Revista noastră face eforturi deosebite pentru a acoperi subiecte care aparțin realității de azi, de pretutindeni. Suntem o publicație care se pretinde de cultură universală, în ale cărei pagini se reflectă un prezent deosebit de interesant, fără a neglija subiecte despre trecut, și chiar priviri prognostice spre un viitor nu prea îndepărtat.

Așa cum e de așteptat, Israelul și iudaismul ocupă un loc important pe lista temelor discutate la fiecare două săptămâni în această publicație. Mulți dintre colaboratorii (dar și din cititorii) noștri posedă o relație specială față de aceste subiecte, mai ales că realitatea de zi cu zi oferă (uneori chiar prea des) teme specifice, fierbinți, care nu pot fi ignorate, care se cer discutate și chiar disputate. Așa se face că am hotărât să publicăm în acest număr o ”dare de seamă” cât se poate de obiectivă, a celor ce se întâmplă pe acele meleaguri de mai bine de o săptămână.

Am convingerea că o bună parte a celor pe mâna cărora vor cădea aceste rânduri va remarca cum că subiectul e prea bine cunoscut, că știrile care sosesc pe toate căile scrise și electronice sunt de fapt more of the same, și că de fapt a încerca să explici ce se întâmplă acolo e o pierdere de timp. Plus ça change, plus c’est la même chose.

Și cu toate acestea, cred că lanțul evenimentelor din aceste zile e special, unic. De fapt fiecare verigă e prea bine cunoscută, creând cu ușurință senzația de déjà vu, dar puse toate la un loc ele oferă o imagine inedită, de care cu greu poți face abstracție.

Israelul și palestinienii

Acordurile de la Oslo, de la începutul anilor 90, între Israel și OLP (Organizația de Eliberare a Palestinei) au avut ca urmare imediată instalarea unei autorități palestiniene atât pe malul vestic al Iordanului (așa numita West Bank), cât și în fâșia Gaza. Idila israelo-palestiniană nu a durat prea mult, răzmerița cunoscută ca Intifada a doua (2000-2004) a produs nenumărate victime de ambele părți, dar după dispariția marelui terorist Yaser Arafat, relațiile dintre statul evreu și administrația palestiniană au luat aspectul unei căsnicii de conveniență, în care nicio parte nu e mulțumită, însă cu puțină bunăvoință se poate găsi un modus vivendi.

De-a lungul anilor, eșecul tratativelor de pace a avut ca efect o situație în care și israelienii și palestinienii așteptau vremuri mai propice pentru a ajunge la o soluție cuprinzătoare, adică un tratat de pace. Cu alte cuvinte, un fel de statu quo ante.

Cu timpul s-a dovedit că entitatea palestiniană nu este unică, cel puțin din punct de vedere economic. În timp ce populația Malului de Vest începuse un drum de refacere economică, Gaza rămânea un teritoriu sărac și în afara intereselor israeliene și palestiniene laolaltă.

Gaza și Hamas

Doar că pe la sfârșitul secolului trecut fâșia Gaza a luat un al drum. Condusă de gruparea teroristă Hamas, Gaza a devenit baza militară a unui viitor război total, având ca țel final dispariția Israelului de pe harta lumii, așa cum o prezintă ”Constituția” acestei organizații: ”Israelul va exista și va continua să existe până când Islamul îl va anula, așa cum a făcut și până acum” (traducere ad literam).

Hamas s-a înarmat până-n dinți cu sprijinul Iranului, al Turciei și al altora, ajungându-se la situația în care la fiecare câțiva ani Israelul e atacat cu rachete, cu bombe și cu multe alte sisteme de distrugere.

Retragerea armatei și coloniștilor israelieni din Gaza în 2005 nu a făcut decât să întărească poziția acestei grupări teroriste, care practic s-a despărțit definitiv și irevocabil de Autoritatea Palestiniană care funcționează pe Malul de Vest.

Populația Israelului s-a obișnuit că la fiecare câteva săptămâni, luni sau ani, zeci, sute sau chiar mii de rachete sunt lansate spre Israel. Sistemul israelian Cupola de Fier, genial în felul lui, rezolvă în mare măsură problema. El calculează cu precizie traiectoria fiecărei rachete și neutralizează în aer pe cele care ar urma să cadă în locuri populate. Dintre acestea, cam 90% sunt distruse în aer.

Hamasul anului 2021

Hamas nu are nevoie de motive, ci doar de pretexte. Iar pretextele nu lipsesc. De pildă săptămâna trecută în Israel au coincis câteva date religioase și istorice, care pur și simplu se bat cap în cap.

Ziua Ierusalimului, care sărbătorește reunificarea capitalei israeliene după Războiul de Șase Zile (1967) s-a ”lovit” de Eid al-Fitr, ultima zi a lunii Ramadan, când musulmanii postesc de la răsăritul soarelui și până la apus. Sensibilitatea acestor două sărbători a creat o stare de tensiune în Israel, mai ales în capitală. Musulmanii din Ierusalimul de Est nu au pierdut ocazia să provoace poliția israeliană. Și cum în Israel luna mai e foarte călduroasă și senzația de foame e apăsătoare, lipsa de răbdare a celor două părți a dus la altercații serioase în Ierusalim.

Să nu omitem încă un amănunt important: faptul că Hamas se poartă ”dur” cu Israelul i-a adus multă simpatie din partea populației palestiniene din ”teritorii” (Gaza și Malul de Vest).

Politica Hamas e total opusă Autorității Palestiniene care domină pe malul de vest al Iordanului și care a stabilit un sistem de cooperare cu Israelul, mai ales în ce privește păstrarea liniștii în Israel, dar și în ”teritorii”.

Alegerile care urmau să aibă loc în teritoriile palestiniene au fost anulate de Autoritatea Palestiniană, provocând furia Hamasului.

Dacă puneți laolaltă toate piesele puzzle-ului: tulburările de la Ierusalim, reacția exagerată a poliției israeliene, furia Hamasului de a nu-și putea extinde puterea și pe Malul de Vest, apoi adăugați Ziua Catastrofei (Nakba), ziua în care palestinienii comemorează înființarea statului Israel, și care cade exact… pe 15 mai – iată tabloul complet al conflagrației la care asistăm în aceste zile.

Hamas a profitat de ocazie și s-a declarat apărătorul Ierusalimului și a locurilor sfinte ale Islamului, adică moscheea El Aksa. Și iată cum, pentru prima oară după 54 ani, Ierusalimul a fost bombardat cu rachete și a început o nouă rundă, foarte violentă, de atacuri reciproce.

Mii de rachete au fost lansate din Gaza spre teritoriul israelian, făcând până acum cam zece victime în rândurile populației civile. În același timp aviația israeliană face treptat în fâșia Gaza o priveliște care amintește de cea din Berlin în mai 1945. La ora scrierii acestor rânduri, mini-războiul continuă fără întrerupere, distrugerile în fâșia Gaza iau amploare, iar în Israel lumea stă acasă, așteptând următoarea alarmă pentru a intra în adăpost. Cui îi mai arde de sărbătoarea de Șavuot, sărbătorirea primirii Torei?!

Rămâne o problemă foarte simplă: la acest ”joc”, fiecare din cele două ”echipe” se conduc după reguli proprii. Pentru unii, pierderea de vieți omenești este o adevărată catastrofă națională și umană, pentru ceilalți moartea te apropie în mod cert și rapid de Ceruri, unde totul merge mult mai bine ca pe pământ.

De aceea Israelul definește victoria nu în funcție de numărul victimelor de partea dușmanului, ci în funcție de distrugerile produse părții adverse, care vor îndepărta cât mai mult următorul atac.

Arabii israelieni

Ar trebui să ne oprim aici, dar atunci am scăpa din vedere câteva aspecte nu mai puțin importante, pentru că mai există un partener la acest joc al morții, reprezentat de o mică minoritate de arabi israelieni extremiști.

Nu e prima oară când grupuri de tineri arabi, cetățeni israelieni, folosesc un prilej cum ar fi disputa armată cu Gaza pentru a vandaliza proprietăți evreiești, a arde sinagogi, vehicule, și a folosi arme de foc împotriva trecătorilor ocazionali.

Problema acestor extremiști este accentuată de existența unui număr și mai mic de fanatici evrei, care abia așteaptă ocazia de a provoca, sub pretextul autoapărării. Multe orașe israeliene cu populație mixtă sunt supuse în aceste zile unui val de violențe care afectează securitatea fiecărui cetățean.

Așa se face că azi Israelul se luptă pe două fronturi și jumătate: cu Hamas și cu bandele de huligani arabi israelieni.

Și unde e ”jumătatea”? De peste 70 ani Libanul găzduiește centre de refugiați palestinieni, care folosesc și ei prilejul de a-și manifesta ”simpatia” față de statul evreu, prin încercări de forțare a graniței de nord a țării, altercații cu armata israeliană, etc.

Există o soluție?

Am fi vrut să încheiem aceste rânduri cu o notă optimistă, pe care cu greu o găsim în ultimele evenimente.

Nu, stabilitatea Israelului nu e pusă niciun moment la îndoială. El va trece prin aceste zile dificile cu un minim de pagube umane și materiale.

Actuala conflagrație are o viață scurtă, se pare. Presiunile externe vor da roade și vor opri atacurile reciproce, așa cum au făcut-o de fiecare dată în ultimii 70 ani, iar situația are mari șanse de a se reîntoarce la ceea ce a fost.

Distrugerea unei bune părți a puterii organizației Hamas nu va avea niciun efect asupra planurilor sale de viitor.

Colac peste pupăză, de peste doi ani Israelul nu are un guvern stabil, ci doar unul de tranziție, incapabil de a construi o strategie de lungă durată. Și cum se face că în aceste condiții extrem de dificile viața își continuă cursul, aproape fără devieri de la linia obișnuită? Iată un subiect pentru un nou articol.

Între timp, atacurile reciproce continuă, iar Israelul face totul pentru a urma sfatul regretatului Mircea Crișan: „beligerați-i voi pe ei, ca să nu vă beligereze ei pe voi!”

Gabriel Ben Meron