În articolul despre evreii spanioli și portughezi convertiți cu forța la creștinism (conversos, cristianos nuevos, marranos, cripto-evrei, anusim), doamna Hava Oren invită cititorii revistei Baabel să pregătească un articol despre Doña Gracia Mendes Nasi. https://baabel.ro/2021/05/un-nume-ciudat/ Eu „am ridicat mănușa” și am pregătit un articol despre conversos faimoși. Despre Luis de Carvajal y de la Cueva s-a scris deja. Despre conversos care mai trăiesc și azi în Portugalia, la Belmonte, am scris într-un articol anterior. https://baabel.ro/2020/11/trăim-din-amintiri-îi-viață-evreiasca-în-japonia-portugalia-și-argentina/

Expulzările și convertirile în masă, forțate, ale evreilor la creștinism au început în 1492 în Spania și în 1497 în Portugalia vecină, deși pogromuri locale erau și în secolele dinainte. Totuși, în unele zone din Portugalia, cum ar fi nord-estul tării, practica iudaismului a fost tolerată până în secolul al XVII-lea. Evreii Peninsulei Iberice aveau numai două posibilități: să se convertească, sau să părăsească țara. Această perioadă a fost numită și Holocaustul evreilor din Peninsula Iberică. Precum am mai spus, în Portugalia o minoritate de convertiți au păstrat în secret tradițiile evreiești până în zilele noastre. Deși mulți conversos erau devotați noii religii, ei au fost tot timpul prigoniți la fel ca evreii și bănuiți că erau trădători ai religiei catolice. Tot ei erau învinuiți de toate catastrofele (cum a fost cutremurul din Lisabona în 1531) și ca urmare măcelăriți de populația creștină. Deci le rămânea doar să părăsească peninsula. Despre diaspora lor se pot scrie multe. Evreii duceau cu ei un mare bagaj de cunoștințe, meserii și stăpânirea multor limbi străine. Pe deasupra erau și harnici și ambițioși. Așa s-a făcut că în multe țări ei au fost primiți cu brațele deschise și li s-a permis și practicarea iudaismului. În acest articol voi prezenta câteva personalități istorice cunoscute, care au fost conversos, sau aveau rădăcini mai îndepărtate de conversos.

Doña Gracia Mendes-Nasi (1510-1569), cunoscută și sub numele ei creștin de Beatriz de Luna, și-a dedicat viața și averea ocrotirii evreilor și păstrării tradițiilor evreiești. Ea a fost considerată îngerul păzitor al evreilor și al conversos. S-a născut în Portugalia, într-o familie nobilă de conversos, refugiată din Spania de frica Inchiziției. Soțul ei a fost bancherul Francisco Mendes-Nasi (nasi în ebraică înseamnă prinț, sau în zilele noastre președinte). După moartea soțului, Doña Gracia a reușit să plece din Portugalia împreună cu fiica ei Reyna și încă câteva rude rude, toți conversos, și s-a stabilit la Antwerpen, în Flandra (azi Belgia), unde a lucrat la banca cumnatului ei, Diogo. Prin bancă și-a făcut un nume internațional, fiind respectată la multe curți regale din Europa.

În 1549 a plecat cu familia la Veneția, sperând că de acolo va putea pleca spre locuri îndepărtate, unde va putea practica liber credința mozaică. La Veneția, sora ei Brianda a dat-o în judecată în urma unei dispute pentru controlul averii familiei. De acolo s-au refugiat în ducatul Ferrara, unde Doña Gracia putea practica deschis tradițiile iudaismului. Acolo a susținut financiar publicarea Bibliei sefarde din Ferrara de către Abraham Usque și Yom Tov ben Levi Athias.

În 1552, Doña Gracia s-a stabilit la Istanbul, unde a înființat un centru mondial de ajutorare a evreilor și a convertiților. A încurajat cultura iudaică și a construit sinagogi și yeșivot (școli religioase). Astfel ea a devenit lidera evreimii sefarde de pretutindeni, fiind numită La Señora (doamna – spaniolă), iar sinagoga pe care a construit-o s-a numit sinagoga Geveret (doamna – ebraică). Și-a făcut legături solide la curtea sultanului Suleiman I.

Un act de mare curaj al Doñei Gracia, care poseda și o flotilă comercială, a fost boicotul portului italian Ancona, după ce zeci de conversos portughezi au fost arși pe rug din ordinal Papei fiindcă au revenit la tradiția iudaică. Până la urmă boicotul a fost anulat datorită neînțelegerii dintre diferitele comunități evreiești otomane asupra riscurilor.

În 1566, cu sprijinul sultanului, Doña Gracia Nasi a finanțat înființarea unei comunități de evrei sefarzi la Tiberias – Tveria în Palestina, dar din păcate ea a existat numai câteva decenii. Doña Gracia a murit în 1569, dar amintirea ei dăinuie până astăzi. A fost o personalitate legendară, ambițioasă, luptătoare și devotată vieții evreiești.

https://jwa.org/encyclopedia/article/nasi-dona-gracia

https://forbes.co.il/e/the-first-lady/

Film documentar:

Fray Luis de León (1527-1591). În timpul vizitei noastre în Spania am văzut și orașul universitar Salamanca. Universitatea este printre cele mai vechi din lume. Ea mai funcționează, dar o parte a fost transformată în muzeu. Unul din eminenții ei profesori a fost Fray Luis de León, care se trăgea din conversos (străbunica lui a fost evreică). El a fost călugăr, teolog, filozof și poet, contribuind mult la literatura renascentistă din Spania. A studiat la Salamanca, apoi a devenit el însuși profesor de teologie și chiar vice rector al universității.

Aparținând Ordinului Augustinian, el era în rivalitate academică cu teologii dominicani. Profesorii dominicani l-au denunțat la Inchiziție pentru că criticase varianta oficială a bibliei Vulgate. Având în vedere și rădăcinile sale evreiești, a fost întemnițat vreme de cinci ani, în care sănătatea lui a avut mult de suferit. Achitat, s-a întors la universitate, unde era foarte apreciat de către studenți. La întoarcere, Fray Luis și-a început prima lecție cu cuvintele: „Dicebamus hesterna die…” (Precum am spus ieri). Deci nimeni nu-l putea convinge să renunțe la ideile sale.

A tradus din mai multe limbi, inclusiv Cântarea cântărilor din ebraică. Dar biserica catolică nu admitea traducerea Bibliei în limba spaniolă – acesta a fost încă un motiv pentru care a fost denunțat Inchiziției. A scris și proză laică, cum ar fi cartea Soția perfectă – instrucțiuni pentru tinerele soții. A scris numeroase poeme cu subiecte religioase și filozofice. Spre sfârșitul vieții, Fray Luis a fost numit vicar al Ordinului Augustinian. Poemele sale au fost deosebit de apreciate în Spania și peste hotare, servind ca sursă de inspirație poeților neoclasici.

https://www.britannica.com/biography/Luis-de-Leon

https://en.wikipedia.org/wiki/Luis_de_Le%C3%B3n

Alfonso de Zamora a fost un evreu spaniol educat la o yeșiva în orașul Zamora. În 1492 s-a refugiat în Portugalia, dar apoi s-a botezat ți s-a întors în Spania. A fost profesor de ebraică la universitățile din Salamanca și din Alcalà de Henares. A fost unul din editorii primei Biblii poliglote, finanțate de cardinalul Francisco Jiménez de Cisneros (1436–1517). Ea a fost scrisă timp de 15 ani și cuprindea texte în ebraică, arameică, latină și greacă. Zamora vorbea și scria cursiv ebraica. A copiat și a tradus cărți din ebraică.

Cariera lui de profesor a fost umbrită de veșnica urmărire și interogare de către Inchiziție, ceea ce i-a pus piedici în ascensiunea academică. Poemele lui, scrise aproape în exclusivitate în ebraică, sunt rugăciuni adresate Domnului pentru a pedepsi imoralitatea în societatea spaniolă, atacând Papa și pe regele Carlos V. A condamnat și pe cei care îi prigoneau pe conversos. Se crede că Zamora nu a renunțat niciodată la credința și tradițiile iudaice. A scapăt de pedeapsa capitală a Inchiziției și a murit la vârsta de 71 de ani.

Was One of Catholic Spain’s Prominent Religious Scholars Secretly Jewish?

Un caz deosebit a fost portughezul Uriel da Costa (1585 – 1640), care s-a născut la Porto într-o familie de conversos și s-a convertit înapoi la iudaism.

Uriel a fost un filozof sceptic, care spre sfârșitul vieții a criticat atât instituțiile catolice, cât și pe cele rabinice (și pe bună dreptate! – comentariul meu). Suspectat de de erezie, a reușit să fugă cu familia, o parte au ajuns la Amsterdam, restul la Hamburg. În 11 teze publicate, el a găsit discrepanțe între unele tradiții ebraice curente și legile lui Moise. Ca urmare el a fost boicotat și excomunicat din comunitățile evreiești din Veneția, Hamburg și Amsterdam. Dezamăgit și izolat, Uriel da Costa s-a sinucis.

https://en.wikipedia.org/wiki/Uriel_da_Costa

Isaac Cardoso (1604–1681) a fost medic și filozof converso. Născut în Portugalia, a studiat medicina la Salamanca și după câțiva ani de practică la Valladolid, a ajuns medic la curtea regală la Madrid, unde a făcut o carieră remarcabilă. A cunoscut numeroși conversos, precum și pe celebrul scriitor Lope de Vega. După 1640, situația noilor creștini, mai ales a celor originari din Portugalia, s-a înrăutățit simțitor din cauza cruzimii noului inchizitor Diego de Arce y Reinoso. Au fost forțați să plece cu miile. Cardoso s-a refugiat la Veneția, unde a îmbrățișat iudaismul, schimbându-și prenumele din Fernando în Isaac. A publicat numeroase studii medicale, de exemplu despre avantajele medicale a apei calde și reci și a zăpezii. A publicat și poezii și studii filozofice prin care s-a opus cabalei și falsului Mesia, Șabtai Tzvi. https://www.encyclopedia.com/religion/encyclopedias-almanacs-transcripts-and-maps/cardozo-cardoso-isaac

Fiecare etnie are „buruienile” ei. Așa a fost Tomás de Torquemada, șeful Inchiziției spaniole, a cărui străbunică a fost evreică.

Inchiziția spaniolă a fost înființată în 1478 de monarhie împreună cu biserica catolică, pentru a asigura puterea deplină a monarhiei și a bisericii împotriva „ereticilor”. Ea s-a desființat doar în 1834. Inchiziția portugheză a funcționat din 1536 până în 1821. Expulzarea evreilor din Portugalia în 1496 a fost inițiată de regele Manuel I.

Marii Inchizitori al Spaniei, cel mai temut dintre ei fiind Torquemada, aveau deplină înțelegere și sprijin din partea Vaticanului.

În timpul vizitei noastre la Córdoba am văzut castelul Alcázar, (Al Qasr înseamnă palat în limba arabă) unde se afla cartierul general al Inchiziției, precum și turnul de unde victimele erau aruncate la moarte.

Marele inchizitor Tomás de Torquemada (1420-1498) era devotat cauzei criminale a Inchiziției și foarte loial regelui Ferdinand și reginei Isabela. Sarcina Inchiziției era apărarea creștinismului de orice „pericol”, prin întemnițare, tortură și arderea pe rug a celor care în procese înscenate erau declarați eretici. Era un fel de Gestapo medieval.

Torquemada s-a născut la Valladolid. Unchiul său, cardinalul Juan de Torquemada, se trăgea dintr-o familie de conversos. El s-a născut într-o perioadă de intoleranță religioasă față de evrei, musulmani și alți „necredincioși” care se împotriveau puterii absolute a bisericii și a familiei regale. Atotputernica Isabela l-a ales pe călugărul dominican Torquemada pe postul de Mare Inchizitor. El a devenit duhovnicul și persoana de încredere a reginei.

Primele manifestări ale fanatismului lui Torquemada au fost introducerea termenului de limpieza de sangre (puritatea sângelui) și arderea cărților pe care le considera eretice. Iată încă două analogii cu nazismul, doar că în Spania evreii și musulmanii erau obligați să se convertească la creștinism, pe când în Germania nazistă, această opțiune nu exista. Perioada care a urmat dominației cuplului regal și a lui Torquemada a fost denumită Holocaustul medieval. Torquemada a abuzat de putere. Mii de oameni au fost arși pe rug din porunca lui. În 1498, Torquemada s-a retras din rolul lui sângeros, fiind urmat de Diego de Deza. Inchiziția s-a extins și în coloniile Spaniei și a activat peste 300 de ani, servind și ca instrument împotriva mișcării protestante care s-a răspândit în Europa.

https://biography.yourdictionary.com/tomas-de-torquemada

https://www.britannica.com/biography/Tomas-de-Torquemada

Iată și un scurt film documentar despre Torquemada.

Evreii iberici și conversos au contribuit în mod esențial la dezvoltarea economică și culturală a Spaniei și Portugaliei. Și totuși, regii lor i-au expulzat pe evrei în masă. Chiar cei care se converteau continuau să fie prigoniți. Acest lucru și în multe cazuri și dorința de a respecta tradițiile mozaice, i-a făcut pe mulți conversos să părăsească Peninsula Iberică și să reintre în sânul comunităților sefarde din diaspora. Mulți însă au rămas și s-au amestecat cu populația creștină. Datele genetice contemporane arată un puternic mixaj genetic între creștini, evrei și musulmani. Un grup de savanți din Leicester, Anglia și din Barcelona au studiat ADN-ul extras din cromozomii Y ai populației din regiunile iberice unde a avut loc cel mai mare număr de expulzări și convertiri. Studiul DNA a arătat că 20% din populație aveau rădăcini genetice evreiești și 10% era de origine musulmană. Nu degeaba mulți spanioli și portughezi au pielea măslinie… (Adams SM, et al. The Genetic Legacy of Religious Diversity and Intolerance: Paternal Lineages of Christians, Jews, and Muslims în the Iberian Peninsula. Am J Hum Genet. 2008 Dec 12; 83(6):725–736.)

Cauzele sunt multiple: poate că erau mai mulți evrei decât știa Inchiziția, căsătoriile mixte între creștini și evrei sau convesrsos erau frecvente. Atât în Spania și Portugalia, cât și mai târziu în diaspora, evreii și conversos au contribuit în mod esențial la economia și cultura țării în care trăiau. Lista evreilor spanioli importanți este foarte lungă. Două exemple elocvente sunt filozoful Baruch Spinoza care a trăit în Olanda și genialul pictor italian Amedeo Modigliani.

Tiberiu Ezri