În februarie 1943, la Editura Minerva din Cluj a apărut publicaţia Kolozsvári lak és címjegyzék 1943 (Indexul locuinţelor şi adreselor din Cluj, 1943). Volumul gros, de 627 de pagini, era rodul muncii temeinice a trei funcţionari publici: Ödön Boga, revizor contabil, şef al administraţiei fiscale locale, Aurél Zámbó şi Ernő Gál, fruncţionari fiscali (perceptori). Iată traducerea prefeţei:
Publicând indexul locuinţelor şi adreselor din Cluj, dorim să venim în ajutorul autorităţilor, instituţiilor, asociaţiilor profesionale şi firmelor private din oraş, întrucât în urma reanexării au avut loc schimbări ale denumirilor străzilor şi reglementări privitoare la numerotarea caselor, ceea ce dă naştere la dificultăţi majore în identificarea adreselor unor instituţii şi persoane particulare.
Acest volum a fost întocmit pe baza recensământului fiscal casă de casă din anul 1943 [1] şi poate fi considerat o lucrare aproape sută la sută exactă şi demnă de încredere.
În Partea I-a publicăm indexul denumirilor străzilor din Cluj, în ordine alfabetică, cu precizarea cartierului în care se găsesc.
În Partea a II-a publicăm indexul proprietarilor de imobile, pe cartiere, în ordinea alfabetică a străzilor şi în ordinea crescătoare a numerelor caselor.
În Partea a III-a dăm publicităţii indexul tuturor locuitorilor care beneficiază de un venit propriu, în ordinea alfabetică a numelor de familie, după primele trei litere ale acestora, pentru a înlesni căutarea adreselor.
În speranţa că efortul nostru şi-a atins obiectivele şi că volumul nostru se va dovedi util administraţiei, instituţiilor, firmelor, precum şi industriaşilor şi comercianţilor,
Rămânem, cu respect patriotic
Editorii,
Cluj, februarie 1943
Publicaţia voluminoasă, elaborată cu profesionalism şi migală (astăzi ne e greu să ne imaginăm cum se alcătuia o bază de date atât de amănunţită fără ajutorul computerului) avea să fie utilizată circa doi ani. În octombrie 1945, Clujul a fost eliberat, curând numele străzilor şi pieţelor (cel puţin ale celor centrale) au fost schimbate[2], iar după ce Transilvania de Nord a reintrat în componenţa României, acest index, întocmit în limba maghiară şi reflectând situaţia din 1943, a devenit inutil.
Nu am găsit informaţii, dar judecând după conţinut şi perioada în care a fost publicat, e foarte posibil ca volumul Kolozsvári lak és címjegyzék 1943 să fi fost pus la index (interzis) în perioada comunistă, în orice caz eu am aflat despre el abia după schimbarea de regim din 1989, găsindu-l ca referinţă bibliografică în mai multe cărţi şi articole despre evreimea clujeană.
Mă îndoiesc că vrednicii funcţionari fiscali, Ödön Boga, Aurél Zámbó şi Ernő Gál, şi-ar fi imaginat vreodată că lucrarea lor, menită să înlesnească găsirea locuinţelor şi adreselor în timpul administraţiei maghiare a Clujului, avea să devină o importantă sursă istorică şi sociologică, mai cu seamă pentru populaţia evreiască a oraşului.
De fapt, cred că volumul Kolozsvári lak és címjegyzék este ultimul loc în care evreii clujeni au mai fost trecuţi cu nume, prenume şi profesiune, ca cetăţeni ai urbei (chiar dacă unele drepturi le fuseseră deja restricţionate). Desigur, publicaţia conţine doar numele celor care aveau un venit propriu, astfel încât lipseşte majoritatea covârşitoare a soţiilor şi, desigur, toţi copiii.
În mai 1944, evreimea clujeană, 16000 de suflete, a fost concentrată în cumplitul ghetou de la Fabrica de cărămizi şi apoi deportată la Auschwitz. Cei care nu au fost trimişi direct în camerele de gazare, ci au rămas în viaţă, nu au mai fost apelaţi cu numele, ci doar cu numărul de häftling…
Prima oară când am luat contact cu acest index al locuitorilor Clujului din 1943[3], am început să caut cu febrilitate numele rudelor şi cunoştinţelor despre care ştiam, din cele povestite de ai mei, că pieriseră în Holocaust. Când le-am găsit (pentru că le-am găsit pe toate) am încercat sentimentul liniştitor al confirmării faptului că da, au existat cu adevărat şi au trăit la Cluj, la adresele indicate în acest document „exact şi de încredere”.
Bunicul meu Székely Mór, e trecut pe pagina 571, ca rentier, pe strada Kemény Zsigmond (actuala Take Ionescu) nr. 29.
Unchiul Székely Dávid (despre care tata îmi povestea că în copilărie îl lua la plimbare cu birja https://baabel.ro/2023/08/taxi/ ) – figurează pe pagina 568, cu profesiunea contabil, pe strada Szent István (actuala Decebal) nr. 14.
Mătuşa tatii, Matild, văduva unchiului Székely Imre, (cea care avea să supravieţuiască ascunsă în Centrul Cultural francez, de către profesorul Robert Régnier https://baabel.ro/2015/11/povara-restituirii-pe-urmele-lui-robert-regnier/) figurează la pagina 569, ca văduvă pensionară, pe strada Patak (actuala Sindicatelor) nr. 7.
Izsák Márton, unchiul tatălui meu (bunicul lui Andrei Grün, autor în Baabel) figurează la pagina 357, cu profesiunea contabil, pe strada Hosszú (actuala Ploieşti) nr. 31.
Desigur, în Kolozsvári lak és címjegyzék pot fi găsite şi personalităţile evreieşti ale Clujului acelor ani, precum medici, profesori, avocaţi, actori, scriitori, editori, mari industriaşi, cu specificarea profesiunilor (pe care mulţi nu le mai puteau practica) şi a adreselor unde locuiau, dar eu o să mă rezum la câteva nume legate de autorii sau articolele din Baabel:
Vas (sic) Zoltán (tatăl lui Johanan Vass) figurează la pagina 608, cu profesiunea de medic, pe strada Kuun Géza (actuala Crişan), nr. 7.
Kertész Izsó (tatăl lui Judith Mureşan) figurează la pagina 375, ca funcţionar, pe strada Pasteur nr. 12.
Schwarcz (sic) Vilmos (tatăl lui Andrei Schwartz) figurează la pagina 551, ca dentist, pe strada Árpád (actuala Traian) nr. 9.
Dintre protagoniştii unor articole scrise de mine, îi amintesc pe:
Sculptorul Egon Lövith (https://baabel.ro/2023/06/egon-marc-lovith-este-printre-noi/), care figurează pe pagina 435, ca Löwith (sic) Egon, zilier, pe strada Horthy (actuală Horea) nr. 98. În 1943 Egon Lövith avea 20 de ani şi, într-adevăr, lucra ca zilier.
Inginerul Malek, binefăcătorul tatălui meu (https://baabel.ro/2021/12/persecutii-rasiale-i-o-scrisoarea-de-recomandare-din-1942/), figurează pe pagina 442, ca Malek József, inginer, strada Rákóczy (actuală Grigorescu) nr. 6.
Bunicii mei adoptaţi (Erzsébet şi Nándor Friedmann https://baabel.ro/2018/11/vaza-bunicii-erzsi/) figurează la pagina 292, sub numele Friedmann Nándor şi Friedmann Nándorné, cu profesiunea contabil şi contabilă, pe strada Rákóczy (actuală Grigorescu) nr. 17.
Léber Gyula – eroul incredibilei poveşti de salvare de la Budapesta, din decembrie 1944, relatată de fiul său Andrei Leber, în articolul lui Johanan Vass (https://baabel.ro/2021/09/soarta-bijutierului-clujean-gyula-leber-in-iarna-terorii-lui-szalasi/ ) – figurează de două ori în acest volum. La pagina 332, unde este publicată reclama atelierului[4] său de bijuterie, pe strada Csáky István (actuala Şt. O. Iosif) nr. 1 şi a doua oară la pagina 422: Léber Gyula, de profesie aurar, pe strada Fűrdő (actuala Cardinal Iuliu Hossu) nr. 10.
Schwarcz Árpád (tatăl lui Robert Schwartz preşedintele de binecuvântată amintire a Comunităţii Evreilor Cluj, născut într-o pivniţă în anul 1944 https://baabel.ro/2025/01/binecuvantata-fie-amintirea-numelor-lor-necunoscute/) figurează la pagina, 550 ca medic, pe strada Csáky István nr.1
Pepelea Simon, pag. 257, dentist (creştin) era vecin cu Deutsch Simon, pag 504, strungar evreu, pe Calea Turzii nr. 12. Ei erau părinţii lui Edith Pepelea şi Tomi Deutsch, protagoniştii tristei poveşti: despărţirea de Tomi https://baabel.ro/2024/05/despartirea-de-tomi/
În fine, în seria de articole despre Klara Szűcs (https://baabel.ro/2025/07/klara-szucs-pictorita-supravietuitoare-de-la-auschwitz-iii/) am făcut referire la Gheorghe Russu, pag. 116, proprietarul imobilului de pe strada Emese 2, (în volum se specifică: identic cu str. Rákóczi 112), şi vecinul său Iván Dózsa, pag. 252, inginer feroviar, pe strada Rákóczi 112, ale căror adrese le-am găsit tot în Kolozsvári lak és címjegyzék, în case vecine, aflate pe străzi diferite.
Pentru mine, acest volum nu este doar un izvor documentar, ci un adevărat memorial. Citindu-l pe îndelete, descoperi o mulţime de nume evreieşti (mă refer la cele tipic evreieşti, fără vreo posibilitate de confuzie), distribuite în toate cartierele. Oameni cu profesiuni felurite, de la medic şi profesor, la om de serviciu, de la industriaş, la tinichigiu, de la advocat, la paznic de noapte, dar sunt şi cărăuşi, negustori ambulanţi, ceasornicari, croitori, librari. Cu toţii sunt înşiraţi în această ultimă bază de date dinainte de Holocaust. Majoritatea lor covârşitoare avea să dispară din oraş în câteva zile. Urmele multora, foarte multora dintre ei, au rămas doar între aceste pagini.
Adesea m-am gândit că ar fi fost cazul ca şi la Cluj să se fi amplasate Stolpersteine (pietre de poticnire). Nu a existat o astfel de iniţiativă, dar cred că ar fi fost dificil de ales unde să fie aşezate, după ce criterii. De fapt, pe aproape toate străzile ar exista case (uneori doar locul vechilor case) îndreptăţite la plăcuţe care să amintească numele foştilor locatari, deportaţi şi pieriţi la Auschwitz sau alte lagăre naziste, pentru singura vină de a fi fost evrei.
Eu consider că Kolozsvári lak és címjegyzék 1943 este alcătuit din „pagini de poticnire” care pomenesc numele familiilor (măcar ai capilor de familie) evreieşti pierite în Holocaust. Nu am găsit o lucrare de sine stătătoare care să prelucreze conţintul acestui index, poate că există, dar eu nu am reuşit să dau de ea. Cred că ar fi bine ca această publicaţie să fie tradusă în mai multe limbi, pentru a păstra şi în acest mod memoria evreilor clujeni spulberaţi de Holocaust.
Andrea Ghiţă
[1] Nu cred că acest recensământ fiscal a putut fi desfăşurat în 1943 (practic într-o singură lună). De altfel, un apel publicat în 13 martie 1942 în Keleti Újság atenţionează populaţia că se va face o conscriere a populaţiei, în urma unor vizite la domiciliu. (Informaţie furnizată de ChatGPT)
[2] Piaţa centrală, fostă Főtér înainte de 1918 şi Piaţa Unirii între 1918-1940, a primit denumirea Hitler Tér, iar calea Ferenc József, înainte de 1918, Regele Ferdinand, în perioada interbelică, a primit numele Horthy. Desigur, acestea au fost schimbate imediat după eliberare.
[3] Nu am avut ocazia să răsfoiesc cartea cu 627 de pagini (la Biblioteca Universitară există o copie xerox alb-negru, de calitate destul de slabă, pe care nu am avut-o în mână), dar am putut descărca două versiuni digitale, cea de la Biblioteca Universitară http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/195396 şi o copie color, de calitate mai bună, dar, din păcate, cu peste 50 de pagini lipsă (între 503 şi 555) https://pdfcoffee.com/kolozsvari-lak-es-cimjegyzek-1943-pdf-free.html.
[4] De menţionat că printre reclamele publicate în volumul Kolozsvári Lak és címjegyzék se numără mai multe fabrici, ateliere, afaceri cunoscute drept evreieşti care şi-au păstrat numele, deşi la ora respectivă (începutul anului 1943) majoritatea covârşitoare a firmelor clujene cu proprietar sau asociat principal evreu au fost trecute în mâini maghiare, întrucât după al Doilea Arbitraj de la Viena şi în Transilvania de Nord au fost aplicate legile anti-evreieşti adoptate în Ungaria încă din 1938 şi 1939. Unele întreprinderi şi-au păstrat denumirea, pentru că era un brand. În primăvara lui 1944, înaintea ghetoizării, evreii clujeni erau spoliaţi de toate afacerile şi imobilele pe care le-au deţinut şi apoi li s-au confiscat toate obiectele de valoare.
