În 15 iunie 1920, exact acum o sută de ani, s-a hotărât înființarea unei forțe armate care să apere populația evreiască din Palestina de primejdiile în care se afla. Era prima forță de acest gen de la înnăbușirea revoltei lui Bar Kochba de către armata romană în anul 135 e.n. Hotărârea a fost luată la congresul mișcării Ahdut Haavoda (uniunea muncii), ținut pe malul sudic al lacului Kineret, la Havat Kinneret. Ahdut Haavoda era pe atunci cea mai puternică mișcare politică din țară. Ea a dat naștere celor două mari partide de stânga, Mapai și Ahdut Haavoda, care până la urmă s-au unit.
Havat Kineret era o instituție de învățământ agricol, înființată în 1908 de Asociația Sionistă Internațională la propunerea directorului ei, Arthur Rupin, pentru a-i instrui pe muncitori evrei să creeze așezări agricole permanente. Ea a devenit un centru de ideologie socialistă, muncitorească, al celui de al doilea val de imigrație. Aici a apărut ideea de kibuț, kvuța (grup), moșav și de aici au ieșit întemeietorii kibuțurilor Dgania și Ein Harod, Kvuțat Kineret, Moșav Nahalal, etc. Aici s-a pus baza marilor intreprinderi care au însoțit statul Israel de la înființarea lui: Hamașbir, Tnuva și Solel Bone. În anii 50 aici a fost o bază militară, apoi un centru de interes istoric, iar în ultimii ani este un muzeu care merită vizitat.
Acolo s-a hotărât înființarea unei forțe armate care să apere populația evreiască din Palestina. Nu trebuia să fie o armată propriu-zisă, ci o miliție subordonată conducerii civile a comunității evreiești. Acest sistem s-a păstrat într-un fel până astăzi: spre deosebire de SUA sau de România, armata israeliană nu are un comandant suprem. Cel care îi dă ordine nu este nici președintele, nici prim-ministrul, nici ministrul apărării, ci guvernul, conducerea civilă.
Organizația Hașomer a fost desființată, membrii ei devenind inițiatorii noii organizații numite Hagana. Esența celor două organizații rezultă din numele lor: Hașomer (Paznicul) era o organizație de paznici evrei înarmați, care apărau bunurile și viața evreilor. Hagana (Apărare) era un grup militar organizat, care trebuia să apere populația evreiască de atacuri și jafuri arabe și să fie baza viitoarei armate care se va organiza la înființarea statului evreu. Hașomer a activat între anii 1909-1920, având ca obiectiv paza așezărilor agricole. La apogeul activității sale, în 1913, avea 100 de membri și 300 de angajați. Activitatea s-a derulat în 13 sate. Mulți dintre membrii ei erau evrei români.
Hagana a fost înființată în urma unor evenimente de importanță majoră, petrecute spre sfârșitul Primului Război Mondial, după instalarea mandatului britanic în 1919. Între timp, zeci și sute de evrei s-au alăturat batalioanelor evreiești din armata britanică, conduse de Zeev Jabotinsky. După război acești voluntari constituiau o resursă umană valoroasă pentru noua organizație. S-au alăturat și imigranți din estul Europei, dintre care unii au servit în armata rusă. După război aceste trupe fiind lăsate la vatră (în afară de un batalion), era nevoie de o forță militară care să asigure apărare adecvată a populației evreiești. Să nu uităm diferența demografică uriașă între cele două populații: în 1920 în Ereț Israel erau puțin peste 50.000 de evrei și aproape 700.000 de arabi. Problema s-a agravat în anii 1920 și 1921, când au avut loc atacuri sângeroase asupra evreilor. Cele mai importante sunt cele din Kfar Giladi și Tel Hai, în Galileea de nord, unde a căzut Iosef Trumpeldor și atacurile din Iafo, unde a fost ucis scriitorul I.H.Brenner. Toate acestea au adus la hotărârea de a desființa Hașomer și de a înființa organizația paramilitară Hagana.
În anii 20 recrutarea a fost destul de problematică, dar situația s-a schimbat odată cu izbucnirea evenimentelor sângeroase din 1929, când bande de arabi au ucis zeci de evrei, inclusiv femei și copii, și evreii au fost alungați din orașe ca Hebron, Gaza, Șfar’am. Forțele Hagana s-au organizat rapid pentru apărarea populației. Din păcate, organizarea nu a fost la fel de bună peste tot. La Hulda, unde organizarea a fost bună, zeci de atacatori au fost omorâți, pe când la Hebron, unde ea a lăsat de dorit, au fost multe pierderi.
Ca o consecință a celor întâmplate, la începutul anilor 30 a început o reorganizare masivă. În locul fostelor comandamente regionale s-a înființat un comandament național, alcătuit din politicieni și civili, reprezentanți ai tuturor claselor sociale. Organizația era condusă de un stat major și de diferite organe de tip militar. Personalități din conducerea organizației Hagana au devenit mai târziu politicieni, membri al parlamentului, miniștri în noul stat Israel, iar comandanții au format baza de conducere a armatei israeliene în primele două decenii. Printre ei se numără:
*Eliahu Golomb, comandantul absolut al organizației Hagana
*Moșe Sne, mai târziu membru în parlament
*Israel Galili, ministru până în anii 70
*Igal Alon, general, politician și ministru de externe, chiar prim-ministru interimar
*Ițhak Sade, fost ofițer în Armata Roșie, a înființat în anii 40 trupele Palmah, baza infanteriei și a trupelor de comando ale armatei israeliene.
Printre generalii proveniți din Hagana se numără:
*Iaakov Dori, șeful de stat major al organizației și primul șef de stat major al armatei
*Yigael Iadin, al doilea șef de stat major al armatei
*Iehuda Arazi, care a înființat agențiile de spionaj israeliene.
Persoanele cele mai active în conducere erau Ițhak Tabenkin din partidul Ahdut Haavoda și David Ben Gurion din Mapai. Între ei existau divergențe mari. Până la urmă Ben Gurion a condus organizația până la desființarea ei în 1948.
În 1931 s-a produs marea ruptură între ramura de stânga și cea de dreapta, compusă din membrii mișcării revizioniste în frunte cu Zeev Jabotinsky. Principala dispută era legată de rolul organizației: apărarea populației evreiești de atacurile arabe sau lupta împotriva autorităților britanice, pentru a le face să părăsească țara. Acest grup de disidenți a înființat organizația revizionistă ilegală Ețel și pe cea încă mai extremistă Lechi După moartea lui Zeev Jabotinsky în 1940, la conducerea organizației Ețel a fost numit Menahem Beghin, iar în fruntea Lechi a fost numit Iair Stern, care a fost ucis de englezi, fiind urmat de Ițhak Șamir, cel care a devenit prim ministru după demisionarea lui Beghin.
În 1936 tocmai izbucnise revolta arabă. Arabii au atacat evrei, au distrus recolte agricole și alte bunuri. Au murit peste 400 de evrei. În urma acestor atacuri Hagana și-a schimbat tactica, trecând de la apărare la atac. Această tactică se păstrează și până astăzi și într-adevăr, după Războiul de Independență toate celelalte războaie s-au desfășurat pe teritoriul inamicului
În 1938, căpitanul britanic Orde Wingate, faimos prin metodele lui de luptă de gherilă din Asia, s-a alăturat forțelor Hagana și a înființat „detașamentele de noapte”. El i-a instruit în lupte de gherilă, mai ales în cele de noapte. Aceste metode se folosesc și astăzi.
În acei ani s-au înființat forțe de instruire, comunicare și aprovizionare. Operațiunile au ieșit pentru prima oară din granițele țării, mai ales în Europa, pentru a ajuta imigrația ilegală a refugiaților din fața antisemitismului care se intensifica. În țară s-au deschis primele fabrici clandestine de armament, care au stat la baza industriei militare de mai târziu.
În mai 1939 guvernul britanic a publicat „Cartea albă” a lui MacDonald, care neagă o parte din declarația lui Balfour, stabilește înființarea unui stat binațional și limitează cotele anuale de imigrație și suprafața de pământ pe care evreii puteau s-o cumpere. De atunci britanicii au fost percepuți ca inamici. Însă lucrurile s-au schimbat după numai patru luni, odată cu izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial. Conducătorii Hagana au înțeles că vor trebui să coopereze cu britanicii, mai ales odată cu înaintarea germanilor în Africa de Nord. Forțele lui Rommel amenințau să ajungă în Palestina. Trupele SS erau în Creta, gata „să se ocupe” de evrei. Foarte mulți membri al organizației s-au înrolat ca voluntari în armata britanică, mulți în Brigada Evreiască, dar nu numai. Trupele evreiești au participat la luptele din Africa de Nord, iar mai târziu la eliberarea Italiei și a teritoriilor de dincolo de granițele ei. După război mulți au rămas în Europa, ajutând miile de supraviețuitori ai holocaustului să ajungă în mod ilegal în Palestina. Unii i-au urmărit pe naziștii fugari. Hagana a înființat Mosad Lealia Bet, o asociație care se ocupa de imigrația clandestină.
Un lucru mai puțin cunoscut este că membrii Hagana au făcut instrucție militară pentru cca. 20.000 de tineri supraviețuitori al holocaustului din Europa. După izbucnirea Războiului de Independență, ei au fost aduși în țară direct pe câmpurile de luptă și au avut o importanță crucială în victoria asupra armatelor statelor arabe.
După 1946 Hagana sub conducerea directă a lui Ben Gurion a întărit apărarea țării și a intensificat imigrația clandestină. La al 22-lea Congres Sionist de la Basel din 1946 Ben Gurion a fost numit Ministrul Apărării al Agenției Evreiești, funcție creată special cu această ocazie. Organizarea trupelor era deja aproape ca într-o armată națională. Au început acțiuni militare serioase, cum a fost „Noaptea podurilor” – în vara anului 1946 au fost distruse unsprezece poduri de la granițele țării. S-au întemeiat așezări care urmau să apere granițele viitorului stat. În acești ani Hagana a luptat atât împotriva britanicilor cât și împotriva arabilor, ducând și prima parte a Războiului de Independență.
În 26 mai 1948, la unsprezece zile după proclamarea independenței, în toiul luptelor, guvernul provizoriu a publicat „Ordinul Armatei de Apărare a Israelului”. Prin el Hagana și-a încetat existența, iar la 1 iunie 1948 a fost înființată Armata de Apărare a Israelului. Statul major al Hagana a devenit statul major al armatei și ramurile organizației au devenit forțe ale armatei israeliene.
Să nu uităm: existența Israelului nu putea fi asigurată fără viziunea unor personalități excepționale și fără participarea poporului. Un stat nu este un cadou pe care primești pe o tavă de argint. Când toată lumea ți se opune, trebuie să lupți zi și noapte ca să ți-l iei.
Asher Shafrir
