Pandemia de coronavirus a răpit una dintre personalitățile prestigioase ale comunității evreiești din România – inginerul Iancu Țucărman, penultimul supraviețuitor al ”trenurilor morții” de la Iași din 1941. Avea 98 de ani și urma ca la sfârșitul lui iunie anul acesta, la marcarea a 80 de ani de la pogromul din Iași, să deschidă ceremoniile de comemorare. Nu a fost să fie, boala nemiloasă a pus capăt unei vieți dedicate pentru două țeluri. Primul a fost prezentarea pentru generațiile tinere a ororilor Holocaustului românesc, respectiv pogromul și ”trenurile morții” și legată de acestea avertismentul cu privire la reapariția și proliferarea antisemitismului și combaterea lui. Cel de-al doilea obiectiv izvora din dragostea lui Iancu Țucărman pentru muzică, descoperirea și sprijinirea tinerelor talente, prin fundațiile la care a participat sau le-a înființat. Fundația Sterlin și Asociația culturală Țucărman-Popa a contribuit la promovarea acestor talente. De asemenea, emisiunea lui muzicală la Radio Șalom a Centrului Comunitar Evreiesc a contribuit la cunoașterea și înțelegerea muzicii clasice.

Am fost bună prietenă cu Iancu. Nu-și arăta vârsta, era vioi și fizic și intelectual. Citea mult, literatură, știință, comentarii și articole de analiză a fenomenului internațional. Îi plăcea să discute cele citite, să-și susțină punctul de vedere. Cu mine se consulta pe probleme de politică externă. A fost foarte mândru când, în urmă cu patru ani, a prezis, contrar multor opinii, victoria lui Trump în alegeri. Era printre cei care apreciau politica președintelui american față de Israel, față de apropierea statului evreu de unele state arabe, datorate intervenției SUA și a președintelui, dar nu a mai avut timp să analizeze ansamblul celor patru ani ai președinției Trump. Cu câțiva ani în urmă, la inițiativa istoricului dr. Lya Benjamin, B’nai B’rith România a organizat un foarte apreciat club de lectură, iar Iancu Țucărman era unul dintre cei mai activi membri. Citea cărțile recomandate și anima dezbaterile.

În cadrul inițiativei DASM numită ”Casa Caldă” ne vedeam în fiecare lună și, la fel ca la clubul de lectură, Iancu însuflețea atmosfera și propunea cele mai diverse teme – de la știință la religie, filosofie sau literatură. Erau discuții libere, nedogmatice, cu schimburi vii de idei.

Pandemia de coronavirus a pus capăt ”Casei Calde”, dar am ținut legătura prin telefon, ne-am și întâlnit și urma să ne vedem din nou, să discutăm ultima carte a lui Gabriel Liiceanu, ”Isus al meu”, pe care mi-a împrumutat-o. Abia așteptam momentul, ne interesa în primul rând elementul evreiesc, respectiv referirile din Vechiul Testament ale lucrării. Nu a fost să fie, coronavirusul a pus capăt dialogului intelectual pe care-l purtam cu mare plăcere cu Iancu Țucărman.

Nu merita așa o moarte. În ochii mei era indestructibil. Am greșit. Soarta m-a pedepsit și am rămas, cu foarte multe regrete, fără un prieten de excepție. Dumnezeu să-l odihnească!

Eva Galambos