Lumea de dinaintea pandemiei de coronavirus mi se pare deja foarte îndepărtată, o altă epocă, cu toate că nu au trecut decât câteva luni.  În zilele acestea am primit câteva înregistrări video de la un concert „de dinainte”, pe care aș vrea să le împărtășesc cititorilor.  Dar s-o luăm frumușel de la început.

Fiica mea, Dina, a terminat filologia și apoi a studiat logopedia, meserie pe care o practică cu plăcere și cu succes.  Ca logoped s-a gândit că vorbirea și cântatul au foarte mult în comun și s-a apucat, deja adultă fiind, să ia lecții de canto.  La început era doar interes „de specialitate”, dar foarte curând a devenit dragoste pentru muzică.  După vreo doi ani s-a înscris într-un cor de cameră și în ianuarie ne-a invitat la primul ei concert. 

S-a nimerit să fie exact de ziua ei!  Era la sfârșit de săptămână, pe malul Mării Galileei, sau cum îi zicem noi, lacul Kinneret. Am hotărât să închiriem un apartament de vacanță și să petrecem weekendul împreună cu ea, cu ginerele și cu nepoții.  A fost o vacanță de numai două zile, dar atât de bogată și de variată, încât mi s-a părut mult mai lungă!

Chiar începutul a fost de bun augur.  Abia am ieșit din Ierusalim spre valea Iordanului, când în urma noastră a pornit ploaia și în plin deșert a apărut un curcubeu de toată minunea! 

Am avut într-adevăr o iarnă mai ploioasă ca de obicei și ca urmare valea Iordanului avea un aspect cu totul neașteptat: era verde!  În locul deșertului stâncos cu care eram obișnuiți, apăruseră pajiști!  Nu mă mai săturam să privesc în jur!

Prima oprire am făcut-o la săpăturile arheologice din Beit Șean.  Le văzusem deja în trecut, dar de fiecare dată a fost sub razele arzătoare ale soarelui de vară, niciodată nu am reușit să explorez locul pe îndelete.

Cetatea Beit Șean apare încă în Vechiul Testament, în legătură cu moartea regelui Saul:  „A doua zi Filistenii au venit să jefuiască pe cei uciși și au găsit pe Saul și pe cei trei fii ai lui căzuți pe muntele Ghelboa. […] Trupul lui l-au spânzurat pe zidurile cetății Bet-Șan.” (Sam. 1: 8, 10)  De o sută de ani se tot fac săpături și nici pe departe încă nu a ieșit la lumină totul…  Straturi după straturi de civilizații succesive, fiecare construită pe ruinele celei dinainte, au dus la formarea unui deal artificial, un tell, ca o uriașă cetate îngropată.  Aici se spune că a fost reședința guvernatorului, când întreaga zonă era stăpânită  de egipteni, pe vremea faraonului Tutmes al III-lea…  Dar ceea ce se vede sunt rămășițele orașului roman și bizantin.  El a fost abandonat după cutremurul cumplit din anul 749 și ca urmare nu a fost deloc afectat de islam.  Se vede strada principală, mărginită de coloane, teatrul roman, termele, nimfeul…   

Sunt atât de multe mozaicuri, încât la un moment dat mi-am dat seama că umblu pe un mozaic bizantin de parcă n-ar fi fost nimic special!  Era permis! 

Era clar că ruinele pe care le vedeam aparțineau unui oraș creștin, am văzut o construcție care părea un baptisteriu, îmi închipui că slujea la botezul adulților care se converteau.  Iar pe boltă se mai poate desluși o cruce pictată în urmă cu 1300 de ani?  1400?  Poate și mai mult?

Am făcut și un circuit în jurul lacului Kinneret și mi-a crescut inima.  Lacul, care este principala rezervă de apă dulce a țării, era plin ochi și Iordanul aducea apă din abundență!  Din lac excesul de apă este pompat în rezervoare și numai în cazuri extreme se deschide barajul de la Degania și prea-plinul este lăsat să se scurgă în Marea Moartă, pentru a nu inunda localitățile din jur.  Anul acesta era cât pe ce să se deschidă barajul, ceea ce se întâmplă foarte rar, poate o dată la zece ani.  

În jurul lacului plajele se țin lanț, dar nu era nici anotimpul potrivit și nici nu mă dau în vânt după plajă.  Totuși au fost și lucruri pe care le-am găsit interesante.  Atât Beit Șean cât și Tiberias (Tveria) au fost orașe relativ înfloritoare în perioada otomană și există clădiri vechi cu un fler aparte.  Tveria era chiar înconjurată cu ziduri, comparabilă într-o oarecare măsură cu Orașul Vechi din Ierusalim.  Dar ele nu vor putea fi confundate niciodată: în vreme ce Ierusalimul este construit din piatra locală, un calcar de culoare deschisă, în nordul țării s-a folosit bazaltul; construcțiile vechi sunt negre și mie îmi apar foarte ciudate. 

Vineri seara ne-am dus să o aplaudăm pe Dina.  Concertul a avut loc în biserica din Magdala, așezată în mijlocul unui parc, pe malul lacului.  Din păcate acolo am ajuns seara și nu am putut vedea săpăturile arheologice.  În perioada romană a fost un sat de pescari și după tradiția creștină a fost locul de baștină al Mariei Magdalena (de fapt Magdalena înseamnă „din Magdala”).  Biserica modernă ridicată pe acest loc comemorează anticul sat de pescari – altarul este în formă de barcă, o replică a bărcilor de pescari de pe atunci, iar în fundal se deschide o minunată priveliște spre lac.

Atmosfera era extraordinară, iar concertul nu mai puțin!  Fetele au cântat foarte frumos, au avut și un repertoriu variat: au fost mai multe piese clasice, unele dintre ele bisericești, așa cum îi șade bine unui asemenea loc: Missa Brevis de Benjamin Britten, un colind de Crăciun, un negro spiritual.  Au fost și piese mai „ușoare”, dar nu mai puțin frumoase.  Mie mi-a plăcut în mod special Imnul Zorilor din Rig Veda de Gustav Holst, cu acompaniament de harpă.  Ar trebui să aleg două piese reprezentative, dar mi-e foarte greu.  Iată alegerea mea: un cântec israelian, Simla segula (Rochia violetă) de Sasha Argov și Halleluja de Leonard Cohen.

Am onoarea să vă invit la concert!

https://drive.google.com/file/d/1m0OJzOVhoiyP7v3vr6YfN86FciZhAkNQ/view?usp=drivesdk

https://drive.google.com/file/d/1cWwN4wGPGKhI7oRlPUmoAfbso1mQwTB2/view?usp=drivesdk