Se spune că drumul cel mai scurt spre inima bărbatului este prin stomacul lui. Deși acest citat este atribuit actorului american Ian Somerhalder, se pare că subiectul a fost deja abordat de al doilea președinte al Statelor Unite, John Adams (1735 – 1826), care zicea că drumul cel mai scurt spre inimile bărbaților trece prin gât. https://www.phrases.org.uk/bulletin_board/24/messages/1003.html

(Chiar și 85% din femeile care se consideră feministe mărturisesc că le face plăcere să gătească pentru partenerii lor. https://www.prnewswire.com/news-releases/is-the-way-to-a-mans-heart-really-through-his-stomach-226434911.html )

Există mult adevăr în această zicală. Oricât de “moderni” ne-am simți, majoritatea bărbaților rămân puternic ghidați de instincte, chiar rudimentare, menite să le satisfacă necesitățile momentane, trupești, carnale. Chiar în epoca noastră mai există bărbați care, la fel ca leii, își răspândesc “sămânța” și fac mulți copii, fără a-și recunoaște progenitura și fără a-i acorda sprijin financiar și moral, așa cum este de așteptat de la un tată uman.

În copilărie, la Marghita, părinții mei erau nevoiți “să strângă cureaua”, mai ales când lucra numai tata. Uneori chiar ne culcam cu stomacul gol. Apoi au venit și lipsurile ceaușiste. Mama gătea bine, mâncare ungurească adevărată, dar nu prea avea din ce. Totuși, de sărbători reușea să ne surprindă pe tata și pe mine cu un gulaș bun, un păpricaș cu găluște (nokerli) și chiar cu un ficat de gâscă îndopată. Vara făcea niște supe reci formidabile, mai ales de vișine. De sărbători gătea și mâncăruri evreiești tradiționale, cum ar fi ciorba de sfeclă cu cartofi și carne de miel (cibere leves), hremzli, latkes (crochete din cartofi și făină de matzot, prăjite în ulei). Prăjiturile ei nu erau prea variate, dar erau gustoase: ștrudel cu brânză, sau cu mere și stafide, cozonaci (baigli sau kindli) cu mac sau cu nuci și stafide, brânzoaice (turos delkli). Specialitatea ei se numea non-plus-ultra. Erau macarons frațuzești într-o variantă ungurească, ca cei pe care creștinii îi mâncau de crăciun.

De câte ori mama făcea ștrudel cu brânză și stafide, obișnuiam să gust din belșug din umplutură, înainte ca mama s-o pună în aluat. La Marghita fiind lipsă totală de ciocolată, mama a învățat să facă un fel de ciocolată de casă din lapte praf, cacao, zahăr, stafide și nuci. Prin asta a cucerit mai târziu simpatia soției mele, care era ahtiată după fudge.

Gusturile mi s-au rafinat, mai ales la prăjituri și la alte dulciuri, în timpul studenției la Timișoara. Nu, nu vorbesc de mâncarea de la cantina studențească. În anul trei la facultate, în 1972, am cunoscut-o pe Erzsi, viitoarea mea soție. Într-o seară am fost invitat la locuința părinților ei. S-au au servit prăjituri deosebite, cu gusturi rafinate, delicioase. Se simțea influența cofetăriei austro-ungare și germane. De atunci suntem împreună.

Hărnicia ei culinară m-a salvat când am zăcut șase săptămâni cu hepatită la spitalul de boli contagioase din Timișoara. Nu puteam înghiți nimic, în afară de supa proaspătă de pui pe care Erzsi mi-o aducea zilnic.

La Timișoara învățam mult, dar duceam și o viață plăcută, cu concerte, teatru, operă și seri de dans la sala Olimpia, cu formația Phoenix. În 1975 ne-am căsătorit. Mama și bunica soției au făcut un tort rusesc uriaș, cu nuci, stafide, frișcă și rom. A doua zi a rămas o oală întreagă de cremă, pe care am devorat-o împreună cu doi veri ai soției, veniți din Budapesta.

În 1978 am plecat in Israel. Există puține mâncăruri pur israeliene. Fiecare grup de emigranți și-a adus mâncărurile specifice, orientale, europene sau americane, fiecare însă cu specificul evreiesc local. Chiar și falafel și șaorma sunt mâncăruri originare din țările vecine. Poate singura mâncare israeliană get-beget este anghinarea umplută cu carne, pe care am mâncat-o pentru prima oară la un restaurant evreiesc din Roma. Se pare că sclavii evrei au fost cei care au adus anghinarea la Roma.

Soția a început să gătească în stil israelian, un amestec de stil culinar european și oriental. După o vreme trebuia să gătească pentru trei bărbați (fiii noștri și cu mine), trei mari gurmanzi. Mâncare românească tradițională mâncam din când in când la restaurante românești la Tel Aviv. Repertoriul culinar pe care l-am cunoscut acasă este foarte variat: supe calde și reci, șnițel după rețetă proprie, gulaș, numeroase feluri de salate și o listă lungă de prăjituri. Rețeta mea preferată pentru pulpe de pui este cea pe care o numesc “pui epileptic” (rázós csirke). Pulpele de pui cu sare și boia dulce se tăvălesc în pesmet, sau și mai bine se pun într-o pungă cu pesmet și se scutură, apoi se coc la cuptor. Lista de prăjituri se îmbogățește tot timpul, de la cele învățate de la mama sau bunica ei, cele învățate în Israel și cele de pe internet. Adesea când mă apropiam de casă, după o lungă zi de lucru, îmi aminteam de Pavlov de și câinii lui și începeam să salivez numai la gândul delicateselor pregătite de soția mea.

De unde se trage această strategie a femeilor? Pe scara evoluției constatăm ceva asemănător la lei. Leoaica vânează, dar îi oferă masculului “partea leului” – să mănânce primul și cât vrea. Astfel leoaica își protejează puii și în același timp își păstrează masculul pentru apărarea familiei și o eventuală viitoare reproducere. Aparent la oameni procesul este invers – Adam i-a oferit Evei mărul. Numai că nu cunoaștem continuarea. Poate Eva a tăiat mărul și i-a dat lui Adam bucata mai mare?

 În societățile pre-moderne rolurile membrilor familiei erau precis delineate, bărbatul muncea pe câmp (sau în fabrică), iar femeia avea grijă de gospodărie și de copii. (În timpul studenției am avut un caz la endocrinologie, unde femeia voia ca bărbatul să se îngrașe peste măsură, ca să nu atragă atenția altor femei.) S-a demonstrat că bărbații mănâncă mai mult în prezența femeilor și că ei mănâncă mai mult ca femeile (1). De obicei dintr-o pizza femeia mănâncă cam un sfert, restul îl termină bărbatul. În general bărbații preferă carne și pâine, iar femeile fructe și salate. Ca urmare, în lumea industrializată femeile trăiesc în medie mai mult decât barbații. O mâncare care ne place, servită de o femeie care ne place are un efect calmant, mai ales dacă conține și dulciuri. Totuși, reușita unei legături romantice sau a unei căsnicii implică factori multipli, iar idealul este ca toți acești factori să contribuie la o armonie între parteneri. Precum spuneam, poate că la origine acest comportament al femeii avea rolul de a-și proteja copiii și a-și păstra bărbatul. Și totuși, afecțiunea ne diferențiază de animale: când o femeie îi gătește bărbatului mâncarea lui preferată, înseamnă că îi pasă de el. Zâmbetul și comentariile de apreciere ale bărbatului sunt importante pentru ea, care face acest efort din afecțiune.

Totuși, din motive fiziologice, performanța sexuală a bărbaților este invers proporțională cu cantitatea de mâncare pe care o consumă. Deci, importantă nu este cantitatea bucatelor, ci calitatea lor și satisfacerea preferințelor culinare ale bărbatului. https://www.medicaldaily.com/sex-empty-stomach-6-things-youre-better-doing-hungry-310122

De fapt afirmația lui Somerhalder și Adams nu este exactă. Stomacul nu acționează asupra “inimii”, ci conținutul lui acționează asupra creierului, stimulând producția de serotonină, care printre altele îmbunătățește starea de spirit și produce relaxare sufletească. Iar distanța de la creier până la “inima” bărbatului este scurtă. https://theconversation.com/health-check-how-food-affects-mood-and-mood-affects-food-24834

(1)Kevin M. Kniffin & Ozge Sigirci1 & Brian Wansink. Eating Heavily: Men Eat More in the Company of Women. Evolutionary Psychological Science 2016;2:38–46.

Rețete: două prăjituri delicioase ale soției mele.

Tort din făină de matzot (azimă) cu sos din vin alb

(macesz torta borsodóval)

Tortul:

Se amestecă 12 gălbenușuri cu 12 linguri de zahăr și puțin bicarbonat. Se adaugă 100 g nuci zdrobite mărunt, 8 linguri de vin alb sec, amestecând în continuare. Se adaugă făină de matzot până se formează un amestec dens. Se adaugă cele 12 albușuri bătute spumă. Se coace 30-40 de minute la 180 grade, într-o tavă unsă și înfăinată. Prăjitura se taie orizontal și între cele două felii se unge dulceață de căpșune.

Sosul (şodou):

4 ouă întregi se amestecă cu 4 linguri de zahăr și o jumătate de litru de vin alb sec. Amestecul se bate cinci minute cu telul (sau cu mixerul), apoi se pune pe foc mic și se bate mai departe, până când se îngroașă și volumul crește de patru ori. Se servește rece, în sosieră. Fiecare comesean își toarnă pe tort cât sos dorește.

Prăjitură din două ingrediente:

10 ouă și 400 g ciocolată amăruie (50-60% cacao)

Albușurile se bat spumă tare. Ciocolata se topește la bain-marie. După ce s-a mai răcorit se adaugă gălbenușurile și se amestecă bine. La urmă se adaugă spuma. Compoziția se coace timp de 20-25 de minute la 170 de grade, într-o tavă bine unsă. După preferință se păstrează în frigider sau congelator și se consumă rece.

Poftă bună!

Tiberiu Ezri