Duminică, 24 noiembrie, mă duc la vot în primul tur al scrutinului prezidenţial. Cum voi vota?

Din start sunt împotriva unui viitor preşedinte exponent al curentului naţionalist-suveranist, nu-mi surâde ca în fruntea ţării să fie un fost comandant militar şi mi se pare păgubos ca viitorul preşedinte să fie o persoană fără o pregătire solidă, puţin experimentată în politica mare, pusă în situaţia de a se „califice la locul de muncă”.

Nu voi vota nici pentru candidatul meu preferat: un politician experimentat, cult, echilibrat şi carismatic, care are un program bine structurat şi adecvat vremurilor actuale. Sunt sigură, din păcate, că în momentul de faţă, votul meu nu-l ajută să acceadă la preşedinţie. Motivul este ilustrat de bancul următor:

Vasile anunţă plin de bucurie:

– Tată, sunt îndrăgostit şi vreau să mă însor!

– Mă bucur, dragul tatii, că în sfârşit te-ai hotărât. Cu cine vrei să te însori?

– Cu János!

– Vai, fiule, aşa ceva nu se poate! Sub nicio formă nu te poţi căsători cu János!

– Dar de ce, tată, dacă-l iubesc?

– Degeaba, aşa ceva e imposibil

– Dar de ce?

– Pentru că e ungur!

*

S-o luăm pe îndelete:

În 24 noiembrie debutează „campionatul electoral naţional”, care se va desfăşura  în trei duminici consecutive, decisive pentru configuraţiile legislativă şi executivă din România următoarei cadenţe electorale.

În mod interesant – deşi componenţa parlamentului ales va emana coaliţia majoritară care va conduce România în următorii patru ani – atenţia generală este aţintită asupra cursei prezidenţiale, mult mai spectaculoasă, cu întorsături dramatice şi lovituri de teatru.

La start s-au aliniat 14 candidaţi[1], unii (mult) mai cunoscuţi şi cu (mult) mai multe şanse decât ceilalţi. Cu toţii au strâns numărul necesar de semnături de susţinere şi au fost validaţi de Biroul Electoral Central[2].

La ora actuală sunt grupaţi în două plutoane, în funcţie de rezultatele sondajelor de opinie.

Din plutonul fruntaş fac parte cei cu şansele de a obţine un procentaj mai semnificativ din sufragii. Iată-i, în ordinea numerelor de pe buletinul de vot: Elena Lasconi (USR), George Simion (AUR), Marcel Ciolacu (PSD), Nicolae Ciucă (PNL), Hunor Kelemen (UDMR), Mircea Geoană (independent), Ludovic Orban (FD) Cristian Diaconescu (independent).

Şase dintre cei opt candidaţi sunt lideri de partide, iar ceilalţi doi candidează ca indepedenţi, dar au fost, la rândul lor, atât lideri de partid[3], cât şi titulari ai unor portofolii în diferite guverne ale României ultimilor 20 de ani.

Prezidenţiabilii preşedinţi de partid sunt într-o situaţie mai favorabilă decât independenţii, întrucât membrii de partid vor munci pe brânci pentru a-i plasa în poziţii fruntaşe, maximizând astfel şi performanţa partidelor respective, la alegerile parlamentare care au loc între cele două tururi de scrutin prezidenţial.

Din păcate, competiţia (bătălia) electorală se duce cu arsenalul dezvăluirilor senzaţionale şi loviturilor sub centură, apelându-se prea puţin la prezentarea programelor şi calităţilor de lider ale competitorilor. Probabil că strategia aceasta e influenţată atât de terenul pe care are loc confruntarea (mass media şi reţelele de socializare), cât şi de publicul ţintă, dornic de senzaţie şi prea puţin înclinat spre reflecţie.

Am încercat să studiez cât mai bine orientarea politică, pregătirea profesională, oferta electorală, onestitatea şi carisma fiecărui candidat din primul „pluton”, urmărind destul de consecvent prestaţiile lor la diverse emisiuni, dar şi anchetele de presă care îi vizau.

Nu am observat ca în toiul acestei confruntări – destul de puţin credibile, dacă ne gândim că cele două partide importante, PSD şi PNL, continuă să guverneze împreună – să se fi pus cu adevărat în balanţă alegerea unui preşedinte cu experienţă, capabil să-şi exercite funcţia cu abilitate şi competenţă, în vremurile frământate şi grave pe care le trăim, cu un război la graniţă şi altul în Orientul Apropiat şi – să nu uităm – o schimbare majoră pe plan mondial, după alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al? SUA.

Luni, în 18 noiembrie, am urmărit dezbaterea prezidenţială găzduită de postul Digi24 şi organizată împreună cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj .

S-au prezentat şase din cei opt competitori din primul pluton, liderii celor două partide mari, PSD şi PNL, absentând de la eveniment din motive (să zicem) obiective[4]. Oricum, fiecare dintre ei e convins că va ajunge preşedinte, în ciuda faptului că momentan liderul partidului naţionalist-suveranist AUR se situează într-o poziţie periculos de avantajoasă.

Unii dintre candidaţi au dat dovadă de mai multă competenţă, în timp ce alţii şi-au camuflat carenţele cu carisma. N-au lipsit gafele, dar în ciuda lor s-a putut vedea cine ştie cu adevărat despre ce e vorba şi cine doar mimează că ştie.

Concluziile au fost trase de profesorul Daniel David, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, care i-a îndemnat pe alegători să voteze raţional.

Mulţi pledează pentru votul util, astfel încât sufragiile să nu se „irosească” pe candidaţii valoroşi, dar cu şanse mai mici de calificare, în detrimentul celor mai bine situaţi (dar mai puţin valoroşi) care ar putea contracara ascensiunea „indezirabililor” aflaţi pe val. Desigur, „indezirabilii” sunt diferiţi, în funcţie de tabără.

Tabăra PNL (care se declară „de dreapta”) face apel la retragerea celorlalţi candidaţi „de dreapta” mai bine poziţionaţi, pentru a-i face loc liderului naţional liberal. Dincolo de faptul că, din păcate, în România ultimilor ani, stânga şi dreapta au fost foarte „miscibile” la guvernare şi s-au antagonizat doar în timpul campaniei electorale, de ce s-ar retrage doi candidaţi cu şanse? De unde se ştie sigur că votanţii lor vor opta pentru candidatul „de dreapta” rămas în cursă?! Oare de ce se ia de bună ideea că singurul lider cu adevărat „indezirabil” (liderul naţionalist-extremist) e ca şi calificat în turul doi şi bătălia trebuie să se dea doar pentru celălalt loc în finală? Şi, mai ales, cum de s-a ajuns ca în urma guvernării în tandem „stânga-dreapta”, naţionalist-suveraniştii să se bucure de o susţinere care să le asigure un culoar liber către finală? Nădăjduiesc că lucrurile nu vor sta întocmai cum se prefigurează.

În concluzie, voi încerca să votez cât mai util şi mai raţional, mizând pe competenţa şi experienţa vastă a unui candidat independent bine plasat, în speranţa că s-ar putea califica în finală.

Andrea Ghiţă

---

[1] https://prezidentiale2024.bec.ro/candidati/

[2] Iniţial au fost 19 candidaţi, 5 dintre ei fiind respinşi, cea mai notorie şi controversată respingere fiind cea a faimoasei Diana Şoşoacă https://romania.europalibera.org/a/motivarea-ccr-de-ce-nu-a-fost-lasata-diana-sosoaca-sa-candideze-la-prezidentiale/33149720.html

[3]    https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Geoan%C4%83, https://ro.wikipedia.org/wiki/Cristian_Diaconescu

[4] A doua zi acelaşi post de televiziune Digi24 a oferit o emisiune întreagă candidatului Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, susţinut de importante personalităţi ale partidului, o emisiune lipsită total de interpelări şi de întrebări incomode.