Fiicei mele, Gloria

Aveam 13 ani când, aflată în tabăra de copii de la Năvodari, într-o zi, spre sfârșitul sejurului, jurnalul mi-a fost înstrăinat. A fost o lovitură teribilă. Vestea s-a răspândit ca fulgerul în grupul nostru, nici n-am apucat să-i constat lipsa, că am și fost  alertată. Și iată-le! Niște fete, care mă priviseră chiorâș de când începuse tabăra, se hrăneau lacome cu paginile micului meu carnet portocaliu, în timp ce eu încercam să par nepăsătoare. Nu țin minte să fi plâns, sigur nu m-am bătut, căci nu mai eram un copil. În schimb, când ușa s-a deschis și făptașa a azvârlit jurnalul pe pat ca pe o cârpă stoarsă, i-am tras o palmă peste obraz. Nu a ripostat.

N-am mai împărțit palme fetelor, de atunci.

Jurnalele personale sunt secrete și poartă o aură de mister. Știm că acel gând e autentic, e sincer, chiar asta am simțit, nu e poveste! Oare faptul că jurnalele introspective sunt scrise, de obicei, de fete, este doar o impresie? În afară de câțiva curajoși – Mircea Eliade sau Kurt Cobain – jurnalele scrise de băieți/bărbați sunt mai degrabă mărturii ale unor aventuri, călătorii, expediții, decât consemnarea unor analize introspective. Odată cu răspândirea feminismului și depășirea rolurilor date de societatea patriarhală, femeile vor scrie, în curând, multe jurnale ale aventurilor lor temerare, poate în spațiu. Îți voi explica și ce înseamnă feminismul, dar poate știi deja, fără să-ți dai seama.  

Jurnale ascunse, jurnale secrete, jurnale arse, jurnale pierdute, jurnale redescoperite. Jurnalul Annei Frank. Înainte de pandemia Covid nu am fi putut înțelege atât de bine ce înseamnă izolarea, lipsa contactului social și efectele sale. Unii ne-am refugiat în bucătărie, în grădinărit, în Netflix, în scris. În timpul izolării sale, Anne Frank a scris.

Jurnalul ei este un reper important nu doar pentru că oferă imaginea urâtă a Holocaustului. Jurnalul ei este mărturia sinceră și personală a devenirii feminine, curmate de brațul crud al istoriei.  Gândurile și trăirile Annei nu pot fi contestate și sunt povestea universală a maturizării unei fetițe, povestea prin care trec toate fetițele din lumea întreagă. Imagini și gânduri și știri neadevărate circulă cu nonșalanță în era digitalizării pe care o trăim, ne întrebăm în ce măsură suntem victime ale dezinformării. Astăzi, exprimarea e diversă și auditoriul pe care îl putem accesa, fără prea mari bătăi de cap, este instant și poate fi global. O perdea de fum. Charli D’Amelio are peste 100 de milionae (!) de urmăritori pe TikTok, este populară pentru scurtele sale videoclipuri în care dansează. Jurnalul Annei Frank a avut probabil mai puțini cititori de când a fost publicat, dar povestea ei nu poate fi ștearsă cu un click din inima atâtor fetițe. Sorry Charli.

Cu câteva zile înaintea comemorării Holocaustului, în 2022, devoalarea identității celui care a trădat familia Frank naziștilor a făcut înconjurul lumii și ne-a cutremurat, chiar dacă a trecut atâta timp din 1945. Oare cum se poate judeca așa ceva? Victime au fost cu toții. Trădătorul a fost tot un suflet sărman, nevoit probabil să mărturisească despre alte familii evreiești pentru a-i putea scăpa pe ai lui de lagăr.

Jurnalele tinerelor fete poartă mărturia maturizării, a transformării, a devenirii. E miracolul pe care îl trăim cînd privim filmarea accelerată a transformării unei omide într-un minunat fluture. Vei fi un fluture minunat, Gloria, nu lăsa ca povestea devenirii tale să se piardă. Scrie în jurnal și păstrează-l bine. E foarte prețios. 

Daniela Călinescu