, neavând o altă opțiune, au votat cu stânga.

Chiar dacă extrema dreaptă nu a câștigat, perspectivele formării rapide a unui nou guvern francez sunt mai mult decât incerte. Niciuna din cele trei alianțe – stânga, centrul lui Macron și extrema dreaptă – nu dețin majoritatea absolută, deci va fi necesară formarea unui guvern de coaliție, lucru deosebit de dificil, mai ales că președintele Macron a declarat încă înaintea turului doi că niciodată nu-l va numi ca premier pe Jean-Luc Mélenchon, liderul ”Franței nesupuse”, un personaj de-a dreptul sinistru, antieuropean, cu vederi rasiste și antisemite. Deocamdată celelalte partide din această coaliție – comuniștii, verzii și socialiștii, au declarat că nu sunt dispuși să negocieze pentru un guvern de coaliție, dar cum între aceste partide există conflicte, poate că în interesul Franței vor fi dispuse la concesii. La dreapta formațiunii lui Macron se află Republicanii, și ei deocamdată destul de duri față de negocieri.

Ceea ce pe mine personal mă întristează este faptul că președintele Macron va fi obligat dacă nu să renunțe, cel puțin să atenueze reforme care vizau creșterea competitivității Franței și care i-au nemulțumit pe francezii generic conservatori, cum a fost cea a creșterii vârstei de pensionare și altele. Franța se află într-o situație economică dificilă și dacă cumva s-ar aplica programul, foarte generos la prima vedere, propus de Noul Front Popular, ar putea pur și simplu să intre în faliment.

Pe de altă parte, soluțiile populiste pentru aceste dificultăți economice – șomaj, inflație, datorii de stat și pentru problema imigranților cresc atracția partidului Adunarea Națională care a pierdut doar o bătălie, dar poate să câștige războiul peste numai trei ani, în 2027, la alegerile prezidențiale. Depinde de capacitatea de convingere a președintelui Macron de a găsi cei mai buni aliați cu care să formeze un guvern în stare să mențină și să garanteze pentru viitor stabilitatea Franței.

Eva Galambos

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

18 Comments

  • Marica Lew commented on July 8, 2024 Reply

    II24 in limba franceza prezinta stiri in primul rînd din Israel, dar si din Franța.
    S-a scris ca rezultatele alegerilor din Franța este o veste extrem de rea pentru Israel.
    D- l Doctor Tiberiu Ezri a explicat de ce, inainte

    • Eva Grosz commented on July 8, 2024 Reply

      Demonstrația mulțimii în Paris ,cu steaguri palestiniene, care sărbătoresc victoria stângii e pentru mine o dovadă suficientă pentru direcția la care se îndreaptă Franța. Franța, inima civilizației europene….

      • Marica Lew commented on July 8, 2024 Reply

        Dar nu acum.
        Liberman i- a indemnat pe evreii francezi sa pārăseasca Franța pentru Israel.
        Totusi, se explica in articol ca acei ce nu dispun de suficiente mijloace materiale, nu pot sa faca.
        Deși și in Israel este un război crunt.

        • Andrea Ghiţă commented on July 8, 2024 Reply

          450.000 de evrei din Franţa să de plece în Israel?! E absurd. De altfel, potrivit unui articol recent https://www.lapresse.ca/international/europe/2024-07-06/elections-legislatives-francaises/la-communaute-juive-tiraillee-a-l-approche-du-second-tour.php , evreii francezi nu au avut încredere în formaţiunea lui Marine Le Pen ci ar fi optat mai degrabă pentru Stânga care nu e toată extremistă. Sper din suflet că se va găsi coaliţia prin care evreii – cetăţeni francezi – să aibă parte de o viaţă sigură.

          • Marica Lew commented on July 8, 2024 Reply

            Eu am scris numai ce s-a publicat astăzi. Parerea unui politician, Avigdor Liberman, român la baza, pe care nu-l simpatizez deloc.
            S-a scris de asemenea, ca Antonio Costa, portughez, propus pentru o functie inalta in UE, presedinte al unui Consiliu (nu-mi amintesc care), are un trecut antisemit.
            Mélenchon este foarte antiisraelian. Și Franța este incă o mare putere.

            • Veronica Rozenberg commented on July 9, 2024 Reply

              Avigdor Liberman originar din Basarabia (nu e roman, este rus) este un tip violent si extremist, care a urcat pe valul puterii chiar cu ajutrorul lui Netanyahu. In aceasta perioada atat de ambigua, e foarte posibil ca multi evrei, care nu s-au gandit niciodata sa ajunga in Israel, o vor face acum, deoarece vor simti ca le-a ajuns cutitul la os (teama, nesiguranta).

  • Eva Grosz commented on July 8, 2024 Reply

    Articol scris cu claritate , ne spune că și în Europa bântuie haosul . Cel puțin voi aveți și motive de bucurie… În timp ce în Israel e război și neliniște în sufletul oamenilor.

  • eva+galambos commented on July 8, 2024 Reply

    Să fim mai optimiști și să nu mizăm pe disoluția UE sau a Franţei. În cel de-al 12-lea ceas oamenii se trezesc și caută să aleagă ce e mai puțin rău sau chiar mai bine. Andrea, premierul Franței și-a dat aseară demisia.

  • Simona Fuchs commented on July 8, 2024 Reply

    Felicitări! O privire lucidă asupra situației politice din Franța. .Manifestatiile de bucurie din Place de la Republique au degenerat în altercații cu forțele de ordine. Ou sont leș neiges d‘antan?

    • Monica+Ghet commented on July 11, 2024 Reply

      Sous la neige, la merde.

      Scuze, dar asta e.

      Salutări cu simpatie ieșeană!

  • Peter Singer commented on July 8, 2024 Reply

    Landry Charrier, un expert al jurnalului FOCUS scrie astazi : Alegerile arata ca “a V Republica a Frantei este terminata”.
    Responsabilitatea o poarta Macron care cu politica lui este esuat. Niciodata nu a fost extrema dreapta atat de aproape de “Machtergreifung” ca astazi. Pigmeii politici care conduc astazi majoritatea tarilor europene si UE sunt atat de departe de cerintele vremii incat Europa este in pragul unor mari tulburari. Franta este inceputul.

    • Andrea Ghiţă commented on July 8, 2024 Reply

      Care ar fi modalitatea ca extrema dreaptă să preia puterea dacă a ieşit pe locul al treilea?

      • Peter Singer commented on July 8, 2024 Reply

        Manevrele electorale intre stanga unita( 4 partide cu programe destul de contradictorii dar unite in pozitia fata de Israel) si centrul lui Macron rezolva situatia temporar. Clar este ca RN cu Marine Le Pen este partidul cu cele mai multe voturi si numai in ultimul moment a pierdut locul 1 unei aliante care este mai mult decat nesigura. Franta ramane o entitate capabila de multe surprize.

      • Peter Singer commented on July 8, 2024 Reply

        RN este partidul cu cele mai multe voturi. Daca nu s-au plasat pe locul 1 este numai datorita unor aliante a 4 partide de stanga plus partidul lui Macron, adica partide care nu prea au multe in comun. Franta ramane instabila si cert nu e cel mai bun prieten al Israelului.

  • Hava Oren commented on July 8, 2024 Reply

    Nu știu dacă să ne bucrăm sau să ne întristăm. Din cele două extreme, parcă cea stângă e și mai rea ca cea dreaptă. Din lac în puț! Unde au rămas oamenii normali în vremurile acestea anormale?!

  • tiberiu ezti commented on July 8, 2024 Reply

    Numai Mélenchon să nu ajungă premier, un dușman al Israelului pe care îl denumește colonialist.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *