Număr vizualizări 810 ori

Nu mai este cazul să atragem atenția asupra ceea ce se întâmplă în lume, mai ales după 7 octombrie 2023, deoarece constatăm concret: antisemitismul a reizbucnit cu o intensitate nemaivăzută, la vechile narative adăugându-se acum sprijinul acordat mișcărilor palestiniene, indiferent dacă ele sunt teroriste sau nu. Sub o formă mai ”poetică” a fost reluată și ideea de a-i arunca pe toți evreii din Israel în mare, sloganul ”de la râu la mare Palestina va fi liberă”, se aude la toate demonstrațiile anti israeliene și pro palestiniene. La ora actuală se folosesc formele cele mai brutale de atac împotriva comunităților evreiești, care de multe ori se termină cu oameni nevinovați împușcați, ultimul caz fiind masacrul din Australia, când victimele s-au dus pe malul mării să sărbătorească Hanuka.

În aceste condiții este de la sine înțeles că oamenii de bună credință din lume, evrei și neevrei deopotrivă, nu trebuie să stea deoparte, să fie doar simpli spectatori, ci să-și unească forțele și să condamne fără echivoc manifestările antisemite, să definească limpede ce este și ce nu este antisemitism, în ce măsură pozițiile de condamnare, mai ales din mediul politic, din presă sau din rețelele de socializare, sunt sincere sau urmăresc alte interese decât stoparea valului antisemit. Trebuie folosite și date consacrate, cum a fost recent Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, pentru a sublinia existența antisemitismului și pentru a-l condamna

Ar trebui să salutăm toate inițiativele, formele, intențiile venite din diferite direcții și medii care își propun combaterea antisemitismului. Dar oare această aserțiune este adevărată? Nu cred și această neîncredere izvorăște din parcurgerea unor liste cu numele unor persoane pe care cu greu le-aș considera iubitoare de evrei.

M-a uluit sau, ca să folosesc o expresie la care am făcut apel când am scris ultimul articol în Baabel, am rămas perplexă, acum trei ani, când am aflat că guvernul israelian l-a însărcinat pe ambasadorul de atunci din România să încerce o apropiere de George Simion, șeful partidului AUR, care s-a situat în categoria celor care negau Holocaustul. Mi-am exprimat atunci speranța că a fost un accident. Nu a fost, directiva a fost transmisă tuturor ambasadorilor israelieni, a fost o politică de stat de apropiere de partidele de extremă dreaptă cu șanse de a ajunge la putere. (Recunosc, după acest moment Simion a dat cu jumătate de gură o declarație prin care își corectează poziția.). Concret, această linie politică s-a menținut și se menține. Tot în acel an l-am găsit pe ministrul Diasporei, Amichai Chikli, în Spania, la o reuniune europeană a extremei drepte, alături de liderul partidului Vox, cel mai tipic reprezentant al acestei orientări în Spania. Fiind în ajunul alegerilor prezidențiale franceze, Chikli s-a pronunțat în favoarea Marinei Le Pen și a partidului său, Adunarea Națională. Puțin mai târziu, la un eveniment din București, am pus o întrebare în acest sens vice ambasadorului israelian din România. Am primit un răspuns uluitor: nu trebuie să apreciez aceste demersuri prin prisma a ceea s-a întâmplat în România cu evreii, noi israelienii nu avem obsesia Holocaustului.

Și lucrurile nu s-au oprit aici. Anul trecut Chikli a organizat, cu sprijinul guvernului israelian, prima conferință de combatere a antisemitismului. Au fost invitați atât de mulți lideri de partide de extremă dreaptă, încât marile organizații evreiești care au în program combaterea antisemitismului, inclusiv Yad Vashem, au refuzat să participe. Mai mult, văzând lista invitaților, unele s-au retras.

Anul acesta, chiar de Ziua Internațională a Memoriei Victimelor Holocaustului, 27 ianuarie 2026, la Ierusalim s-a organizat cea de a doua conferință pe aceeași temă. Potrivit presei israeliene, printre invitați s-au aflat Cristian Terhes, liderul Partidului Național Conservator din România și șeful delegației AUR în Parlamentul European, Santiago Abascal, liderul Vox și președintele grupării extremiste „Patrioții pentru Europa” din Parlamentul European, Jimmy Akesson, conducătorul Democraților Suedezi de sorginte neonazistă, dar și reprezentanți ai Adunării Naționale din Franța, ai partidului naționalist flamand Vlaams Belang, ai Partidului Libertății din Olanda, ai partidului polonez „Lege și Justiție” și ai partidului Chega din Portugalia, toți lideri europeni care fac parte din partide cu rădăcini neonaziste și antisemite, a scris cotidianul israelian Haaretz. Cu timpul, unele dintre aceste partide au încercat să-și modifice pozițiile pentru a deveni mai ”frecventabile”. Deși Chikli a fost mai grijuliu cu alegerea delegațiilor și a mai salvat din prestigiul conferinței prin prezența președintelui Israelului, Isaac Herzog, principalele organizații angajate pe plan internațional în combaterea antisemitismului au fost absente. Ca să evite refuzul acestora, Chikli pur și simplu nu le-a invitat. Încercând să explice prezența unor participanți, el a argumentat că partidele de dreapta care luptă împotriva creșterii islamului radical sunt foarte bine poziționate să colaboreze cu Israelul. Tot în acest context este interesant de urmărit cuvântarea premierului Benjamin Netanyahu care a salutat prezența unor ”prieteni”, evitând foarte abil să menționeze liderii partidelor de extremă dreaptă cu care, de altfel, menține relații bune.

Nu ar fi corect dacă nu am recunoaște că la această conferință s-au spus lucruri adevărate despre intensificarea antisemitismului, despre atmosfera periculoasă în care trăiesc evreii pretutindeni, că s-au lansat apeluri în vederea protejării comunităților evreiești. Dar accentul s-a pus în primul rând pe pericolul musulman care, apreciau vorbitorii, aliat cu stânga progresistă, duce un război împotriva evreilor. Da, există antisemitism și la extrema dreaptă, dar nu atât de evident ca cel dinspre stânga sau care se explică prin imigrarea musulmană, au spus vorbitorii.

Nu știu alții cum sunt, dar eu personal nu pot avea încredere în sinceritatea partidelor de extremă dreaptă care numai cu câțiva ani în urmă negau Holocaustul și îi hărțuiau pe evrei. Nu cred că această linie politică, adoptată de guvernul israelian referitor la atitudinea față de extrema dreaptă va da roadele așteptate, chiar dacă unele dintre partide ar ajunge la putere. Desigur, trebuie acceptată poziția lor de condamnare a antisemitismului, dacă ea este sinceră și nu conjuncturală. Din păcate, nu putem ști. De aceea trebuie să fim foarte precauți, ca să nu ne trezim cu o mare dezamăgire.

Eva Galambos