Gânduri pentru cei rămași în urmă

Corona îți schimbă obiceiurile, deși grija pentru ziua de mâine rămâne relevantă în orice condiții. Nu, nu e vorba (Slavă Domnului) de frica de a rămâne fără resurse materiale, ci de cu totul altceva.

Închipuie-ți, îmi ziceam eu cam prin iulie sau august anul trecut, închipuie-ți că librăriile nu se mai deschid și că tu rămâi fără cărți noi de citit, tocmai acum când nu mai ai teatru și nici cinematograf (la noi în ”sat” cinematograful e peste drum de casa noastră) și nici concerte, iar acum colac peste pupăză rămâi și fără cărți.

Deci am luat măsuri urgente și am reușit să înmagazinez în calculator câteva volume, alese în așa fel încât parcurgerea lor să-mi ofere acea relaxare de care omul are nevoie când treburile nu-i merg așa cum ar fi vrut sau cum și le-a planificat.

De fapt, nu-mi place sa citesc cărți pe computer. Eu am nevoie să simt foaia de hârtie, s-o întorc și să pun semn de carte acolo unde m-am oprit din citit. Om de modă veche… Dar uneori n-ai încotro.

Și uite așa am început să citesc, în paralel, două superbe realizări în ale scrisului, ambele având un numitor comun:  efectul descrețirii frunților celor pe care îi bântuie gânduri  negre și îngrijorări justificate. Pentru că atunci când nu știi ce va fi cu tine în următoarele zile/săptămâni/luni, nu te apuci să citești nici Tolstoi și nici Dostoievski. Așa se explică că în fiecare zi ”furam” o oră sau două din programul meu și deschideam una din cele două cărți.

Nu e foarte greu de ghicit despre ce publicații e vorba, de aceea iată de la bun început ”secretul”: Mofturile lui Caragiale și Poeziile fără perdea ale lui Ion Pribeagu.

Despre Caragiale nu îndrăznesc să adaug vreun cuvânt de prezentare (deși acum câțiva ani, în societatea unor tineri bucureșteni,  expresia pe care am folosit-o-”parcă acum ar scoate-o din puț„ – a fost primită cu nedumerirea caracteristică ignorantului!), dar Ion Pribeagu merită câteva rânduri și sper că intenția mea nu va jigni pe nimeni.

Născut Isac Lazarovici, el e unul din cei mai reușiți umoriști români din prima jumătate a secolului trecut, e cel care a compus și cuvintele celebrei Zaraza, e cel care a scris cuplete pentru Constantin Tănase și care și-a continuat activitatea de publicist umorist și în Israel, unde a emigrat în anul 1962 și a scris numai în limba română. Ceea ce caracterizează scrisul lui Ion Pribeagu e superbul talent de a transforma cu un succes indiscutabil orice glumă în… poezie. Am găsit în poveștile lui rimate o mulțime de anecdote de pe vremuri, glume reușite, dar care sub pana lui Pribeagu au căpătat o altă dimensiune, cea a umorului în versuri.

Citind alternativ produsele literare ale celor doi, mă gândeam să scriu ceva despre felul în care fiecare din ei a ”fotografiat” realitatea bucureșteană din anii de început ai secolului XX. A nu se uita, cei doi se născuseră la o diferență de doar 25 ani și apucaseră să trăiască viața Capitalei ”împreună” timp de câțiva ani buni. Anul morții lui Caragiale, 1912, l-a găsit pe Lazarovici/Pribeagu la începutul carierei sale literare, așa că dacă m-aș fi pus pe lucru, aș fi găsit suficiente puncte comune care să-mi permită o comparație cât de cât corectă.

Dar a intervenit ceva. Un bun prieten mi-a vorbit într-o seară de vineri (celebrele seri de vineri de aici, când amicii se întâlnesc, făcând cu bună știință abstracție de obstacolele impuse de COVID 19) de o carte relativ recent apărută, despre Regina Maria a României. Prietenul mi-a împrumutat cartea, ceea ce a făcut ”să las din mână” cititul pe calculator și să mă dedic acestui volum ieșit de sub pana lui Hannah Pakula.

De la bun început m-au frapat două elemente evidente.

În primul rând mi-am dovedit mie însumi, încă o dată, existența imenselor goluri din cultura mea generală, pentru că imediat am ajuns la concluzia că nu știam mai nimic despre dinastia Hohenzollern până la Regele Mihai, ”debarcat” exact acum 73 ani, de către regimul prosovietic.

În al doilea rând, am ajuns la concluzia că o bună parte a poveștii celei care se pare că a fost cel mai reușit monarh al României se referă la perioada în care a trăit și a scris Caragiale.

Deci, l-am pus deoparte pe Pribeagu și m-am concentrat asupra atmosferei din România de la începutul secolului trecut.

Și acum o precizare. Orice societate cuprinde trei mari straturi sociale, inegale ca ”grosime”. Pătura superioară e cea a protipendadei, a clasei conducătoare, cea care dă tonul și conduce destinele tuturora. Bineînțeles că în anii la care mă refer casa regală nu numai că făcea parte integrantă din acea pătură îngustă, dar în multe domenii ea era cea care hotăra și impunea politica și sistemul de guvernare, deși nu trebuie neglijat rolul politicienilor care aveau ușa permanent deschisă spre palatul regal.

Nu e în intenția mea de a o copia pe Pakula și de a încerca să descriu viața familiei regale la începutul secolului trecut, până la izbucnirea Primului Război Mondial. Voi remarca doar că volumul lui Pakula descrie cu lux de amănunte atmosfera în jurul familiei regale, autoritatea exagerată a regelui Carol I, problemele de ordin psihologic ale Reginei Elisabeta, șovăielile Regelui Ferdinand, dar mai ales dibăcia Principesei / Reginei Maria de a se descurca în noianul de dificultăți provocate de personalitățile problematice ale celor care o înconjurau.

Cu alte cuvinte, parcurgând (cu multă plăcere și interes!) paginile volumului Ultima romantică, ți se oferă o ocazie unică de a păși – fără zgomot – în viața familiei sus-puse, înțelegând foarte bine în ce situație se afla România acelor ani, o țară considerată la periferia Europei, și care, deși condusă de monarhi de proveniență vest europeană, era în bună măsură neglijată și necunoscută, un fel de teritoriu departe de toate și doar potrivit excursiilor care ofereau superbe scene de natură neatinsă de mâna omului.

Viața și activitatea păturii restrânse din jurul familiei regale e descrisă cu lux de amănunte, Hannah Pakula are grijă să nu aducă însă detalii prea pipărate din viața intimă a celor găzduiți cu multă grijă și trudă în incinta palatelor regale.

Un lucru e clar de la bun început: cei din pătura superioară făceau notă discrepantă în ceea ce privește nevoile vieții de toate zilele. Cu toții aveau probleme legate de regulile de comportare în fața monarhilor, cu toții încercau să-și impună punctul de vedere și să aducă argumentele necesare pentru a influența mersul lucrurilor, dar cu toții posedau tot ce era nevoie pentru un trai liniștit, și mai ales cu un viitor perfect asigurat.

În acei ani trăia și scria Caragiale, la o fugă de cal distanță de palatele domnești. Lumea lui era cu totul alta. Indivizii de care se ciocnea în fiecare zi și pe care îi descria cu atâta talent, făceau parte din mica burghezie bucureșteană, bărbați și femei care aveau un dram de cultură, suficient pentru a face față discuțiilor așa-zise sofisticate din jurul meselor din birturi și cafenele, plecați de undeva din provincie și așezați în Capitală, fiecare după cum îi permitea buzunarul și meseria.

Această pătură socială e incomparabil mai populată ca cea unde se învârteau capetele încoronate ale României și, de fapt, nu avea nicio legătură cu cei despre care citeau în ziare și-i urmăreau la paradele naționale.

Burghezul lui Caragiale nu are nume pompoase care amintesc ducate, principate și țări îndepărtate. El e Mitică sau Nae Protopopescu sau Coriolan Drăgănescu, iar ea e Cecilia Pavugadi sau Ghioala Popescu. Problemele lor nu sunt rezolvate de alții, ci ei – cu toții – sunt nevoiți să se lupte cu birocrația, cu lipsa de înțelegere a autorităților, cu poliția, dar mai ales își împart viața între certuri de familie, lupta pentru existență și… dreptul de a sta ore în șir la berărie și a discuta problemele cele mai grave ale națiunii, sub o formă caragialească, adică un amestec de fanfaronadă, semidocție și încercări nereușite de a găsi soluții pentru probleme foarte greu de înțeles, sau (uneori) inexistente. Oportunismul bucureșteanului e evident la tot pasul, el trece de la o părere la alta, din revoluționar el devine peste noapte ofițer de poliție, care îi bate pe cei care protestează pe stradă împotriva vieții grele și lipsite de perspective.

Ah, adulterul e mult mai clar la Caragiale decât la Pakula! Descrierile de situație sunt sublime, ilariante, sofisticăria nevestei se împletește perfect cu așa-zisa miopie a bărbatului, dar niciodată nu vei ști dacă el nu are habar de aventurile consoartei sau pur și simplu le acceptă, atât timp cât cucoana se întoarce acasă cu ceva bani și cu datoriile acoperite.

Aș putea continua la nesfârșit descrierea senzației plăcute pe care o ai când treci de la o pagină la alta, bucurându-te de talentul lui nenea Iancu și râzând de unul singur în fața poantelor alese cu grijă. Dar asta ar însemna să mă depărtez de ideea care m-a condus la scrierea acestor rânduri.

Parcurgerea celor două cărți de care am amintit îți oferă certitudinea că deși n-ai trăit acele vremuri, acum înțelegi mult mai bine viața românului și a societății românești dinaintea anului de grație 1914 (Caragiale a decedat în iunie 1912). Afli mai totul despre modul cum se luau hotărârile ”la Palat” și cum erau ele transformate în realitatea care își punea pecetea pe viața omului de rând.

Însă deodată se ivește întrebarea: care om de rând?!

Că doar România începutului de Secol XX era o țară eminamente agricolă, cu o populație în proporție de vreo 80% rurală. Deci românul anilor 1900-1914 este în primul rând țăranul român.

Ei bine, în cartea lui Pakula el abia e amintit și asta doar în conotația răscoalei din anul 1907 (și apoi în timpul ocupației germano-rusești din 1916-1918, dar nu aceasta e perioda de care mă ocup aici). El a scăpat de iobăgie în 1864, dar după reforma agrară din acel an pământul a ajuns în stăpânirea boierilor și arendașilor, producând „neo-iobăgia”, întrucât țăranul era obligat să lucreze întâi ogoarele boierului și abia după aceea, dacă mai avea timp și putere, ajungea la propriul lui petec de pământ

În momentul izbucnirii răscoalei din 1907, jumătate din pământul arabil al României era stăpânit de doar 0.6 la sută din populație și se pare că prima în această categorie favorizată era familia regală (așa-numitele posesiuni ale Coroanei).

Răscoala din 1907 nu a venit din senin, ci pentru că 80 la sută din populația țării nu mai suporta suferințele provocate de o situație creată de pătura cea mai sus-pusă – o populație complet ignorată de micul burghez al lui Caragiale!

Nu e în intenția mea de a aprofunda subiectul situației țărănimii române în acele timpuri. Aș dori doar să-mi recunosc păcatul de a fi crezut că, citind cartea lui Pakula și recitind scrierile lui Caragiale, mă pot considera satisfăcut cu ceea ce știam despre situația țării în acei ani de început de secol, pe care eu îl consider ”secolul meu” la bine și la rău.

Mi-am reparat greșeala, am apelat imediat la Dr.Google și acum știu mult mai mult decât în urmă cu câteva săptămâni. Oare dacă aveam în mână cartea lui Liviu Rebreanu sau dacă îmi aminteam câte ceva din cele citie în Răscoala, aș fi fost mai bine documentat? Poate, dar cartea aceea a rămas pe undeva, rătăcită, și prea departe de mine.

Superficialitatea e boala vremurilor în care trăim, iar eu încerc – nu întotdeauna cu succes – să mă feresc, cel puțin atât cât mă feresc de maladia provocată de virusul COVID 19.

De data aceasta am reușit. Și nu-mi pare deloc rău.

Gabriel Ben Meron

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

15 Comments

  • Ilana Almog commented on January 16, 2021 Reply

    FELICITARI DOMNULE DOCTOR ! VEZI CUM CORONA NE DEZVALUIE SI ALTE CALITATI SAU TALENTE (SPUNELE CUM VREI ) ?

    • gabriel gurm commented on January 16, 2021 Reply

      Adevarat! Cum spune frantzuzul? Fiecare lucru rau isi are partea lui buna,
      Multumesc
      GBM

  • Roxana commented on January 15, 2021 Reply

    Ca să vezi cum se confirmă că, prin pseudonimul Ion Pribeagu, Isac Lazarovici este Pelerinul rătăcitor!
    Fără textul tău n-aș fi aflat niciodată.
    Cu drag,
    Roxana Cristian

    • gabriel gurm commented on January 15, 2021 Reply

      Sau jidovul ratacitor….
      GBM

  • Dana Silvan commented on January 14, 2021 Reply

    Esti grozav Gabi!Scrii atat de frumos,eu de cate ori citesc articolele tale,lacrimez.
    Sunt mandra ca ma numar printre prietenii tai.

    • gabriel gurm commented on January 15, 2021 Reply

      Eu stiu ca tu stii sa te tzii tare…
      Multumesc de complimente
      Shabat shalom
      GBM

  • Rose commented on January 14, 2021 Reply

    Gaby, scrii asa frumos….cät despre revellion, doamne ajuta !

    • gabriel gurm commented on January 15, 2021 Reply

      Il facem aici!!
      GBM

  • Nicolae Radu commented on January 14, 2021 Reply

    TE FELICIT DRAGA GABI PENTRU FRUMOSUL TAU COMENTARIU. VREAU SA STII CA ASTEPT BAABELUL CU NERABDARE CA SA CITESC COMENTARIILE TALE. DACA ESTI DE ACORD VREAU SA TE ASEZ PRINTRE CEI MAI BUNI SI VALOROSI PRIETENI AI MEI. LA MULTI ANI NICOLAE RADU FRANTA

    • gabriel gurm commented on January 15, 2021 Reply

      Dragule, ne leaga exact 60 ani de existentza !!
      Exact acum 60 ani, la 1.1.61, eram amandoi interni la spitalul Brancovensc, distrus de Odiosul….
      Imi pare bine ca-ti place BAABELul, iti propun sa-l trimiti mai departe.
      GBM

  • gabriel gurm commented on January 14, 2021 Reply

    Imi pare bine…
    GBM

  • Eva Grosz commented on January 14, 2021 Reply

    Importantă este bucuria și curiozitatea cu care citim o carte bună, mai ales când nu putem ieși din casă și ne năpădesc gânduri grele. O lectură interesantă ! Mulțumim !

  • Hava Oren commented on January 14, 2021 Reply

    Dacă „superficialitatea e boala vremurilor în care trăim”, acest articol nu e deloc superficial, ci intră în miezul unor probleme care sunt adesea trecute cu vederea. Mi-a plăcut!

    • gabriel gurm commented on January 14, 2021 Reply

      Imi cer “scuze” dar in acesti ultimi ani am timp sa ma “aprofundez”!!
      Merci
      GBM

  • JOHANAN VASS commented on January 14, 2021 Reply

    MI-A PLACUT MULT ARTICOLUL.AM AFLAT MULTE LUCRURI PE CARE NU LE STIAM DINTR-UN DOMENIU CARE MA PREOCUPA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *