După săptămâna în care am comemorat jertfele Holocaustului, am trăit 36 ore sub amenințarea bombardamentelor  având ca origine Gaza,  am sfințit pe cei căzuți pentru apărarea Israelului și m-am bucurat de a 71-a aniversare a existenței acestei țărișoare, am simțit nevoia  să mă ocup în aceste rânduri scrise în românește de un subiect pe care deja l-am tratat  și publicat pe blogul meu în ebraică  în urmă cu câteva săptămâni.

E vorba de disputa între două guverne (sau mai bine zis între două opinii publice): cel polonez și cel israelian, privitor la rolul poporului polonez în masacrarea a șase milioane de evrei, dintre care trei milioane de evrei polonezi.

Imensa majoritate a israelienilor consideră poporul polonez ca părtaș la ororile hitleriste, întrucât cea mai mare parte a evreimii poloneze a fost dusă spre cuptoare cu sprijinul (sau în cel mai bun caz cu indiferența) populației poloneze în mijocul căreia trăia.

Ba mai mult, sunt mulți istorici care explică că decizia naziștilor de a construi cele mai mari  lagăre de exterminare pe pământul polonez s-a bazat tocmai pe antisemitismul populației, impregnat de secole și accentuat în mod vădit în anii celui de al Doilea Război Mondial. Dintre cele 68 lagăre înființate de naziști, cele șase de pe teritoriul Poloniei (Auschwitz, Belzec, Majdanek, Sobibor, Chmelno și Treblinka) se plasează pe lista celor zece lagăre cu numărul cel mai mare de evrei uciși.

La rândul lor, oficialitățile poloneze consideră încercările de a învinui populația Poloniei de colaborare  activă cu nemții în procesul de genocid împotriva evreilor ca fiind o calomnie de prim rang, care nu poate fi trecută sub tăcere, iar recenta legislație poloneză incriminează pe oricine care propagă această (considerată de ei falsă) teorie și-l face răspunzător în fața legii.

Ba mai mult, susțin autoritățile poloneze, aproximativ 25% dintre persoanele cărora Israelul le-a conferit titlul de Drept  ai popoarelor sunt polonezi, aceasta reprezentând o dovadă clară că o bună parte a populației din acea țară a protejat și salvat un număr mare de evrei.

Și acum o scurtă divagație. Nu o dată medicul se găsește în fața unei dileme legate de diagnosticul pacientului său. Din păcate, de multe ori simptomele de care se plânge pacientul sunt comune unei multitudini de maladii, iar nu de puține ori testele de laborator și examenele radiologice nu oferă suficiente dovezi pentru a ajunge la o concluzie edificatoare.

Dar uneori un singur test, rezultatul unei singure analize, au meritul de a conduce medicul spre diagnosticul corect, rezolvând problema pe care o creează necesitatea diagnosticului diferențial. Această analiză e tipică, specifică doar pentru o singură maladie, nu pentru două sau trei. Din momentul primirii rezultatului orice îndoială dispare, concluzia e clară, indiferent de comunitatea maladiilor cu simptome asemănătoare, ca și modul de tratament optim.

Și acum să ne reîntoarcem la oile noastre.

Evreimea europeană a fost măcelărită în toate țările ce s-au aflat sub ocupație nazistă, de multe ori cu sprijinul activ sau pasiv al populației locale. Din acest punct de vedere polonezii, cel puțin în aparență, nu se deosebesc cu nimic de ucraineni, lituanieni, francezi sau unguri. Iar uriașul număr al evreilor polonezi uciși în timpul nazismului se explică prin numeroasa populație evreiască care de secole trăia pe pământ polonez.

Dar iată un element, un ”simptom” care are rolul de a diferenția pe polonez de toți ceilalți co-europeni ai săi.

Polonia e singura țară pe al cărui teritoriu evreii  au continuat a fi măcelăriți și după terminarea celui de al Doilea Război Mondial!! Nu știați?! Acum știți, și iată amănuntele.

Un anumit număr de evrei, supraviețuitori ai Holocaustului au reușit să se reîntoarcă în Polonia, unii direct din lagărele de exterminare, alții, probabil mai numeroși, din URSS, unde ajunseseră din diferite motive, înainte și  imediat după război.

Poveștile fără de sfârșit amintesc împotrivirea polonezilor de a restitui supraviețuitorilor Holocaustului proprietățile pe care le părăsiseră în timpul războiului, încă un motiv de a face dispărut evreul cu ”pretenții” .

În plus, atitudinea generală anticomunistă, evidentă în Polonia de imediat după război, a făcut frăție cu ”clasicul” antisemitism vechi de veacuri . Vă aduceți aminte de prea cunoscuta expresie „iudeo-bolșevicii”, aparținând, cred lui Antonescu? Se pare că există și o variantă poloneză. Povestea după care evreii au adus cu ei comunismul de după război (de parcă rușii aveau nevoie de evrei ca să apară ca învingători în toate țările est europene !!) s-a aranjat perfect cu prea vechea învinuire a evreilor ucigași ai copiilor creștini, și iată originea a 327 cazuri documentate de violență antievreiască postbelică , având ca urmare uciderea unui număr de victime, între 400 și 2000 (depinde de sursa citată).

Primul pogrom a avut loc  la 11 august 1945, tocmai la Cracovia, orașul care a dat un imens număr de victime în cadrul Holcaustului. Au urmat celelalte, cel puțin zece așezări poloneze, măcelul culminant având loc la Kielce, în centrul Poloniei, în ziua de 4 iulie 1946, si soldându-se cu 42 morți și zeci de răniți.

Noua/vechea atmosferă antisemită din Polonia postbelică a convins pe puținii evrei rămași în viață după ororile Holocaustului că Polonia nu e o țară în care un evreu poate avea o viață liniștită, rezultatul fiind emigrația spre Israel. După unele surse, între anii 1945-1952 mai mult de 100.000 evrei polonezi au emigrat în Israel, victime ale monstruoasei combinații între antisemitism și comunism.

Știu, mi se va spune, imensa majoritate a evreilor din toate țările comuniste au văzut în Israel salvarea de sub ocupația sovietică, dar fără discuție că izbucnirile antisemite soldate cu vieți omenești, au grăbit, în ceea ce îi privește pe evreii polonezi, luarea de decizii și fuga spre Israel, și nu numai.

Da, au fost și polonezi de treabă. Da, au existat polonezi care și-au pus în primejdie viața pentru a salva evrei. Și fără nicio discuție, nu toți polonezii sunt antisemiți, dar cum se spunea pe vremea mea, ma buona parte!!

În această lumină trebuie interpretată atitudinea guvernuui polonez, care interzice o dezbatere lucidă și obiectivă a fenomenului numit antisemitism în Polonia, de-a lungul timpului.

Istoria include nenumărate cazuri în care adevărul a putut fi ascuns timp de ani sau de zeci de ani (vezi măcelul ofițerilor polonezi de la Katyn), dar până la urmă adevărul iese la suprafață, așa cum uleiul apare pe undele apei cristaline.

Iar la sfârșit, o notă personală. Familia mea își are originea în Krasnystaf, o localitate cam la 40 km sud de Lublin. În cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, străbunicul meu a părăsit Polonia, luând calea spre Ucraina și apoi Basarabia. Iar de acolo, la începutul secolului XX,  90% din membrii familiei mele au emigrat în Argentina. Doar așa se explică faptul că singura victimă a Holocaustului pe care a dat-o familia mea a fost bunica din partea tatălui, ucisă în Transnistria, în lagărul Berșad, de un ofițer român.

Festele istoriei…

Gabriel Ben Meron