Acest curent artistic apărut cu mai bine de un veac în urmă, a înfrumusețat major atât de multe locuri și atât de multe lucruri. Pentru amprenta splendidă lăsată în lume, Art Nouveau este sărbătorit internațional în 10 iunie iar eu, ca o mare iubitoare a lui, aș vrea să povestesc despre răspândirea urmelor lui într-o zonă destul de apropiată de noi: Serbia.

De fapt, în recenta mea excursie la Subotica m-a frapat să regăsesc un aspect extrem de asemănător Oradiei, datorat arhitecților orădeni Dezső Jakab și Marcell Komor care au lucrat în ambele orașe. Evident, la vremea lor arhitecții au lucrat în diverse zone ale Imperiului Austro-Ungar, publicând în reviste budapestane și atingând o faimă binemeritată. La Oradea ei sunt autorii, printre altele, ai splendidului palat „Vulturul Negru” din Piața Unirii (https://baabel.ro/2021/10/un-palat-simbol/).

De câțiva ani îmi doresc să ajung în Serbia, mai cu seamă la Belgrad și la Subotica, despre care am auzit că sunt orașe foarte frumoase, să văd Dunărea care îmi este foarte dragă – fiindcă ajunge la mare – și pentru că eram curioasă să văd cum arată o țară europeană din afara Uniunii și care, relativ recent, a avut un război oribil care a dus la dizolvarea Iugoslaviei pe care o știam eu. Mărturisesc că nu mă așteptam ca în Voivodina, regiunea învecinată cu Banatul nostru, să găsesc atât de multe urme ale curentului Art Nouveau și o asemănare atât de uimitoare cu părțile noastre ardelene, orădene în speță.

Cu mulți ani în urmă, la o vizită în Slovacia, într-un orășel fermecător în apropierea munților Tatra – zonă de schi frecventată de români – fiul meu, atunci adolescent, a rezumat ceea ce simțeau toți vizitatorii pe străduțele aproape identice cu cele din Mediaș, Sighișoara, Sibiu sau Turda: ”Parcă nici n-am fi plecat de acasă”. Aceeași senzație de asemănare izbitoare mi-a dat-o și centrul orașului Subotica, a cărui stradă pietonală este uluitor de asemănătoare celei orădene.

Subotica, situată în nordul Serbiei, lângă granița maghiară, între Dunăre și Tisa, a luat naștere în Evul Mediu din fuziunea mai multor culturi și este un oraș multietnic și multicultural, însușiri care îl aseamănă din nou cu Oradea și îi dă caracterul cosmopolit care îl îmbogățește și îi adaugă valoare culturală. Este un oraș fermecător, cu aer european, cu o extrem de valoroasă moștenire culturală care îl include între locurile demne de atenție și vizitare.

Orașul este inclus în circuitul patrimoniului Art Nouveau european (alături de Budapesta, Viena, Barcelona, Riga, Helsinki, Bruxelles, Glasgow, dar și Timișoara) datorită, în special, creațiilor celor doi arhitecți orădeni, Dezső Jakab și Marcell Komor, care au proiectat clădirea primăriei orașului, sinagoga și alte câteva clădiri emblematice.

”Arta Nouă” de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, cunoscută în diferite țări ca Art Nouveau, Jugendstil, Modernismo, Liberty Style, Secession, a fost un curent artistic care s-a rupt de paradigma artei clasice, s-a răzvrătit împotriva canoanelor stricte, împotriva efectelor cenușii ale industrializării, urbanizării și influenței acesteia în toate domeniile vieții, îmbrățișând reîntoarcerea la inspirația din natură. Era o artă revoluționară care nu mai căuta inspirația în vremurile trecute, ci în formele și structurile din natură, care este asimetrică, liberă și cuceritoare. Găsim alăturări surprinzătoare de culori, forme rotunjite și unduitoare, reprezentări stilizate de plante, animale, păsări, teme antropomorfe într-un amalgam plin de farmec. Toate acestea sunt ilustrate superb în arhitectura orașului Subotica. O să descriu mai pe larg două din clădirile pe care le-am vizitat, deoarece au fost proiectate de arhitecții orădeni, interferența orașului meu cu orașul sârbesc fiind pentru mine extrem de interesantă.

Primăria, situată în chiar inima orașului, a fost ridicată între 1908 și 1910, decorațiunile interioare fiind terminate în 1912. Spre deosebire de alte orașe europene unde centrul este îndeobște dominat de catedrale sau biserici grandioase, aici construcția cea mai impunătoare este primăria cu turnul ei de 76 m.

Clădirea este mărginită la nord de un parc în care găsim Fântâna Albastră, o mare fântână arteziană placată cu celebra faianță Zsolnay produsă la Pécs, Ungaria. În stânga fântânii m-au impresionat profund busturile din bronz ale celor doi arhitecți orădeni care au proiectat superba primărie, Dezső Jakab (1864-1932) și Marcell Komor (1868-1944). Ei au fost discipoli ai lui Ödön Lechner, reprezentantul cel mai de seamă al stilului Secession la Budapesta și la Viena. Amândoi au avut birou de arhitectură atât la Budapesta cât și la Oradea, între anii 1897-1918, având numeroase comenzi și câștigând concursuri în domeniu.

Clădirea primăriei, cu o suprafață de 6000 m², are patru curți interioare. La intrarea dinspre parc, din vestibulul bogat ornamentat se deschide scara festivă de marmură care duce la etajul întâi cu cele trei săli reprezentative. În prezent Sala Galbenă și sala Verde sunt folosite de Primar și de Prefect, iar în Sala Mare, cea mai frumos și mai bogat decorată, se țin de mai bine de o sută de ani ședințele consiliului orășenesc, căsătoriile civile, concerte și alte evenimente importante.

Sala Mare are 16 ferestre cu vitralii în culori vibrante reprezentând scene istorice și figuri legendare ale locului, create de Miksa Róth și Sándor Nagy. Funcționalitatea clădirii satisface exigențele contemporane, dar clădirea impresionează prin ornamentația incredibil de bogată, exuberantă, în ceea ce privește materialele folosite, îngemănarea lor și folosirea motivelor folclorice maghiare, totul integrat în stilul Art Nouveau sau Secesija cum îl numesc sârbii.

În toate ferestrele clădirii sunt vitralii de o valoare artistică deosebită, pereții sunt împodobiți cu elemente florale stilizate din ceramică de Zsolnay viu colorată, fierul forjat este regăsit în corpurile de iluminat absolut fabuloase, scara festivă este sculptată din marmură, pereții sălilor sunt lambrisați cu lemn sculptat și el, toate materialele naturale sunt împreunate pentru a forma acest decor uluitor care ar putea părea încărcat și totuși nu este. Diferitele ramuri ale artelor aplicate se întâlnesc aici într-un colorit spectaculos, într-o potrivire care le îmbogățește pe fiecare și contribuie la valoarea ”celei mai frumoase primării din Serbia”, cum a numit-o ghidul nostru localnic. Dintre cei doi arhitecți se pare că Dezső Jakab era responsabil de detaliile interiorului, în vreme ce Marcell Komor a conceput întregul ansamblu al construcției.

Aceiași arhitecți, pe care îi numesc titani, împăcată că nu exagerez, au construit și sinagoga din Subotica, în anul 1903. Comunitatea evreiască din Subotica a ales proiectul care luase locul al doilea la concursul de proiecte pentru sinagogi din orașul Szeged din Ungaria. A rezultat o sinagogă unică în Europa, a doua cea mai mare după cea din strada Dohány din Budapesta, construcția putând găzdui până la 1600 de oameni. Dimensiunile sinagogii sunt impresionante, înălțimea exterioară este de 40 m, înălțimea interioară a cupolei 23 m și diametrul ei 12,6 m.

Este și singura sinagogă cu elemente decorative specifice stilului Art Nouveau maghiar de inspirație folclorică: decorațiuni florale în forma cozii de păun, lalele, trandafiri și crini stilizați, prezente în vitraliile spectaculoase, precum și în ornamentele din exterior. Culorile pastelate, perfect armonizate, induc o stare de bucurie, de spiritualitate senină, iar detaliile sunt spectaculoase. Arhitecții au proiectat un locaș de cult în care credincioșii să simtă o atmosferă de calm înălțător.

Istoria sinagogii este frământată, la fel ca cea a comunității evreiești din oraș, care a fost în întregime deportată în lagăre de exterminare. Din cele 6000 de suflete, foarte puține au supravieţuit. În 1976 sinagoga a devenit proprietatea orașului, fiind folosită pentru diverse spectacole. În 2013 a început renovarea exteriorului, restaurarea completă a acestui monument excepțional fiind terminată în 2018. Reabilitarea a fost finanțată de Statul Maghiar care a considerat că deportarea evreimii de pe teritoriul lui nu este doar o tragedie a evreimii, ci și a poporului maghiar. Sinagoga din Subotica a fost propusă spre a fi inclusă pe lista monumentelor Patrimoniului Mondial al UNESCO, dar izbucnirea războiului din Iugoslavia în 1990 a întrerupt demersurile.

Am avut senzația acută că nu am mai văzut niciodată, nicăieri, un locaș de cult de un asemenea bun gust și frumusețe. Sinagoga din Subotica este uluitoare. Ea este deschisă zilnic vizitatorilor și găzduiește manifestări culturale, dar și serviciile religioase ale micii comunități evreiești a orașului.

Am străbătut strada pietonală care trece prin centru și tot timpul am avut senzația de déjà-vu datorită asemănării izbitoare cu pietonala din Oradea. La un moment dat ne-am oprit lângă un palat și ghidul ne-a spus că și acesta fusese proiectat de tandemul Dezső Jakab și Marcell Komor. Am recunoscut imediat stilul și apartenența celor două orașe la același gen de frumusețe mi-a produs un sentiment extrem de plăcut.

Palatul seamănă foarte mult cu Palatul Stern din Oradea. A fost construit în 1907 pe un colț al străzii principale, cu o bancă și un restaurant la parter și apartamente de închiriat la etaj. Destinația lui s-a schimbat de-a lungul vremurilor, frumusețea a rămas însă neschimbată. Detaliile fațadei trimit la scopul inițial al construcției, acela de bancă de economii: o simpatică veveriță – simbol al sârguinței, un stup de albine stilizat – simbol al hărniciei și economiei, iar ferestrele sunt încadrate cu bufnițe stilizate – simbolul înțelepciunii.

Combinațiile de culori, folosirea materialelor naturale și a elementelor decorative ceramice inspirate din arta populară maghiară, piatra sculptată, totul formează un ansamblu în care fiecare element ornamental este echilibrat și bine gândit, plin de bun gust, purtând semnătura inconfundabilă a celor doi artiști / arhitecți. Aș vrea să amintesc aici că Marcell Komor a fost deportat în perioada cumplită a nazismului găsindu-și moartea în 1944, în Austria ocupată.

Subotica, orășelul sârbesc cochet, cu străzile pline de arbori înalți, umbroși și maiestuoși, etalându-și superbele clădiri, m-a făcut să-mi spun în gând ceva care m-a surprins chiar și pe mine: ”Vreau neapărat să revin”. Nu-mi amintesc să fi simțit vreodată o dorință atât de puternică de a revedea un loc, am și început să fac planuri pentru primăvara viitoare!

Anca Laslo

Bibliografie:

Povesti cu perle dunarene – Subotica, orasul atat de verde al Serbiei

https://drivemagazine.ro/destinatii/cladiri-spectaculoase-Art Nouveau-subotica/

Casele Adorján

https://www.metacult.ro/architecture/referinte.php?id=613

https://www.suboticasinagoga.rs/hu

Foto Anca Laslo