Despre liceul evreiesc “Cultura B” s-a scris și s-a vorbit mult și pe bună dreptate, deși a avut o existență scurtă. Dar dacă se vorbește despre “Cultura B”, înseamnă ca a existat cândva și “Cultura A”. Denumirea exactă a fost “Cultura Max Aziel”. Aceasta funcționa în str. Zborului 11, iar eu am învățat la acest liceu între anii 1929 și 1937 și îmi propun să relatez unele amintiri din acea perioadă.

Spre norocul nostru am avut cadre didactice bine pregătite, cu experiență, unele chiar de excepție, cărora le datorăm în buna măsură realizările noastre în viață. Director era Benedict Kanner și subdirector S. Beinglas. În ultimii doi ani au fost numiți Rafael Fayon și Victor Marcus. Dintre ceilalți profesori îi amintesc pe Isac Blum (care a ajuns mai târziu profesor universitar), Iosif Brucar (care a devenit colaborator al Institutului de filozofie al Academiei Române), rabinul M. A. Halevi (care a studiat la Sorbona), rabinul dr. Alperin, Kalman Holland, Theodor Löwenstein (care a devenit o personalitate importantă în Israel, o stradă din Ierusalim îi poartă numele), Kandel, S. Calmanovici, S. Littman (care a devenit apoi director la “Cultura B”), Nahum Jelewinski (profesor de limba ebraică), P. Isaia Vardi, Stambler, Manase Edelman (mort în Transnistria), H. Schwartzman (care a devenit mai târziu dirijorul orchestrei Teatrului Evreiesc de Stat), I. Gutman (ucis la Jilava în zilele pogromului legionar), Emil Boldan. El mi-a fost profesor de limba și literatura româna și peste ani am devenit colegi, el redactor șef la gazeta Ministerului Învățământului, eu redactor șef la gazeta Ministerului Poștelor și Telecomunicațiilor. Am citat în primul rând profesorii evrei, dar la “Cultura Max Aziel” am avut și profesori creștini: Al. Giuglea, Petre Mirodescu, Pascal Demetrescu și Leon Viorescu (coleg și prieten cu Nicolae Tonitza).

Câteva cuvinte și despre elevii de la “Cultura Max Aziel”. Anii când eu am absolvit liceul și următorii au fost o perioadă extrem de grea pentru evreii din România: guvernul Goga-Cuza, regimul legionaro-antonescian, Transnistria, Holocaustul. Colegii de la “Cultura Max Aziel” s-au împrăștiat și am pierdut legătura, totuși am aflat câte ceva despre unii dintre ei, mai ales cei care au avut activități importante, sau au deținut funcții publice.

Al. Cornescu a ajuns secretar general de redacție la ziarul România Liberă, apoi director al primului post experimental de televiziune.

Leon Sărățeanu a lucrat la Radiodifuziune, ca redactor șef adjunct al emisiunilor pentru străinătate, a inițiat și a răspuns mulți ani de postul estival “Radio Vacanța” de la Mamaia, care emitea în cinci limbi pentru turiștii de pe litoral.

Mandy Moscovici a devenit campion național la tenis de masă și în această calitate a reprezentat România la Campionatul Mondial de la Cairo, unde s-a clasat printre primii opt din lume. Mai târziu a lucrat într-un kibuț, apoi s-a înrolat în Armata Britanică. A participat la numeroase campanii, fiind rânit și decorat pentru fapte de eroism. În ultima perioadă a vieții a locuit în Franța, unde a fost ales consilier municipal la Ivry.

Fritz Beck a ajuns director în Ministerul Agriculturii.

Fromy Moreno, împreună cu doi colegi de clasă, a înființat un trio muzical care cânta în fiecare seară la Hotel Lido. L-a descoperit și l-a îndrumat pe cunoscutul interpret de muzică ușoară Gabriel Dorobanțu.

În final aș mai aminti două evenimente semnificative legate de “Cultura Max Aziel”, primul pozitiv, celălalt mai puțin…

Eram prin clasa șasea sau a șaptea când conducerea Comunității a organizat o manifestare cultural-sportivă la care să participe toate școlile evreiești din București. Evenimentul a avut loc pe stadionul Macabi, ale cărui tribune au fost arhipline. Pe lângă forurile evreiești au fost prezenți primarul general al Capitalei și alte personalități creștine. În deschidere s-a cântat Imnul Regal. Pe teren era o fanfară militară și în tribune, sute de elevi. Au urmat demonstrații de gimnastică, dansuri populare românești și evreiești, alergări, meciuri de volei etc. În încheiere s-a cântat Hatikva.

Al doilea eveniment s-a petrecut în 1937. A apărut o nouă lege a învățământului, care a avut efecte dramatice asupra colegilor mei. Legea stabilea că liceele vor avea opt clase în loc de șapte. Dar mai grav era că la terminarea liceului trebuia să dăm Bacalaureatul Comercial, care nu exista până atunci. Era o mare provocare: patru probe scrise eliminatorii și opt materii la oral. Urmarea a fost că profesorii noștri au devenit extrem de severi, îngrijorați probabil de imaginea liceului nostru. Era clar ca bacalaureatul urma să fie un examen foarte dificil pentru noi, mai ales că manifestările antisemite luau o amploare tot mai mare. Ca urmare a avut loc un adevărat cutremur. În anul școlar 1936-1937, din cei 13 elevi ai clasei a opta au fost cinci repetenți, cinci corigenți și doar trei absolvenți: premianții. Dintre absolvenți, numai eu m-am prezentat la bacalaureat și l-am luat!

P. S.

La vârsta mea – 101 ani – memoria îmi mai joacă uneori feste, așa ca unele “amintiri personale” le-am aflat pe Google, sau din diverse publicații.

Pompiliu Sterian