Această postare a fost vizualizată de 912 ori
În februarie 1943, la Editura Minerva din Cluj apărea publicaţia Kolozsvári lak és címjegyzék 1943 (Indexul locuinţelor şi adreselor din Cluj, 1943). Volumul gros, de 627 de pagini, era rodul muncii temeinice a trei funcţionari publici: Ödön Boga, revizor contabil, şef al administraţiei fiscale locale, Aurél Zámbó şi Ernő Gál, fruncţionari fiscali (perceptori). Iată traducerea prefeţei:
Publicând indexul locuinţelor şi adreselor din Cluj, dorim să venim în ajutorul autorităţilor, instituţiilor, asociaţiilor profesionale şi firmelor private din oraş, întrucât în urma reanexării au avut loc schimbări ale denumirilor străzilor şi reglementări privitoare la numerotarea caselor, ceea ce dă naştere la dificultăţi majore în identificarea adreselor unor instituţii şi persoane particulare.
Acest volum a fost întocmit pe baza recensământului fiscal casă de casă din anul 1943 [1] şi poate fi considerat o lucrare aproape sută la sută exactă şi demnă de încredere.
În Partea I-a publicăm indexul denumirilor străzilor din Cluj, în ordine alfabetică, cu precizarea cartierului în care se găsesc.
În Partea a II-a publicăm indexul proprietarilor de imobile, pe cartiere, în ordinea alfabetică a străzilor şi în ordinea crescătoare a numerelor caselor.
În Partea a III-a dăm publicităţii indexul tuturor locuitorilor care beneficiază de un venit propriu, în ordinea alfabetică a numelor de familie, după primele trei litere ale acestora, pentru a înlesni căutarea adreselor.
În speranţa că efortul nostru şi-a atins obiectivele şi că volumul nostru se va dovedi util administraţiei, instituţiilor, firmelor, precum şi industriaşilor şi comercianţilor,
Rămânem, cu respect patriotic
Editorii,
Cluj, februarie 1943
Publicaţia voluminoasă, elaborată cu profesionalism şi migală (astăzi ne e greu să ne imaginăm cum se alcătuia o bază de date atât de amănunţită fără ajutorul computerului) avea să fie utilizată circa doi ani. În octombrie 1944, Clujul a fost eliberat, curând numele străzilor şi pieţelor (cel puţin ale celor centrale) au fost schimbate[2], iar după ce Transilvania de Nord a reintrat în componenţa României, acest index, întocmit în limba maghiară şi reflectând situaţia din 1943, a devenit inutil.
Nu am găsit informaţii, dar judecând după conţinut şi perioada în care a fost publicat, e foarte posibil ca volumul Kolozsvári lak és címjegyzék 1943 să fi fost pus la index (interzis) în perioada comunistă, în orice caz eu am aflat despre el abia după schimbarea de regim din 1989, găsindu-l ca referinţă bibliografică în mai multe cărţi şi articole despre evreimea clujeană.
Mă îndoiesc că vrednicii funcţionari fiscali, Ödön Boga, Aurél Zámbó şi Ernő Gál şi-ar fi imaginat vreodată că lucrarea lor, menită să înlesnească găsirea locuinţelor şi adreselor în timpul administraţiei maghiare a Clujului, avea să devină o importantă sursă istorică şi sociologică, mai cu seamă pentru populaţia evreiască a oraşului.
De fapt, cred că volumul Kolozsvári lak és címjegyzék este ultimul loc în care evreii clujeni au mai fost trecuţi cu nume, prenume şi profesiune, ca cetăţeni ai urbei (chiar dacă unele drepturi le fuseseră deja restricţionate). Desigur, publicaţia conţine doar numele celor care aveau un venit propriu, astfel încât lipseşte majoritatea covârşitoare a soţiilor şi, desigur, toţi copiii.
În mai 1944, evreimea clujeană, 16000 de suflete, a fost concentrată în cumplitul ghetou de la Fabrica de cărămizi şi apoi deportată la Auschwitz. Cei care nu au fost trimişi direct în camerele de gazare, ci au rămas în viaţă, nu au mai fost apelaţi cu numele, ci doar cu numărul de häftling…
Prima oară când am luat contact cu acest index al locuitorilor Clujului din 1943[3], am început să caut cu febrilitate numele rudelor şi cunoştinţelor despre care ştiam, din cele povestite de ai mei, că pieriseră în Holocaust. Când le-am găsit (pentru că le-am găsit pe toate) am încercat sentimentul liniştitor al confirmării faptului că da, au existat cu adevărat şi au trăit la Cluj, la adresele indicate în acest document „exact şi de încredere”.
Bunicul meu Székely Mór, e trecut pe pagina 571, ca rentier, pe strada Kemény Zsigmond (actuala Take Ionescu) nr. 29.
Unchiul Székely Dávid (despre care tata îmi povestea că în copilărie îl lua la plimbare cu birja https://baabel.ro/2023/08/taxi/ ) – figurează pe pagina 568, cu profesiunea contabil, pe strada Szent István (actuala Decebal) nr. 14.
Mătuşa tatii, Matild, văduva unchiului Székely Imre, (cea care avea să supravieţuiască ascunsă în Centrul Cultural francez, de către profesorul Robert Régnier https://baabel.ro/2015/11/povara-restituirii-pe-urmele-lui-robert-regnier/) figurează la pagina 569, ca văduvă pensionară, pe strada Patak (actuala Sindicatelor) nr. 7.
Izsák Márton, unchiul tatălui meu (bunicul lui Andrei Grün, autor în Baabel) figurează la pagina 357, cu profesiunea contabil, pe strada Hosszú (actuala Ploieşti) nr. 31.
Desigur, în Kolozsvári lak és címjegyzék pot fi găsite şi personalităţile evreieşti ale Clujului acelor ani, precum medici, profesori, avocaţi, actori, scriitori, editori, mari industriaşi, cu specificarea profesiunilor (pe care mulţi nu le mai puteau practica) şi a adreselor unde locuiau. Eu mă voi rezuma la câteva nume legate de autorii sau articolele din Baabel:
Vas (sic) Zoltán (tatăl lui Johanan Vass) figurează la pagina 608, cu profesiunea medic, pe strada Kuun Géza (actuala Crişan), nr. 7.
Kertész Izsó (tatăl lui Judith Mureşan) figurează la pagina 375, ca funcţionar, pe strada Pasteur nr. 12.
Schwarcz (sic) Vilmos (tatăl lui Andrei Schwartz) figurează la pagina 551, ca dentist, pe strada Árpád (actuala Traian) nr. 9.
Dintre protagoniştii unor articole scrise de mine, îi amintesc pe:
Sculptorul Egon Lövith (https://baabel.ro/2023/06/egon-marc-lovith-este-printre-noi/) figurează pe pagina 435, ca Löwith (sic) Egon, zilier, pe strada Horthy (actuală Horea) nr. 98. În 1943 Egon Lövith avea 20 de ani şi, într-adevăr, lucra ca zilier.
Inginerul Malek, binefăcătorul tatălui meu (https://baabel.ro/2021/12/persecutii-rasiale-i-o-scrisoarea-de-recomandare-din-1942/), figurează pe pagina 442, ca Malek József, inginer, strada Rákóczy (actuală Grigorescu) nr. 6.
Bunicii mei adoptaţi (Erzsébet şi Nándor Friedmann https://baabel.ro/2018/11/vaza-bunicii-erzsi/) figurează la pagina 292, sub numele Friedmann Nándor şi Friedmann Nándorné, cu profesiunea contabil şi contabilă, pe strada Rákóczy (actuală Grigorescu) nr. 17.
Léber Gyula – eroul incredibilei poveşti de salvare de la Budapesta, din decembrie 1944, relatată de fiul său Andrei Leber, în articolul lui Johanan Vass (https://baabel.ro/2021/09/soarta-bijutierului-clujean-gyula-leber-in-iarna-terorii-lui-szalasi/ ) – figurează de două ori în acest volum. La pagina 332, unde este publicată reclama atelierului[4] său de bijuterie, pe strada Csáky István (actuala Şt. O. Iosif) nr. 1 şi a doua oară la pagina 422: Léber Gyula, de profesie aurar, pe strada Fűrdő (actuala Cardinal Iuliu Hossu) nr. 10.
Schwarcz Árpád (tatăl lui Robert Schwartz preşedintele de binecuvântată amintire a Comunităţii Evreilor Cluj, născut într-o pivniţă în anul 1944 https://baabel.ro/2025/01/binecuvantata-fie-amintirea-numelor-lor-necunoscute/) figurează la pagina, 550 ca medic, pe strada Csáky István nr.1
Pepelea Simon, pag. 257, dentist (creştin) era vecin cu Deutsch Simon, pag 504, strungar evreu, pe Calea Turzii nr. 12. Ei erau părinţii lui Edith Pepelea şi Tomi Deutsch, protagoniştii tristei poveşti: Despărţirea de Tomi https://baabel.ro/2024/05/despartirea-de-tomi/
În fine, în seria de articole despre Klara Szűcs (https://baabel.ro/2025/07/klara-szucs-pictorita-supravietuitoare-de-la-auschwitz-iii/) am făcut referire la Gheorghe Russu, pag. 116, proprietarul imobilului de pe strada Emese 2, (în volum se specifică: identic cu str. Rákóczi 112), şi vecinul său Iván Dózsa, pag. 252, inginer feroviar, pe strada Rákóczi 112, ale căror adrese le-am găsit tot în Kolozsvári lak és címjegyzék, în case vecine, aflate pe străzi diferite.
Pentru mine, acest volum nu este doar un izvor documentar, ci un adevărat memorial. Citindu-l pe îndelete, descoperi o mulţime de nume evreieşti (mă refer la cele tipic evreieşti, fără vreo posibilitate de confuzie), distribuite în toate cartierele. Oameni cu profesiuni felurite, de la medic şi profesor, la om de serviciu, de la industriaş, la tinichigiu, de la advocat, la paznic de noapte, dar sunt şi cărăuşi, negustori ambulanţi, ceasornicari, croitori, librari. Cu toţii sunt înşiraţi în această ultimă bază de date dinainte de Holocaust. Majoritatea lor covârşitoare avea să dispară din oraş în câteva zile. Urmele multora, foarte multora dintre ei, au rămas doar între aceste pagini.
Adesea m-am gândit că ar fi fost cazul ca şi la Cluj să se fi amplasate Stolpersteine (pietre de poticnire). Nu a existat o astfel de iniţiativă, dar cred că ar fi fost dificil de ales unde să fie aşezate, după ce criterii. De fapt, pe aproape toate străzile ar exista case (uneori doar locul vechilor case) îndreptăţite la plăcuţe care să amintească numele foştilor locatari, deportaţi şi pieriţi la Auschwitz sau alte lagăre naziste, pentru singura vină de a fi fost evrei.
Eu consider că Kolozsvári lak és címjegyzék 1943 este alcătuit din „pagini de poticnire” care pomenesc numele familiilor (măcar ai capilor de familie) evreieşti pierite în Holocaust. Nu am găsit o lucrare de sine stătătoare care să prelucreze conţinutul acestui index, poate că există, dar eu nu am reuşit să dau de ea. Cred că ar fi bine ca această publicaţie să fie tradusă în mai multe limbi, pentru a păstra şi în acest mod memoria evreilor clujeni spulberaţi de Holocaust.
Andrea Ghiţă
[1] Nu cred că acest recensământ fiscal a putut fi desfăşurat în 1943 (practic într-o singură lună). De altfel, un apel publicat în 13 martie 1942 în Keleti Újság atenţionează populaţia că se va face o conscriere a populaţiei, în urma unor vizite la domiciliu. (Informaţie furnizată de ChatGPT)
[2] Piaţa centrală, fostă Főtér înainte de 1918 şi Piaţa Unirii între 1918-1940, a primit denumirea Hitler Tér, iar calea Ferenc József, înainte de 1918, Regele Ferdinand, în perioada interbelică, a primit numele Horthy. Desigur, acestea au fost schimbate imediat după eliberare.
[3] Nu am avut ocazia să răsfoiesc cartea cu 627 de pagini (la Biblioteca Universitară există o copie xerox alb-negru, de calitate destul de slabă, pe care nu am avut-o în mână), dar am putut descărca două versiuni digitale, cea de la Biblioteca Universitară http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/195396 şi o copie color, de calitate mai bună, dar, din păcate, cu peste 50 de pagini lipsă (între 503 şi 555) https://pdfcoffee.com/kolozsvari-lak-es-cimjegyzek-1943-pdf-free.html.
[4] De menţionat că printre reclamele publicate în volumul Kolozsvári Lak és címjegyzék se numără mai multe fabrici, ateliere, afaceri cunoscute drept evreieşti care şi-au păstrat numele, deşi la ora respectivă (începutul anului 1943) majoritatea covârşitoare a firmelor clujene cu proprietar sau asociat principal evreu au fost trecute în mâini maghiare, întrucât după al Doilea Arbitraj de la Viena şi în Transilvania de Nord au fost aplicate legile anti-evreieşti adoptate în Ungaria încă din 1938 şi 1939. Unele întreprinderi şi-au păstrat denumirea, pentru că era un brand. În primăvara lui 1944, înaintea ghetoizării, evreii clujeni erau spoliaţi de toate afacerile şi imobilele pe care le-au deţinut şi apoi li s-au confiscat toate obiectele de valoare.
22 Comments
S-au scris aici atâtea comentarii impresionante, încât doresc doar, cu lacrimi în ochi după ce am citit acest text, să vă mulţumesc pentru iniţiativă, pentru faptul că aţi împărtăşit cu noi cercetările, informaţiile şi, desigur, trăirile dvs. Şi, ca de obicei, reacţiile empatice au fost pe măsură. Felicitări, este un articol de excepţie! Îl voi trimite cunoştinţelor mele care ştiu să aprecieze aceste informaţii
Vă mulţumesc mult pentru aprecieri.
UAU!! Ai difuzat un neprețuit document, Andrea! Bine că s-a păstrat. Stârnește reacții și legitime întrebări.
1. În 1941 a avut la Iași masacrul bine cunoscut al populației evreiești sub conducerea legionară. Ardealul se afla sub administrația/ teritoriul Ungariei. Ambele țări, aliate Germaniei hitleriste. Buun. Și atunci, dacă în România antonesciană se deportau/ excludeau civic ori executau evrei, de ce ar fi fost Ungaria mai prejos?!
2.Ispita ”conspiraționistă” îmi șoptește, că volumul în discuție, alcătuit în 1943, n-a beneficiat de o inițiativă inocentă, dat fiind cele petrecute în 1944…
3. Vă mai amintiți, dragi prieteni, că sunt puține decenii în urmă pe când aveam cu toții cei abonați la Serviciile de Telefonie o carte de telefon în care figurau alfabetic numele abonaților, profesia și adresa individuală??! Asta în plin comunism…
Odată cu digitalizarea, aceste date nu mai figurează public. În fine, nu pentru ”omul de rând” care dorește să conecteze un anumit personaj. Autoritățile au acces la date – la toate!!
Bref, fascinant și terifiant. O memorie de păstrat pentru care mulțumim, Andrea Ghiță!
Din câte-mi aduc aminte şi dacă nu-mi aduc aminte e uşor de dovedit cu un exemplar digitalizat (https://www.scribd.com/doc/211254294/Carte-Telefoane-La-1959), cartea de telefon din timpul regimului comunist conţinea doar numele şi adresa, nu şi profesiunea abonaţilor.
Cărţile de telefon aveau o tradiţie veche, lucru dovedit şi de faptul că există şi o Carte de Telefon de Cluj, din 1944 despre care a scris Johanan Vass în Baabel. O găsiţi la acest link: https://baabel.ro/2015/06/cartea-de-telefon-cluj-1944/. Şi încă un lucru ieşit din comun, în această carte apar şi abonaţii evrei!.
Articolul reuseste excelent sa scoata in evidenta valoarea istorica a indexului locuitorilor clujeni din 1943. Spre deosebire de indexurile precedente, “de rutina,” acest document a fost publicat in preajma unei “rupturi” istorice cand intre “before” si “after” s-a cascat o prapastie, cele doua momente refuzand sa se suprapuna. Marcand aceasta ruptura in tesatura sociala a Clujului, indexul este elevat la rangul de document istoric si nu mai e un simplu instrument de uz personal.
Il aseman scrisorilor de pe front, care depasind si ele intentia soldatilor au devenit pretioase instrumente de cercetare a epocilor respective. Ma gandesc si la donatia Arhivei complete a lui Hannah Szenes de catre familia ei Bibliotecii Nationale a Israelului din Ierusalim. Aceasta arhiva nu se rezuma la domeniul literar, ci cuprinde si jurnalul lui Hannah Szenesi, fotografii si obiecte de uz personal, cum ar fi masina ei de scris si geamanntanul pe care l-a folosit cand a emigrat in Palestina Mandatara.
Am folosit și eu volumul pentru documentarea unor scriere ale mele privind evreii în economia clujului.Iar pentru volumul Prezențe evreiești în Clujul de altă dată ,apărut în 2023 , mi-a fost de mare folos identificarea proprietarilor imobilelor(de fapt plătitorii de impozit pe clădire).Este incredibil ce au făcut autorii cu mijloacele rudimentare de atunci și așa de rapid.
Bineînțeles mi-am găsit familia : frații Zádor la imobilul din str.Ráday (astăzi str. Oravița)unde locuim și astăzi,Zádor Arpad -funcționar și Zádor Margit-cunoscută croitoreasă de dame,pierită la Auscwitz(toți din familia tatei)
Am.vazur cartea dvs cand ne sm intalnit la Cluj pe care am rasfoit o cu interes.
Lumii clujene i se cuvin nenumarate aprecieri, printre ei fam Zador si dvs in special pt
aducerea omagiului predecesorilor dvs.
Sanatate Dle Andrei Zador🍂🌷🍂
Subiectul merita un articol.
Impresionant! Urmare a unor interese strict locale, aceste inițiative personale ale unor oameni inimoși au devenit un document istoric unic, recunoscut ca valoros de-abia peste aproape un veac. Foarte interesant articolul! Întrebare, desigur, retorică: Digitalizarea de acum va putea atinge astfel de performanțe?
Iniţiativa nu era personală, indexurile locuitorilor şi adreselor (ceva de genul Paginilor Aurii) se tipăreau începând din anii 1890. În 1943 – ignorând războiul şi considerând că starea de fapt din Clujul care atunci aparţinea Ungariei avea să rămână neschimbată vreme îndelungată, administraţia fiscală a întocmit un astfel de index de utilitate publică (administraţie, financiară, poliţinească) în condiţiile noii ordini maghiare. Importanţa acestui index a devenit esenţială, DUPĂ DEPORTAREA ŞI UCIDEREA EVREILOR DIN CLUJ, întrucât el conţine numele, profesiunile şi adreselor evreilor clujeni (câţiva mii de capi e familie şi persoane singure cu venit, din cei 16000 de evrei deportaţi din Cluj). În această carte ei apar ca locuitori, nu ca persoane stigmatizate şi înlăturate din sânul oraşului. Înainte de deportare fiecare al cincilea locuitor din Cluj era evreu.. Din cei 16.000 au supravieţţuit circa 3000. De aceea scriam că e vorba de pagini de poticnire, de comemorare.
Absolut incredibil, ca document, dar si ca intitiativa ta Andrea sa ajungi la acest document !!
Nenumaratele articole pe care le-ai publicat sunt pagini de istorie, care poate ar trebui publicate intr-o carte, asociata acestui document. Oare s-ar putea gasi asemenea document referitor si la orasul Oradea?
Nu stiu cat de multi oameni se pot “lauda” cu o tolba atat de bogata in istoria familiei. Posibil ca si personalitatea parintilor sau a celor apropiati familial a putut conduce la educarea unui spirit atat de ghirlandat ca si al tau !!
PS. Am cautat un adjectiv care sa corespunda la un obiect cu ramuri, nu am reusit sa gasesc, de aceea am inventat pe ghirlandat 🙂
Ramuros in loc de ghirlandat🙂
Mulţumesc pentru aprecieri. Am aflat despre această publicaţie din cărţile şi articolele despre istoria evreilor clujeni şi, găsind-o pe Internet, am putut-o studia. Am căutat pe Internet, dar din păcate nu am găsit o publicaţie echivalentă pentru Oradea acelor ani. Poate că există, dar nu are titlul după care am căutat eu. Mă mai interesez.
Inchipuieti ca si eu am incercat sa introduc cuvintele din titlul volumului si am “bolborosit in scris” acele cuvinte, le-am tradus si am gasit sute de carti/volume aparute probabil la Budapesta unde aparea si numele Nagyvárad, dar mi-am dat seama doar ca orasul apartine de Ungaria si ca sunt felurite informatii dar nu cele pe care m-am gandit sa le gasesc. Din pacate, spre deosebire de tine eu nu prea stiu despre rude multe care au precedat in generatiile anterioare tatalui meu, motivele sunt legate si de faptul ca intre 9-16 ani el a fost la Aiud, iar dupa aceea, probabil ca am facut parte dintre acei copii care isi urmareau adolescenta in oarecare linsite si nu se ocupau prea mult de ceea ce li s-a intamplat parintilor. Cred ca aceasta calitate umana, la multi dintre oameni (tu sigur ai fost o exceptie 🙂 ) apare dupa ce “oamenii” aceia devin ei insisi parinti, cu copii si inteleg ca trebuie sa fie purtatori de grija si raspunzatori.La 23 de ani mi-am luat zborul cater Tara Sfanta, care n-a fost de loc sfanta pentru mine, parintii mei au venit dupa ce m-am luptat 3 ani in acest scop, iar la alti 3 ani dupa tatal meu a plecat la cele vesnice.
Parerile de rau nu isi prea au locul…dar de exemplu am gasit acum multi ani, mormantul unchiului meu, unicul din familiea care a supravietuit Auschwitzului la Cimitirul Evreiesc din Frankfurt am Main. A fost o intamplare dar si o initiativa proprie. Anul acesta am vizitat din nou cele 5 morminte din cimitir, pe al unchiului nu l-am mai depistat (pt ca intre timp am uitat ca isi schimbase numele din Hertz in Holban)
Scuze pt lungimea povestii 🙂
Acest articol este important pentru istoria evreilor din Transilvania care mulți au trail și trăiesc în Israel. Ei ca și mine ar căuta în așa o carte istorică, dacă era tradusă în Ebraică ( pentru viitoarele generații)), părinți, bunici și restul persoanelor familiare și poate merită de conectat Yad Vashem pentru așa un proiect serios. Eu am legătură cu unul dintre șefi și directori de la JewishGen și dacă vreți pot să-l întreb pentru așa o traducere digitală din ungurește în Ebraică. Doamna Andrea, va multumesc mult pentru acest articol important.
Poate fi o idee, dar trebuie mai multe surse documentare pentru a identifica toţi evreii care trăiau atunci la Cluj. Mulţi aveau nume ungureşti: Székely, Szilágyi, Kovács, etc. Dar existau şi germani cu numele Klein sau Gross… E un proiect dificil.
Mă mir că liste detailate nu au fost întocmite de conducătorii comunității evreiești.
Oare cum a supraviețuit cartea istoriei , care a distrus asemenea cărți ?
Este palpitant pentru cei care citind, găsesc numele aparținătorilor și prietenilor sau vecinilor lor.
Un fel de reînviere.
Eu cred, că ar merita de pus în fațada caselor în care acești oameni au trăit,dacă mai există casele, câte o tablă memorială. Întrebarea e dacă oficialitățile ar accepta.
Mii de tăblițe comemorative? Nu cred că oficialitățile ar accepta, chiar dacă numai din motive financiare.
Așa este. Iar dacă pui doar pentru unele persoane ar fi nedrept. Totuși în Berlin există și tăblițe și gravat pe asflat în fața unor clădiri . Dar cred că e pentru persoane cunoscute public.
Așa un index de adrese nu este o raritate. Pe internet se găsesc tot felul de asemenea materiale. Pe indexul orașului Cernăuți din 1936 l-am găsit pe bunicul meu, Zwecker Moses Benzion, Dr medic, Piața Dacia 1. Apar încă câțiva Zweckeri, dar despre unul știu sigur că era unchiul bunicului meu, Hendl Zwecker, Str. Sfânta Treime 6
Și în indexul de adrese pentru companii înregistrate din 1909 am găsit rude: străbunicul meu Harnik Moses cu moară și comerț de cereale la Seletin. Un unchi al bunicului meu, Zwecker Haim e înregistrat chiar în trei locuri: o cârciumă la Dubăuți, una la Hlinița și o firmă comercială la Arbore.
Desigur, acceste registre cu nume şi adrese erau destul de răpândite. Au apărut la mijlocul veacului al XIX-lea în spaţiul german, cu titlul Adressbuch, după care s-au răspândit şi în Austro-Ungaria. Începând din 1870-1880, în oraşele mai importante ale Ungariei apar şi publicaţiile de tip Lak és címjegyzék. Cele mai numeroase ediţii au fost publicate la Budapesta: Budapesti lak- és címjegyzék, Budapesti czím- és lakjegyzék, editate de primărie sau de tipografii particulare (Pesti Könyvnyomda, Hornyánszky Viktor etc.), dar şi la Debrecen: Debreceni lak- és címjegyzék (începuturi în anii 1890, ediții interbelice). Szeged: Szegedi lak- és címjegyzék (începe în anii 1900, continuă până la sfârșitul anilor ’30), Miskolc, Pécs, Győr, Kecskemét, Sopron – fiecare cu ediții proprii, de regulă anuale sau la câțiva ani. În Transilvania (până în 1918): Kolozsvár (Cluj), Marosvásárhely (Tg. Mureş), Nagyvárad (Oradea), Temesvár (Timişoara), Arad – toate au avut ediții locale, în limba maghiară, după acelaşi model. Ediţia privitoare la Clujul anului 1943 are o valoare specială pentru că – după cum am menţionat în articol – este ultimul repertoar în care evreii clujeni mai sunt menţionaţi ca cetăţeni cu nume, prenume, profesiune şi adresă. În mai-iunie 1944 evreii clujeni au fost deportaţi la Auschwitz. Majoritatea lor covârşitoarea avea să piară la Auschwitz.