La sfârșitul săptămânii trecute s-au desfășurat la Washington convorbiri între președintele Serbiei, Aleksandar Vučić , și premierul kosovar Avdullah Hoti. Din 2008, de la secesiunea fostei provincii iugoslave Kosovo și declararea ei ca stat independent, relațiile dintre Belgrad și Priștina, care oricum erau tensionate, au devenit de-a dreptul dușmănoase, uneori aflându-se chiar pe pragul războiului. Independența Kosovo a fost recunoscută de un mare număr de state, inclusiv Statele Unite și multe țări europene, membre ale UE, deși organizația ca atare nu s-a pronunțat. Cu Serbia conflictele au continuat până în momentul în care Belgradul și-a manifestat dorința de a adera la Uniunea Europeană. Bruxelles-ul a condiționat acceptarea Serbiei cu reglementarea relațiilor cu Kosovo. În pofida încercărilor făcute atât de UE cât și de negociatori americani, rezultatele politice s-au lăsat așteptate.

Acum partea americană, se pare că la inițiativa lui Donald Trump care nu uită că este un om de afaceri, a invitat la Washington părțile și a propus ca Serbia și Kosovo să înghețe pentru un an disputele politice legate de independența provinciei și de condițiile cerute de Serbia pentru a recunoaște eventual noul statut al Kosovo și să se concentreze asupra dezvoltării economice, acordurile să cuprindă prevederi legate de acest aspect, avantajos ambelor părți. Se preconizează realizarea unei zone economice comune, desființarea unor opreliști, libertatea de investiții și de circulație, ceea ce ar deschide larg, mai ales pentru Kosovo, dar și pentru Serbia, poarta investițiilor străine. Nu s-a inclus în documente problema recunoașterii independenței provinciei. Au fost trei acorduri, câte unul pentru fiecare din părți (99 la sută asemănătoare, au declarat negociatorii americani) și unul semnat de președintele Trump, de garantare a celor două. În acest fel, Vucici a putut declara presei sârbe că el nu a semnat un acord cu Kosovo ci cu… SUA.

Dar partea stranie a acestor acorduri a fost introducerea în documentul sârb un angajament al Belgradului de a-și muta vara viitoare ambasada la Ierusalim, iar în cel kosovar – stabilirea de relații diplomatice între Israel și Kosovo, cu ambasada la Ierusalim. Gurile rele afirmă că până în ultima clipă nici Vučić , nici Hoti nu ar fi știut de aceste prevederi, introduse de către partea americană, dar le-au acceptat.

Este interesantă, în acest context, poziția Israelului. Desigur, orice promisiune de deschidere a unor ambasade la Ierusalim este un câștig pentru Israel, iar premierul Netanyahu a salutat demersurile. În ceea ce privește Serbia, nu s-ar pune niciun fel de probleme. Relațiile sârbo-israeliene sunt foarte bune, premierul israelian i-a și mulțumit ”prietenului meu, Aleksandar Vučić ” pentru decizia luată. Există mai multe acorduri, inclusiv în domeniul securității, între cele două țări și Netanyahu s-a bucurat că în sfârșit o țară europeană își va reloca ambasada la Ierusalim, ceea ce înseamnă recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului. Ce ecouri va avea această decizie în cercurile politice sârbești nu știm deocamdată. Oricum, până în iulie 2021, Vučić are posibilitatea să se răzgândească, au mai făcut-o și alte țări .

În schimb, recunoașterea independenței Kosovo este o problemă mult mai spinoasă. Împreună cu Spania, Grecia, Cipru, Slovacia, România și alte țări, Israelul se numără printre statele care nu au recunoscut independența Kosovo. În 2008, după declararea independenței provinciei, Avigdor Lieberman, pe-atunci ministru al problemelor strategice, a declarat: ”recunoașterea acestei declarații unilaterale de independență ar putea avea consecințe pe scară largă pe plan internațional și mai ales în spațiul nostru”. De aceea el a cerut cabinetului să nu se grăbească să ia o decizie. Iar în vara lui 2011, de-acum ca ministru de externe, Lieberman a adăugat: “independența Kosovo este «o problemă sensibilă» și Israelul ar putea să o recunoască după ce o vor face Grecia și Spania.” Motivul respingerii, au subliniat analiști israelieni, ar fi fost același cu al Greciei și Spaniei: se dorea evitarea creării unui precedent care putea fi folosit ca argument juridic pentru tendințele de independență ale minorităților din țările lor.

În condițiile în care președintele Trump se află în campanile electorală și are nevoie de succese și pe plan diplomatic, mai ales în Orientul Mijlociu, analiștii nu exclud ipoteza că, existând o similaritate între Priştina și Ramallah, prin recunoașterea de către Israel a independenței Kosovo, să se ajungă și la recunoașterea suveranității teritoriilor administrate de Autoritatea Palestiniană. Potrivit unor zvonuri de la Casa Albă, Netanyahu ar fi făcut Washingtonului o astfel de promisiune.

Eva Galambos