Dezacord, la „Dezacord”

Am să prezint câteva cugetări pe marginea articolului „Dezacord”, apărut în Revista Baabel din 4 noiembrie 2021 (https://baabel.ro/2021/11/dezacord/)

De la început subliniez că nu sunt virusolog, nici epidemiolog și nici măcar doctor în medicină, de aceea mă voi lega de aspectele sociale ale acestui pericol existențial.

Toate scrierile privitoare la rolul statului, indiferent de ideologia pe care se bazează, sunt de acord că acesta trebuie să-și apere obștea de pericolele interne și externe.

Dacă țara este atacată, statul își mobilizează cetățenii și forțele armate pentru a-și apăra cetățenii, iar aceștia sunt obligați să pună la dispoziția statului forța lor vitală, cât și bunurile materiale, pentru a evita pericolul iminent. Cei care refuză, dacă sunt în armată, sunt deferiți Curții Marțiale, iar dacă sunt civili, sunt deferiți organelor polițienești și judecătorești.

În lupta sa cu inamicul, statul are o strategie și tactici. Dezacordul cu acestea nu justifică dezertarea sau refuzul de a îndeplini ordine. Indiferent cât de “străluciți” strategi ar fi cei care se sustrag de la îndeplinirea datoriei sub acest pretext, ei sunt pedepsiți conform legilor în vigoare.

Dacă inamicul este vizibil sau invizibil asta nu schimbă esența problemei.

În cazul de față avem de a face cu un dușman invizibil care face ravagii, atât ca număr de victime, cât și ca repercusiuni economice.

Ca urmare a pandemiei, în SUA au murit până azi 650.000 de oameni, cu 200.000 mai mulți decât numărul victimelor americane din al Doilea Război Mondial, pe toate câmpurile de luptă: Asia, Africa și Europa.

Este adevărat că acest atac, această pandemie i-a surprins nepregătiți pe cei responsabili de siguranța publică. Nu știu dacă a existat vreo posibilitate de a se pregăti. Țări mari și competente nu au prevăzut și nu au fost pregătite la invazii militare în istorie. Dacă ne referim la trecutul imediat, Polonia la atacul german de la 1 septembrie 1939, Franța și Anglia la blitz-ul german din 1940, URSS la atacul german, român, maghiar și italian din 22 iunie 1941, SUA la atacul Japoniei asupra portului Pearl Harbor din decembrie 1941. În toate aceste țări populația s-a unit în sprijinul guvernului în apărarea statului. Unii, ca URSS, Anglia și Statele Unite, au reușit, altele, ca Franța, au eșuat. Dar peste tot socotelile politice s-au făcut după război, nu în timpul lui.

Autorul articolului practică unul din cele mai vechi “sporturi” – arătatul cu degetul. Aceasta ridică imediat întrebarea: ar fi putut dânsul să prevină această pandemie? Ar fi putut veni cu soluții mai bune? E ușor să arăți cu degetul, mai greu este să-ți asumi responsabilitatea unei munci grele, cu multe erori posibile, dar care până la urmă să asigure Victoria.

Autorul face o analiză provenită din prăfuita teorie bolșevică a îmbogățirii de pe urma vaccinurilor dăunătoare proletariatului oprimat. Da, în capitalism succesul are urmări materiale pozitive asupra celor care au generat succesul. Dacă autorul cunoaște un mod de producție mai eficace, e binevenit să-l încerce, eventual într-o grădină zoologică. Societatea a încercat și rezultatul a fost până la urmă negativ.

O întreagă lume aștepta cu sufletul la gura apariția vaccinului salvator. Eu m-am îmbolnăvit de Covid-19 în martie 2020, în timp ce eram la Viena, Austria. Am văzut ravagiile făcute de aceasta boală și neputința medicilor de a interveni din cauza lipsei de mijloace pentru a combate boala. Am fost o lună în spital. În salonul meu, din patru inși au murit doi și din cei care au venit în locul lor, unul avea o prognoză proastă. Ce n-ar fi dat acești bieți oameni și familiile lor, dacă ar fi existat un vaccin salvator!

Autorul critică vaccinul pentru că nu este 100% eficace și sigur. Eu nu cunosc niciun vaccin cu asemenea caracteristici. Niciun vaccin nu este 100% eficient și niciun vaccin nu este lipsit de efecte secundare nocive. În 2011 am făcut vaccin antigripal. Ca urmare – stabilit medical – brațul drept mi-a fost paralizat, timp de un an și jumătate nu am putut să-l ridic mai sus de nivelul umărului și am avut dureri mari. Mai târziu am aflat că există un procent mic din populație care are urmări nefaste de la acest vaccin, fapt confirmat de FDA. Oare înseamnă asta să expunem bolii peste 90% din populație și să renunțăm la vaccin? Desigur că nu! Viața e plină de riscuri și orice măsură care le reduce este salutară. Acesta e rolul vaccinului.

Autorul greșește când susține că acest vaccin ar fi făcut pe niște principii noi și neîncercate. Principiul acestui vaccin “nou” este cunoscut de mai multă vreme și el a fost studiat în scopul de a realiza un vaccin anti-cancer. Astfel de cercetări au avut loc la atât Universitatea Pennsylvania ,cât și în Germania, la BioN-Tech. Dar și aici autorul trece sub tăcere că cel puțin trei vaccinuri, Sinovac, Sputnik V și Astra-Zeneca, sunt bazate pe principiile clasice și bine cunoscute de realizare a vaccinurilor.

Autorul vorbește de metode mitice de întărire a sistemului imunitar în loc de vaccinare. Comunitatea medicala și industria farmaceutică mondială se străduiește din răsputeri de a găsi mijloace de luptă contra acestui dușman invizibil. Au produs vaccinuri, le-au încercat și organele de sănătate din SUA, EU, Rusia, China, Israel, India și multe alte țări le-au aprobat în lupta contra acestei molime.

Dacă autorul are “o metodă de a întări sistemul imunitar” în lupta cu succes contra Covid 19, îl sfătuiesc să o patenteze, să facă mulți bani pe spinarea “proletariatului exploatat” și să salveze multe vieți și suferințe. Deocamdată, în afară de vorbărie goală, autorul nu a implementat o asemenea metodă. Această vorbărie e foarte periculoasă, căci dă apă la moară la analfabeților funcționali, cu sau fără diplomă, să scindeze societatea, să împiedice vaccinarea și astfel să prelungească pandemia cu toate consecințele ei.

Mai mult, autorul încearcă să politizeze lupta contra pandemiei în Democrați și Republicani. Din păcate, societatea e suficient de divizată și paralizată. A extinde asta și asupra luptei cu molima e dăunător și necinstit.

În popor există o vorbă: dacă nu ai nimic cu ce să contribui, “tacă-ți fleanca”!

Ivan Sipos

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

19 Comments

  • Klein Ivan commented on November 10, 2021 Reply

    Domnule Ivan Sipos ,
    Afirmația dvs. despre ” populația (care ) s-a unit în sprijinul guvernului în apărarea statului ” nu e corectă – v. comentariul meu / November 8 / despre dezertorii americani și ruși . Bănuiesc că nu știți că în U.S.A. , americanii cu rădăcini germane erau în 2019 în număr de 47 milioane ( 17% din populație , desigur procentaj mult mai mare înainte de WWII ) – și nici cît de “uniți” erau ei pe atunci în jurul guvernului . Bănuiesc că nu știți cum au acționat în U.R.S.S. pentru “unirea” populației KGB / SMERSH / Stalin prin directiva 1919 de formare a trupelor barieră ..Cine citează trecutul ,trebuie să-l cunoască . Nu văd nici-o bază pentru ce afirmați în articol . Eu , așa cum am menționat în propriul articol , doresc ca temerile mele să nu se adeverească . N-ați venit cu nici-un argument viabil în acest sens . Eu am deschis discuția asupra subiectului avînd grijă să nu pun atuurile pe masă – dvs. ați preferat să discutați despre persoana mea ( ca și alți comentatori ) . K.I.

    • theodor toivi commented on November 14, 2021 Reply

      In Kazahstan erau 10% germani si o “regiune” germana. Succese agriculturii lui Hrushciov s-au bazat pe munca germana. Ulterior s-au repatriat partial in Germania…

  • theodor toivi commented on November 9, 2021 Reply

    -Taticule ai avut efecte secundare dupa vaccinare?
    -Eu sunt mă-ta ma boule!

  • Petre Dimo commented on November 8, 2021 Reply

    Dragà Ivan (Sipos…),

    Cu mai mult de 2 ani în urmà, la un congres de informaticà de la Bucuresti, am prezentat o « lucrare » care avea numai contingente cu informatica dar care a avut, spre surprinderea mea, un ràsunet neasteptat : în urma publicàrii rezumatului în analele congresului, a urmat o « ploaie » de cereri de publicare în diferite reviste stiintifice ! Lucrarea se intituleazà

    Knowing, believing and thinking we know
    (extended abstract)

    si pare sà convinà perfect controversei asupra articolului dlui Ivan Klein.
    Este într-adevàr surprinzàtor sà constat în ce màsurà unii oameni pot face abstractie de fapte verificabile prin cifre. Probabil cà unii pun la îndoialà cifrele, dar majoritatea nici nu le pricep și dau crezare celor ce la interpreteazà și afirmà prpriile lor opinii ca fiind adevàruri universale…

    Desigur cà nu cunoaștem dacà peste 10 sau 20 de ani vaccinul anti covid nu va fi considerat ca fiind cauza unor patologii neasteptate, dar oare când au fost create primele vaccinuri nu se punea aceeași întrebare ? Și totuși au fost inoculate și se inoculeazà în continuare, salvând milioane de oameni.
    Și mai se pune o întrebare la care „antivaxi” nu pot ràspunde : cum s-ar putea evalua efectele pe termen lung dacà nu s-ar vaccina nimeni ?

    Mà bucur cà ai reactionat și sper cà faci parte dintr-un curent majoritar în US. Chiar și în România, în fata mortilor, scepticismul începe sà fie înlocuit de realism, cozile la centrele de vaccinare o dovedesc ! Și eu cred (nu „știu”) cà pàrerile dlui IK sunt mai ales dàunàtoare în contextul actual al ràspândirii accelerate a unei epidemii cu efecte mortale màsurabile, chiar dacà nu se pot evalua încà efectele pe terment lung ale vaccinelor propuse.

    • Veronica Rozenberg commented on November 8, 2021 Reply

      Nu pot sa-mi ascund emotia, desi nu are nici o legatura cu subiectul, vazand pe “paginile” acestui jurnal remarcabil, numele dlui Petre Dimo, cel care a fost autorul primei carti de „Programare in FORTRAN”, carte pe care am folosit-o in anii studentiei mele la facultatea de matematica din Bucuresti.
      Un salut sincer si multa sanatate autorului !!

  • Maria Roth commented on November 8, 2021 Reply

    Articol foarte bun. Cred ca e nevoie de astfel de articole ca cel al dlui SIPOS. multumesc pentru el. El aduce argmente pt cei multi care au uitat ce inseamna vaccinarea si se uita doar in propria ograda cand e vorba de razboiul impotriva COVID. Avem nevoie de acest tablou mare. Eu cred ca articolele impotriva vaccinarii pot atrage cititorii, dar sper ca nu pe cei ai acestei reviste. Partea buna este ca ele conduc la articole bune, utile, destepte.

  • Ionel Schlesinger commented on November 8, 2021 Reply

    Pentru orice individ rațional care are minimul discernământ să accepte ca determinante niște date statistice, doar procentul covârșitor al nevaccinaților în rândul cazurilor grave și al deceselor ar trebui să pună capăt speculațiilor sterile.

  • Veronica Rozenberg commented on November 8, 2021 Reply

    Articol interesant, mai ales prin punctul de vedere expus si linia abordata.
    Si totusi, ma mir ca Andrea a lasat emiterea ultimei “vorbe din popor”, care finalizeaza spusele dvs.

  • gabriel gurm commented on November 8, 2021 Reply

    Stiati ca pamantul e plat si ca toate teoriile celelalte sunt pure nascociri ca sa tzina popoarele in mana si sa le exploateze nemilos?!
    Pana si un autor pe nume Gabriel Ben Meron a scris un roman care se intituleaza ”Pământul e plat ca o farfurie”!!
    Asa e si cu vaccinul….
    Dar daca considerati că pământul e totuși rotund, atunci propun sa uităm de toate celelalte teorii.
    A ignora e si asta un sistem de dezaprobare.
    Propun liniste totala in acest subiect (cel ca pamantul e plat, bine inteles….)
    GBM

  • Klein Ivan commented on November 8, 2021 Reply

    Completare la K.I.
    WWII _ cifrele indică numărul de dezertori

  • Klein Ivan commented on November 8, 2021 Reply

    Am citit întîi titlul . M-am dus direct la comentarii. Apoi mi-au căzut ochii asupra “contribuției” de încheiere a autorului , adresată mie , “tacă-ți fleanca”!. Dreptul d. Tiberiu Georgescu de a aprecia așa o încheiere drept “nepătimașă” , după mine și după Pristanda e “curat nepătimașă” . Spaima cuiva față de “nepătimași” e exprimată astfel – “Ce bine că nu au conceput vaccinul sub formă de supozitor , că Doamne ferește ce scene de convingere am fi văzut la TV “.- Conform d. Strul MOISĂ , autorul e un analist de înaltă clasă – acesta vorbește la început de trecut despre care are informații ciudate , referindu-se la unirea populației în jurul guvernului în timpul WWII ( S.U.A. – 50000 / unul executat , U.R.S.S. – 158000 / executați ) etc… În ceeace privește referirea la articolul meu , mi-mi pare că nu la al meu s-a referit sau poate l-a citit la o lumină proastă . Eu am primit aprobări directe dintre care o aleg pe cea mai semnificativă ( fără a menționa numele ) – ” Din analizele facute de cei din jur, colegi de toate varstele, rezulta ca nivelul de anticorpi la cei care au trecut prin boala este mult mai mare decat la cei care au facut doar vaccinul, la unii dintre acestia din urma e chiar zero. Este firesc si incepe sa fie si demonstrat. Este interesant sa analizezi elementele obiective, pentru ca ele incep sa apara dupa doi ani. PS Eu am facut doua doze….a treia si urmatoarele se amana….poate sine die “.- Cred că nu merită să analizez articolul d.Ivan Sipoș .

    • Andrea Ghiţă commented on November 8, 2021 Reply

      Domnule Klein, vă citez: ” Din analizele facute de cei din jur, colegi de toate varstele, rezulta ca nivelul de anticorpi la cei care au trecut prin boala este mult mai mare decat la cei care au facut doar vaccinul, la unii dintre acestia din urma e chiar zero. Este firesc si incepe sa fie si demonstrat.”.
      Credeţi că merită să rişti să faci boala şi să mori (în preajma mea au murit 10 oameni) în loc să te vaccinezi şi după ce scad anticorpii să faci boosterul, exact ca la vaccinul antigripal? Şi ca să fiu ceva mai colocvială: “Dacă mai mulţi oameni îţi spun că eşti beat, du-te şi te culcă”. Adică mai bine ar fi să vă lăsaţi păgubaş decât s-o “ţineţi langa” cu ideile demontate în mai multe moduri, de cititorii Baabel.

      • Klein Ivan commented on November 8, 2021 Reply

        Doamna Ghiță , Cineva care știe că n-a băut nu merge la culcare , așa cum unul care știe că știe nu va angaja o dispută cu cei care nu știu . Am să vă citez dintr-o scrisoare trmisă unor vaccinați care regretă pasul făcut ” Aș dori să vă scriu o scrisoare de apreciere …. Din păcate nu pot . Mi-ar fi mai greu decît scrierea articolului “Dezacord” care mi-era clar că nu va fi pe placul celor vaccinați – eu nu eram un sol ce aduce vești bune și eram diferit de ei . Comentariile lor mi-au dezvăluit nivelul lor de informare deosebit de scăzut și superficialitatea cu care au citit textul . Comentariile lor sînt prilej de a expune opinii proprii cu combativitatea celui care începe cu o acuzație nedovedită – la unii mai simt și interesul tipic pentru capra vecinului . Mă abțin cât pot să nu le răspund – am scris pentru Baabel , ca cititorii să-și lărgească permanent orizontul – desigur ar fi fost ideal să prezint punctul meu de vedere în urmă cu doi ani dar pe atunci nu eram așa documentat ca acum , iar acum e evident că nu sînt mulți interesați… “. K.I.

  • Mihai Vasilescu commented on November 8, 2021 Reply

    Cred că este foarte important aspectul politizării, pe care îl remarcați dumneavoastră.
    Domnul Klein Ivan nu își formează opiniile în urma examinării unor date sau fapte. Dânsul preia automat opiniile taberei politice pe care o preferă și abia apoi caută argumente care sa susțină acele opinii. De obicei, există deja răspândite chiar de tabăra respectivă nu puține date false sau, când e vorba de date corecte, interpretări false ale acestora. Și totodată sunt respinse automat datele si faptele care ar contrazice poziția acestei tabere. Desigur, politizarea acționează și în rândul celor care se poziționează în tabăra adversă. Și aceștia au preferințe selective, evidențiind cu precădere anumite date și fapte, întrucât le susțin mai bine propria poziție. În general însă, se remarcă o mai mare înclinație în această a doua tabără spre acceptarea rezultatelor obținute de specialiști, o mai mare încredere în știință și profesionalism.
    Tabăra cu aceleași opinii ca ale domnului Klein Ivan adoptă adesea poziția disprețului si neîncrederii față de experți, o poziție populistă, care poate da o anumită satisfacție unei părți a populației.
    Între comentariile la articolul domnului Klein Ivan, am observat afirmațiile ca discuțiile ar fi inutile.
    Într-adevăr, se pare că între cele doua tabere dezbaterile nu mai sunt posibile. Aducerea de dovezi contrare creează un asemenea disconfort psihic, încât oamenii se încrâncenează și mai tare pe propria poziție. Sau dacă le ceri sa aducă dovezi în favoarea afirmațiilor lor, unii îți spun că înseși lipsa dovezilor îi confirmă, căci arată cât de mult s-a ținut ca ele sa fie ascunse.
    Deci sunt de acord cu afirmația că aș pierde timpul dezbătând această temă cu domnul Klein Ivan, fiindcă orice dovezi i-aș aduce nu l-ar clinti ci l-ar întări în poziția adoptată.
    Nu rezist totuși să nu amintesc aici diferențele care apar în ultima vreme, în numărul de infectări
    si de decese, între statele americane conduse de guvernatori republicani si cele conduse de
    guvernatori democrați, și chiar între comitate cu vot in mare majoritate republican fata de comitate
    cu vot in mare majoritate democrat. Nu e un secret că republicanii și in special adepții cei mai
    entuziaști ai domnului Trump au fost inițial negaționiști, apoi au tratat cu dispreț purtatul măștii și au refuzat să respecte alte restricții, ceea ce fac în continuare în bună măsură. Și bineînțeles, foarte mulți sunt antivacciniști. Nu vin cu exemple concrete privind diferențele, fiindcă nu cred că merită sa fac acest efort. Domnul Klein sigur le-ar respinge sau le-ar da altă interpretare.
    Si totuși… uite o observație foarte succintă, implicând un stat american cu guvernator trumpist și o țară care nu prea are mulți trumpiști:Texas (populație 29 de milioane), de două ori mai multe cazuri și de 3 ori mai multe decese decât Canada (populație 38 de milioane). Se pare că politizarea și-a spus cuvântul.

  • Marina Zaharopol commented on November 8, 2021 Reply

    Sunt întru totul de acord cu acest “dezacord la dezacord!”

  • Tiberiu Georgescu commented on November 8, 2021 Reply

    Felicitari !!Nu cunosc o replica mai coerenta,logica si nepatimasa.

  • Nume * Strul MOISA commented on November 7, 2021 Reply

    Mă pregăteam să ies la ”ediția” de noapte a zilei de 7 noiembrie (aniversarea a ceea ce se numea MRSO). N-am mai ieșit: Dezacord, la “Dezacord” m-a oprit. Un articol profund analitic, scris cu ”bisturiul” unui analist de înaltă calitate profesională; NE-medicală.
    În contextul actualei crize mondiale, când democrația nu are TOTUȘI răspunsuri adecvate, regulile jocului pot fi schimbate.
    Am redirecționat articolul și altora/multora.

  • Andrea Ghiţă commented on November 7, 2021 Reply

    Un răspuns excelent, cu o argumentare bine fundamentată.

  • Hava Oren commented on November 7, 2021 Reply

    Toată stima!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *