Doi intelectuali români de calibru, aproape necunoscuți opiniei publice

Îmi fac o datorie de onoare în a evoca în paginile Baabel, două personalități românești de anvergură internațională, care din nefericire sunt prea puțin cunoscute opiniei publice. Primul a fost Mihai Botez, ilustru matematician și viitorolog, iar al doilea Aurel Dragoș Munteanu, poet, traducător și eseist, amândoi disidenți spre sfârșitul epocii Ceaușescu, amândoi deveniți diplomați ai României trimiși la ONU și Washington de noua putere democratică de la București, amândoi căzuți din motive obscure în dizgrația noului regim și stabiliți apoi în SUA și amândoi trecuți în neființă mult prea repede, înainte de a-și fi dat întreaga măsură a capacității spirituale ieșite din comun.

Mihai Botez s-a născut la 18 noiembrie 1940 la București. A absolvit Facultatea de Matematică din Capitală în 1964, unde a fost studentul preferat al reputatului profesor Octav Onicescu. În 1966 și-a susținut doctoratul la Centrul de Statistică Matematică al Academiei Române sub îndrumarea profesorului Gheorghe Mihoc.

În 1967, la doar 27 de ani, a fost numit director al Centrului de Cercetări Prospective.

Între 1974 și 1977 a fost directorul Centrului Internațional de Metodologie a Studiului asupra Viitorului și Dezvoltării.

În 1976 petrece câteva luni ca invitat al Woodrow Wilson Center for Scholars.

În 1977 și-a pierdut posturile de director și cadru universitar din cauza exprimării disidenței față de regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu.

În 1979 redactează un „Memoriu al intelectualilor români” care este citit la Radio Europa Liberă și publicat în revista franceză La Nouvelle Alternative.

În 1985 primește un pașaport și este invitat subtil să părăsească definitiv țara, unde devenise mai mult decât incomod pentru autorități. Mihai Botez pleacă la Madrid, la Congresul European al Culturii, dar are insolența și curajul civic ca să revină în România, stârnind furia mocnită a autorităților.

Datorită renumelui internațional, Securitatea nu are curajul de a-l pedepsi direct, astfel încât este trimis în provincie, ca director al Centrului de Calcul din Tulcea.   

În 1988 Mihai Botez a primit azil politic în SUA, unde se afla cu o bursă, apoi a lucrat la o serie de instituții academice, printre care Stanford University, Indiana University și Woodrow Wilson International Center for Scholars.

După Revoluția din 1989 a fost ambasador al României la ONU (1992-1994) și în SUA (1994). În 1994 s-a pus în discuție la cel mai înalt nivel, de însuși președintele Iliescu, ca eventual, în scopul dezamorsării tensiunilor economico-sociale și politice interne și pentru integrarea mai rapidă a țării în rândul națiunilor occidentale, Mihai Botez să fie propus la funcția de premier al României.

Greu de spus dacă a fost o inițiativă reală a noilor structuri de conducere de la București, sau o tentativă de influențare directă din partea puterilor occidentale. Oricum, eu cred că ar fi fost o șansă reală pentru România, irosită de altfel și de moartea prematură a celebrului matematician și militant pentru drepturile omului, la doar 54 de ani, în 1995, la București.

Botez avea o fire relaxată, elegantă, cu simț al umorului și seriozitate profesională, el fiind rememorat de prietenii săi Nicolae Manolescu, Vlad Georgescu, Emil Hurezeanu și de personalități ca regele Mihai sau Corneliu Coposu ca un savuros partener de conversație, inteligent și înțelept, extrem de generos, devotat valorilor autentice, democratice și prieteniei.

La începutul anilor 90 nu a ezitat să-și închidă firma prosperă de futurologie și prevenirea falimentului pentru companiile americane pe care o conducea la Santa Barbara în California și să-și întrerupă strălucita carieră academică pentru a veni înapoi la București și a se pune în slujba țării sale, care în urmă doar cu câțiva ani îl umilise și izgonise. Întotdeauna a afirmat că „nu putem trăi din ranchiună”.

Dincolo de lucrările sale științifice intrate în patrimoniul internațional al statisticii și futurologiei, vă sugerez cărțile sale angajat politice sau de intelectual public: Scrisori către Vlad Georgescu, Editura Fundațiilor Culturale Române 2003, Românii despre ei înșiși, Editura Litera 1992 și Lumea a doua – introducere în comunismologia structurală, Editura Du Style 1997.

Aurel Dragoș Munteanu s-a născut la 16 ianuarie 1942 în Buda Lăpușna, lângă Chișinău. După 1944 a devenit refugiat în propria-i țară, când Basarabia a fost ocupată de Uniunea Sovietică. Micul Aurel a crescut cu mama, într-un orășel de lângă Turda, unde ea era învățătoare, după ce tatăl decedase la o vârstă tânără. În 1959 este admis la Universitatea din Cluj, unde a absolvit Facultatea de Litere în 1964. În același an devine asistent la Catedra de Literatură din Oradea. Prima lui carte, volumul de povestiri, După amiază neliniștită, apare în 1967. În 1968, după ce România se opune invaziei Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varșovia, Munteanu se mută la București și se înscrie în PCR, împreună cu prietenii basarabeni Paul Goma și Adrian Păunescu, precum și alți intelectuali de seamă, entuziasmați de turnura liberal-patriotică luată de Ceaușescu. În capitală se afirmă ca ziarist și critic literar. În această perioadă de liberalizare a culturii, cunoaște multe personalități interbelice de toate orientările, precum Petre Țuțea, Bellu Zilber, Nicolae Carandino, părintele Dumitru Stăniloaie și alții care vor avea o influență benefică asupra sa.

Între 1970 și 1971, împreună cu Adrian Păunescu face un stagiu de un an la programul internațional pentru scriitori al Universității din Iowa cu o bursă Fullbright. În SUA descoperă culturile asiatice și participă la multe schimburi culturale în state europene, apoi Rusia și Asia. La Paris l-a întâlnit pe Cioran și a cunoscut personalități marcante ale exilului românesc. În cursul șederii de o lună în India, în 1974, a vizitat toate centrele culturale și religioase importante precum Delhi, Bombay, Madras, Benares, Calcutta.

În 1977 a publicat ultimul său roman din timpul vieții, Marile iubiri, după care începe să fie izolat de regimul comunist, care vedea o primejdie în îndepărtarea sa de comunism și mai ales în legăturile strânse pe care le avea cu personalități din străinătate și opozanți ai regimului. În anii 80 primește sprijin de la Rabinul Șef Rosen, un lider religios agreat încă de regimul comunist, învață ebraica la cursurile de Talmud Tora și aramaica de la dr. Constantin Daniel, apoi ține conferințe pe teme biblice la sediul Federației Comunităților Evreiești din România. 

În 1987 lui Aurel Dragoș Munteanu i se ia dreptul de semnătură, după ce scrie un articol elogios despre Mircea Eliade, iar Securitatea începe o campanie de urmărire și intimidare împotriva sa. Scriitorul își dă demisia din PCR în 1988 și scrie o serie de proteste incendiare care au fost difuzate la Europa Liberă și Vocea Americii, cu privire la situația tragică din țară. Ca urmare își pierde slujba de la revista literară Luceafărul. Primește sprijin moral și mediatic din partea ambasadei SUA și comunității evreiești, unde era cunoscut și apreciat. Sub patronajul și protecția rabinului șef dr. Moses Rosen lucrează la memoriile rabinului și la diverse studii de documentare istorică.

În 1989 i s-a acordat statutul de refugiat politic în SUA. Era pregătit să plece cu întreaga familie în ianuarie 1990, dar în cursul evenimentelor din decembrie 1989 este chemat la Televiziune de către revoluționari, în calitatea sa de oponent al regimului Ceaușescu. A.D. Munteanu devine imediat membru al CFSN și este numit președintele Radioteleviziunii Române și purtător de cuvânt al guvernului provizoriu. Datorită transformării FSN în partid politic, autenticul democrat demisionează din funcțiile publice avute încă în februarie 1990. Noua putere postcomunistă are nevoie de prestigiul internațional al celebrului disident și în martie 1990 este numit ambasador la ONU.

Ca ambasador al României devine președintele Consiliului de Securitate al ONU. A.D. Munteanu se evidențiază printr-o activitate diplomatică prodigioasă și eficientă. În timpul mandatului său s-au adoptat cinci rezoluții ONU fără niciun vot negativ, împotriva agresiunii irakiene în Kuweit din 1991.

În 1992, la cererea guvernului de la București, constrâns la legitimare democratică pe plan internațional, A.D. Munteanu este desemnat ca ambasador al României în SUA. Cu mult tact și profesionalism, reface relația amicală dintre SUA și România, alterată grav în ultimii ani ai dictaturii ceaușiste, încununată prin reacordarea Clauzei Națiunii Celei mai Favorizate României.

În 1994, datorită campaniei de discreditare și ponegrire personală de către forțele obscur-securiste ale trecutului revenite la pârghiile diplomației românești, A.D. Munteanu își dă demisia. Mai mult, se stabilește definitiv în SUA, gestul fiind o palmă grea la adresa noului guvern „democrat” de la București. În SUA, fostul disident, scriitor și diplomat a continuat printr-o strălucită carieră academică și publică, fiind cofondator și vicepreședinte al IRPP – Institute on Religion and Public Policy.

A.D. Munteanu a decedat în 2005, după o grea suferință, slujba de înmormântare fiind ținută de părintele Gheorghe Calciu. Este înmormântat la Washington D.C.

În loc de epilog îmi permit câteva succinte observații din perspectiva disputelor intelectuale recente din România și din umbra unor personalități care din nefericire nu se mai află printre noi.

Neavând o opoziție articulată împotriva regimului comunist, ca în alte state comuniste est-europene, intelectualii noștri compensează post factum în a se erija într-o absurdă concurență la calitatea de luptător anticomunist. Actuala polemică, de fapt penibila păruială Blandiana-Dinescu reprezintă un episod jalnic, de cădere a ultimelor rămășițe autentic intelectuale într-un conflict de vodevil, care nu interesează societatea.

Fragila societatea civilă, clădită cu mari eforturi și sacrificii în jurul Grupului de Dialog Social, al revistei 22, al revistei Dilema, a colegiului Noua Europă și al altor ateliere de creație și centre spirituale la începutul anilor 90 este practic defunctă. Majoritatea intelectualilor de anvergură, implicați politic și social, s-au retras din nou în turnul de fildeș comod al fundațiilor, al universităților, au plecat spre alte zări mai bine remunerate, unii au preferat sinecuri ale puterii de moment, iar alții pur și simplu s-au refugiat la umbra pensiei sau au capotat, migrând spre sectorul concurențial privat.

Odată cu trecerea în neființă a unor repere intelectuale și morale precum Octavian Paler, Neagu Djuvara, Alexandru Paleologu, Petru Creția, Petre Țuțea, Ștefan Augustin Doinaș, Grigore Vieru, Mircea Ivănescu, Zigu Ornea, Paul Cornea și mulți alții, România nu mai are decât câțiva intelectuali de mare anvergură, personalități verticale autentice.

Ieșirea aproape completă a intelectualilor din elita guvernamentală și administrativă a țării constituie o mare pierdere de competență, prestigiu și spirit strategic în exercitarea puterii, respectiv un regres enorm în devenirea democratică și propășirea României.

În contextul precar din prezent, când incompetența, amatorismul și corupția se află la putere, se cuvine să ne amintim de personalități precum Mihai Botez sau A.D. Munteanu ori de intelectuali angajați ca Mihai Șora sau Andrei Pleșu.

George Vigdor

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

13 Comments

  • MEHR BORIS commented on May 27, 2021 Reply

    nu polemiez, menționez cît de puțini au fost diSidenți în România , V. GOOGLE -i:

    Gabriel Andreescu
    Toma Arnăuțoiu
    Mihai Atanasie, ofițer al Securității, a dezertat în Franța în anul 1969 [1]
    Liviu Cornel Babeș
    Vasile Bătrânac
    Ana Blandiana
    Mihai Horia Botez
    Gheorghe Briceag
    Petre Mihai Băcanu
    Liviu Cangeopol
    Lena Constante
    Doina Cornea
    Mugur Călinescu
    Mircea Daneliuc
    Dan Deșliu
    Ion Diaconescu
    Mircea Dinescu
    Constantin Dumitrăchescu, locotenent colonel de Securitate, dezertat în 1972 în Israel [1]
    Iulius Filip [2][3]
    Radu Filipescu
    Helmuth Frauendorfer
    Victor Frunză
    Mandache D. Gheorghe, fost căpitan de Securitate și lucrător operativ în cadrul Direcției Germania [1]
    Gheorghe Ghimpu
    Paul Goma
    Marin Iancu, fost ofițer de Miliție și Securitate [4]
    Iacob Gh. Ioan, ofițer de Securitate, a lucrat sub acoperire ca diplomat la ambasadă, iar mai târziu ca funcționar internațional în cadrul UNESCO, dezertat în 1969 [1]
    Ion Ioanid
    Dumitru Iuga[5][6][7][8][9][10][11][12]
    Ioan Marcu (disident), locotenent colonel de Securitate, dezertat în 1976 [1]
    Dumitru Mazilu
    Teohar Mihadaș
    Ion Moraru (scriitor)
    Márton Moyses
    Aurel Dragoș Munteanu
    Neculai Constantin Munteanu
    Gheorghe Muruziuc
    Radu Negrescu-Suțu
    Leonard Oprea
    Ion Mihai Pacepa
    Vasile Paraschiv
    Constantin Răuță
    Elisabeta Rizea
    Romulus Rusan
    Alexandru Șoltoianu
    Șerban Stănciulescu
    Dimitrie-Doru Todericiu
    László Tőkés
    Dorin Tudoran
    Liviu Turcu
    Dumitru Țepeneag
    Virgil Tipănuș, căpitan de securitate, dezertat în timp ce se afla în misiune în cadrul Agenției Economice la Oslo, Norvegia [1]
    Gheorghe Ursu
    Alexandru Usatiuc-Bulgăr
    Constantin Vișoianu
    Ion Vulpe, căpitan de securitate – împreună cu familia, a dezertat în 1971 în timp ce lucra ca secretar II economic la Agenția Economică a României din Londra [1]
    Richard Wurmbrand
    Note

  • MEHR BORIS commented on May 25, 2021 Reply

    CONSIDER CĂ APARIȚIA ARTICOLULUI SE JUSTIFICĂ, DIZIDENȚI VERITABILI, PROFESIONALIȘTI, PE AUREL DRAGOȘ MUNTEANU MI-L AMINTESC DE LA CONFERINȚELE DIN STR. POPA SOARE, PREZENTAT CĂLDUROS DE SEF RABINUL MOSES ROSEN, A FOST ROMANCIER APRECIAT DE CRITICĂ ÎNAINTE DEA FI MARGINALIZAT

    • Klein Ivan commented on May 26, 2021 Reply

      M.B. – Ca și articolul , comentariul dvs. e lipsit de dovezi . O căutare pe Google relevă că A.D.M. în 1989 a fost exclus din PCR ( în articol scrie demisie ) pentru unele activități relativ minore ( v. Cartea Albă a Securității ) . După aprecierea mea , A.D.M. a avut grijă ” să nu dea prea sus ” . În Romania au apărut după 1989 mulți ” revoluționari ” , unii cu carte alții fără …. K.I.

      • MEHR BORIS commented on May 26, 2021 Reply

        STIMATE KLEIN IVAN, INTRANSIGENȚA DVS. FAȚĂ DE UNII DISIDENȚI MĂ NEDUMEREȘTE, NU ȘTIU CÂND AȚI PĂRĂSIT ROMÂNIA, DAR CRED CĂ ȘTIȚI CE RARE AU FOST ACTELE DE NESUPUNERE ÎN PEROADA CENZURII, PERSONAL AM LUAT UN VOT DE BLAM DOAR PENTRU CĂ NU AM ASCULTAT CUVÂNTAREA GENIALULUI ANALFABET. DACĂ VEȚI CÎUTA MAI ATENT PE GOOGLE NUMLE CELOR EVOCAȚI ĂN ARTICOL, CU COMPLETAREA DISIDENȚI, VEȚI GĂSI SUFICIENTE ARGUMENTE ĂN FAVOAREA ARTICOLULUI LUI GEORGE VIGDOR.BOTEZ ERA CONSIDERAT GENIAL, IAR AUREL DRAGOȘ MUNTEANU A FOST SCRIITOR TALENTAT, PRIETEN AL COMUNITĂȚII EVREILOR, CEEA NU ERA PREA FRECVENT ÎN ACEI ANI. AM IMPRESIA CĂ NU VĂ CONVINGE MAI NIMIC, AVÂND O PRECONCEPȚIE GREU DE COMBĂTUT. EU MĂ OPRESC, ALLES GUTE.

        • Klein Ivan commented on May 27, 2021 Reply

          M.B. – Eu ” intrasigent față de unii dizidenți ” ? Acuzație gratuită și falsă . Eu ” să caut ” în Google ” argumente ” în favoarea articolului ? De ce nu sînt aceste ” argumente ” în articol sau în comentariile dvs. ? De ce nu contrați cu ” argumente ” cele găsite de mine pe Google ( menționate în comentariile mele precedente ) ? Ca stil eu văd Budapesta ca numitor comun pentru G.V. și B.M.

          • Andrea Ghiţă commented on May 27, 2021 Reply

            Stimate domnul I.K. – pentru a mă conforma stilului Dvs. – mă simt nevoită să repet aici faptul că Baabel nu agreează deloc şi de acum încolo va sancţiona comentariile cu atacuri la persoane (chiar dacă ele sunt menţionate cu iniţiale.

  • Klein Ivan commented on May 23, 2021 Reply

    Textul nu a prezentat argumente că e vorba de două personalități remarcabile profesional , opozanți ai regimului comunist . Am încercat să mă informez – textul menționează că M.B. în 1979 redactează un „Memoriu al intelectualilor români” . Autorul G.V. nu specifică – memoriul era contrasemnat numai de soția lui M.B. . Fără această contrasemnare titlul ar fi fost la singular …..și ar fi fost mai onest . Nu am intenția să creez un contra-text , eventual bun la Wikipedia . K.I.

  • George Vigdor commented on May 21, 2021 Reply

    Sunt foarte curios Dna Galambos ce considerați a fi oameni cu performanțe deosebite. Dacă prin strălucitele cariere academice, literare, culturale și mai ales diplomatice, cele două personalități n/au avut performanțe deosebite, atunci mă întreb unde îi putem găsi? Poate exemplificați câteva personalități cu performanțe deosebite și cu atitudini atât de democratice și filosemite, precum au fost cei doi din articol.
    Mă face perplex această voluptate și vehemență de a nega valori certe ! Se coagulează frontul refuzului și al negării cu price preț și mijloace !

  • eva galambos commented on May 21, 2021 Reply

    Ambele personalități sunt cunoscute în România dar nu ca oameni cu performanțe deosebite.

  • George Vigdor commented on May 20, 2021 Reply

    Va este prezentat pentru ca este una din figurile consacrate ale disidentei si intelectualitatii romanesti. Sunt convins ca doua intilniri incidentale cu Botez nu va dau caderea sa emiteti judecati asupra personalitatii sale. Presupun ca sunteti titrat si este trist sa constati cit de usor unii intelectuali ii dezavueaza pe ceilalti. Presupun de asemenea ca n-ati trait in anii 80 in Romania, cei mai intunecati ai dictaturii ceausiste, cind multa lume obidita rezona la scrisorile lui Botez citite la Europa Libera. Va recomand mai multa profunzime si empatie, va lipseste un interval esential din activitatea lui Botez.

    • Andrea Ghiţă commented on May 20, 2021 Reply

      Stimate domnule Stratan, nici nu e greu să vă informaţi asupra activităţii lui Mihai Botez. Trebuie să deschideţi Google şi să scrieţi Mihai Horia Botez. Succes.

  • Julian Satran commented on May 20, 2021 Reply

    Am cunoscut o persoana cu numele Mihai Botez in Romanai si l-am intalnit o singura data. In anii 70-80 ai seculului trecut incerca as faca valva cu un subiect numit “Fuzzy Logic”. Nu era mare lucru si las fi uitat cu totul daca intruna din calatoriie in US un cunscut nu miar fi spus ca Mihai Botez a “ramas” in US si este la un colegiu unde se ocupa de Fuzzy logic. Cativa ani mai tarziu am auzit (intrun grup di US ca este ambasdorul Romaniei in US (un post important banuiesc in diplomatia Romana). Nici cariera lui stiintifica nici mostenirea lui scrisa nu m-ar fi condus la calificarea de “calibru” dar cine sunt eu sa judec. Si nici din articol nu inteleg ce il face calibru si dee ne este prezentat.

    • Klein Ivan commented on May 21, 2021 Reply

      J.S. – ” Si nici din articol nu inteleg ce il face calibru si dee ne este prezentat.” – Am aceeași părere despre ambele persoane descrise în articol . Nimic din articol nu mă îndeamnă să caut informații suplimentare despre ei . K.I.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *