Comentam cu prieteni mai pricepuți decât mine că suntem victimele unei infernale competiții pentru noutăți. Asistăm la o ”furie a inovației”. Abia reușim să ”digerăm” ultima noutate că deja una și mai nouă se prăvălește peste noi, desființând-o pe cea dinainte. Dar se pare că trebuia să ne așteptăm la asta. De mulți ani trebuia să ne familiarizăm cu previziunea creșterii rapide a volumului de informații și cunoștințe pe care omenirea le poate acumula și manipula.

Am privit cu interes curba evoluției informațiilor, din care se înțelege că în ultimul secol omenirea s-a dezvoltat (cognitiv) mai mult decât în zeci de mii de ani anteriori. Dar n-am prevăzut sau n-am priceput că informația va deveni cea mai importantă marfă a pieței globale. Concurența, inovația, reclama, promoția vor avea ca prioritate absolută informația. Noi, miliardele de consumatori naivi, vom înghiți inconștienți sau neputincioși informații false, sau produse cu surogate de adevăr.

Noi, octogenarii de astăzi, nu am luat-o în serios atunci când trebuia și aveam încă vârsta potrivită să ne înrolăm în bătălia pentru ceea ce avea să vină. Acum este prea târziu, dar poate încă prea devreme să ne dăm cu totul de o parte.

De multe ori ne năpădește optimismul. Ne uităm în urma noastră, ne mai întâlnim cu cei de vârsta noastră și ne amintim de ceea ce am făcut sau ni s-a părut că am făcut. Dar mai ales ne amintim cu amărăciune de ceea ce ni s-a făcut și ne cuprinde disperarea neputinței. Ne lipsește viitorul în care eventual am mai putea îndrepta ceva. În rest știm ce ne așteaptă, cele două necunoscute fiind ”când” și ”cum”. În această materie putem încă avea așteptări și speranțe.

Necrologie

Săptămâna trecută am început să scriu ferpare. Primul l-am scris în ziua de Crăciun, în memoria Părintelui Coman, parohul Bisericii ortodoxe din Piața Sfatului, centrul istoric al Brașovului. Îl cunoșteam de peste 30 de ani. Era invitatul nostru la mai toate evenimentele sărbătorite în Sinagoga Neologă. Acum câţiva ani sinagoga a fost reinaugurată, primind numele de Beth-Israel. Părintele a venit și el, aducând binecuvântarea unui preot iubitor al Ierusalimului și admirator al poporului evreu. Când s-a încredințat Eternității, împlinise 91 de ani.

Prof. dr. Aurel Ardeleanu

Al doilea ferpar a fost scadent la trecerea spre neființă a profesorului arădean Dr. Aurel Ardeleanu, rectorul Universității de Vest ”Vasile Goldiș”, la a cărei înființare a avut o contribuție decisivă. Profesorul Ardeleanu a fost și un activ susținător al Centrului de studii iudaice, alături de Ionel Schlesinger, neobositul președinte al Comunității evreilor din Arad. Centrul poartă acum numele regretatului Profesor Cajal, strălucit savant și președinte de neuitat al FCER.

prof. dr. Nicolae Kallós

În 27 decembrie am primit vestea decesului unui alt mare Om, profesorul Nicolae Kallos, un veteran al Universității ”Babeș-Bolyai”, multă vreme șeful Catedrei de Sociologie-Filosofie, autor apreciat al multor scrieri de specialtate. A fost un supraviețuitor al lagărelor morții. A fost și un cunoscător al iudaismului și un învățat al Torei. După căderea regimului comunist a fost ales președinte al Comunității evreilor din Cluj, un mare președinte al unei mari Comunități, cu o mare istorie. A murit după o viață plină de fapte bune, la 92 de ani.

Amos Oz

În 28 decembrie a trecut la odihna veșnică Amos Oz, cel mai cunoscut și mai citit scriitor israelian. El era un ateist declarat, un om de stânga, educat la kibuț. Părinții lui erau intelectuali, originari din Lituania. Tatăl lui vorbea 16 limbi, mama lui 7. Între ei vorbeau poloneza sau idiș, dar Amos a avut ca limbă maternă ebraica. Cele peste 40 de cărți care le-a scris, majoritatea romane inspirate din viața cotidiană, au fost scrise în ebraică și traduse în 45 de limbi. Amos Klausner, (ebraizat ca Oz) a fost sionist, socialist, membru al organizației de tineret ”Gordonia” din kibuțul Hulda precum și un neobosit militant pentru încheierea unei păci echitabile între israelieni și palestinieni. S-a născut la Ierusalim, a trăit ca scriitor la Tel-Aviv și a fost înmormântat la kibuțul unde crescut. Îi lipsea un an ca să fie octogenar.

I-am cunoscut pe toți patru, i-am întâlnit cu felurite ocazii, i-am apreciat, am ascultat sau am citit opiniile lor despre subiecte importante, despre viață, despre societate, despre politică, despre credință, despre sionism și despre multe altele. Cei patru, care probabil nu s-au cunoscust între ei, și-au încheiat viața în aceeași perioadă, la sfârșitul unui an ca oricare altul, la vârste socotite ”respectabile”.

Revelionul

Un final de an, mai ales în epoca pe care am apucat s-o trăim. Este un prilej de exuberanță, bucurie și veselie. Cu toate că suntem conștienți de faptul că e un eveniment creat artificial de capriciile numeroaselor calendare care s-au succedat (sau coexistă), îl sărbătorim cu cel mai mare fast. Totuși e doar o convenție care se repetă, cu care ne-am obișnuit și căreia îi acordăm tot felul de semnificații. Ne-am obișnuit să-l întâmpinăm cu diverse ritualuri și obiceiuri, unele chiar instituționalizate. Ne felicităm reciproc ca și cum am fi avut vreo contribuție la nașterea evenimentului.

Revelion în Times Square

Noaptea de Revelion a devenit un eveniment mondial, deși se petrece în anotimpuri și împrejurări cu totul diferite. Peste tot ora ”fatală”, 12 noaptea, într-o succesiune reglementată de fusurile orare (o creație umană foarte utilă, dar tot arbitrară) este întâmpinată cu focuri de artificii – unele mai modeste (cum au fost pe strada mea), altele grandioase, ca cele din Times Square de la New York, unde la ora 12 fix cade o bilă de cristal, dând semnalul de începere a ”exploziilor”, săruturilor și golirii cupelor de șampanie în prezența a peste un milion de oameni, adunați nu ca să înjure guvernul, ci pur și simplu ca să petreacă.

Comemorări

La sfârșit/început de an se fac tot felul de bilanțuri. Guverne, instituții, companii, societăți fac raportul ce, cum și cât au făcut în anul care a trecut și prezintă planuri, angajamente, promisiuni și speranțe pentru anul nou. Chiar și indivizii sunt tentați s-o facă. Oameni își cântăresc faptele și realizările din anul care a trecut și își propun obiective pentru anul care vine. Este un exercițiu pozitiv și necesar pentru menținerea unui optimism robust, valabil la orice vârstă și întemeiat pe o realitate care este de fapt propria noastră voință.

Ca să ilustrez cele spuse, la acest fine de an eu mă simțeam ușor copleșit de atâtea anunțuri mortuare. Am comis și imprudența să ”răsfoiesc” diferite surse virtuale care îmi aminteau de oamenii care au părăsit scena vieții. Unii mi-au fost prieteni sau i-am cunoscut personal, pe alții i-am admirat doar de la distanță.

Izu Butnaru

Îmi amintesc de Izu Butnaru, fostul președinte al Comunității evreilor din Bacău. Ultima oară când ne-am văzut, el mi-a arătat cu mândria ctitorului interesantul muzeu al istoriei evreilor bacăuani.

Dr. Alexandru Elias

Îmi amintesc cu drag de bunul meu prieten, dr. Alexandru Elias, fostul director al Policlinicii FCER, care a trecut la neființă la 93 de ani. La 15 ani s-a înscris în organizația sionistă de extremă stângă, Hașomer Hațair, care în timpul dictaturii antonesciene era semi-legală. Pe baza legilor rasiale, Sandu Elias a fost exclus de la liceul Sf. Sava, continuându-și studiile la școala evreiască ”Cultura B”, care pe atunci era o ”pepinieră” sionistă. În 1942 a fost arestat pe baza unor dovezi false și condamnat la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare. A fost grațiat de Regele Mihai.

Îmi amintesc cu respect și iubire de Rosie Tercatin, de care ne-am despărțit pentru totdeauna tot anul trecut, soția prietenului nostru de familie domnul Baruch Tercatin, un om deosebit, un ieșean rămas fidel urbei de origine, unde și-a petrecut tinerețea. Baruch Tercatin este prototipul evreului multilateral și sârguincios. De profesie inginer, activ și eficient, și-a dedicat o bună parte din viață scrisului și științelor iudaice, iudaismului din România, alături de mulți promotori dedicați ideii de a păstra legătura evreilor români plecați în Israel cu țara lor de origine.

Omeni mari din lumea mare

Într-un fotomontaj pe care mi-am permis să-l reproduc din publicația on-line ”JTA” (Agenția Telegrafică Evreiască) veți recunoaște câțiva evrei celebri care au plecat spre veșnica odihnă în anul care a trecut.

Dacă Amos Oz a recomandat scriitorilor să scrie cu precădere despre oamenii și locurile din jurul lor, binecunoscutul romancier evreu-american Philip Roth a aplicat riguros acest principiu. Din cele peste 40 de romane de succes pe care le-a scris, aproape toate își au eroii sau scena acțiunilor în New Jersey, statul unde s-a născut, a trăit și a murit, alături de cei peste o jumătate de milion de evrei care-l locuiesc.

Într-o imagine alb-negru îl veți recunoaște pe Stan Lee (născut Stanley Martin Lieber), copilul unor imigranți evrei din România. Asemenea celor mai mulți copii ai proaspeților imigranți americani, el a încercat tot felul de meserii ca să câștige un ban cinstit. Atunci erau la modă benzile desenate (comics). Stan Lee a făcut carieră inventând personajul Spider- Man, eroul care a cucerit mințile și sufletele copiilor și adulților americani. A murit la 95 de ani, cu un impresionant palmares de reușite și cu o nu mai puțin impresionantă avere.

Celebrul dramaturg evreu american Neil Simon a făcut săli pline și în România. A scris zeci de piese (Un cuplu ciudat, Băieții de aur, Desculț în parc, etc), scenarii de film și televiziune, a primit nenumărate distincții și premii. A ajuns la 91 de ani.

Marele istoric Randolf Louis Braham s-a dedicat integral imortalizării memoriei holocaustului, mai cu seamă a suferințelor evreilor aflați sub stăpânire maghiară. S-a născut în 1922 la București. De fapt părinții lui locuiau la Dej, dar erau într-o vizită mai lungă la rudele lor din București. În timpul războiului el a fost într-un detașament de muncă în Rusia, scoțând mine antitanc. Astfel a scăpat cu viață, familia lui fiind deportată și apoi ucisă. Ajuns în Statele Unite, a devenit cecetător al istoriei holocaustului în cadrul YIVO, în colaborare cu instututul Yad Vashem. Este autor a numeroase cărți și articole importante despre istoria holocaustului. A murit la 96 de ani.

Claude Lanzmann a fost un alt mare contribuitor la păstrarea memoriei holocaustului. A fost autorul și regizorul extraordinarului film documentar ”Shoah”, pe care l-am privit cu sufletul la gură și cu ochii în lacrimi, prin 1985-1986, adunându-ne la prieteni care aveau video și televizoare color, lucruri rare pe atunci în România. Marele regizor evreu francez a murit la 93 de ani.

Am amintit câteva personalități pe care le puteți recunoaște pe fotomontajul publicat de JTA. Deși nu este printre ei, nu pot să o uit pe Rona Ramon. A fost soția lui Ilan Ramon, primul astronaut israelian, care a și-a pierdut viața împreună cu întregul echipaj al navei spațiale Columbia, precum și mama pilotului Assaf Ramon, care a murit la datorie la manșa unui avion militar. Rona a murit de cancer acum două săptămâni.

Un fel de epitaf

Suntem inevitabil cuprinși de tristețe când pomenim pe unii care au murit, sau când vorbim despre moarte. Uneori ne cuprinde teama de posibila moarte a celor care ne sunt dragi sau chiar de propria noastră moarte. N-aș vrea să fiu lugubru sau ireverențios față de acest moment suprem al vieții care este moartea. Căci potrivit conceptului iudaic, la care ader fără rezerve, moartea este parte a vieții. Dacă urmează ceva după moarte și ce anume, este o întrebare complicată, care preocupă omenirea de mii de ani. Nu mi-am propus să pătrund pe acest domeniu. Mi-am propus doar să subliniez că dincolo de tristețe, oamenii speciali pe care i-am pomenit au avut o viață lungă și rodnică, iar realizările lor le vor păstra AMINTIREA.

Și poate nu fac afirmații gratuite, considerând că PUTEREA ar trebui să fie dedicată mai puțin confruntărilor și mai mult prelungirii VIEȚII. Și este semnificativ să subliniez că o viață lungă ar trebui să fie și FERICITĂ. Dreptul oamenilor la fericire nu are limite de vârstă. Sănătatea octogenarilor, educația lor în universități pentru vârstnici, bunăstarea lor, socializarea lor, evitarea singurătății, eradicarea bolilor determinate de îmbătrânire sunt tot atâtea subiecte pentru mari proiecte de viitor.

Cu speranța că aceste ultime fraze le veți considera ca urări de Anul Nou, vă doresc tuturor, tineri și vârstnici,

LA MULȚI ANI !!

Tiberiu Roth, 2 ianuarie 2019