– Vă cunosc de undeva, mi s-a adresat un om între două vârste, privindu-mă peste ochelarii groși de vedere.
Eram în vestiarul piscinei YMCA din New Bedford MA, în costum de baie și cască de înot.
– Eu nu-mi amintesc să ne fi cunoscut, dar nu are importanță. Andrei, m-am prezentat.
– Richard, s-a prezentat și proaspătul meu cunoscut.
După ce fiecare dintre noi s-a lămurit de unde este și cu ce se ocupă celălalt, ne-am dat întâlnire la un restaurant.
Am ales un restaurant portughez, New Bedford are o populație numeroasă de origine portugheză. Richard era profesor de biologie și sociologie la Massachusetts University. Era tocmai înaintea alegerilor pentru președinția Statelor Unite. Nu îndrăzneam să-l întreb pentru cine votează, dar, parcă ghicindu-mi gândurile, el mi-a spus:
– Eu votez întotdeauna pentru democrați, însă anul acesta mă tem că Harris o să piardă alegerile. Pare de necrezut, dar Trump va fi încă o dată președinte și urmarea va fi sfârșitul democrației americane.
– Nici eu nu-l simpatizez pe Donald Trump, cu toate că a făcut multe lucruri în favoarea Israelului: a mutat Ambasada Statelor Unite la Ierusalim, a fost mijlocitorul Acordului Abraham cu Emiratele Unite și Bahrein. Dar e un dictator. Prietenia lui cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu mă înspăimântă.
– Despre Kamala Harris ce părere ai? – m-a întrebat Richard.
– În Israel, Harris e privită cu suspiciune după criticile vehemente la adresa Israelului și pledoariile ei în favoarea embargoului de arme destinate țării mele. Nu pot să spun că îl simpatizez pe Trump, mă neliniștesc planurile lui în cea ce privește Rusia și Putin. Politica lui izolaționistă va avea repercusiuni asupra Europei și a Israelului. Victoria lui în alegeri îi va întări poziția. La noi, Netanyahu este pe cale să lichideze democrația și cei doi au personalități asemănătoare…
– Știi, eu sunt un mare admirator al Spaniei, a spus Richard. Am lucrat o vreme la Universitatea din Valencia și dacă Trump câștigă alegerile, mă întorc în Spania.
– Vezi că în Spania, mai ales la Valencia, au fost inundații care au făcut multe victime, i-am spus în glumă.
– Prefer un tsunami natural decât unul politic, mi-a răspuns interlocutorul meu. Și tu ce ai de gând să faci dacă “prietenul tău” Netanyahu câștigă încă o dată alegerile? Te întorci în țara te de baștină, România?
– Nu cred, i-am răspuns. O să rămân în patria mea veche-nouă și o să fac ce pot. Mă gândesc la demonstrațiile împotriva guvernului de dreapta. Nu sunt convins că aceste proteste sunt utile, dar sunt o alternativă la situația actuală din țară. Dacă toți oamenii nemulțumiți de situația din Israel ar pleca, am da apă la moară numeroșilor dușmani care ne înconjoară și cu care suntem într-un război prelungit.
– Cred că ai dreptate. mi-a răspuns Richard. De fapt, nici eu nu am putut să stau în Spania mai mult de două-trei luni. Sunt născut în State, fac parte din a treia generație care trăiește în America, cel mult mă las de sociologie și mă întorc la tema mea preferată: viața socială a delfinilor, obiectul celor mai reușite lucrări pe care le-am publicat. După al doilea mandat, presupun că Trump se va retrage din politică și democrații vor avea nevoie de votul meu, mi-a spus zâmbind. Viața e frumoasă dacă știi s-o trăiești!
Între timp Trump a fost ales președinte, Netanyahu mai are doi ani până la alegeri, demonstrațiile antiguvernamentale continuă, dar oricum, după cum a spus noua mea cunoștință Richard, viața e frumoasă dacă știi s-o trăiești…
Andrei Schwartz
25 Comments
MULTUMESC TUTUROR CARE AU COMENTAT ARTCOLUL MEU . RĂSPUZÂND DOMNULUI G,KONIG , POȚI SĂ-I SPUN CA EDUCAȚIA CETĂȚENEASCĂ AM PRIMIT-O DE LA PĂRINȚII MEI ȘI CRED CĂ AU REUȘIT ÎN SCOPUL LOR. DOMNULUI IVAN KLEIN POT SĂ-I SPUN DESPRE ARTICOLUL MEU CĂ EL REFLECTĂ OPINIILE A DOI OAMENI DIN DIVERSE PĂRȚI ALE LUMII DESPRE POLITICIENII IMPORTANȚI ÎN VIAȚA POLITICĂ DIN ȚĂRILE LOR . Domnule Klein nu mă poți convinge că dumneata ai dreptate , precum nici eu nu te pot convinge că eu am dreptate, dar trebuie să respectăm părerile fiecăruia dintre noi.
Domnule Schwartz,
-1- Vă citesc cu mare plăcere articolele și le comentez ca atare – v. nu mai departe de precedentul articol.
-2- În cursul dialogului real sau imaginar exprimați păreri. E dreptul dvs. În comentarii e dreptul meu. Mi-am permis părerea (“de departe”) despre activitatea lui B.B. după 7 Octombrie 2023 ca o persoană care e legată de Israel și dorește să trimită o încurajare celor de acolo. Ca și interlocutorul dvs.am trăit în America ultimii 16 ani ( 12 de “democrație”-B.O.&J.B.- și 4 de “dictatură”-D.T.- ). E indiscutabil dreptul dvs. de a crede interlocutorul și nu pe mine.
-3- Vă invit să-mi explicați : “dar trebuie să respectăm părerile fiecăruia dintre noi” . V-am dat impresia că nu sînt de acord?
DREPTUL ISRAELULUI LA EXISTENȚĂ NU ESTE MOTIVAT DOAR DIN PUNCT DE VEDERE ISTORIC, ADICĂ DIN ANTICHITATE, DAR ȘI CA URMARE A HOLOCAUSTULUI, A PIERDERII UNEI TREIMI DIN POPULAȚIA EVREIASCĂ ÎN LUME. DIN PĂCATE LUMEA ARABĂ.LUMEA ISLAMICĂ IGNORĂ ÎN MARE PARTE ACEST ASPECT. PORNIND DE LA ACEST PUNCT SE POATE DISCUTA OMENEȘTE CU LIDERII LUMII. SE UITĂ ȘI FAPTUL CĂ UNII LIDERI ARABI AU SIMPATIZAT CU REGIMUL LUI HITLER. REGRET SINCER CĂ RUSIA CARE ȘTIE ACEST ASPECT NU SUSȚINE CONSECVENT ISRAELUL.
Din afirmatia ta rezulta foarte clar ca palestinienilor nu li se cuvine un stat pe teritoriul pe care o parte din ei s au nascut. Deci solutia dupa Marica care ar fi, transfer, convertire la ????, lichidare?
Vorbind la general, cred ca se ridica o problema, serioasa, despre care cu totii stim ca nu e usor rezolvabila.
fundamentale. Pe tine niciodata nu te preocupa problema arabilor, cetateni sau “displaced”.
Nici pe ei a Israelului***
Astfel de decenii se dovedeste un conflict aproape nesolutionabil. Ura dar si neputinta ambelor parti de a pune la cale o intelegere a dus la al catalea oare, “Holocaust” petrecut “acasa”. Si sfarsitul?
urmatorul fragment isi are locul dipa stelutele de mai sus.
Statul Israel nu este MAI MULT al evreilor emigranti din diferite locuri ale lumii, decat al celor nascuti pe teritoriul acestuia.
Desigur ca tu si altii va puneti constient o basma neagra pe ochi ca sa “nu vedeti: realitatea.
Credeam, Veronica, că ai citit articolul lui Tibi Ezri: Mozaicul. Pentru că dacă l-ai fi citit ai fi înțeles sau luat în seamă, toate eforturile făcute pentru o înțelegere cu palestinienii.
De altfel atacurile personale sunt bine de a fi evitate. La urma urmei poți vorbi despre părerile tale în principiu, fără să lezezi pe alții. În afara de asta, de unde știi cine vrea și cine nu vrea să vadă pe palestinieni? Tu nu ai niciodată dubii în legătură cu convingerile tale?
Acest comentariu trebuia alipit ca raspuns la ce a scris Marica. Inainte de a ma sfatui, era bine
sa vezi si sa citesti ce scrie Marica, nu de acum, ci de intotdeauna. Opinii extremiste de dreapta carora ma opun.
Privind art. lui Tibi, de mult i am raspuns la cele scrise. Deci imi pare rau ca imi sugerezi lucruri fara sa fii vazut care sunt motivele pt care am scris comentariul.
Înțeleg . Din păcate am aceași părere ca Marica. Palestinienii nu se vor resemna decât dacă vor ocupa tot teritoriul Israelului . Și asta am înțeles după ce s-au făcut încercări de a ajunge la înțelegere cu ei, încercări foarte darnice și în detrimentul Israelului.
Surprnzator ca poti avea aceeasi parere extremista in care iti imaginezi un viitor in care problema palestinienilor se va evapora. Este o naivitate trista, deoarece niciodata in istorie, un popor (stiu ca definirea ca popor e discutabila, dar nu pot fi eliminati, precum isi inchipuie probabil Marica, sper ca tu nu sau evreii care traiesc in teritorii). Daca Israelul a fost darnic sau nu, nu cunosc suficient amanumtele ca sa te aprob.
Ideea mea cu Referendumul, cred ca ar putea scoate la lumina atitudinea palestinienilor israelieni.
Nu, desigur nu se vor evapora. Eu doresc să recunoască existența Israelului, să renunțe la atacurile teroriste și atunci putem sta de vorbă.
Interesant articol, cu unele aberații subtile. De exemplu, cum domnii Trump și Netanyahu sunt dictatori. Pot să scriu că amândoi sunt prinși în locurile sensibile de dictatura legală. Opoziția „doar că nu Bibi” deloc, nu este mai democratică decât coaliția. Personal, prefer ca domnul Nataniahu să fie prim-ministru în gestionarea actuală a conflictului și nu un jurnalist parvenit, Lapid. Interesant este că amândoi, domnul Andrei Schwartz și cu mine, venim din același loc și știm foarte bine cum arată dictatura, adică „democrația socialistă”.
Și eu cred că Netanyahu, pe care îl antipatizez de 30 ani, e omul potrivit, la locul și timpul potrivit.
Referirea mea de mai sus la Netanyahu e exclusiv cu privire la activatea lui pe ultimele 12 luni și văzută de departe. Nu prea înțeleg pe ce bază afirmă autorul că Trump e dictator.
Alegerile democratice sunt cheia democrației. Domnii Trump și Netanyahu au fost respinși și ulterior realeși de popor. Vox populi, vox dei. Autorul care susține că domnul Trump și Netanyahu sunt dictatori, a lipsit de la orele de educație cetateneasca.
Nethanyahu nu a fost niciodata respins. Totdeauna a cistigat numarul cel mai mare de voturi.
Dar nu a putut forma o coalitie intre 2018- 2022. Din cauza.
” Rak lo Bibi”.
Asta nu inseamna ca sunt de acord cu Bibi, cred ca acest război se datoreaza discordiei interne.
CRED CĂ NETANIAHU ESTE PREA DUR, dar este greu să fii mai pașnic în situația actuală. LIPSEȘTE UN TĂTIC CARE ȘTIE SĂ PROMITĂ CEVA. PALESTINIENII NU SE POTOLESC ușor. SUA și-au luat parțial mâna de pe capul ISRAELULUI, dar la nevoie, se știe ce vor face. ÎN PRIVINȚA LUI TRUMP nu-mi fac griji, orice greșeală se va plăti, iar războiul din UCRAINA trebuie să înceteze cu sau fătă Zelenski, OM NEPOTRIVIT LA LOCU NEPOTRIVIT. ERA BINE SĂ FI CITIT PUȚIN DIN TORA.
“Arabii palestinieni nu se vor potoli niciodata, atīta timp cīt Israel, ca stat al evreilor va continua så existe.
Sute de copii de 20 de ani au cazut pe front, si mii de răniti. O intreaga generație tînărå de israelieni distruså i
Ce mă distrează cel mai mult e faptul că toți cei care la întrebarea: cine va câștiga alegerile în SUA răspundeau ca nu știu, acum ți se adresează cu: ți-am zis eu?!
GbM
Eu nu fac parte din aceia. Eu tot timpul mi-am exprimat pesimismul, iar rezultatul m-a surprins.
NU pot spune decât că “şi eu sunt Richard”, chiar dacă nu am votat. Încă un articol care – în stilul caracteristic al lui Andrei Schwartz – exprimă dezamăgirea şi îngrijorarea celor care nu şi-au dorit rezultatul actualelor alegheri.
– NU pot spune decât că “şi eu sunt Richard” – Doamne ferește ! Oare chiar nu realizați că atmosfera nesănătoasă din universitățile americane include atît studenți cît și profesori? Așa că n-a fost greu ca autorul să dea peste un “democrat pe viață”.( Și mătușa mea la 94 de ani spunea “eu am fost democrată toată viața” – din respect n-am comentat afirmația ei).
Matușa dvs de 94 de ani, cred că se declară democratâ in ințelesul clasic al cuvîntului,, nu susținåtoare a Partidului Democrat .
Partidul democrat s- a intarit mult dupa Razboiul Civil din SUA, prin aderarea tuturor fostilor stăpîni de sclavi si a elitei sudiste. Doctrinele au evoluat totusi nu stiu cit are in comun Partidul cu adevarata democrație.
Partidul Republican, ctitorit de A Lincoln a abolit in 1863 sclavia.
Mă înseninează să citesc și păreri prezentate cu umor. Vă împărtășesc gândurile și voi încerca, precum Ricardo (Richard) să văd partea însorită a vieții. În speranța că, în următorii patru ani, democrația nu se va lăsa distrusă, aștept să trăim alegeri noi cu noi candidați din partea ambelor partide. Și Bibi să fie acolo unde îi este locul…eventual împreună cu D.T. Să joace împreună Monopoly bine păziți.
Domnule Schwartz – Partenerul dvs. de discuție, ale cărui titluri nu mă impresionează, nu a spus de fapt nimic, exceptînd că e democrat. Dvs. v-ați expus opinii/păreri în așa-zisul dialog. Aleg una
-“…cei doi au personalități asemănătoare… ” – Stînd strîmb și judecînd drept să începem cu începutul…Prin anii 80, B.N. la începutul carierei politice, fiind reprezentant Israel la O.N.U., declara într-o discuție cu Moshe Katzav, că e dispus să fie , nu ministru , ci prim -ministru. La ora actuală are motive serioase să se mențină în post. – Cea de a doua personalitate, D.T. a intrat în politică ( pierzînd în prima cadență jumătate din avere și cu șanse mari în cea de a doua să-și piardă viața ) cu un program în interesul Americii. Unde e asemănarea? Pentru înțelegerea mai bună a Americii aș zice să solicitați un democrat care ar putea să fie mai articulat ca interlocutorul dvs, anume pe d. Mike Klein care în comentariul său, pe data de November 3, afirma că programele propuse de cei doi concurenți (D.T. și K.H. ) îi sînt foarte clare. Înseamnă că domnia sa e în măsură să prezinte cititorilor Baabel, ce pierde America prin nealegerea democratei Kamala Harris. Și poate după aceea o să fiți mai convins de vericitatea afirmaților dvs. sau dimpotrivă….
Tonul Dvs, domnule Klein, este ironic, acid chiar dușmănos și prin urmare neplăcut. Bucurați-vă de rezultatul alegerilor deocamdată. Pe parcurs vom vedea ce va realiza președintele ales pentru America lui din nou grozavă.
Nu tonul ci adevărul v-a supărat. Sper că, spre deosebire de dvs., autorul a înțeles că diferența dintre D.T. și B.N. este esențială, primul neavînd nevoie să fie președinte…Scriam mai demult – D.T. nu are nevoie să fie președinte ci America are nevoie de D.T.