Număr vizualizări 287 ori

În urmă cu câteva săptămâni, Knessetul și-a votat autodizolvarea, dând cale liberă organizării alegerilor legislative, din 27 septembrie, scrutin mult așteptat de israelieni. Cu toate că de vreo doi ani, în contextul masacrelor Hamas, al războiului din Gaza, al celui cu Iranul și al numeroaselor probleme de politică internă, mulți israelieni au manifestat pentru organizarea alegerilor anticipate, Knessetul a reușit să supraviețuiască și, pentru prima dată din 1988 încoace, și-a dus la bun sfârșit mandatul.

Scrutinul va aduce din nou în dezbatere probleme pentru care israelienii așteaptă răspunsuri. Cele mai multe se referă la capacitatea statului de a salvgarda în continuare securitatea țării, cine răspunde pentru tragedia din 7 octombrie 2024, dacă au fost stabilite slăbiciunile tactice, strategice, informaționale care au dus la cea mai mare tragedie a evreilor după Holocaust, dacă s-au luat măsuri pentru eliminarea erorilor, dacă populația mai poate avea încredere în conducerea politică actuală sau trebuie să aducă la putere una nouă care să ofere opțiuni mai credibile decât cele actuale. În acest mare capitol legat de securitate se înscriu prin consecințele lor atât războiul din Gaza (și aici problema în dezbatere este dacă actuala situație de pe teren asigură anihilarea Hamas și a altor grupări teroriste) cât și războaiele cu Iranul și Libanul. În subsidiar este vorba și de capacitatea țării de a suporta războaie pe mai multe fronturi și prețul acestora, măsura în care afectează dezvoltarea economică a țării, în condițiile în care costul războaielor se ridică la multe miliarde de dolari și subminează bugetul țării.

Va fi în dezbatere și evoluția relațiilor cu Statele Unite care, în pofida declarațiilor optimiste ale celor doi lideri, este departe de a fi armonioasă. În Statele Unite se conturează o poziție anti-israeliană destul de dură, mai ales în rândurile democraților, în preajma alegerilor midterm, când nu se poate exclude că aceștia vor recâștiga locurile în cele două camere ale Congresului. Dacă această previziune se adeverește, este posibilă votarea unor legi defavorabile Israelului.

Altă preocupare a alegătorilor va fi creșterea vertiginoasă a antisemitismului, ca o consecință a măsurilor politice ale Israelului și întărirea propagandei pro-palestiniene în lume.

Alegătorii sunt interesați și de viziunea pe care candidații, atât cei din partea coaliției guvernamentale, cât și cei ai opoziției, o au pentru soluționarea problemelor de politică internă: reforma justiției, raportul stat laic / stat religios, când partidele ultra-religioase câștigă teren și votează legi care amenință în mod direct securitatea statului, ca cea a ne-recrutării tinerilor ultra-religioși. La acestea se adaugă și evenimentele din Cisiordania, unde coloniștii îi amenință fizic pe locuitorii palestinieni.

Deoarece mai durează câteva săptămâni până când partidele se vor înregistra, ne vom ocupa de ele într-un alt articol. Deocamdată enumerăm principalii actori politici. Din partea guvernului de coaliție, desigur actualul premier, Benjamin Netanyahu. Pentru el câștigarea alegerilor este o problemă de supraviețuire, ținând cont de procesul de corupție în care este implicat. Vrea să refacă vechea coaliție și cu toate că la ora actuală partidul său, Likud, ocupă locul întâi în sondaje, încrederea populației în capacitățile lui s-a cam zdruncinat. I se opun o serie de personalități puternice, cu un background solid. Potrivit ultimelor sondaje, generalul Gadi Eizenkot, fostul șef al statului major al armatei israeliene, și noul său partid, Yashar, par cel mai bine plasați pentru a-i provoca pe Netanyahu și Likud. De menționat că diferențele sunt mici și cifrele se vor mai schimba până în octombrie, când se vor desfășura alegerile. Eisenkot este considerat centrist și un critic al felului în care Netanyahu s-a raportat la războaiele Israelului. Oricum, niciunul dintre aceste partide nu va putea forma singur guvernul. Din partea opoziției candidează și Avigdor Liberman, liderul partidului Israel Beitenu, fostul premier Naftali Bennet și șeful opoziției, Yair Lapid, aliați într-un bloc electoral. Sunt lideri ai opoziției centriste care încearcă să ofere o alternativă unită, deși competiția internă pentru conducerea blocului le poate fragmenta șansele.

Și Alianța de Stânga („Democrații”), născută din fuziunea oficializată recent între Partidul Muncii și Meretz, are șanse de a intra în parlament și de a întări opoziția. Prezența ei ar însemna o reorientare spre stânga a unor alegători, tocmai când opinia generală este că marea majoritate a alegătorilor israelieni este de dreapta. De aceea, chiar și partidele de opoziție trebuie să păstreze părți din direcțiile actualei coaliții guvernamentale, mai ales în ceea ce privește războaiele. Totuși, a explicat Nimrod Goren, președintele și creatorul Mitvim, Institutul Israelian pentru Politica Externă Regională, Eisenkot, Bennet și Lapid mai pot oferi alternative la genul de politică foarte personalizată a lui Netanyahu și a aliaților săi. Chiar dacă după 7 octombrie, mulți israelieni au devenit mai de dreapta, a fi de dreapta și a-l sprijini pe Netanyahu sunt două lucruri total diferite, a arătat Goren.

Deocamdată opoziția ar putea câștiga alegerile și fără sprijinul celor patru partide arabe. Adevărul este, arată mulți analiști, că opoziția nu are curajul să colaboreze cu ele, cu toate că cele patru formațiuni arabe reprezintă totuși 20% din populația Israelului și nu se știe în ce măsură interesele lor sunt reflectate în programele partidelor evreiești, fie din coaliția guvernamentală, fie din cele ale opoziției.

Eva Galambos