Primul meu automobil a fost o Dacia 1300, cumpărată cu banii obținuţi din invențiile brevetate în România. Colegul meu, tehnicianul V., s-a deplasat cu mine la Pitești, recomandându-mi una din mașinle verificate de el în mod profesionist.

Tot V. a fost unul din primii mei instructori în arta conducerii unui vehicul. O probă severă de îndemânare a fost deplasarea în viteză și frânarea bruscă la un metru de peretele aflat în fața mașinii!

Şi tot V., folosind mașinile noastre, ne conducea spre și de la Otopeni cu ocazia unor deplasări peste hotare.  Acelaşi V. regla carburatorul participanților la  înmormântări (!), pentru a se deplasa cu cortegiul în relanti…Am aflat cu tristețe că V. a trecut într-o lume mai bună. M-am întrebat atunci cine a reglat oare carburatoarele celor care l-au condus pe ultimul său drum?

Mașina s-a comportat bine. Înainte de plecarea spre Berlin am dus Dacia la garaj pentru o ultima verificare. La ieșire, îndrumat greșit de cineva din personalul garajului, am lovit mașina de o poartă, deformându-mi una din uși! Până dimineață necazul a fost remediat fără plată și am pornit spre Sighișoara, prima noastră oprire din lungul nostru traseu.

În scurt timp însă a apărut un zgomot ciudat în zona roților anterioare. Am aflat că trebuie înlocuite planetarele, contra unei sume care depășea salariul meu lunar. Problema era generală. Deși în mod vădit a fost vina uzinei constructoare, paguba a fost suportată integral de proprietarii autoturismelor. Au mai trecut câțiva ani și părți din caroserie aflate sub uși, așa-numitele praguri, erau complet erodate și trebuiau înlocuite.  Piese de schimb nu existau!

M-am deplasat la Pitești unde, prin intervenția fostului meu coleg C., director la o mare întreprindere petroliferă din zonă, Uzinele Dacia mi-au livrat pragurile necesare, iar C. a asigurat transportul acestora la autobuzul de Ploiești.

Înante de plecarea în Țara Sfântă, am vândut cu ușurință Dacia 1300, fiind una din seria primelor 200 de mașini, echipate cu piese franțuzești și motor Renault!

Ajuns în Haifa, am început să mă interesez de cumpărarea unui autoturim. Ca ole hadaș (nou venit) beneficiam de o reducere substanțială, fiind scutit de vamă și impozite. Nu am ascultat recomandările pentru modelul Subaru, la data respectivă fiind cea mai răspândită mașină în Țara Sfântă. Vehiculul respectiv dovedise durabilitate și o functionare fără defecte. M-am orientat către o superbă Opel Ascona 1300 albă, fără să mă întreb de ce israelienii au cumpărat numai un număr infim din acest model.

La scurt timp au început problemele. În primele zile, dintr-un motiv neelucidat, s-au ars deodată toate becurile!. După puțin timp mecanicul garajului ne-a arătat că radiatorul este practic total corodat și trebuie înlocuit. Suspiciunile au crescut, când soția a descoperit lipituri bizare pe plasticul tavanului iat la testul anual s-a găsit că numărul. motorului și cel imprimat pe caroserie nu corespund cu cele din actele mașinii. Importatorul ne-a dat oare o mașină veche, deja folosită? Am cerut explicații la importatorul Goldberg, dar nu am primit un niciun răspuns. Am reclamat probemele și in Germania la firma Opel, dar de asemenea nu am primit nici un răspuns. După numai un an au început problemele grave. Un zgomot ciudat la motor a dovedit uzura prematură a arborelui cotit. Trebuia inlocuit. Deficiența s-a repetat an de an!

Toba de eșapament trebuia înlocuită la fiecare șase luni ! Colegii mi-au recomandat: „Vinde rabla imediat!” numai că mașina era cumpărată în calitate de ole hadaș și aveam voie s-o vând decât după cinci ani! Am reușit s-o vând după mult timp, la un preț minim…

În continuare m-am orientat spre o firma serioasă, cumparând modelul Mazda Lantis 1600 cc., având culoarea și dimensiunile răposatei Ascona

Mașina s-a comportat excepțional funcționând perfect vreme de zece ani, ajungând la venerabila distanță de 100.000 de km.

Singurele griji au survenit atunci când fiul nostru cel mare a obținut carnetul de șofer. Îi împrumutam mașina în weekend şi așteptam îngrijorat până dimineață întoarcerea lui acasă. Din fericire s-a dovedit a fi un șofer excepțional.

Dar deodată au început necazurile. Intrând în parcarea blocului unde locuiam, o vecină în etate a intrat cu vehiculul ei în Mazda noastră, deformându-i vizibil ușa. Fiul ei m-a trimis la un garaj în Haifa de jos, pentru reparații pe socoteala lui. Am lăsat Mazda la garaj primind în schimb o mașină pentru a fi folosită în timpul reparației. Frumos. Întors la garaj să ridic mașina, am constatat că ușa era reparată, caroseria fusese vopsită integral(!) iar motorul era reglat în mod corespunzător, pentru o funcționare liniștită. Frumos? Desigur. Bizar? Vom vedea mai târziu. Plec acasă, și introduc mașina în locul meu de parcare. Dimineață mașina dispăruse! A fost furată! Încep o mulțime de alergături și declarații la poliție și la societatea de asigurare.

În final, asigurările mi-au decontat contravaloarea mașinii furate, dar în prealabil un agent tânăr m-a anchetat cu obrăznicie punând la idoiala sinceritatea declarațiilor mele și interesându-se la toți vecinii asupra integrității noastre!

Am rămas convins că personalul garajului a fost implicat în furtul mașinii. Poliția și asigurarea au refuzat categoric să deschida o anchetă în acest sens. Deşi celularul meu rămăsese în mașină, societatea de telefoane a refuzat să ne informeze aspra locului unde se afla acum vehicolul furat…

Următoarea mașină a fost o Mazda 1600 cc., cenușie, de dimensiuni mai mici, dar care se conducea cu plăcere și care nu a prezentat niciodată neajunsuri tehnice.  Toate cele bune, până la un moment dat. Fiul cel mic a obținut carnetul de șofer și a preluat ca de obicei automobilul pentru un weekend. Sâmbătă, la ora două dimineața, primim un telefon: „Veniți că am avut un accident”.

Ne deplasăm urgent la adresa indicată și constatăm că o mașină a ieșit, fără să se asigure, dintr-o străduță laterală și o izbit puternic Mazda noastră, care rula reglementar pe drumul principal. Din fericire fiul nostru și viitoarea lui soție au ieșit nevătămați, dar mașina era evident complet distrusă

Poliția, sosită la față locului, analizând impejuraril accidentului, l-a considerat nevinovat pe fiul nostru, inapoindu-i imediat permisul de conducere.

Acum 15 ani, mai precis în anul 2007, am cumpărat un automobil reputat: Toyota Corola 1600 cc., care, după 90.00 km. parcurși este în stare satisfăcătoare. Singura deficiență a acestui model s-a dovedit consumul exagerat de benzină în zona urbană:: 12 litri/100km.! Ajungând la o vârstă, am considerat nu este necesar să mai schimb mașina, care in ultimul an este rulată frecvent de nepoata mea…

Concluzie

Cu toate că, în opinia mea, vânzarea unei mașini și cumpărarea uneia noi este o operație traumatică, emigrarea, necazurile tehnice, furtul și accidentul mi-au impus de câteva ori opțiunea cumpărării unei mașini noi.

Theodor Toivi