În sfârșit, Donald Trump s-a supărat pe Vladimir Putin

Oct 30, 2025By

Donald Trump a ajuns la cel de-al doilea mandat și abia acum își dă seama că Rusia nu se lasă convinsă de șarmul său personal și de intențiile lui sincere de a termina războiul din Ucraina, acum când datorită eforturilor lui, există speranțe să se termine și războiul din Gaza. În sfârșit s-a trezit la realitate și a conștientizat că Putin nu dorește pacea în Ucraina până când nu va transforma această țară într-o Gaza europeană. Auzind declarațiile președintelui american favorabile Rusiei și lui Putin, mă întrebam dacă Trump crede cu adevărat ce spune, dacă este chiar atât de naiv să creadă că are o baghetă magică cu care toate dorințele lui se pot transforma pe loc în realitate. El se laudă că a reușit să pună capăt la opt războaie, dar oare nu-și dă seama cine erau beligeranții și în ce măsură aceste țări se aflau în raporturi de dependență față de Statele Unite, cel mai puternic stat din lume, și față de el însuși, cel mai puternic om din lume? Numai că același raport de forțe nu se aplică relației SUA-Rusia. Chiar dacă Rusia nu mai este ce a fost, nu mai are puterea, anvergura fostei Uniuni Sovietice, Rusia actuală rămâne în continuare un jucător global cu ambiții de mare putere și dorește să-și recâștige prestigiul și rolul jucat în trecut. Iar reziliența Rusiei este incomensurabilă.Read more…

Oct 30, 2025 1 comment

Ce ar fi fost dacă…?(3) Proiectul Uganda

Oct 30, 2025By

Înainte de 1948 au existat diferite planuri, inițiative, proiecte, încercări de a întemeia un stat național evreiesc sau măcar o regiune autonomă.  În primele două articole ale acestei serii am enumerat câteva, dar au mai fost și altele.  Majoritatea nu au fost inițiate și realizate de evrei, ci au fost „pomeni” primite de la alții.  Și nimeni nu a făcut-o nici din altruism, nici din considerente etice, ci, evident, din interes.  Ba au fost chiar și cazuri în care „statul evreiesc” a fost o acțiune dușmănoasă, ca în cazul Planului Madagascar. propus de naziști la începutul anului 1940. Madagascar era pe atunci o colonie franceză.  După ce Franța va fi cucerită, coloniile ei i-ar fi revenit Germaniei.  Germania spera să încheie pace cu Marea Britanie și atunci flota britanică i-ar fi putut transporta pe toții evreii europeni în Madagascar, un milion pe an, iar colonia să fie condusă de… SS!  Nu ar fi fost un stat național, ci un enorm lagăr!  Numai că pacea cu Marea Britanie nu s-a materializat, flota britanică nu s-a grăbit să îndeplinească ordinele venite din Germania și proiectul a fost abandonat, fiind apoi înlocuit cu „soluția finală”. Dar aici aș vrea să vorbesc mai pe larg despre Proiectul Uganda din 1903.  Că era nevoie de el nu încape nicio îndoială.  La sfârșitul secolului al XIX-lea  și începutul secolului XX, evreii din Europa Apuseană și Centrală primiseră drepturi cetățenești și o duceau satisfăcător, însă în Europa de Est situația era catastrofală. Read more…

Oct 30, 2025 22 comments

Locuitorii şi adresele din Clujul anului 1943. Pagini de poticnire

Oct 30, 2025By

În februarie 1943, la Editura Minerva din Cluj apărea publicaţia Kolozsvári lak és címjegyzék 1943 (Indexul locuinţelor şi adreselor din Cluj, 1943). Volumul gros, de 627 de pagini, era rodul muncii temeinice a trei funcţionari publici: Ödön Boga, revizor contabil, şef al administraţiei fiscale locale, Aurél Zámbó şi Ernő Gál, fruncţionari fiscali (perceptori). Publicaţia voluminoasă, elaborată cu profesionalism şi migală (astăzi ne e greu să ne imaginăm cum se alcătuia o bază de date atât de amănunţită fără ajutorul computerului) avea să fie utilizată circa doi ani. În octombrie 1945, Clujul a fost eliberat, curând numele străzilor şi pieţelor (cel puţin ale celor centrale) au fost schimbate[2], iar după ce Transilvania de Nord a reintrat în componenţa României, acest index, întocmit în limba maghiară şi reflectând situaţia din 1943, a devenit inutil. Mă îndoiesc că vrednicii funcţionari fiscali, Ödön Boga, Aurél Zámbó şi Ernő Gál, şi-ar fi imaginat vreodată că lucrarea lor, menită să înlesnească găsirea locuinţelor şi adreselor în timpul administraţiei maghiare a Clujului, avea să devină o importantă sursă istorică şi sociologică, mai cu seamă pentru populaţia evreiască a oraşului. De fapt, cred că volumul Kolozsvári lak és címjegyzék este ultimul loc în care evreii clujeni au mai fost trecuţi cu nume, prenume şi profesiune, ca cetăţeni ai urbei…Read more…

Oct 30, 2025 10 comments

Un avion deturnat a pus Marghita pe harta disidenței

Oct 30, 2025By

La mijlocul anilor 1960, echipa de lupte greco-romane a Marghitei, pe atunci o comună în județul Bihor, era în prima ligă a României. József Moka  era campionul României la categoria semi-grea. Asistam la toate meciurile echipei. Dar ce legătură au luptele greco-romane cu deturnarea unui avion? József era fratele lui Béla (Adalbert) Moka, cel care a organizat deturnarea unui avion în 1971, în plină eră ceaușistă. În România a avut loc unicul caz de deturnare a unui avion aflat la sol, întrucât toate aceste acţiuni aveau loc după decolare. În 1971 eram student la Timișoara. Despre deturnare am aflat când am revenit la Marghita în vacanță, fiindcă știrea se transmitea numai în șoaptă, din gură în gură. Moka era, la fel ca mine, din Marghita. Era mecanic de profesie. La vârstă de 18 ani l-a călcat un tractor, abia a scapăt cu viață, dar a pierdut un picior, avea o proteză. Multă vreme a plănuit să fugă din România. A încercat prin toate mijloacele legale, s-a înscris pentru vizite la Istanbul, Roma, Iugoslavia (cu gândul să nu se întoarcă), dar a fost refuzat. Apoi s-a gândit să traverseze înot lacul Fertő, din Ungaria în Austria, dar nici în Ungaria nu putea pleca. Să încerce să treacă Dunărea înot?Read more…

Oct 30, 2025 19 comments

Dispăruți. Tiszaörs, Ungaria, 2004

Oct 30, 2025By

Pe străduțe lăturalnice, pe lângă vile noi, cu grădini decorate cu pitici de ghips, mori de vânt și măgăruși din plastic cu ghivece de flori, Ágnes și cu mine ne îndreptăm spre strada principală cu magazinele ei moderne. Ea, ultima evreică din orașul Tiszafüred, îmi arată unde se aflau odinioară, înainte de război, casele și afacerile evreiești. Ajungem la un petec de grădină părăginită din spatele școlii. – Pe vremuri aici era o căsuță și alături două morminte, spune ea. Morminte evreiești, cred. În copilărie locuiam chiar acolo, într-o casă care a fost dărâmată pentru a face loc supermarketului, și am văzut pietrele funerare. Pășim peste gardul scund, ne croim drum printre bălării, dar nu găsim nimic. Pe cărarea crăpată, un muncitor împinge o roabă care scârțâie de-ți rupe inima. Ne apropiem de el. Ágnes îl întreabă de morminte. Omul, sfrijit și cu o mustață stufoasă, pare stânjenit: – Săptămâna trecută am sfărâmat lespezile. Directorul școlii zicea să le spargem și să folosim bucățile în zidul nou, ăla de acolo. La nici trei metri de noi, zidul de ciment se întinde de-a lungul curții școlii. – Așa stau lucrurile pe aici, spune Ágnes, resemnată. Dar eu sunt indignată.Read more…

Oct 30, 2025 3 comments

Unde trăiesc eu oare?

Oct 30, 2025By

Trăiesc în Israel de patruzeci și ceva de ani. De fiecare dată când țara intra în gura lumii, destul de des în această perioadă, îmi promit solemn că atunci când am un pic de timp, voi face o cercetare, să caut un răspuns la întrebarea: unde trăiesc eu de fapt, în Orientul Apropiat sau în Orientul Mijlociu? Dar să fie o cercetare ca lumea, așa cum am învățat la școală și apoi la institutul de cercetări în care am lucrat. Să intru într-o bibliotecă universitară și să descopăr ce s-a publicat în acest domeniu, cine a mai studiat acest subiect, la ce nivel și în ce limbă. Să mă lămuresc când și unde s-au folosit prima oară aceste expresii, cum și de ce s-au schimbat zonele geografice definite de ele de-a lungul timpului. Anii au trecut și niciodată nu am găsit timp pentru o astfel de distracție intelectuală. Treptat au apărut internetul cu baze de date și browsere, rețelele de socializare și inteligența artificială (IA). Acum, deși sunt pensionar cu foarte mult timp liber la dispoziție și încă interesat să aflu unde trăiesc, îmi vine peste mână să folosesc o metodă atât de desuetă… Și atunci? Ce să fac? Să întreb lumea pe Facebook sau pe orice altă rețea de socializare, să întreb ChatGPT sau vreo aplicație echivalentă? Și în ce limbă? Nu sunt naiv, termenii sunt folosiți azi mai mult politic decât geografic și istoric. Iar politic răspunsul depinde în ce limbă trăiești.Read more…

Oct 30, 2025 4 comments

Fotograful

Oct 30, 2025By

Dan, un om mărunt cu barbă, fotograful ziarului Maariv și al revistei locale din Beer Șeva, era prezent la toate demonstrațiile de solidaritate cu ostaticii. Născut la Arad, România, a venit cu părinți la Beer Șeva prin anii cinzeci, când avea șapte ani. Ne cunoșteam de pe vremea când eram rezident și făceam gărzi la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă. De fiecare dată când era vreun accident de mașină sau un act de violență, ajungea primul la fața locului și adesea era primul care ne dădea detalii cu privire la cele întâmplate.
– De unde știți voi, fotografii de presă, despre aceste evenimente înaintea tuturor?
– Secret profesional, îmi răspundea zâmbind.
– Ce îți place cel mai mult să prinzi în obiectiv? – l-am întrebat.
– Oameni în diverse ipostaze: spectacole, nunți, evenimente deosebite, demonstrații. Îmi place să redau trăirile care se reflectă nu doar pe fețe, ci și pe pozițiile oamenilor. O privire, o mână ridicată în nenumărate variante, un zâmbet, o lacrimă, toate acestea reflectă adevăratele sentimente ale semenilor noștri.Read more…

Oct 30, 2025 2 comments

Fermierii evrei din New Jersey

Oct 30, 2025By

Statul New Jersey este supranumit Garden State (Statul Gradină) și numele este pe deplin justificat, nu doar de peisajele frumoase, ci și de numeroasele ferme care continuă și astăzi să producă legume și fructe vândute la supermarket, dar și direct de la fermieri. Unele ferme mai mici sunt vizitate de părinți care își aduc copiii să vadă animalele, să le mângâie și să încerce cum e viața de fermier. Copiii se bucură de această experiență și nu o dată își doresc să ia acasă un iepuraș, un miel sau chiar un mânz. Sigur că asta nu se întâmplă, dar părinții promit să mai revină. Aceste ferme au fost întemeiate de imigranți din Germania, Scandinavia, Polonia și alte țări est-europene, oameni care la un moment dat au fost disperați, dar și destul de curajoși să lase totul, să plece și să își clădească o nouă viață în altă parte. Printre aceștia au fost și mulți evrei din estul Europei. Nu știu de ce, dar când încerc să aflu mai multe din istoria lor, îmi vine în minte sfârșitul musicalului Scripcarul de pe acoperiș, când toți evreii părăsesc Anatevka pentru a-și căuta destinul și a o lua de la început în alt colț de lume. Poate unii dintre ei au ajuns și prin New Jersey? Dar musicalul se termină în momentul în care toți evreii din sat iau drumul pribegiei.Read more…

Oct 30, 2025 3 comments

La o conferință a lui Chomsky

Oct 30, 2025By

Am decis să public una dintre notiţele mele mai vechi, dându-mi seama că antisemitismul  american, tot mai vizibil după evenimentele tragice din Orientul Mijlociu, nu a apărut din senin. Ceea ce am auzit în decembrie 2009, la Universitatea Columbia, a fost un indiciu clar al faptului că climatul de ură antievreiască era hrănit în mediul academic cu mult timp înainte de actualele manifestări violente, din mai multe campusuri universitare, îndreptate împotriva studenților evrei și culturii evreiești. De fapt, îmi amintesc de un alt fapt pe care l-am constatat mult mai demult, în anii ’80, la o expoziție de cultură arabă aflată la intrarea principală a Universității Harvard, sponsorizată de Arabia Saudită.  Printre artefactele expuse se găsea și portretul unuia dintre primii atentatori sinucigași care ucisese mai mulţi israelieni. Un text explicativ îl lăuda cu generozitate pentru eroismul său. Decembrie 2009. Zilele trecute, cedând unui impuls masochist, am asistat la o conferință susținută de Noam Chomsky cu titlul ambiguu „Momentul unipolar și cultura imperialismului”. Conferința, anunțată ca „A cincea conferință anuală de comemorare a lui Edward Said”, a avut loc la Universitatea Columbia. Cu o oră înainte, sala era deja plină și un număr considerabil de persoane, mai ales studenți, au fost nevoiți să o urmărească de afară, prin video. În timp ce așteptam, o femeie între două vârste a început să distribuie cărți poștale cu un apel la încetarea asediului impus asupra Gazei și la formarea, în 31 decembrie, a unui lanț uman mondial, umăr la umăr, în semn de solidaritate cu palestinienii din Gaza. Oare de ce aveam impresia că era evreică?Read more…

Oct 30, 2025 7 comments

Plătim prea scump și e păcat…

Oct 30, 2025By

Se moare din orice. Se moare de boală și se moare de ”bătrânețe”. Se moare în război și se moare (rareori) că așa vrea omul, să moară. Dar se moare, foarte mult, din accidente de circulație. După datele Organizației Mondiale a Sănătății, în 2016 (nu am date mai recente) 1.350.000 pământeni au murit din cauza accidentelor de circulație (sau o persoană la fiecare 26 secunde!), nemaivorbind de numeroșii ghinioniști rămași invalizi. Și numărul vehiculelor e în continuă creștere. În Israel, la aproximativ 10 milioane de locuitori, dintre care 7 milioane au peste 18 ani, circulă 3,7 milioane mașini particulare sau mai mult decât un automobil la două persoane! Procentajul deceselor rutiere diferă enorm de la o țară la alta. Harta de mai jos prezintă, în mare, situația în diferite țări ale lumii, raportat la 100,000 locuitori. În anul 2024, statisticile indică pentru România 10 decese rutiere la 100.000 locuitori, iar în Israel 3,63. O privire superficială asupra cifrelor poate duce la o concluzie în principiu corectă, dar ca peste tot, există și excepții. Numărul de decese în accidente rutiere pare să depindă de situația socioeconomică. Read more…

Oct 30, 2025 5 comments

Sabina Spielrein și „metoda periculoasă”

Oct 23, 2025By

Sabina Nikolayevna Spielrein (1885 – 1942) s-a născut la Rostov pe Don, în Rusia, într-o familie evreiască înstărită (2). Încă din școală era foarte talentată în materiile științifice, dar și la muzică și limbi străine, vorbea rusa, germana și franceza; în casa lor se vorbea și engleza. Sabina a primit și lecții de canto și de pian. Deși cei cinci copii au primit o educație aleasă, în casa lor  atmosfera era tensionată, părinții se certau și copiii erau bătuți. Încă din copilărie Sabina a suferit de obsesii. Unii istorici cred că a fost abuzată sexual în familie. Cu timpul, tulburările ei emoționale s-au intensificat. Când sora ei iubită a murit de febră tifoidă, ea a suferit un șoc sufletesc manifestat prin accese isterice, ticuri și explozii necontrolate de plâns și de râs. În loc să studieze să medicina, cum și-ar fi dorit, în 1904 a fost internată la faimosul spital psihiatric Burghölzli din Elveția, fiind tratată de Dr. Carl Jung, unul dintre primii care aplicau cu succes tehnicile psihanalitice ale lui Freud. El a încurajat-o să-și exprime liber emoțiile reprimate până atunci și să le retrăiască cu ajutorul hipnozei sau al sugestiei. (3) Așa a ieșit la iveală că tatăl ei o bătea și aceste bătăi îi provocau fantezii masochiste. După vindecare, a fost admisă la facultatea de medicină. Din pacientă, Sabina a devenit asistenta lui Jung, ajutându-l în experimentele sale, de exemplu testul de asociere liberă, din care Jung deducea gândurile inconștiente, starea emoțională, personalitatea și starea cognitivă a persoanei, reflectate mai ales în momentele de ezitare.Read more…

Oct 23, 2025 59 comments

13 octombrie – cea mai frumoasă zi din ultimele decenii pentru israelieni

Oct 15, 2025By

Sirenele au tăcut, rachetele nu mai amenință, camerele-adăpost stau cu geamurile deschise. Este liniște, cele 65.000 de persoane adunate în Piața Ostaticilor stau cu sufletul la gură, urmărind ce se întâmplă în Gaza cu ostaticii. Dacă Hamas se răzgândește după ce a acceptat schimbul? Dacă niște teroriști neafiliați atacă coloana? După experiențe îndelungate, totul este posibil. Uralele au izbucnit în clipa în care prima coloană cu șapte ostatici a trecut granița și a fost preluată de militarii israelieni, iar bucuria a fost deplină când și cel de-al doilea grup cu 13 ostatici, a ajuns în Israel. Multe persoane aveau lacrimi în ochi. Dar uralele au continuat. Mulțimea, care de doi ani era prezentă în fiecare weekend în acest loc, cerând ca ostaticii să fie aduși acasă, l-a salutat pe președintele Donald Trump, cel datorită căruia minunea s-a întâmplat. Fără el, războiul ar mai fi durat luni bune, cu multe victime de ambele părți.Read more…

Oct 15, 2025 7 comments

Ce ar fi fost dacă…? (2). Birobidjan 

Oct 15, 2025By

Proiectul colhozurilor evreiești din Crimeea și Ucraina avea multe avantaje, dar și un defect fundamental: pământul era revendicat de alte populații, ceea ce crea tensiuni.  Din punctul de vedere al conducerii sovietice ar fi fost de preferat un pământ pustiu sau aproape pustiu, de exemplu în Siberia.  Oricum voiau să dezvolte Siberia, de ce să nu-i trimită încolo pe evrei, mai ales că astfel ar închide și gura sioniștilor.  Vreți o patrie?  Poftim!  Așa a apărut ideea de a crea Regiunea Birobidjan Autonomă Evreiască.  (Nu întâmplător îmi amintește de Regiunea Mureș Autonomă Maghiară – ambele au fost create de același sistem și în același scop: să dea unei minorități iluzia libertății.  Chiar numele Birobidjan e bazat pe două râuri locale, Bira și Bidjan, la fel ca în cazul nostru Mureș.)  Așadar, începând din 1928, sprijinul acordat la început colhozurilor evreiești a fost îndreptat înspre Birobidjan. Nu mi-a fost ușor să găsesc locul pe hartă, e cu adevărat la capătul lumii.  Noroc că e pe linia Transsiberianului.  Pornind din stația terminus, Vladivostok, (vezi linia roșie de pe hartă), ar trebui să mergem cu trenul vreo 12 ore spre nord, la Habarovsk, și de acolo încă vreo două ore spre vest, în total aproape 1000 km.  (Până la Moscova sunt vreo 10.000.)  Teritoriul se află la granița cu China și chiar a aparținut Chinei până în 1860.  Nu numai izolarea îl face extrem de neatrăgător.  Iarna durează șase luni pe an și când se topesc zăpezile apar țânțarii – nici nu știu ce e mai rău.  Condițiile nu prea sunt prielnice pentru agricultură, în schimb există bogății minerale, printre care și aur, precum și păduri întinse.Read more…

Oct 15, 2025 15 comments

László Krasznahorkai – crochiu jurnalistic

Oct 15, 2025By

După fluviile de fiere, umori, frustrări și ură deversate pe platformele sociale, încerc cu modestele mele mijloace și lecturi aplicate să încropesc un crochiu al unuia din ultimii scriitori autentici ai Europei de Răsărit, un self made man, un om deosebit de talentat care și-a clădit în timp o personalitate artistică uriașă. Bineînțeles nu sunt naiv, Premiul Nobel are întotdeauna, pregnant în ultimele două decenii, o conotație politică de actualitate: Krasznahorkai provine pe linie paternă dintr-o familie evreiască convertită de frica regimului horthyst, numele lor inițial fiind Korin. După mamă are origini ardelenești, posibil românești, mama fiind născută Haiduc. Este originar din Gyula, o provincie săracă și cam uitată de lume la frontiera ungaro-română. Este un opozant vocal al regimului lui Viktor Orbán, practic un ungur devenit european, multicultural, trăindu-și o bună parte a vieții în străinătate. Cu toate că continuă să scrie doar în maghiară, Krasznahorkai este emblematic pentru multiculturalitate, liberalism și chiar postmodernitate, criterii care evident au contat în decernarea Premiului Nobel. Read more…

Oct 15, 2025 23 comments

Tabla înmulțirii

Oct 15, 2025By

Un vis pe care mi l-am împlinit în 2018, odată cu ieșirea la pensie, a fost să particip la un curs de limba arabă la una din nenumăratele școli particulare care oferă cursuri de limbi străine pentru adulți. Soția mea și cu mine, născuți și crescuți în Ardeal, suntem bilingvi (română și maghiară) de când ne știm, la fel ca toți copiii din jurul nostru, încă înainte de a fi mers la școală. Și acum mă deranjează că copiii mei, născuți în Israel, nu sunt și ei bilingvi. Spre deosebire de noi, care am făcut școală în România, unde studiul limbii și literaturii maghiare nu era obligatoriu, în Israel, în școlile guvernamentale, limba arabă era obligatorie în clasele primare în perioada când ei umblau la școală. Opinia mea este că pentru a avea o șansă de coexistență (nu neapărat pașnică), trebuie să cunoaștem limba și cultura celorlalți, cel puțin atât și așa cum o cunosc ei pe a noastră. Nu am pretenția să citesc Coranul sau literatura arabă „serioasă”, nici măcar ziarul, îmi doresc doar să înțeleg ce vorbesc în jurul meu casierițele la supermarket-ul din cartier, tinerii care lucrează în garaje, surorile la spital – vecini cu care aveam contact zilnic. La cursul de începători eram șase „elevi” și, cu excepția unei adolescente, toți eram trecuți bine peste 50 de ani, la fel ca profesorul nostru, un arab dintr-un sat din apropiere.Read more…

Oct 15, 2025 6 comments

Prima oară în Africa, în interes de serviciu

Oct 15, 2025By

Abidjan se întindea pe o suprafață mare: un centru cu clădiri coloniale bine întreținute, înconjurat de o mare de sărăcie. Nu departe de centru, o șosea asfaltată mergea câteva sute de metri și apoi dispărea printre dune nesfârșite de nisip; o plăcuță proclama: „Această șosea este un dar din partea poporului Cehoslovaciei.” Mai încolo, rămășițele unei fabrici de încălțăminte indicau o origine similară — cadouri dintr-o țară socialistă soră. Mi-au venit în minte memoriile lui Paul Théroux despre proasta gestionare a ajutorului dat Africii după independență. Străzile principale erau pline mai ales de rezidenți francezi și de oameni de afaceri aflați în vizită; fete tinere în pantaloni scurți mergeau pe motociclete cu nonșalanță franțuzească. Oamenii își făceau somnul de după-amiază pe trotuare sau pe petice de iarbă. În copaci ciorchini de lilieci atârnau cu capul în jos, adăugând culoare peisajului. Și apoi era Hotel Ivoire, o clădire modernă cu mai multe etaje, cu un hol imens care găzduia magazine-boutique și, în centru, un patinoar, o prezență ciudată într-un climat tropical. Acolo, și nu-mi amintesc prea bine cum, l-am întâlnit pe cel mai interesant om din oraș. Josh era un israelian care crescuse în România și emigrase curând după terminarea serviciului militar, în anii ’60. La Abidjan era antreprenor în instalarea și întreținerea aparatelor de aer condiționat. Ne-am împrietenit imediat și, la insistențele lui, în aceeași zi m-am mutat în apartamentul pe care îl împărțea cu prietena lui franțuzoaică.Read more…

Oct 15, 2025 4 comments

Într-o clipită

Oct 15, 2025By

Într-o carieră de peste 40 de ani ca adjunct și apoi ca șef al departamentului de anestezie, am intervievat zeci de candidați la rezidențiat și medici specialiști în căutarea unui post. E foarte greu să-ți formezi o părere despre un om dintr-o privire și o scurtă discuție, din câteva întrebări simple de cunoștințe medicale. Totuși, cei care aveau o atitudine ciudată, voiau să știe în primul rând cum și când vor fi avansați, mi-au făcut de la început o impresie proastă și intuiția nu m-a înșelat. Familia, școala, facultatea și mai ales inteligența afectivă m-au învățat că impresia pripită este de obicei greșită. Dar unii psihologi susțin că adesea oamenii reușesc să decidă într-o clipită, la prima vedere. Se spune că celebrul profesor Iuliu Hațieganu din Cluj (1885-1959) putea diagnostica boala pacientului din momentul când intra în salon, chiar înainte de a-l consulta, doar după înfățișare, mimică și culoarea pielii. Și eu am fost într-o situație asemănătoare: când eram în căutarea unei locuințe, am vizitat mai multe împreună cu soția mea, dar când am intrat în locuința actuală, amândoi ne-am spus „Pe asta o vrem!” încă înainte de a-i ști prețul. Recent am citit cartea Blink. The Power of Thinking without Thinking. (Cât ai clipi. Puterea de a gândi fără a gândi). Autorul, Malcolm Gladwell, s-a născut în 1963, în Anglia, dar trăiește în Canada, este psihoterapeut, scriitor și ziarist la The New Yorker. Cărțile și articolele lui conțin multe subiecte legate de sociologie și psihologie.(1) Cartea Blink prezintă întâmplări reale care ilustrează importanța deciziei imediate, luate într-o clipită.Read more…

Oct 15, 2025 11 comments

Nu mai plânge, baby!

Oct 15, 2025By

Strada nu se mai numeşte Rákóczi, ci Eremia Grigorescu, dar numărul casei a rămas neschimbat: 28. O clădire burgheză, solidă, cu un etaj, cu ferestre mari şi frontispiciul decorat cu o ghirlandă de stucatură, după cum se obişnuia la cumpăna secolelor XIX şi XX. Trec des pe această stradă aflată sub dealul Cetăţuii, pentru că face parte din traseul cel mai scurt de acasă până „în oraş”, dar şi (mai ales) pentru că îmi face plăcere să revăd casa de la numărul 28. Apropiindu-mă de ea, mi se alătură, pe nesimţite, o fetişcană (imaginară) de vreo 13 ani (mai exact 12 ani şi 3 luni) îmbrăcată cu un paltonaş vernil (cumpărat în rate de la Magazinul Universal), ciorapi de nailon „de domnişoară” (care nu stau întinşi, ci se răsucesc pe gambele de copil) şi încălţată cu pantofi de lac cu baretă. Ştiu că sub pardesiu poartă o fustă albă de tergal[1] plisat (cumpărat în rate, tot de la Magazinul Universal) şi o bluză de catifea roz (cusută dintr-o rochiţă care-i rămăsese mică). Ţine în mână o carte învelită în foiţă de mătase: cadoul pentru D., colegul ei de clasă (a VI-a B) care o invitase la ziua lui de naştere. D., un băiat deştept şi dezgheţat, înalt (crescuse peste vară şi depăşise 1.80), cu vocea în schimbare, i-a mai spus: „Vom fi trei băieţi şi trei fete”. Această precizare dăduse o turnură specială aniversării care se arăta altfel decât celelalte zile de naştere, cu un cârd de copii neastâmpăraţi şi gălăgioşi care se înghesuie la joacă, dau iama în sendviciuri şi se îndoapă cu feliile de tort…Read more…

Oct 15, 2025 10 comments

Război și pace la San Francisco

Oct 15, 2025By

Am ajuns la San Francisco atunci când războiul din Gaza era în toi. Tratativele pentru eliberarea ostaticilor și pentru pace nu progresau, Israelul era izolat, drapelul israelian nu era arborat nici măcar la marile hoteluri din oraș. (Am văzut unul singur în geamul unui apartament de pe Lombard Street.) Am hotărât să nu mai urmăresc știrile nici la televizor și nici pe internet. San Francisco, orașul cel mai liberal din lume, m-a cucerit la prima vedere. Ieșind din hotel, am ajuns direct în Union Square care ne-a întâmpinat cu un soare strălucitor și un cer albastru, cu umbrele multicolore, cu mese și scaune care nu aparțineau niciunui restaurant, cu muzică sud-americană, cu oameni care dansau salsa și o cafenea cu prăjituri extraordinare. Străzile cu urcușurile și coborâșurile lor abrupte mă cam speriau. Ne-a salvat însă funicularul („Zdrăngăneala”, cum i-am pus numele, din cauza zgomotului și a hurducăturilor, cu toate că nu făcea mai mult de zece mile pe oră). De fapt, și el face parte din atracțiile orașului. Mulțimea pestriță de pe stradă, venită din toate colțurile lumii, nenumărații turiști, hippies, boschetari, ofereau un spectacol inedit.Read more…

Oct 15, 2025 2 comments

Amintiri de neșters

Oct 15, 2025By

Școala a început de puține săptămâni și observ pe stradă tot mai mulți copii și adolescenți îmbrăcați în uniforme. Hainele sunt diferite de la o școală la alta, au un aspect lejer și comod, dar în același timp au o anumită sobrietate extrem de potrivită activității de învățare asociată de veacuri școlii. Cred că purtarea unei uniforme este bine venită și le dă copiilor un sentiment de importanță sporită a activității lor zilnice, precum și o apartenență la comunitatea pe care o vor păstra de-a pururi în minți și inimi. Chiar azi am avut norocul de a mă afla la câțiva pași în spatele a doi tineri de vreo 15-16 ani, probabil liceeni – un băiat vorbăreț și o fată cu păr castaniu lung, ușor mai înaltă decât el căci la vârsta aceasta fetele cresc ceva mai repede. I-am îndrăgit pe loc, deși nici nu apucasem să le văd fețele. Erau atât de absorbiți în conversația lor despre școală și păreau atât de cuminți și serioși… M-au impresionat cu tinerețea lor fragilă și totuși atât de plină de puterea pe care o vor descoperi ei înșiși pe drumul lor. Uniformele lor, cămăși albastre și cardigane bleumarin cu însemnele școlii, le veneau foarte bine și îi individualizau față de ceilalți trecători. Mi-am amintit de uniformele incomode ale anilor mei de școală, de cordeluța albă care aluneca mereu de pe părul fetelor și de cravatele care îi chinuiau pe băieți.Read more…

Oct 15, 2025 10 comments